ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 649/2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, sub nr. x din 23 ianuarie 2012, reclamantul Municipiul Iași, reprezentat de Primar, a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Iași, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acesteia să îi lase, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilele centralele de termoficare CET I și CET II - Holboca și toate instalațiile aferente, identificate în protocolul de predare-primire a Sucursalei Electrocentrale Iași (CET I și CET II), intabularea, în favoarea reclamantului, a dreptului de proprietate privind imobilele respective și/sau rectificarea corespunzătoare a CF, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin H.G. nr. 104/2002 privind transmiterea unor centrale electrice de termoficare din domeniul privat al statului și din patrimoniul SC "B." SA în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora, a fost aprobat transferul centralelor CET I Iași și CET II Iași - Holboca din domeniul privat al statului și din patrimoniul SC "B." SA - Sucursala Electrocentrale Iași în domeniul public al Municipiului Iași și în administrarea Consiliului Local Iași. Ulterior, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 133 din 1 aprilie 2002 privind includerea, în domeniul public al Municipiului Iași, și administrarea de către Consiliul Local Iași a CET I și CET II, precum și înființarea SC "B." SA, astfel cum a fost rectificată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 136 din 29 aprilie 2002 privind rectificarea și completarea H.C.L.

nr. 133/2002 și constituirea Comisiei de preluare a A. Iași, pe bază de protocol încheiat între părți, Consiliul Local Iași a aprobat înființarea CET Iași sub forma unei societăți pe acțiuni, deținută integral de Municipiul Iași. La momentul constituirii CET Iași, bunurile transferate din domeniul privat al statului și din patrimoniul SC "B." SA în domeniul public al Municipiului Iași, însemnând centralele de termoficare CET I și CET II - Holboca, precum și toate instalațiile aferente acestora, identificate în protocolul de predare-primire a Sucursalei Electrocentrale Iași (CET I și CET II) din patrimoniul SC "B." SA în administrarea Consiliului Local Iași, au fost înstrăinate din patrimoniul Municipiului Iași prin aportare la capitalul social al societății nou înființate, CET Iași.

Față de regimul juridic al imobilelor revendicate la momentul efectuării actului de înstrăinare, și anume de bunuri aflate în proprietatea publică a Municipiului Iași, se impune ca, în cadrul acțiunii în revendicare, instanța de judecată, în urma comparării de titluri, să dispună readucerea imobilelor revendicate în patrimoniul Municipiului Iași, adevăratul proprietar al acestora. Specific acțiunii în revendicare este compararea de către instanța de judecată a titlurilor pe care părțile le exhibă în vederea identificării titlului de proprietate care este mai bine caracterizat din punct de vedere juridic.

Potrivit art. 563 alin. (1) din noul C. civ., "Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept". În procesul comparării de titluri, instanța de judecată va constata că titlul exhibat de Municipiul Iași este mai bine caracterizat decât titlul pârâtei, la perfectarea acestuia fiind încălcate dispoziții imperative prevăzute de Constituția României și de legile în vigoare. Municipiul Iași a dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor revendicate în baza H.G. nr. 104/2002, adică prin efectul legii, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate. Dobândirea bunurilor prin efectul legii s-a consolidat și definitivat la momentul semnării protocolului de predare-primire a Sucursalei Electrocentrale Iași (CET I și CET II) din patrimoniul SC "B." SA în administrarea Consiliului Local Iași.

Dreptul de proprietate al Municipiului Iași este unul perfect valabil, reclamantul dobândind acest drept de la adevăratul proprietar, Statul Român (imobilele revendicate aflându-se în patrimoniul SC "B." SA - Sucursala Electrocentrale Iași), prin efectul voinței legiuitorului de a reorganiza o societate națională. Municipiul Iași a dobândit dreptul de proprietate publică asupra imobilelor revendicate în deplină conformitate cu dispozițiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în varianta în vigoare la acea dată, iar dispozițiile H.G. nr. 104/2002 nu au fost contestate. Imobilele revendicate erau incluse în domeniul public al Municipiului Iași la momentul aportării la capitalul social al CET Iași.

În ceea ce privește titlul CET Iași - actul constitutiv prin care s-a realizat aportul la capitalul social realizat de Municipiul Iași - fiind întocmit cu încălcarea normelor imperative ce guvernează instituția proprietății publice, încălcarea este sancționată cu nulitatea absolută. În materia proprietății publice, s-a afirmat, în mod constant, că proprietarul bunurilor aparținând domeniului public nu beneficiază de atributul abusus, în sensul că nu poate înstrăina bunurile publice, iar o alienare cu nerespectarea acestei interdicții atrage nulitatea absolută a actului de înstrăinare. Înstrăinarea bunurilor proprietate publică, inclusiv sub forma aportării la capitalul social, a fost și este sancționată de lege cu nulitatea absolută, nulitate care nu poate fi acoperită prin acte juridice ulterioare momentului aportării unor asemenea bunuri la capitalul social al CET Iași.

Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, în varianta în vigoare la momentul efectuării aportului la capitalul social al CET Iași, "actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută", în acord și cu dispozițiile constituționale de la acea dată. În doctrină s-a arătat că inalienabilitatea se traduce în imposibilitatea de a transmite dreptul de proprietate publică prin acte de drept privat, iar constituirea unui aport la capitalul social al unei societăți comerciale reprezintă un act juridic supus regulilor dreptului privat. Jurisprudența a fost constantă în acest sens, hotărându-se, încă de la începutul anilor 1990, că bunurile incluse în domeniul public nu se pot constitui ca aport la capitalul social al unei societăți comerciale, dat fiind caracterul lor inalienabil.

