ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 998/2018

Ședința publică din data de 20 martie 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată sub nr. x/2014 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâta S.C. C. S.A., precum și intervenientul forțat D. solicitând instanței obligarea pârâtei C. S.A. la plata către reclamantul A. a sumei de 671.462 euro reprezentând daune materiale și daune morale, iar către reclamantul B. a sumei de 19.091 euro reprezentând daune materiale și daune morale.

S-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi întârziere de la momentul avizării de daună 20.05.2013 până la data plății efective, conform art. 37 Ordinul CSA nr. 14/2011, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5050/20.10.2014, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată; a obligat pârâta la plata sumei de 175.000 RON despăgubiri morale către reclamantul A. și 2.000 RON despăgubiri morale către reclamantul B..

Prin decizia nr. 353 din 9 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B., împotriva sentinței civile nr. 5050 din 20 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimatul-intervenient D..

A fost schimbată în parte sentința atacată, în sensul că a fost obligată pârâta la plata penalităților de 0,2% pe zi întârziere de la data formulării cererii de avizare daună, 20 mai 2013, până la data achitării debitului.

A fost respins apelul formulat de apelanta-pârâtă C. S.A..

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva deciziei nr. 353 din 9 martie 2015 pronunțată de Curtea de apel București, secția a VI-a civilă, a declarat recurs pârâta C. S.A..

Recurenta-pârâtă Societatea C. S.A. a invocat, în drept, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată a reclamantului A., ca fiind inadmisibilă iar, în subsidiar, diminuarea daunelor morale acordate acestuia precum și respingerea cererii de obligarea a recurentei la plata penalităților de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea cererii de respingere ca inadmisibilă a acțiunii formulată de reclamantul A., recurenta a solicitat a se avea în vedere că, în cadrul dosarului penal nr. x/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Pogoanele, acesta a precizat la termenul din 10 mai 2013 că renunță la constituirea ca parte civilă în dosarul penal și că pretențiile civile le va solicita pe cale separată, aspect ce rezultă din decizia penală nr. 219 din 17 martie 2014 a Curții de Apel Ploiești .

Arată recurenta că, raportat la prevederile art. 22 pct. 3 C. proc. pen., partea civilă nu poate reveni asupra renunțării și nu poate introduce acțiune la instanța civilă pentru aceleași pretenții.

Recurenta susține inadmisibilitatea acțiunii raportat și la prevederile art. 20 și art. 27 C. proc. pen. în conformitate cu care, persoana vătămată se poate constitui parte civilă în procesul penal cel târziu până la citirea actului de sesizare, însă, odată constituită ca parte civilă, aceasta nu mai poate renunța/opta pentru o acțiune civilă pe cale separata decât în condițiile prevăzute în mod expres și limitativ de lege - condiții ce nu sunt îndeplinite în cazul de față.

Recurenta susține că situația reclamantului nu se încadrează în niciunul din cazurile în care persoana vătămată se poate adresa instanței civile pentru repararea prejudiciului material și moral cauzat prin săvârșirea infracțiunii, sens în care apreciază că instanța trebuie să respingă pretențiile reclamantului ca inadmisibile, având în vedere renunțarea acestuia de a mai solicita despăgubiri în procesul penal, aceasta din urma soluție nefiind permisă de lege în contextul dat.

Se mai arată că, inclusiv din interpretarea per a contrario a art. 27 alin. (4).4. C. proc. pen. rezultă aceeași concluzie și anume că numai persoana vătămată care a pornit acțiunea în fața instanței civile poate să părăsească aceasta instanță pentru a participa în procesul penal, nu si invers. Or, dacă legiuitorul ar fi intenționat sa dea persoanei vătămate posibilitatea de a părăsi instanța penală în favoarea celei civile chiar și după ce aceasta din urmă s-a constituit parte civilă în cauza penală, atunci această opțiune ar fi fost deopotrivă inserată în procedura penală, alături de cea prevăzută la art. 27 alin. (4). C. proc. pen.

În subsidiar, recurenta a solicitat diminuarea daunelor morale acordate reclamantului precum și respingerea penalităților de 0,2% pe zi acordate ambilor intimați-reclamanți. Se arată că, în ceea ce privește daunele morale acordate intimatului-reclamant A., cuantumul acestora în sumă de 175.000 RON este excesiv.

În ceea ce privește penalitățile de 0,2% acordate de instanța de apel, solicită respingerea acestora, arătând că, în cauză, nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Se mai susține că, prevederea invocată de reclamanți, respectiv art. 37 din Ordinul nr. 14/2011 al CSA, se referă la aplicarea penalităților de întârziere pentru despăgubirile privind daunele materiale ca urmare a avarierii sau distrugerii de bunuri, nicidecum pentru cazurile de vătămare corporală sau deces. Caracterul cert și exigibil al despăgubirilor materiale și chiar morale se naște după pronunțarea de către instanță a unei hotărâri definitive, neputându-se astfel aplica penalități de la data avizării asigurătorului.

Mai mult, daunele morale prin natura lor nu sunt susceptibile de a fi majorate prin aplicarea penalităților asupra acestora. Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doza de aproximare, instanța urmând sa aibă în vedere o serie de criterii.

La data de 6 iulie 2015, intimații-reclamanți au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică.

Prin raportul întocmit la data de 24 septembrie 2015 asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de pârâta Societatea C. S.A. prin administrator special E. S.R.L. București împotriva deciziei nr. 353/2015 din 9 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a constatat că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2015, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 11 decembrie 2015, intimații-reclamanți au depus la dosar punct de vedere asupra raportului, prin care a solicitat suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 262 alin. (4) teza I din Legea nr. 85/2014.

Prin încheierea din 1 martie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a suspendat judecata recursului declarat de pârâta Societatea C. S.A. prin administrator special E. S.R.L. București împotriva deciziei nr. 353/2015 din 9 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, raportat la faptul că, prin sentința civilă nr. 9661/03.12.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă a fost dispusă deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C. C. S.A..

Urmare a referatului întocmit la 26 ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată astăzi, în vederea efectuării verificărilor prevăzute de art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit căruia "pentru cauzele a căror judecată se suspendă, instanța verifică periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, fixând în acest scop termene de verificare."

Verificând măsura în care, în speță, mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, Înalta Curte reține că potrivit art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, "hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare (...)."

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 242 din Legea nr. 85/1014, "prevederile cap. I, cu excepția celor cuprinse în secțiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol."

Conform art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, aplicabile și procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, conform dispozițiilor art. 242 mai sus citat, "la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează."

Din interpretarea textelor de lege mai sus citate rezultă că măsura suspendării judecății produce efecte până la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, când acțiunea judiciară încetează.

În speță, sentința civilă nr. 9661/03.12.2016, prin care Tribunalul București, secția a VII-a civilă a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C. C. S.A., a rămas definitivă, ca urmare a respingerii apelurilor declarate împotriva acesteia, prin decizia nr. 788A/28.04.1016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Așa fiind, instanța supremă constată că în cauză nu se impune menținerea măsurii suspendării, care, așa cum s-a arătat și în precedent, produce efecte până la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, când acțiunea judiciară încetează.

Cum litigiul se află în etapa procesuală a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, cu aplicarea art. 242 din aceeași lege, urmează să înceteze judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Încetează judecata recursului declarat de pârâta Societatea C. S.A. prin administrator special E. S.R.L. București împotriva deciziei nr. 353/2015 din 9 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2018.