ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4951/2019

Ședința publică din data de 23 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 23.06.2016 sub nr. x pe rolul curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Camera Auditorilor Financiari din România, în contradictoriu cu pârâta Direcția Impozite și Taxe Locale a Sectorului 5 București, a solicitat anularea deciziilor de impunere nr. x și x/16.03.2016 emise de pârâtă, a deciziei de soluționare a contestației nr. 225/2016.

De asemenea, a solicitat anularea deciziei de impunere nr. x/28.03.2016 și exonerarea reclamantei de la plata debitelor principale și accesorii, în principal, iar, în subsidiar, anularea parțială a aceleiași decizii în sensul anularii integrale a accesoriilor calculate pentru debitele reprezentând impozite si taxe locale (impozit pe clădiri, impozit pe teren si taxa pe mijloacele de transport) aferente anilor 2011-2015, a recalculării impozitului pe clădiri cu aplicarea cotelor reduse de impozitare, a recalculării debitelor principale reprezentând impozite si taxe locale (impozit pe clădiri, impozit pe teren si taxa asupra mijloacelor de transport) prin aplicarea facilitaților pentru plata integrala cu anticipație.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 160 din 25 ianuarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta Camera Auditorilor Financiari din România, în contradictoriu cu pârâta Direcția Impozite și Taxe Locale a Sectorului 5 București și, pe cale de consecință a anulat deciziile de impunere nr. x/2016,x/2016, 67936/2016 și decizia nr. 225/2016, exonerând reclamanta de plata sumelor stabilite prin deciziile de impunere indicate.

Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 50 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 160 din 25 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a promovat recurs pârâta Direcția Impozite și Taxe Locale a Sectorului 5 București (astfel cum a fost reorganizată conform Hotărârii nr. 151/2017 a Consiliului Local al a Sectorului 5 București), în condițiile art. 493 C. proc. civ.

Susținând că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Intimata-reclamnată a depus întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepție constatrea nulității recursului.

În ceea ce privește excepția nulității recursului a arătat că raportat la împrejurarea că, prin motivelor de recurs care reiau, în mare parte, chestiuni antamate în întâmpinare formulată în fața instanței de fond nu sunt invocate chestiuni de legalitate a sentinței atacate.

Pe fond, a solicitatat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond. În opinia sa, prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile legale, reținând că organul fiscal a dat dovada de inconsecvență, lipsă de transparență și previzibilitate prin conduita fiscală pe care a adoptat-o, raportat la obligațiile fiscale ale intimatei-reclamante pentru bunuri constând în clădiri, imobile și autoturisme pe care le-a declarat începând cu anul 2004.

În susținerea acestei afirmații, arată că, deși în anul 2006 organul fiscal a confirmat că instituția pe care o reprezintă beneficiază de scutire, după 11 ani și-a schimbat abordarea într-un mod total imprevizibil, prin emiterea deciziilor de impunere, fără a derula o inspecție fiscală care să dea posibilitatea unor garanții intimatei-reclamante, aspect ce denotă lipsa bunei-credințe și a bunei administrări în relația cu acest contribuabil.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentei-pârâte, constată recursul fondat pentru considerentele ce urmează.

Critica recurentei-pârâte se referă la aspectele reținute de către instanța de fond, respectiv că Camera Auditorilor Financiari nu se încadrează în categoria instituțiilor publice mai sus menționate, având în vedere faptul că prin actul de înființare al acesteia este stipulat în mod expres faptul că este o organizație profesională de utilitate publică, fără scop patrimonial, aceasta neîncadrându-se în dispozițiile expres prevăzute de art. 250 din Codul fiscal.

Acest statut de utilitatea publică al Camerei Auditorilor Fiscali, înseamnă recunoașterea de către autorități a faptului că, aceasta se distinge de către celelalte organizații cu personalitate juridică prin faptul că promovează și prestează servicii pentru comunitate, oferindu-le anumite facilități de care se pot bucura, însă în categoria facilităților (ex. scutiri de la plata impozitului pe profit, de la plata accizelor pentru orice produs importat, provenit din donații sau finanțat direct din venituri nerambursabile, sau scutirea de la plata taxelor speciale pentru autoturismele care provenind din donații sau finanțate direct din venituri nerambursabile) nu intră scutirea de la plata impozitului pe clădire.