Prin H.C.L. nr. 133/2002, rectificată prin H.C.L. nr. 136/2002, a fost constituită CET Iași, fiind aportat, la capitalul social, întreg patrimoniul ce a aparținut "B." Iași și Radet Iași, patrimoniu ce fusese, anterior, inclus în domeniul public al Municipiului Iași. Fiind vorba despre bunuri aparținând domeniului public al Municipiului Iași, era interzisă înstrăinarea prin aportarea la capitalul social al unei societăți comerciale în considerarea caracterului inalienabil al bunurilor aflate în domeniul public și supuse regimului juridic al proprietății publice, cu toate consecințele ce decurg din această calificare de regim juridic. Municipiul Iași a dobândit dreptul de proprietate de la adevăratul proprietar, în deplină conformitate cu dispozițiile Legii nr. 213/1998, în baza unei hotărâri de guvern ce nu a fost niciodată atacată și care a produs efecte juridice depline.

În acest context, titlul opus de Municipiul Iași este mai bine caracterizat, imobilele revendicate fiind bunuri de uz sau interes public prin destinația care a fost dată acestora de către legiuitor, ceea ce impune returnarea lor către titularul dreptului de proprietate, Municipiul Iași. În ceea ce privește titlul pârâtei, aportarea la capitalul social a fost făcută cu încălcarea normelor imperative ale legii, operațiune sancționată cu nulitatea absolută, de unde rezultă că imobilele revendicate nu au părăsit niciodată patrimoniul Municipiului Iași. Comparând titlurile opuse de părți, instanța urmează să constate că Municipiul Iași are un titlu mai bine caracterizat, în vreme ce pârâta nu deține un titlu asupra imobilele revendicate, și, pe cale de consecință, urmează să dea preferință părții care a făcut dovada unui titlu valabil și mai bine caracterizat, în dauna părții care nu deține un asemenea titlu.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 563, art. 865 din noul C. civ., Legea nr. 213/1998, Constituția României și dispozițiile legale invocate în cuprinsul cererii. La solicitarea instanței, la 25 aprilie 2012, reclamantul a depus precizări cu privire la obiectul acțiunii, susținând că acțiunea în revendicare formulată vizează imobilele centralele de termoficare CET I și CET II - Holboca, precum și toate instalațiile și echipamentele aferente acestora, necesare în procesul tehnologic, calificate ca imobile prin destinație. Aceste imobile sunt identificate în documentele atașate precizării, respectiv anexa 1 - lista mijloacelor fixe din componența capitalului social (imobilele care au fost înscrise în capitalul social); anexa 2 - registrul numerelor de inventar aferente mijloacelor fixe aflate în evidența SC CET Iași SA (restul imobilelor predate pârâtei, fără a fi aportate la capitalul social).

În ceea ce privește titlul pârâtei, arată că, dintre imobilele revendicate prin acțiunea introductivă de instanță, doar cele menționate în anexa 1 au fost aportate la capitalul social prin H.C.L.M. nr. 133/2002, restul imobilelor, identificate în anexa 2, fiind predate către CET Iași conform protocolului de predare-primire anexat acțiunii inițiale. Deși pârâta nu avea un titlu de proprietate, ci doar un drept de folosință asupra bunurilor din anexa 2, a înregistrat, în contabilitatea proprie, dreptul de proprietate privind imobilele respective.

Prin urmare, referitor la bunurile din anexa 1, aportate la capitalul social, acestea erau înscrise în domeniul public al Municipiului Iași, actul de înstrăinare fiind încheiat cu încălcarea prevederilor de ordine publică în materia proprietății, sancționată cu nulitatea absolută; cu privire la bunurile ce nu au fost aportate, ci predate în vederea exercitării folosinței lor în procesul de producție, CET Iași nu deține niciun titlu, fiind un detentor precar.

Pârâta SC A. SA Iași (intrată în procedura insolvenței), prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantul Municipiul Iași, prin Primar, pe cale de excepție, ca inadmisibilă, iar, pe fond, ca neîntemeiată și cerere reconvențională, prin care a solicitat, în principal, obligarea reclamantei pârâte la plata contravalorii bunurilor revendicate, respectiv 129.950.700 RON, actualizată în raport cu indicele de inflație, a daunelor-interese estimate la suma de 210.000.000 RON, precum și a contravalorii reparațiilor și investițiilor făcute asupra bunurilor revendicate, respectiv 164.922.573,22 RON, actualizată cu dobânda legală, reprezentând cheltuieli necesare și utile efectuate ca proprietar de bună credință.

Referitor la situația juridică a imobilelor revendicate, susține că reclamantul nu face nicio mențiune despre H.C.L. nr. 272 din 22 iulie 2002, prin care s-a aprobat trecerea rețelelor de termoficare din domeniul public local în domeniul privat al Municipiului Iași. De asemenea, consideră pârâta că Municipiul Iași trebuie să precizeze dacă H.C.L. nr. 272/2002 este încă în vigoare și produce efecte juridice sau a fost anulată printr-un act ulterior sau dacă există sau a existat, pe rolul instanțelor judecătorești, o acțiune având ca obiect anularea/constatarea nulității acestei H.C.L., caz în care se impune suspendarea litigiului pendinte până la soluționarea irevocabilă a acelui proces, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, operațiunea juridică de aportare se prezintă sub forma unui contract cu titlul oneros și translativ de drepturi. Astfel, aportul de proprietate constă într-o înstrăinare cu titlu oneros a bunurilor ce constituie obiect al aportului, însoțită de transferul proprietății și al riscurilor de la asociați la societatea comercială care se constituie. În acest caz, sunt aplicabile, prin analogie, regulile contractului de vânzare-cumpărare și, prin urmare, asociatul trebuie să fie proprietarul bunurilor aduse ca aport în societate și este ținut să garanteze pentru evicțiune și pentru viciile ascunse. Garanția pentru evicțiune reprezintă obligația transmițătorului dreptului de proprietate de a garanta dobânditorului liniștita posesiune a lucrului transmis.

