ÎCCJ, Decizia nr. 20/2018
ÎCCJ, Decizia nr. 20/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra apelului de față;
În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 73/C din data de 14 decembrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins ca nefondată cererea formulată de petentul A. împotriva Încheierii nr. 552 din 9 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017.
Pentru a dispune astfel, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut următoarele:
Prin încheierea nr. 552 din 9 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea de recuzare formulată de petentul A. și, ca nefondată, plângerea formulată de același petent împotriva ordonanței de clasare din 7 iulie 2017, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în dosarul nr. x/2017.
Împotriva acestei încheieri, petentul A. a formulat contestație la data de 16 octombrie 2017, invocând neefectuarea unei cercetări judecătorești legale cu privire la infracțiunile consemnate în motivarea plângerii penale.
Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, examinând contestația formulată de petent, a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
În conformitate cu dispozițiile art. 341 alin. (8) C. proc. pen., încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă.
Potrivit art. 341 alin. (10) C. proc. pen. este susceptibilă de reformare, pe calea contestației, exclusiv încheierea prin care s-a pronunțat soluția prevăzută la alin. (7) pct. 2 lit. c) al aceluiași articol, respectiv încheierea prin care s-a admis plângerea, s-a desființat soluția atacată și s-a dispus începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală.
Așadar, norma procesual penală a limitat calea de atac menționată, exclusiv la soluția prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
Totodată, reținând că potrivit art. 68 alin. (7) C. proc. pen., încheierea prin care se soluționează abținerea sau recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac, s-a apreciat că și dispoziția judecătorului de cameră preliminară prin care s-a soluționat cererea de recuzare este definitivă.
Verificând actele și lucrările dosarului prin raportare la dispozițiile legale incidente, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că, prin încheierea atacată, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare din 7 iulie 2017 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în dosarul nr. x/2017, încheiere definitivă, potrivit textelor legale sus menționate.
S-a conchis că petentul A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, investind Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele textelor legale menționate și, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. a respins-o, ca inadmisibilă.
Împotriva încheierii penale nr. 73/C din 14 decembrie 2017 pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, petentul a formulat la 18 decembrie 2017 o nouă cale de atac intitulată "apel", dosarul înregistrându-se pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție la 12 ianuarie 2018, sub nr. x/1/2018, cu prim termen de judecată la 29 ianuarie 2018.
La termenul fixat, deși legal citat petentul A. nu s-a prezentat, dar la 22 ianuarie 2018 a depus la dosar înscrisuri în care a precizat, pe de o parte, că nu se va prezenta la judecată, iar pe de altă parte, a formulat o cerere de recuzare fără a indica persoana la care se referă și motivul/cazul de incompatibilitate incident (dosar apel).
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 67 alin. (5) din C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă cererea de recuzare formulată de petentul A., pentru motivele relevate în partea introductivă a prezentei decizii, în care sunt redate în detaliu și susținerile reprezentantului Ministerului Public, astfel că nu vor mai fi reluate.
Examinând apelul formulat, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acestuia, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că este inadmisibil și va fi respins ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului liberului acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a apelului este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În conformitate cu dispozițiile art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
"Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă," conform art. 341 alin. (8) din C. proc. pen.
Raportând dispozițiile legale incidente la cauza dedusă judecății, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că a fost sesizat cu apelul declarat de petentul A. împotriva Încheierii penale nr. 73/C din data de 14 decembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2017, încheiere definitivă, prin care a fost soluționată anterior o altă contestație formulată de petent împotriva unei încheieri definitive prin care aceeași instanță a soluționat o plângere în baza art. 336 - 341 din C. proc. pen. și o cerere de recuzare formulată de petent.
Prin urmare, petentul a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție -Completul de 5 Judecători, în conformitate cu dispozițiile art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A. împotriva Încheierii nr. 73/C din data de 14 decembrie 2017, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A. împotriva Încheierii nr. 73/C din data de 14 decembrie 2017, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelantul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2018.
Procesat de GGC - CL