Având în vedere cele menționate mai sus, legiuitorul a făcut o distincție clară între instituia publică și instituția de utilitate publică, motiv pentru care Camera Auditorilor Financiari nu este scutită de impozit, dispoziții care au în vedere strict bunurile deținute, folosite sau aflate în proprietatea unor instituții publice.

Un alt aspect care trebuie avut în vedere este faptul că potrivit art. 26 și art. 29 din O.U.G. nr. 75/1999 Camera Auditorilor Financiari își desfășoară activitatea sub supravegherea Consiliului pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar, iar Ministerul Finanțelor Publice doar elaborează și promovează spre adoptare proiecte de acte normative care reglementează organizarea si funcționarea Camerei cu consultarea acesteia si a organismului de supraveghere publică, aspecte transpuse de altfel și în Regulamentul de organizare și funcționare al acestei entități din 27.04.2011, care nu a suferit modificări.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare al acestei entități din 27.04.2011, Camera Auditorilor Financiari este constituită ca persoană juridică autonomă de drept privat cu denumire, sediu, patrimoniu si sigla proprii, aspecte care conduc la faptul că, nu este scutită de la obligațiile fiscale datorate Sectorului 5, astfel că persoana juridică autonomă, respectiv organizația profesională de utilitate publică fără scop patrimonial (Camera Auditorilor Financiari) nu se încadrează în prevederile legale mai sus menționate, motiv pentru care poate fi impusă ca plătitoare de impozit.

Instanța de recurs achiesează la aceste susțineri. Astfel, este real că prin O.U.G. nr. 75/1996 - art. 5 alin. (2) s-a precizat că instituția reclamantă acționează "în numele statului", însă aceste prevederi nu se mai regăsesc în forma actuală a actului normativ stabilit prin Legea nr. 26/2010.

De altfel, de aceea și pretențiile recurentei nu sunt anterioare acestui moment.

Apare, fără de tăgadă faptul că reclamanta nu este o instituție de drept public, ci una de utilitate publică.

Camera Auditorilor Financiari este potrivit dispozițiile O.U.G. nr. 75/1999, privind activitatea de audit financiar, republicată, respectiv art. 5 alin. (1) ("Se înființează Camera Auditorilor Financiari din România, persoană juridică autonomă, potrivit legii, care funcționează ca organizație profesională de utilitate publică fără scop patrimonial") coroborat cu art. 250 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal raportat la noțiunea de instituție publică din H.G. nr. 44/2004 privind Normele Metodologice de Aplicarea ale Codul fiscal, rezultă fără echivoc faptul că scutirea de la plata impozitelor datorate bugetului local al Sectorului 5 nu poate fi aplicată Camerei Auditorilor Financiari.

Mai mult decât atât, pornind de la noțiunea '"instituție publică" menționată la art. 250 alin. (1) pct. 1 din Codul fiscal și explicit relatată în Normele Metodologice de Aplicarea ale Codul fiscal, rezultă faptul că, aceasta menționează categoriile de instituții publice, care pot beneficia de scutirea de la plata impozitelor pe clădire, respectiv: Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituții publice autonome, unitățile administrativ-teritoriale, precum și instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare.

După cum se poate observa Camera Auditorilor Financiari nu se încadrează în categoria instituțiilor publice mai sus menționate, având în vedere faptul că prin actul de înființare al acesteia este stipulat în mod expres faptul că este o organizație profesională de utilitate publică, fără scop patrimonial, aceasta neîncadrându-se în dispozițiile expres prevăzute de art. 250 din Codul fiscal.

Caracterul de utilitate publică nu-i acordă scutire de la plata impozitelor cum au instituțiile de drept public, facilitățile de care poate beneficia reclamanta neincluzând și cele de scutire de la plata impozitelor.

Tranșând această problemă în sensul că reclamanta datorează acest impozit local, în privința cuantumului acestuia câtă vreme instanța de fond nu a analizat pe fond cele trei decizii contestate acest lucru nu poate fi făcut pentru prima dată de către instanța de recurs fără a priva părțile de un grad de jurisdicție.

Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta a avut și solicitări punctuale pentru fiecare an de plată a impozitului precum și cereri subsidiare.

Așa fiind instanța de recurs apreciază că acest lucru are a fi făcut de către prima instanță inclusiv prin administrarea unui probatoriu care să includă și o expertiză de specialitate

Cum în raport de motivele invocate recursul se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a-l admite, iar în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. va casa sentința cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Direcția Impozite și Taxe Locale a Sectorului 5 București împotriva sentinței civile nr. 160 din 25 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza sprre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2019.