Cum reclamanta este transmițătoarea dreptului de proprietate către pârâtă, aceasta nu poate evinge și, ca atare, nu are deschisă calea unei acțiuni în revendicare împotriva dobânditoarei SC CET SA Iași. Pe fond, solicită respingerea acțiunii în revendicare. SC CET SA Iași a fost înființată sub forma unei societăți pe acțiuni, deținute integral de Municipiul Iași, constituirea fiind aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 133 din 1 aprilie 2002, rectificată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 136 din 29 aprilie 2002. La momentul constituirii, Municipiul Iași a adus, prin aportare la capitalul social al societății nou înființate, centralele de termoficare CET I și CET II - Holboca, precum și toate instalațiile aferente acestora, respectiv bunurile care fac obiectul acțiunii pendinte.

În actul constitutiv al pârâtei s-a menționat expres, în cadrul art. 7 pct. 4, că "în capitalul social nu sunt incluse bunuri de natura celor prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție". Cu prilejul diligențelor făcute de SC CET SA Iași imediat după autorizarea și înmatricularea societății, în vederea obținerii tarifelor pentru energia termică produsă și livrată, Agenția Națională de Reglementare în Domeniul Energiei București a constatat că se impune respectarea legislației privind regimul juridic al proprietății publice, astfel că, prin H.C.L. nr. 272 din 22 iulie 2002, s-a aprobat trecerea rețelelor de termoficare din domeniul public local în domeniul privat al Municipiului Iași și, implicit, în patrimoniul SC CET SA.

Prin urmare, trecerea bunurilor aduse ca aport la constituirea SC CET SA din domeniul public al unității administrativ-teritoriale în domeniul privat a determinat schimbarea regimului juridic al respectivelor bunuri, astfel că, prin trecerea lor în domeniul privat, acestea au devenit alienabile, sesizabile și prescriptibile, putând face obiectul unor acte juridice translative de proprietate. De asemenea, prin aportarea bunurilor revendicate la capitalul social, reclamanta a transferat dreptul de proprietate pe care îl deținea asupra respectivelor bunuri în favoarea pârâtei, astfel că, la acest moment, nu mai deține niciun drept asupra centralelor CET I și CET II și instalațiilor aferente acestora, singurul titlu valabil fiind cel al pârâtei.

În motivarea cererii reconvenționale, arată că acționarul care aportează un bun la capitalul social al unei societăți este obligat să o garanteze contra evicțiunii. În cazul în care societatea este evinsă, aceasta se poate îndrepta împotriva acționarului pentru obligarea la plata contravalorii bunului de la momentul aportării, precum și la daune interese.

Dat fiind că bunurile revendicate au fost aduse ca aport la capitalul social al SC CET SA Iași de reclamantul pârât Municipiul Iași, în situația în care acțiunea în revendicare formulată de acesta ar fi admisă și SC CET SA va fi evinsă, Municipiul Iași, în calitate de acționar care a adus ca aport aceste bunuri, este ținut să despăgubească societatea cu suma de bani reprezentând contravaloarea bunurilor din petitul acțiunii, fiind avută în vedere valoarea lor de la momentul aportării, respectiv 129.950.700 RON, valoare care urmează a fi actualizată în raport de indicele de inflație, precum și daune interese estimate la valoarea de 210.000.000 RON.

De asemenea, având în vedere că, pe parcursul celor 10 ani de când bunurile au intrat în patrimoniul său, de bună credință, s-a comportat ca un adevărat proprietar și a făcut reparații capitale și investiții majore bunurilor revendicate - cheltuieli necesare și utile făcute de un proprietar de bună credință, se imune obligarea reclamantei pârâte la plata contravalorii reparațiilor și investițiilor efectuate, respectiv 164.922.573,22 RON, suma urmând a fi stabilită în urma efectuării unei expertize evaluatorii și actualizată cu dobânda legală la momentul achitării efective. Reclamantul pârât Municipiul Iași a formulat răspuns la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională.

Prin răspunsul la întâmpinare, a solicitat respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâtă, ca nefondată, raportat la prevalența normelor și principiilor constituționale față de alte principii în materia drepturilor reale și la împrejurarea că obligația de garanție pentru evicțiune subzistă doar în măsura încheierii unui act valabil. Or, în cazul de față, Municipiul Iași nu a transmis proprietatea, putându-se considera că CET Iași a folosit bunurile revendicate în baza unui drept de folosință, având în vedere calitatea sa de operator al serviciului public de alimentare cu energie termică a Municipiului Iași. Pe fondul acțiunii în revendicare, arată că, prin art. 1 din H.C.L.M.

nr. 272/2002, Consiliul Local Iași a aprobat "înregistrarea rețelelor de termoficare ca bunuri din domeniul public, conform Legii nr. 213/1998 Anexa 1 pct. III". Mai mult, Municipiul Iași a aprobat și diminuarea contului de capital social, proporțional cu valoarea bunurilor menționate la art. 1 citat mai sus. Eroarea de care se prevalează CET Iași apare în contextul art. 3, care prevede că "se aprobă trecerea din domeniul public local în domeniul privat al Municipiului Iași a patrimoniului CET Iași, cu excepția celor de la art. 1", coroborat cu textul art. 4 - "Bunurile ce constituie patrimoniul privat al Municipiului Iași se constituie ca aport la capitalul social al SC CET Iași SA". Deși pârâta insistă că bunurile revendicate erau incluse în domeniul privat al Municipiului Iași la data aportării (adică 01 aprilie 2002 - data H.C.L.M.

nr. 133/2002), susținerile acesteia sunt contrazise chiar de către această hotărâre, care menționează, în mod expres, că bunurile revendicate sunt incluse în domeniul public. În acest context, determinarea regimului juridic al bunurilor revendicate (CET I și CET II, împreună cu instalațiile aferente) trebuie să se raporteze la următoarele aspecte: H.C.L.M. nr. 133/2002 prevede că CET I și CET II sunt în domeniul public (art. 1); nici H.C.L.M. nr. 133/2002 și nici H.C.L.M. nr. 272/2002 nu prevăd trecerea, în proprietatea CET Iași, a acestora; nefiind în patrimoniul CET Iași, nu puteau fi incluse în categoria bunurilor "mutate" în domeniul privat al Municipiului Iași, conform art. 4 din H.C.L.M.

