ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra apelului de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 115 din data de 12 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția I Penală, în baza art. 257 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., a stabilit pentru inculpatul A. o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, în formă continuată (persoană vătămată B.).

În baza art. 257 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. a stabilit pentru inculpatul A. o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, în formă continuată (persoană vătămată C.).

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) C. pen., a contopit cele două pedepsele de 6 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 2 luni închisoare (o treime din cealaltă pedeapsă de 6 luni închisoare), stabilind, în final, pentru inculpatul A. pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare.

În temeiul art. 83 alin. (1) C. pen., a dispus amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 C. pen.

În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen., a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Teleorman, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea lui;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor anterior menționate și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 16 alin. (1) lit. g) cu referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată D.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 C. proc. pen. a obligat pe inculpatul A. la plata a câte 1000 RON, cu titlu de daune morale, către fiecare dintre părțile civile B. și C.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. a obligat pe persoana vătămată D. la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin rechizitoriul din data de 14.09.2016 emis în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost trimis în judecată, în stare de libertate inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 infracțiuni) și distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

În fapt, s-a reținut că, la data de 30.11.2012, în jurul orei 1940, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza municipiului Alexandria, în sectoarele nr. 7-12, suspecții B. (agent șef de poliție în cadrul Poliției Municipiului Alexandria) și C. (agent șef adjunct de poliție în cadrul Poliției Municipiului Alexandria) și martorul E. (plutonier în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman) au fost dirijați telefonic, prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență, către scara B a blocului x, situat în municipiul Alexandria, pentru a aplana un conflict conjugal.

Patrula s-a deplasat, de îndată, la fața locului, unde, în holul de la etajul 5, i-au găsit, îmbrăcați sumar, desculți și tremurând de frig, pe numita F. și pe cei trei copii minori ai acesteia, G. (în vârstă de 13 ani), H. (în vârstă de 10 ani) și I. (în vârstă de 6 ani).

Numita F. a declarat, verbal, că soțul său, inculpatul A., s-a întors acasă în stare de ebrietate, "a spart ușa" de acces în apartamentul nr. x (unde locuiau fără forme legale) și "i-a dat afară" pe ea și pe cei trei copii, fără niciun motiv întemeiat.

Cu acordul numitei F., suspecții B. și C. au pătruns în holul de la intrare a apartamentului nr. x și, după ce s-au prezentat, au încercat să poarte o discuție cu inculpatul A., căruia i-au cerut să se legitimeze.

Enervat, inculpatul A. a început să le adreseze suspecților B. și C. cuvinte injurioase și amenințări cu acte de violență (afirmând că va lua toporul și le va "da în cap") și chiar a ridicat mâna, încercând să îi lovească.

În aceste împrejurări, suspecții B. și C. au ieșit în holul blocului, fiind însă urmați, pe loc, de către inculpatul A., care a continuat să le adreseze cuvinte injurioase și amenințări.

Ridicând, din nou, mâna, inculpatul A. a lovit ochelarii suspectului B., aceștia sărindu-i de la ochi și căzând pe palier.

Având în vedere comportamentul agresiv al inculpatului A. și refuzul de a se legitima, patrula a procedat la imobilizarea forțată a acestuia, care, în timpul operațiunii de încătușare, s-a smucit, lovindu-se, în mod voit, de balustrada scării și afirmând:

"sunt avocat și vă voi da afară din poliție; "nu știți cu cine vă puneți".

După ce a fost încătușat cu mâinile la spate, inculpatul A. a fost condus la sediul Poliției Municipiului Alexandria, unde a continuat să se manifeste violent, lovind și lovindu-se de ușile de acces și adresând cuvinte injurioase și amenințări lucrătorilor de poliție.

În timp ce se afla în sala de instruire, inculpatul A. a lovit cu piciorul telefonul mobil marca x ce aparținea persoanei vătămate D. (agent principal de poliție în cadrul Poliției Municipiului Alexandria) și care se afla pe biroul din încăperea respectivă, spărgându-i carcasa și defectându-l.

