ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.05.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2095/2018

HOTĂRÂRE
29.05.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2095/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință nr. 2 din data de 11 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de petentul A., cu privire la membrii Completului de judecată C5F.

Împotriva acestei încheieri, petentul A. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 20 aprilie 2018.

În ședința publică din 29 mai 2018, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art. 34 alin. (2) raportat la art. 299 alin. (1) C. proc. civ. pe care o va admite pentru considerentele ce succed: în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (2) C. proc. civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul.

Așadar» încheierea de respingere a cererii de recuzare are, din punctul de vedere al căilor de atac, același regim juridic ca și hotărârea asupra fondului.

În speță, încheierea a fost atacată cu recurs la data de 20 aprilie 2018, mai înainte de soluționarea dosarului nr. x/2018, așadar mai înainte de soluționarea fondului.

Din verificările efectuate în sistemul de evidență informatizată ECRIS, Înalta Curte reține că dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Suceava, secția I civilă, având ca obiect strămutare, are termen acordat pentru soluționare la data de 21 iunie 2018.

De altfel, coroborând textele legale anterior menționate, Înalta Curte reține că încheierea care face obiectul controlului judiciar este irevocabilă, nefiind susceptibilă de exercițiul caii de atac a recursului, având în vedere că hotărârea ce se va pronunța asupra fondului, nu este supusă niciunei căi de atac. în sensul art. 40 alin. (4) C. proc. civ.

Principiul legalității cailor de atac, prevăzut de dispozițiile art. 129 din Constituție, presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Ca atare, în raport de dispozițiile legale care reglementează normele procesuale aplicabile în cauză, încheierea de ședință nr. 2 din data de 11 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, ce a fost atacată cu prezentul recurs, nu este susceptibilă de recurs.

În consecință, în baza art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul - petent A. împotriva încheierii de ședință nr. 2 din data de 11 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția i civilă, în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibil.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de ședință nr. 2 din data de 11 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29.05.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-29
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2096/2018
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință nr. 1 din data de 11 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de re
ÎCCJ 2019-05-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 959/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 15 octombrie 2018, pronunțată în Camera de Consiliu, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a completului de judecată
ÎCCJ 2018-03-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1019/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din camera de consiliu de la 6 decembrie 2016, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2016,
ÎCCJ 2019-12-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2474/2019
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Încheierea recurată Prin încheierea din camera de consiliu din 15 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins, ca nefo
ÎCCJ 2019-06-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1157/2019
După deliberare, asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința nr. 47 din 21 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Suceava, secția I civilă, a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de co
Sursă