nr. 272/2002. În concluzie, HCLM nr. 272/2002 nu a adus nicio modificare cu privire la regimul juridic al bunurilor revendicate, care au rămas incluse în domeniul public al Municipiului Iași, conform art. 1 din H.C.L.M. nr. 133/2002. De altfel, Municipiul Iași nici nu ar fi putut decide declasarea bunurilor revendicate la un interval de trei luni de la data primirii acestora, întrucât intervalul de timp este prea scurt pentru a aduce modificări cu privire la utilitatea bunurilor revendicate. Așadar, față de data adoptării H.G. nr. 104 din 14 februarie 2002, data adoptării H.C.L.M. nr. 133/2002, 1 aprilie 2002, și data adoptării H.C.L.M. nr. 272/2002, 22 iulie 2002, probabilitatea ca utilitatea publică a bunurilor revendicate să fi dispărut este minimă, prin raportare la destinația specială a acestora, destinație care s-a menținut și după 22 iulie 2002. H.C.L.M.

nr. 272/2002 nu a modificat regimul juridic al bunurilor revendicate, ci a aprobat doar înscrierea rețelelor de termoficare în inventarul domeniului public. Cât privește titlul CET Iași, reclamanta susține că, și dacă s-ar admite existența unui act de "transfer" al dreptului de proprietate asupra bunurilor revendicate, materializat într-o operațiune de aport la capitalul social al pârâtei, urmează ca instanța să constate, pe cale de excepție, că operațiunea de aport este nulă absolut. Nulitatea absolută nu poate fi acoperită printr-un act ulterior, astfel că argumentele invocate de CET Iași cu privire la trecerea ulterioară operațiunii de aport a bunurilor revendicate în domeniul privat nu subzistă analizei juridice a efectelor nulității absolute.

De asemenea, din textul celor două H.C.L.M. nr. 133/2002 și nr. 272/2002 nu rezultă nici intenția clară de a aporta și nici intenția neechivocă de a declasifica bunurile revendicate. Prin întâmpinarea la cererea reconvențională, reclamanta a solicitat respingerea acestei cereri ca neîntemeiată, arătând că nu are obligația de a garanta pentru evicțiune, sumele pretinse nu sunt identificate și nu rezultă elementele de probațiune în sprijinul acestor sume. Ca urmare a solicitării instanței, pârâta reclamantă a depus precizări la cererea reconvențională . La 17 octombrie 2012, CET SA Iași, prin administrator judiciar, a formulat o cerere de disjungere a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a actului constitutiv al pârâtei și de suspendare a judecării cauzei, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., susținând, printre altele, că afirmațiile reclamantei, în sensul că nulitatea absolută a titlului CET Iași ar putea fi constatată pe cale de excepție, nu pot fi primite. Această cerere a fost respinsă prin încheierea din 17 octombrie 2012, Tribunalul reținând că a fost învestit, prin cererea de chemare în judecată, cu soluționarea unei acțiuni în revendicare, prin care se solicită, în mod clar și evident, obligarea societății pârâte să lase, în deplină proprietate și posesie, imobilele menționate. A constatat că aspectul care vizează lipsa unui titlu al pârâtei pentru imobilele din litigiu constituie una dintre apărările formulate de reclamant, neexistând neclarități privind limitele învestirii instanței.

În virtutea principiului disponibilității, instanța trebuie să respecte aceste limite. Ca urmare, nefiind învestită cu o cerere de constatare a nulității absolute a actului constitutiv al SC CET Iași SA și care ar fi determinat discuții referitoare la competența funcțională a secției civile, nu se poate pronunța pe o cerere de suspendare a judecății unui capăt de cerere care nu a fost formulat. Excepția inadmisibilității acțiunii a fost unită cu fondul cauzei, Tribunalul considerând că sunt necesare probe comune. În cauză, a formulat cerere de intervenție în interes propriu SC C. SRL, precizată, prin care a solicitat obligarea pârâtei să-i lase, în deplină proprietate și posesie, bunuri mobile în litigiu constând în deșeuri metalice neridicate, în valoare de 21.677.832 de RON; a invocat excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, raportat la dispozițiile Legii nr. 31/1990, și respingerea acestei cereri, ca neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință din 18 septembrie 2013, cu ocazia discutării admisibilității în principiu a cererii de intervenție, instanța a respins această cerere, constatând că petenta nu justifică interes, determinat de împrejurarea că bunurile solicitate nu formează obiectul prezentului proces. Prin notele depuse de pârâta reclamantă pentru termenul de judecată din 5 ianuarie 2016, aceasta a invocat excepția lipsei calității procesule active, arătând că H.C.L. nr. 133/2002 nu a fost anulată, fiind, în continuare, valabilă și producând efectele avute în vedere la momentul adoptării sale. Actul constitutiv al SC CET SA Iași, precum și protocolul de predare-primire încheiat la nivelul anului 2002 reprezintă acte juridice subsecvente H.C.L.

nr. 133/2002. Așa fiind, valabilitatea hotărârii de consiliu local, privind înființarea pârâtei reclamante, și efectele pe care le produce această hotărâre reprezintă împrejurări de natură să confirme că titlul de proprietate al SC CET SA Iași este valabil și preferabil - deci, un argument strâns legat de dezlegarea fondului pretențiilor deduse judecății. Prin urmare, odată cu soluționarea excepției, instanța ar urma să se pronunțe, indirect, asupra a însăși valabilității titlului de proprietate al pârâtei reclamante SC CET SA Iași - și anume, actul constitutiv al societății. Instanța a unit și această excepție cu fondul cauzei. Prin Sentința civilă nr. 726 din 11 aprilie 2017 a Tribunalului Iași, secția I civilă, au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale active, invocate de pârâta reclamantă SC A. SA Iași.