Încercând să obțină explicații în legătură cu acest aspect, persoana vătămată D. (desemnată ofițer de serviciu) a fost, la rândul său, amenințată și insultată de către inculpatul A.

În drept, faptele inculpatului A., care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat și la scurte intervale de timp, a amenințat pe părțile civile B. și C., polițiști - funcționari publici aflați în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu lovirea cu un topor și cu alte acte de violență, inculpatul făcând caz de notorietatea sa de avocat, precum și cu amenințarea părților civile cu autoagresarea și cu obținerea unui certificat medico-legal și susținerea nereală că inculpatul a fost lovit de părțile civile, precum și cu excluderea din profesie, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât și pe latură subiectivă elementele constitutive ale infracțiunilor de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 infracțiuni).

Cu privire la infracțiunea de de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. g) cu referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal privind pe inculpatul A., ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată D., fiind îndeplinite toate condițiile legale prevăzute sub acest aspect.

Împotriva sus-menționatei hotărâri, a declarat apel inculpatul A. pentru motivele arătate în scris, astfel cum au fost depuse la dosarul cauzei.

La termenul de astăzi, 15 noiembrie 2018, în ședință publică, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția tardivității formulării aceste căi de atac, arătând că inculpatului i-a fost comunicată hotărârea la data de 15 iunie 2018 și a declarat apel la data de 09 iulie 2018.

Apelul declarat de inculpatul A. este tardiv formulat.

Analizând apelul formulat în prezenta cauză de către inculpatul A. prin prisma excepției tardivității declarării aceste căi de atac, invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 410 alin. (1) C. proc. pen., " (...) termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, și curge de la data comunicării minutei."

Verificând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că minuta sentinței penale nr. 115 din data de 12 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală i-a fost comunicată inculpatului la data de 15 iunie 2018, astfel cum rezultă din documentul aflat din dosarul Curții de Apel București.

Apelantul inculpat A. a declarat prezenta cale de atac la data de 09 iulie 2018, potrivit ștampilei aplicată pe cererea de apel .

Cum hotărârea atacată i-a fost comunicată la data de 15 iunie 2018, declararea apelului la data de 09 iulie 2018, s-a făcut cu depășirea termenului procedural de 10 zile prevăzut de dispozițiile 410 alin. (1) C. proc. civ. pen, mai sus evocate.

Mai mult decât atât, în motivele de apel depuse la dosar, inculpatul A. nu a făcut niciun fel de referire la argumentele, care, eventual, ar fi putut fi valorificate în temeiul dispozițiilor art. 411 C. proc. pen., ce reglementează repunerea în termen.

Pe cale de consecință, în considerarea rațiunilor de fapt și de drept anterior expuse, Înalta Curte constată că apelul declarat de inculpatul A. este tardiv formulat, urmând a fi respins ca atare.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) C. proc. pen.

Respinge, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 115 din data de 12 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală.

Obligă apelantul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul - inculpat A., în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15.11.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-11-07
0,96
ÎCCJ, Secția penală
) cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) C. pen., a fost încetat procesul penal față de inculpatul A., întrucât lipsește plângerea prealabilă. În baza art. 396 C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. și art.
ÎCCJ 2022-04-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 1008/16.06.2021 pronunțată de Judecătoria Galați în Dosarul nr. x/2019, a fost stabilită față de inculpatul A.
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 719/2013
pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare. În baza art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și c) rap. la art. 76 lit. d) C. pen., art. 80 C. pen., a fost condamn
ÎCCJ 2013-05-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1708/2013
în condițiile art. 71 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.G. durata reținerii și arestării preventive de ia 17 septembrie 2012 la zi. S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. pentru p
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4205/2012
, art. 80 C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare. În baza art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) rap. la art. 76 lit. d) C. pen., art. 80 C. pen., a f
Sursă