ÎCCJ, decizie (scj.ro #160628)

Hotărâre pronunțată de instanța de contencios administrativ. Nerespectarea termenului de executare benevolă.

Caracterul independent al mijloacelor procesuale reglementate de legiuitor pentru asigurarea executării silite a unei astfel de hotărâri.

Legea nr. 554/2004, art. 24 alin. (3)

Cele două  mijloace procesuale de executare silită a hotărârilor pronunțate în materia contenciosului administrativ, reglementate de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 - respectiv

aplicarea unei amenzi conducătorului instituției publice debitoare în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie și/sau obligarea autorității publice la plata de penalități pentru fiecare zi de întârziere – au caracterul unor cereri principale, formularea lor în cadrul aceleași acțiuni nefiind de natură a le schimba caracterul.

Prin urmare, respingerea uneia dintre cele două cereri nu duce automat și la respingerea celeilalte, întrucât acestea nu se află într-un raport de accesorialitate.

ÎCCJ, SCAF – Decizia nr. 137 din 17 ianuarie 2019

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 25.08.2016 reclamanta Societatea A S.A. în nume propriu și pentru Societatea A Cristal S.R.L. și Societatea B S.A., denumite toate trei Grupul Fiscal Unic A au formulat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili cerere de executare silită și aplicarea sancțiunii privind executarea silită a sentinței civile nr. 420 din 17 februarie 2015 pronunțată în dosarul nr. 5193/2/2014 al Curții de Apel București. A solicitat executarea silită a sentinței civile nr. 420 din 17 februarie 2015 pronunțată în dosarul nr.5193/2/2014 al Curții de Apel București, având în vedere ca pârâta nu a executat de bună voie respectiva sentință, nesoluționând decontul cererea de rambursare menționată, în termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței; obligarea pârâtei D.G.A.M.C., conform art. 24 alineat 3 din Legea nr.554/2004 coroborat cu art. 906 Cod Procedură Civilă, la plata către reclamanta Societatea A S.A., în calitate de reprezentant al grupului fiscal la data depunerii  decontului de TVA, de penalități pe zi de întârziere de 1% din suma de - 17.109.033 lei (reprezentând 12.838.836 Lei suma de rambursat din decontul de TVA nesoluționat si 4.270.197 lei dobânzi de întârziere datorate începând cu 1.08.2013, dată până la care decontul trebuia soluționat), cu începere de la data de 25 iulie 2016 și până la soluționarea Cererii de rambursare TVA aferentă perioadei aprilie 2012, înregistrata cu nr. INTERNT 12082031-2012 din 04.05.2012; aplicarea conducătorului autorității publice pârâte, DGAMC, a amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, cu începere de la data de 25 iulie 2016 și până la soluționarea Cererii de rambursare TVA aferentă perioadei aprilie 2012, înregistrată cu nr. INTERNT 12082031-2012 din 04.05.2012; obligarea în conformitate cu art. 24 alin. 4 din Legea nr.554/2004 a pârâtei DGAMC, la plata către A SA a sumei de 17.109.033 lei (suma reprezentând 12.838.836 lei suma de rambursat din decontul de TVA nesoluționat și 4.270.197 lei dobânzi de întârziere datorate începând cu 1.08.2013 până la data prezentei cereri) la care se adaugă dobânzile de 0,02% pe fiecare zi de întârziere până la plata efectivă, penalitățile de întârziere datorate pentru nesoluționare decont si neexecutare hotărâre, cheltuieli de judecată si de executare si alte despăgubiri pentru prejudiciile cauzate din neexecutarea sentinței civile, în cazul nesoluționării Cererii de rambursare a taxei pe valoare adăugată aferente perioadei aprilie 2012, înregistrată cu nr. INTERNT 12082031 - 2012 din 4.05.2012 în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităților ; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Totodată a solicitat lămurirea cadrului procesual sub aspectul instituției care este obligată să execute hotărârea judecătorească pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție motivat de faptul că: Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională sunt două instituții distincte; fiecare dintre cele două instituții publice având conducători diferiți.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Încheierea din data de 17.01.2017, Curtea de Apel București a admis exceptia lipsei calitătii procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în cauza formulată de reclamanții Societatea A S.A. în nume propriu și pentru Societatea A Cristal S.R.L. și Societatea B S.A., denumite toate trei Grupul Fiscal Unic A.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva Încheierii din data de 17.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția  a VIII a contencios administrativ și fiscal în condițiile art. 483 Cod procedură civilă, A S.A. în nume propriu și pentru A Cristal S.R.L. și B S.A., denumite toate trei Grupul Fiscal Unic A au formulat recurs întemeiat pe art. 488 alin.(1) pct.5, 6, 7 și 8 Cod procedură civilă, solicitând casarea acestei hotărâri cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