A fost admisă, în parte, cererea promovată de reclamantul pârât Municipiul Iași, a fost obligată pârâta SC A. SA Iași să lase, în deplina proprietate și liniștită posesie, reclamantului bunurile imobile centrale de termoficare CET I și CET II - Holboca, precum și toate instalațiile și echipamentele aferente acestora, cuprinse în protocolul de predare-primire a Sucursalei Electrocentrale Iași, încheiat la 29 aprilie 2002, și identificate în rapoartele de expertiză, inclusiv în suplimentele la aceste rapoarte, efectuate, în cauză, de expertul D., în specialitatea construcții civile și industriale, și de expertul E., în specialitatea termoenergetică, bunuri situate pe amplasamentul identificat de expertul F., în raportul de expertiză specialitatea topografie, inclusiv în suplimentele la acest raport.

A fost respinsă cererea reclamantului pârât privind înscrierea în cărțile funciare a bunurilor revendicate, respectiv rectificarea corespunzătoare a cărților funciare. A fost respinsă cererea reconvențională promovată de pârâta reclamantă. A fost obligată pârâta reclamantă să plătească reclamantului pârât suma de 946.854 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. În pronunțarea sentinței, Tribunalul a constatat următoarele: Excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată. Pârâta reclamantă își întemeiată excepția de inadmisibilitate pe obligația de garanție contra evicțiunii, reglementată prin art. 1337 C. civ. 1864 (aplicabil în raport de data aportării - 2002), susținând că reclamantul pârât i-a transmis, cu titlu oneros, dreptul de proprietate asupra bunurilor și că se aplică, prin analogie, răspunderea pentru evicțiune, reclamantul fiind dator, în baza acestei obligații, să o garanteze pentru evicțiune.

Art. 1337 C. civ. 1864 prevede că "Vânzătorul este de drept obligat, după natura contractului de vânzare, a răspunde către cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut, sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect și care n-ar fi declarate la facerea contractului." În analiza acestei excepții, trebuie pornit de la natură mixtă a acestei excepții, de excepție procesuală de fond și apărare de fond. În dreptul român, inadmisibilitatea nu este reglementată ca excepție de sine-stătătoare, de-a lungul timpului, doctrina consemnând mai multe teorii cu privire la acest incident procedural. Astfel, într-o opinie, s-a susținut că inadmisibilitățile sunt mijloace de apărare cu o natură juridică mixtă, o categorie nouă de excepții, dar cu efecte mai energice decât excepțiile deja reglementate, neputând fi încadrate nici în rândul excepțiilor de procedură, nici în rândul excepțiilor de fond.

Într-o altă opinie, s-a reținut că, în ceea ce privește inadmisibilitățile, este greu să le găsim un punct comun care să nu se suprapună cu trăsăturile categoriilor deja existente și care să justifice autonomizarea excepției de inadmisibilitate, teza unei categorii distincte fiind criticată drept o artificială încercare de a consacra o instituție distinctă de cea a excepțiilor. În același sens, doctrina a consemnat că nu există o categorie distinctă a inadmisibilităților, acestea putând îmbrăca fie forma excepțiilor de procedură, fie forma excepțiilor de fond, fie forma unor simple apărări. Independent de calificarea inadmisibilităților drept o categorie distinctă de incidente procedurale, este de necontestat natura neomogenă a acestora, modalitatea de respingere a unei acțiuni ca inadmisibilă putând fi cauzată de o gamă extinsă de excepții procesuale.

O teză care se detașează de dezbaterea asupra existenței unei categorii distincte este aceea potrivit căreia inadmisibilitatea este efectul spre care tinde excepția, modalitatea specifică prin care acțiunea se respinge, "vehiculul procesual" de invocare a "incidentului procesual". În doctrina recentă, s-a apreciat că, în cazul în care excepția inadmisibilității este fundamentată pe culpa reclamantului însuși, în măsura în care există o dispoziție legală care să prevadă expres sancțiunea inadmisibilității, aceasta îmbracă forma unei apărări în sens strict, iar nu a unei excepții procesuale. În cazul de față, excepția inadmisibilității invocată de pârâta reclamantă este strâns legată de fondul cauzei, impunând analiza răspunderii înstrăinătorului pentru evicțiune.

În aceste condiții, se constată că, dacă s-ar reține că reclamantul pârât este răspunzător față de societatea pârâtă pentru evicțiunea asupra bunurilor aduse ca aport, chiar și în ipoteza în care dobânditorul unui bun ar fi evins printr-o acțiune în revendicare formulată de către cel care i-a transmis bunul respectiv, obligația transmițătorului de a garanta pentru evicțiune nu conduce la inadmisibilitatea unei acțiuni în revendicare, fiind vorba de două instituții de drept cu caracter distinct și existență de sine stătătoare. Mai exact, obligația de garanție contra evicțiunii ce revine înstrăinătorului nu conduce la paralizarea acțiunii acestuia în revendicarea bunului înstrăinat, în situația în care bunul respectiv nu putea face obiectul înstrăinării, fiind inalienabil cum este în prezenta cauză.

