ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5565/2019

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia și A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României- Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, au solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 5809 din data de 07.07.2016, emisă de Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, comunicată pe data de 11.08.2016 și, pe cale de consecință, admiterea cererii de retrocedare înregistrată cu nr. x/30.01.2003 la Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobiliare care au aparținut cultelor religioase din România.

Prin sentința civilă nr. 52 din data 9 februarie 2017 Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale active și, pe fond, a respins acțiunea formulată de reclamantele Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia și A., în contradictoriu cu pârâta Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România.

Împotriva sentinței civile nr. 52 din 9 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamantele Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia și A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenții-reclamanți au arătat, în esență următoarele:

- motivarea sentinței recurate este superficială, reținând în lipsă de probe că imobilul în litigiu ar fi aparținut statului român, deși acest imobil a fost în proprietatea Statusului Romano-Catolic, fiind administrat de Ordinariul din Alba Iulia și preluat în mod abuziv în proprietatea statului român prin Decretul nr. 218/1960;

- hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul că, în mod greșit a reținut instanța de fond că fondul de studii al Statusul Romano-Catolic ar fi fost înființat de principii Transilvaniei, creând o confuzie între activitatea de interes public desfășurată de respectivele fonduri și caracterul de bun public al patrimoniului său.

Împrejurarea că fondurile create în cadrul Statusului Romano-Catolic desfășurau o activitate de interes public nu le-a transformat în fonduri publice aparținând statului român, respectivele bunuri păstrându-și caracterul de bunuri ecleziastice.

A mai învederat că, în abordarea cererii de retrocedare era necesar ca instanța de fond să se raporteze din punct de vedere juridic la situația existentă în momentul naționalizării, când imobilul în litigiu a fost în proprietatea unei persoane juridice cu caracter ecleziastic creată de Biserica Romano-Catolică de la care a fost preluat abuziv.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 31.05.2017, intimata Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, reținând că recurenții-reclamanți nu au calitatea de persoane îndreptățite la retrocedare, întrucât nu au dovedit dreptul de proprietate al cultului asupra imobilului revendicat.

În opinia intimatei-pârâte, potrivit Acordului privitor la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10.05.1927 între Sfântul Scaun și Guvernul României semnat la Vatican la data de 30.05.1932, Ordinariul Catolic de Rit Latin de la Alba Iulia avea în administrare bunurile aparținând diferitelor fonduri, iar nu un drept de proprietate, acesta aparținând fondurilor menționate în Acord, reglementat ca entități juridice distincte.

Prin rezoluția din 24.10.2018 a completului investit cu soluționarea cauzei a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, în raport de Hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

La data de 28.04.2017, Municipiul Cluj Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca au formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea intimatei-pârâte Comisia Specială de Retrocedare, învederând existența unui interes actual și legitim de a participa la proces în condițiile în care imobilul în litigiu a fost preluat în proprietatea statului și se află în administrarea Consiliului Local al Municipiului Cluj Napoca.

Prin încheierea dată în ședința publică din 17.10.2019 Înalta Curte a admis în principiu cererea de intervenție accesorie, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 63 C. proc. civ.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legal incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Recurenții-reclamanți Arhiepiscopia Romano - Catolică Alba Iulia și A. au supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, decizia nr. 5809/7.07.2016 emisă de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare prin care s-a respins cererea de retrocedare depusă la Arhiepiscopia Romano - Catolică Alba Iulia, în numele și pentru Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, având ca obiect imobilul situat în Municipiul Cluj Napoca, județul Cluj, reținând că nu este identitate între cel ce revendică imobilul și titularul dreptului de proprietate înscris în cartea funciară.

Soluționând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate criticile de nelegalitate invocate, reținând în esență că imobilul revendicat a fost proprietatea Fondului de Burse constituit ca fond public aflat în proprietatea statului, actele depuse nefiind în măsură să dovedească dreptul de proprietate al cultului, situație în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.

Soluția instanței de fond este împărtășită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.

Efectuând propria evaluare a materialului probator administrat în cauză pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

O primă critică de nelegalitate încadrată de recurenta-reclamantă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează nerespectarea de către judecătorul fondului a dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în sensul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Critica este nefondată, întrucât din considerentele sentinței recurate rezultă că soluția de respingere a cererii s-a fundamentat pe existența dreptului de proprietate al Fondului de Burse asupra imobilului ce face obiectul cererii de retrocedare, judecătorul fondului explicând convingător că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 potrivit cu care doar imobilele aflate în proprietatea cultelor religioase din România preluate în mod abuziv se retrocedează foștilor proprietari.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile recurentelor-reclamante vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 din perspectiva calității de persoană îndreptățită la retrocedare, instanța de fond ignorând caracterul juridic al imobilului în litigiu de bun cu caracter ecleziastic aflat în proprietatea unei persoane juridice creată de Biserica Romano-Catolică de la care a fost preluat în mod abuziv.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență."

De asemenea, conform alin. (8) al aceluiași articol "Prin centru de cult se înțelege instituția, cu sediul în România, care coordonează toate unitățile locale ale unui cult religios. Prin centru eparhial se înțelege instituția care are jurisdicție asupra unui număr de unități locale de cult situate într-o anumită zonă geografică a țării.", iar potrivit art. 4 din același act normativ:

"1) Cererile de retrocedare se depun, prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, la Comisia specială de retrocedare.