În motivarea opțiunii sale procesuale recurenta reclamantă a susținut următoarele:

Instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității prevăzut de art. 14 din Codul de procedură civilă, nepunând în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Marilor Contribuabili, în situația în care această excepție a fost admisă pentru toate capetele de cerere.

Sub acest aspect, instanța a încălcat și dispozițiile art. 78 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 și nu a pus în discuție necesitatea introduceri în cauză a altor persoane, ăn speță persoana fizică – conducătorul autorității D.G.M.C. din cadrul A.N.A.F., încălcând principiile contradictorialității și rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Asupra capetelor de cerere A, B, D și E instanța nu a dat cuvântul în ședință publică și nici nu se înțelege din dispozitivul încheierii, care este soarta acestor capete de cerere odată cu admiterea acestei excepții procesuale.

Hotărârea instanței de fond, în opinia recurentei, nu este motivată în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, întrucât din dispozitivul hotărârii atacate nu reiese dacă instanța a fixat un nou termen de judecată pentru restul capetelor de cerere, astfel încât nu reiese dacă instanța a admis excepția pentru toate capetele de cerere sau exclusiv pentru capătul C din cerere privind amendarea conducătorului autorității.

Se mai susține că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea autorității de lucuru judecat a sentinței nr. 420/2015 pronunțată de Curtea de Apel București ăn dosarul nr. 5193/2/2014, întrucât soluția de admitere a excepției lipsei legitimării procesuale pasive a D.G.M.C. intră în contrdicție cu cele statuate prin hotărârea anterior menționată unde s-a recunoscut în litigiul de fond de obligare a soluționării decontului de TVA această intituție a fost obligată la acest demers, recunoscându-i-se implicit și legitimare procesuală.

Sub aspectul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1)  pct. 8 din Codul de procedură civilă, se arată că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, considerând că cererea de obligare a autorității la plata de penalități este o cerere accesorie a cele de amendare a conducătorului autorității pentru neexecutarea unui titlu executoriu în această materie juridică. Cele două cereri sunt principale, respingerea uneia neavând influență asupra soluției dată celeilalte cereri, instanța fiind ținută a da o soluție fiecărie cereri în parte cu luarea în considerare a caracterului independent al acestora.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinările formulate pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Marilor Contribuabili au solicitat respingerea recursului reclamantei, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

II. Soluția instanței de recurs

2.1.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantei este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prima instanță a fost învestită în fapt cu trei cereri de către reclamantă, respectiv, obligarea pârâtei Direcția Generală a Marilor Contribuabili la plata către reclamantă de penalități de întârziere de 1% din suma solitată prin decontul de TVA pentru executarea cu întârziere a sentinței nr. 420/2015 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul 5193/2/2014 prin care instituția publică menționată a fost obligată la soluționarea decontului de TVA, aplicarea conducătorului Direcției Generale a Marilor Contribuabili a amenzii de 20% din salariul minim brut pe economiei pe zi de întârziere pentru neexecutarea dispozițiilor hotărârii anterior menționate și obligarea pârâtei D.G.M.C. la plata către reclamantă a contravalorii decontului de TVA și a accesoriilor aferente, în situația nesoluționării acestuia.

Prin hotărârea atacată instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive  a pârâtei Direcția Generală a Marilor Contribuabili și a respins în tot acțiunea reclamantei, apreciind că în cadrul cererii de aplicare a amenzii legitimare procesuală pasivă are conducătorul autorității, privit ca persoană fizică, individualizată ca atare, și nu autoritatea, iar cererea de obligare la plată a penalităților este o cerere cu carcter subsidiar, care nu are ființă în lipsa cererii de aplicare a amenzii.