În consecință, acțiunea în revendicare promovată de transmițător poate fi analizată sub aspectul temeiniciei, iar obligația în garanție contra evicțiunii, la rândul ei, poate fi valorificată de către dobânditorul evins. Doar după soluționarea cauzei în revendicare și pronunțarea unei hotărâri de admitere a acțiunii se poate aprecia dacă dobânditorul a fost evins, până în acel moment neputându-se pune problema evicțiunii. Totodată, calea acțiunii în revendicare, urmată de reclamantul-pârât, reprezintă mijlocul legal prin care pot fi valorificate pretențiile deduse judecății. Prin urmare, instanța constatând neîntemeiată excepția inadmisibilității, invocată de pârâta reclamantă SC A. SA Iași, a respins-o.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active, Tribunalul a considerat că trebuie analizată odată cu fondul cauzei, întrucât, în cadrul acțiunii în revendicare, calitatea procesuală activă aparține proprietarului bunului revendicat, însăși calitatea de proprietar fiind specifică acțiunii menționate și constituind una dintre principalele condiții de admisibilitate. Mai exact, în prezenta cauză, soluționarea fondului presupune tocmai analiza și stabilirea calității de proprietar asupra bunurilor revendicate a reclamantului pârât. Pe fondul cauzei, instanța a apreciat ca fiind întemeiată, în parte, acțiunea promovată de reclamantul pârât și neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 104/2002 privind transmiterea unor centrale electrice de termoficare din domeniul privat al statului și din patrimoniul "B." SA în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora a fost aprobat transferul centralelor CET Iași I și CET II Iași - Holboca din domeniul privat al statului și din patrimoniul B. SA - Sucursala Electrocentrale Iași în domeniul public al Municipiului Iași și în administrarea Consiliului Local Iași. Ulterior, prin Hotărârea Consiliului Local Iași nr. 133 din 1 aprilie 2002 privind includerea în domeniul public al Municipiului Iași și administrarea de către Consiliul Local Iași a CET I și CET II, precum și înființarea "B." SA, astfel cum aceasta a fost rectificată prin Hotărârea Consiliului Local Iași nr. 136 din 29 aprilie 2002 privind rectificarea și completarea H.C.L.

nr. 133/2002 și constituirea Comisiei de preluare a A. Iași, pe bază de protocol încheiat între părți, conform H.G. nr. 104/2002, Consiliul Local Iași a aprobat înființarea unei societăți pe acțiuni SC CET. Iași SA, deținută integral de Municipiul Iași, aprobându-se și capitalul social al CET Iași și constituirea unei comisii de preluare a A. Iași, pe bază de protocol încheiat între părți, conform H.G. nr. 104 din 14 februarie 2002. Prin urmare, la momentul constituirii SC CET.

Iași SA, bunurile transferate din domeniul privat al statului și patrimoniul B. SA în domeniul public al Municipiului Iași, însemnând centralele de termoficare CET I și CET II - Holboca, precum și toate instalațiile aferente acestora, identificate în protocolul de predare-primire a Sucursalei Electrocentrale Iași (CET I și CET II) încheiat la 29 aprilie 2002, din patrimoniul B. S.A, în administrarea Consiliului Local Iași, au fost înstrăinate din patrimoniul Municipiului Iași prin aportare la capitalul social al societății nou înființate, CET Iași. Ambele părți invocă un titlu de proprietate asupra bunurilor revendicate, și anume H.G. nr. 104/2002 de către reclamantul pârât și H.C.L. Iași nr. 133/2002, astfel cum a fost rectificată și completată prin H.C.L.

Iași nr. 136/29 aprilie 2002, de către pârâta reclamantă. În condițiile în care atât reclamantul pârât, cât și pârâta reclamantă invocă titluri de proprietate, instanța a procedat la compararea titlurilor, având în vedere cel care are un titlul preferabil, raportat la un autor cu drept preferențial (analiza consistenței drepturilor autorilor de la care provin titlurile) sau o posesie mai bine caracterizată, vechimea nefiind decisivă.

În cazul de față, asupra titlului reclamantul pârât se constată că acesta, cum s-a arătat, a dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor revendicate prin Hotărârea Guvernului nr. 104/2002 privind transmiterea unor centrale electrice de termoficare din domeniul privat al statului și din patrimoniul "B." SA în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora, prin care a fost aprobat transferul centralelor CET Iași I și CET II Iași - Holboca din domeniul privat al statului și din patrimoniul B. SA-Sucursala Electrocentrale Iași în domeniul public al Municipiului Iași și în administrarea Consiliului Local Iași; art. 1 din H.G.

nr. 104/2002 prevede că "Se aprobă transmiterea fără plată a A. din Pitești, Iași, Brașov, Bacău, Oradea, Suceava, Timișoara și Borzești, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului și din patrimoniul Societății Comerciale "B." - SA în domeniul public al municipiilor Pitești, Iași, Brașov, Bacău, Oradea, Suceava, Timișoara și Onești și în administrarea consiliilor locale respective.". Prin urmare, în baza H.G. nr. 104/2002, reclamantul pârât Municipiul Iași a dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce fac obiectul prezentei acțiuni în revendicare, fiind incluse în domeniul public al Municipiului Iași și în administrarea Consiliului Local Iași.

În condițiile în care bunurile respective erau în proprietatea publică a Municipiul Iași și doar în administrarea Consiliului Local Iași, acesta din urmă, prin H.C.L. Iași nr. 133/2002, astfel cum a fost rectificată și completată prin H.C.L. Iași nr. 136 din 29 aprilie 2002, a dispus înstrăinarea lor din patrimoniul Municipiului Iași, prin aportare la capitalul social al societății nou înființate, CET Iași. Tribunalul a constatat, astfel, că, raportat la dreptul de administrare pe care îl avea Consiliul Local Iași asupra bunurilor, acesta a adoptat H.C.L. Iași nr. 133/2002, cu depășirea dreptului său de administrare, dispunând aportarea lor la societatea nou înființată, SC CET Iași SA, deși bunurile constituiau proprietatea publică a Municipiului Iași și nu puteau face obiectul înstrăinării.

Potrivit dispozițiilor art. 136 din Constituția României, "(2) Proprietatea publică este garantată și ocrotită prin lege și aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale. (3) Bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietății publice. (4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică." Totodată, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, în forma în vigoare la data adoptării H.C.L.