(2) Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar, în condițiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3).

(3) Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive.

(4) În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

(5) În aplicarea prevederilor alin. (4) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar".

În speță, prin cererea de retrocedare nr. x din 30.01.2003 depusă la Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România s-a solicitat de către Arhiepiscopia Romano Catolică Alba Iulia pentru Consiliul Arhidiecezei Romano Catolice de Alba Iulia restituirea imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj înscris în CF x Cluj cu nr. top x, 533/2, transcris în CF x și 125830 Cluj-Napoca.

Prin decizia 5809 din 7 iulie 2016 a Comisiei Speciale de Retrocedare s-a respins cererea de retrocedare nr. x din 30.01.2003 depusă de către Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia pentru Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia întrucât imobilul solicitat nu a fost proprietatea Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice Alba Iulia ci a Fondului de Burse administrat de Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia.

Potrivit cărții funciare, imobilul din str. x se compune din clădire cu etaj și curte în suprafață de 1037 mp înscris inițial în CF x Cluj cu nr. top x fiind proprietatea Fondului de Stipendi Romano Catolic Ardelean, rectificată prin decizia Ministerului Justiției în Fondul de Burse, bun imobil transcris în CF x și 125830 Cluj-Napoca.

Acesta fiind contextul factual al cauzei, Înalta Curte constată că, potrivit art. 32 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 "dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei".

Or, în cauză, dreptul de proprietate asupra imobilului a cărei retrocedare se solicită a fost înscris în cartea funciară în favoarea Fondului de Burse administrat în Ordinariul Catolic de Rit Latin din Alba Iulia.

Susținerile recurenților-reclamanți în sensul că imobilul în litigiu fiind în proprietatea unei persoane juridice cu caracter ecleziastic îi sunt aplicabile regulile dreptului canonic au fost, în mod corect, respinse de judecătorul fondului, întrucât Acordul privitor la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 dintre Sfântul Scaun și Guvernul Român de care se prevalează recurenta-reclamantă reglementează numai un drept de administrare în favoarea Ordinariului Catolic de Rit Latin Alba Iulia, dreptul de proprietate rămânând garantat în favoarea fondurilor respective, printre care și Fondul de burse, art. VIII din Acord dispunând în sensul că "se va proceda la rectificarea inscripțiilor privitoare la proprietatea bunurilor indicate în prezentul acord în cărțile funciare".

Această împrejurare este dovedită chiar de înscrierea operată în Cartea Funciară prin rectificarea mențiunii inițiale în baza deciziei Ministerului Justiției nr. 94109 din 16.07.1940, în sensul rectificării numelui proprietarului din "Fondul de Stipendi Romano Catolic Ardelean" în acela de Fondul de Burse administrat de Ordinariul Catolic de Rit Latin din Alba Iulia.

Rezultă, cu evidență că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a aparținut Fondului de Burse, Ordinariul de Alba Iulia având recunoscut un drept de administrare.

Așa fiind, recurenta-reclamantă Arhiepiscopia Romano - Catolică Alba Iulia care a depus cererea de retrocedare în numele și pentru Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice Alba Iulia conform art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 este ținută să justifice împrejurarea, în ipoteza în care Fondul de Burse și-a încetat existența, că este succesoarea în drepturi a acestui proprietar de la care imobilul a fost preluat de stat.

Susținerile recurentei-reclamante în sensul că prin probele administrate în cauză au făcut dovada că A. este continuatoarea persoanei juridice înființată prin Acordul asupra Concordatului încheiat la 30.05.1932 nu pot fi primite, întrucât respectiva fundație a înființată în temeiul O.G. nr. 26/2000, ulterior formulării cererii de retrocedare nr. x/30.05.2003, iar încheierea civilă nr. 5348/25.11.2005 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2005 nu lămurește calitatea de succesoare în drepturi a recurentei-reclamante A. ci dispune înscrierea A. în registrul persoanelor juridice ale Judecătoriei Cluj-Napoca privind asociațiile și fundațiile fără scop patrimonial.

De altfel, chestiunea calității recurentei-reclamante A. înființată în baza Acordului încheiat la 30.05.1932 a fost tranșată în mod irevocabil în mai multe dosare aflate pe rolul Curții de Apel Cluj (dosar x/2006) sau al Tribunalului Cluj (dosar x/2006 care se impun cu putere de lucru judecat și în prezenta cauză, dat fiind efectul pozitiv al lucrului judecat reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. .

Concluzionând asupra aspectelor analizate, întrucât recurentele-reclamante nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu și nu au justificat astfel calitatea de persoane îndreptățite la restituire, Înalta Curte constată că este legală decizia nr. 5809/7.07.2016 prin care autoritatea intimată a respins cererea de retrocedare.

Ținând cont de faptul că potrivit art. 61 alin. (3) C. proc. civ. cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de intervenienții Municipiul Cluj Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca are natura juridică a unei simple apărări în folosul autorității intimate, soluția ce urmează a fi dată asupra recursului promovat de recurenta-reclamantă va determina, conform art. 67 C. proc. civ., admiterea cererii de intervenție accesorie.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele Arhiepiscopia Romano - Catolică Alba Iulia și A. împotriva sentinței nr. 52 din data de 9 februarie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat,

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2019.