Procedând de asemena manieră, hotărârea primei instanțe este nelegală, reflectând interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor legale pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză, cu încălcarea principiilor disponibilității și contradictorialității procesului civil.

Prin art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 legiuitorul a reglementat două  mijloace procesuale de executare silită a hotărârilor pronunțate în materia contenciosului administrativ, în situația în care autoritatea publică a fost obligată cu caracter definitiv să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative.

Astfel, creditorul acestei obligații poate solicita instanței de contencios administrativ competente, în cazul nerespectării termenul de executare benevolă a hotărârii, aplicarea unei amenzi conducătorului instituției publice debitoare a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie și/sau obligarea autorității publice la plata de penalități pentru fiecare zi de întârziere în nerespectarea aceluași termen.

Aceste cereri, așa cum de altfel se întrevede din cele expuse în precedent, sunt cereri principale, fiecare în parte. Formularea celor două solicitări în cadrul aceleași cereri de chemare în judecată, nu le schimbă natura, acestea fiind capete de cerere principale, modul de soluționareal unei cereri nefiind influențat de soluția dată celeilalte cereri.

Prin urmare, respingerea uneia dintre cele două cereri nu duce automat și la respingerea celeilalte, întrucât acestea nu se află într-un raport de accesorialitate. Așadar, prima instanță a respins în mod greșit a respins cererea de obligare a pârâtei D.G.M.C. la plata de penalități pentru neexecutarea în termenul legal a hotărârii de obligare la soluționarea decontului de TVA.

Pe de altă parte, și excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Marilor Contribuabili a fost soluționată nelegal.

Este de menționat în prealabil, că din dispozitivul încheierii atacate rezultă că cererea de chemare în judecată a fost soluționată în ansamblul ei pentru lipsa de legitimare a acestei instituții publice fiscale, fiind respinsă în consecință, deși așa cum s-a arătat în precedent, considerentele circumstanțiază diferit modalitatea de respingere a cererilor, fără ca soluțiile preconizate să se regăsească în dispozitiv. Astfel, respingerea cererii de acordare a penalităților se impunea a fi respinsă ca neîntemeiată, de vreme ce considerentul pentru care a fost respinsă consta în raportul de accesorialitate în care se afla cu cererea respinsă pentru lipsa legitimării procesuale și nu pentru acest din urmă motiv.

Mai departe, prima instanță a invocat din oficiu și a pus în discuția reclamantei excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Marilor Contribuabili, la modul general, fără a preciza dacă se referă la un capăt de cerere sau la mai multe, încălcând prin această conduită procesuală dreptul la apărare al reclamantei, care a fost pusă în imposibilitate de a-și orienta și canaliza apărările, fiind împiedicată astfel a-și exercita în mod efectiv acest drept.

Pe fondul excepției, se observă că instituția publică pârâtă nici nu avea calitatea de pârâtă chemată în judecată cu privire la cerere reclamantei de aplicare a amenzii, ci conducătorul acestei instituții, funcție denumită generic, în raport de care instanța era obligată a verifica legitimarea procesuală pasivă.

Este adevărat că reclamanta era obligată să identifice în cuprinsul cererii de chemare în judecată persoana fizică care ocupă funcția de conducător al D.G.M.C., cu toate atributele acesteia, însă neîndeplinirea acestei obligații nu se sancționa pe tărâmul excepției lipsei calității procesuale pasive a unei instituții publice care nu era chemată în judecată în această pretenție, instanța având la îndemână alte mijloace procesuale pentru reglarea conduitei reclamantei.

Prin urmare, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Marilor Contribuabili a fost admisă în mod greșit, impunându-se a fi respinsă urmare a casării încheierii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, spre a soluționa cererile reclamantei pe fond.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate  în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, soluția adoptată de  judecătorul fondului este nelegală, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 Cod procedură civilă  recursul exercitat de reclamanții Societatea A S.A. în nume propriu și pentru Societatea A Cristal S.R.L. și Societatea B S.A., denumite toate trei Grupul Fiscal Unic A a fost admis, încheierea din 17 ianuarie 2017 a Curții de Apel București a fost casată și cauza trimisă spre rejudecare aceleași instanțe.