Iași nr. 133/2002, "Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție (în prezent, art. 136), din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege." Mergând la anexa acestui act normativ - Lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, la pct. III, pct. 4 se prevăd "4. rețelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, gaze, stațiile de tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente;". În aceste condiții, se constată că bunurile ce fac obiectul revendicării sunt proprietatea publică a Municipiului Iași, în raport de dispozițiile art. 1 din H.G.

nr. 104/2002, art. 136 alin. (2) din Constituția României și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, și nu au ieșit din proprietatea acestuia, fiind inalienabile; ca atare, H.C.L. Iași nr. 133/2002, rectificată și completată prin H.C.L. Iași nr. 136 din 29 aprilie 2002, nu a avut, ca efect, ieșirea bunurilor din proprietatea publică a Municipiului Iași și intrarea, prin aportare, în patrimoniul SC CET Iași SA, astfel că pârâta nu a fost, niciun moment, titulara dreptului de proprietate asupra lor. Nu poate fi reținută apărarea pârâtei reclamante în sensul că, prin H.C.L. nr. 272 din 22 iulie 2002, s-a aprobat trecerea A. din domeniul public local în domeniul privat al Municipiului Iași și aportarea lor la capitalul social al SC CET SA, H.C.L.

care este în vigoare, producându-și efectele juridice, întrucât bunurile respective constituiau proprietatea publică a Municipiului Iași, fiind bunuri proprietate publică ca urmare a naturii și destinației lor, respectiv, fiind bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public; în consecință, nu se putea schimba regimul juridic al acestor bunuri și nu puteau fi scoase din domeniul public printr-o hotărâre a consiliului local, ci regimul juridic al acestor bunuri putea fi modificat doar printr-o lege organică. Mai trebuie precizat că, la data adoptării H.C.L. nr. 272/2002, bunurile erau, în continuare, destinate uzului public și prezentau interes public, nefiind modificată destinația lor.

Ulterior, Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice a reconfirmat, prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. k), caracterul de bunuri care fac parte din domeniul public al unității administrativ teritoriale al bunurilor mobile și imobile dobândite potrivit legii, aflate în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale, care, potrivit legii ori prin natura lor, sunt de folosință sau interes public local ori județean, declarate ca atare prin hotărâre a consiliilor locale sau a consiliilor județene și care nu au fost declarate prin lege bunuri de uz ori de interes public național; în art. 1 alin. (2) lit. d) din același act normativ, se prevede, expres, că sunt definite ca fiind de interes public general, desfășurate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor sau județelor, sub conducerea, coordonarea și responsabilitatea autorităților administrației publice locale, serviciile privind producția, transportul, distribuția și furnizarea de energie termică în sistem centralizat.

În aceste condiții, raportat la excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâta reclamantă, Tribunalul a constatat, pentru considerentele expuse, că reclamantul pârât este titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor revendicate, excepția fiind neîntemeiată. Totodată, în urma analizării titlurilor de proprietate invocate de cele două părți, instanța a considerat că titlul Municipiului Iași este preferabil titlului invocat de SC A. SA Iași, care nu este suficient de clar și creează suspiciuni cu privire la dreptul de proprietate, implicând o nesiguranță a circuitului civil.

Prin rapoartele de expertiză efectuate, în cauză, de expertul D., în specialitatea construcții civile și industriale, și de expertul E., în specialitatea termoenergetică, inclusiv suplimentele la aceste rapoarte, au fost identificate bunurile existente, în prezent, în posesia pârâtei reclamante, care au făcut obiectul aportului la capitalul social al acesteia și predate în baza protocolului de predare-primire încheiat la 29 aprilie 2002, bunuri care sunt situate pe amplasamentul identificat de expertul F. în raportul de expertiză specialitatea topografie, inclusiv în suplimentele la aceste raport. Art. 563 C. civ. reglementează acțiunea în revendicare ca fiind acțiunea prin care proprietarul neposesor cere posesorului neproprietar recunoașterea dreptului său de proprietate și restituirea lucrului.

Pentru a putea fi admisă această acțiune, fie pârâtul posedă terenul reclamantului fără a avea titlu, fie ambele părți au titlu asupra aceluiași teren, posedat, în fapt, doar de pârât.

În condițiile în care pârâta reclamantă SC A. SA Iași deține, fără drept, bunurile imobile centrale de termoficare CET I și CET II - Holboca, precum și toate instalațiile și echipamentele aferente acestora, cuprinse în protocolul de predare-primire a Sucursalei Electrocentrale Iași, încheiat la 29 aprilie 2002, astfel cum au fost identificate în rapoartele de expertiză, inclusiv în suplimentele la aceste rapoarte, efectuate, în cauză, de expertul D., în specialitatea construcții civile și industriale, și de expertul E., în specialitatea termoenergetică, bunuri care sunt situate pe amplasamentul identificat de expertul F., în raportul de expertiză specialitatea topografie, inclusiv în suplimentele la acest raport, în baza dispozițiilor art. 563 raportat la art. 555 C. civ., Tribunalul Iași a dispus obligarea acesteia să lase, în deplină proprietate și liniștită posesie, reclamantului pârât bunurile respective.

Cu privire la capătul de cerere privind intabularea în cărțile funciare ale imobilelor revendicate a dreptului de proprietate în favoarea Municipiului Iași și/sau rectificarea corespunzătoare a acestora, instanța a constatat că acesta este neîntemeiat, întrucât, potrivit dispozițiilor Legii nr. 7/1996, înscrierile și rectificările în cartea funciară se fac în baza solicitării persoanei îndreptățite, care se adresează biroului de carte funciară cu o cerere în acest sens; persoana îndreptățită are posibilitatea de a se adresa instanței de judecată, pe calea plângerii reglementate de dispozițiile art. 31 din Lege, în cazul unei soluții de respingere a cererii. Asupra cererii reconvenționale promovate de pârâta reclamantă, instanța a constatat că este neîntemeiată.

Cu privire la capetele de cerere având ca obiect obligarea reclamantului pârât la plata sumei de 358.428.868,78 RON reprezentând valoarea bunurilor revendicate și aduse cu titlu de aport de către acesta și la plata de daune-interese în sumă de 210.000.000 RON, s-au reținut următoarele: Pârâta reclamantă și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 16 alin. (2), art. 65 alin. (1) și (2), art. 46 alin. (1) și art. 49 din Legea nr. 31/1990, care nu sunt incidente în speță. Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2), "Aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere economic.

Ele sunt admise la toate formele de societate și sunt vărsate prin transferarea drepturilor corespunzătoare și prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare", iar, potrivit art. 65 alin. (1) și (2), "(1) În lipsă de stipulație contrară, bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în registrul comerțului.

(2) Asociatul care întârzie să depună aportul social este răspunzător de daunele pricinuite, iar dacă aportul a fost stipulat în numerar este obligat și la plata dobânzilor legale din ziua în care trebuia să facă vărsământul.". În prezenta cauză, pentru considerentele expuse la admiterea acțiunii în revendicare, bunurile care au fost aduse cu titlu de aport nu au intrat în proprietatea pârâtei reclamante, fiind inalienabile; pe de altă parte, aceste dispoziții legale privesc, exclusiv, etapa constituirii societății, iar reclamantul pârât a pus la dispoziția pârâtei bunurile aduse ca aport la data constituirii societății, astfel că nu poate fi vorba de existența unui prejudiciu prin întârzierea punerii la dispoziție a bunurilor ce au fost stabilite ca făcând obiectul aportului.

Mai exact, bunurile respective au fost puse la dispoziția pârâtei reclamante, aceasta folosindu-se de ele o perioadă de timp îndelungată și făcând obiectul unei activități comerciale producătoare de venituri.

Art. 46 alin. (1) din Lege arată: "Când actul constitutiv nu cuprinde mențiunile prevăzute de lege ori cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziție imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerință legală pentru constituirea societății, judecătorul delegat, din oficiu sau la cererea oricăror persoane care formulează o cerere de intervenție, va respinge, prin încheiere, motivat, cererea de înmatriculare, în afară de cazul în care asociații înlătură asemenea neregularități.", iar, potrivit art. 49, "Fondatorii, reprezentanții societății, precum și primii membri ai organelor de conducere, de administrare și de control ale societății răspund nelimitat și solidar pentru prejudiciul cauzat prin neregularitățile la care se referă art. 46 - 48." art. 48 prevede, la rândul său, că "(1) În cazul unor neregularități constatate după înmatriculare, societatea este obligată să ia măsuri pentru înlăturarea lor, în cel mult 8 zile de la data constatării acelor neregularități.

(2) Dacă societatea nu se conformează, orice persoană interesată poate cere tribunalului să oblige organele societății să le regularizeze, sub sancțiunea plății de daune-interese potrivit dreptului comun.

(3) Dreptul la acțiunea de regularizare se prescrie prin trecerea unui termen de un an de la data înmatriculării societății." Din interpretarea teleologică și coroborată a textelor de lege menționate anterior se constată că răspunderea membrilor fondatori ai asociației intervine doar în situația constatării unor neregularități fie de către judecătorul delegat la ORC, fie pe calea reglementată de art. 48 (înlăturarea neregularităților de către societate sau pe calea acțiunii în justiție); or, în prezenta cauză, nu s-a constatat existența unor neregularități cu ocazia înmatriculării societății (aceasta fiind autorizată prin Încheierea nr. 602 din 26 iunie 2002) și nici nu rezultă să se fi constatat existența unor neregularități care să fi fost remediate potrivit dispozițiilor art. 49, astfel că nici aceste dispoziții legale nu sunt incidente.

Mai mult, și aceste neregularități privesc, strict, înființarea societății comerciale, or aspectele invocate de pârâta reclamantă sunt ulterioare acestui moment și privesc funcționarea societății. În plus de cele arătate la motivarea soluției de respingere a excepției de inadmisibilitate a acțiunii, trebuie precizat că, în cazul de față, societatea pârâtă a cunoscut împrejurarea că bunurile ce s-au stabilit a fi aduse cu titlu de aport prin H.C.L. Iași nr. 133/2002, rectificată și completată prin H.C.L. Iași nr. 136 din 29 aprilie 2002, constituiau proprietatea publică a Municipiului Iași, dat fiind caracterul notoriu de proprietate publică a acestora, fapt ce putea fi constatat și printr-o minimă diligență și verificare simplă a actelor de proprietate ale asociatului, respectiv H.G.

nr. 104/2002, din care rezulta clar caracterul de proprietate publică al bunurilor. Totodată, caracterul de bunuri proprietate publică a Municipiului rezulta din lege, respectiv Legea nr. 213/1998, în forma în vigoare la data adoptării H.C.L. Iași nr. 133/2002, respectiv art. 3 alin. (1) coroborat cu pct. III, pct. 4 din anexa acestui act normativ - Lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, și H.G. nr. 104/2002; în condițiile în care legea se prezumă cunoscută de către toți participanții la procedurile judiciare din momentul în care norma juridică este publicată în Monitorul Oficial, rezultă că pârâta reclamantă avea cunoștință despre regimul juridic al acestor bunuri.

Se are în vedere și faptul că nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, în raport de principiul "nemo censetur ignorare legem" și nu poate invoca, în favoarea lui, propria turpitudine. De asemenea, în momentul adoptării H.C.L. Iași nr. 272 din 22 iulie 2002, prin care s-a aprobat trecerea rețelelor de termoficare din domeniul public local în domeniul privat al Municipiului Iași și, implicit, în patrimoniul SC CET SA, aceasta din urmă avea cunoștință de regimul juridic al bunurilor aportate, în cuprinsul hotărârii respective prevăzându-se, expres, că bunurile respective se află în proprietatea publică a Municipiului. În aceste condiții, pârâta reclamantă era în cunoștință de cauză, în momentul dobândirii bunurilor cu titlu de aport, cu privire la faptul că acestea făceau parte din proprietatea publică a Municipiului Iași, avea