ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3634/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3634/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta Gh.R.L.C.

a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor pentru a fi obligată să-i analizeze și să-i trimită

Dosarul nr. 8740/CC evaluatorului autorizat, în vederea întocmirii raportului

de evaluare pentru imobilele situate în Municipiul Curtea de Argeș, Bulevardul

B. nr. X, județul Argeș.

Prin Sentința civilă

nr. 403 din 28 septembrie 2011 Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantă și a obligat pârâta să analizeze și să trimită Dosarul cu nr.

8740/CC evaluatorului autorizat, pentru a efectua evaluarea imobilului reținut

în Decizia nr. A7202 din 6 septembrie 2004 emisă de Ministerul Apărării

Naționale.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că, prin Notificarea nr. 1045/2001,

reclamanta și B.V. s-au adresat Ministerului Apărării Naționale pentru a li se

restitui imobilele, teren în suprafață de 1.500 mp și construcțiile existente

pe acesta, situate în Curtea de Argeș, B-dul. B. nr. X.

Imobilele au fost

dobândite de autoarea B.A.M.J., prin actul de vânzare, transcris sub nr. 2454

din 1 august 1940, aceasta fiind decedată la data de 3 august 1986, lăsând ca

moștenitori pe reclamantă și pe nepoata (fiica lui B.D.A., decedat în anul

1991). În notificare, părțile și-au exprimat acordul de a primi despăgubiri

bănești, în cazul imposibilității restituirii în natură.

Prin Decizia nr.

A7202 din 6 septembrie 2004, M.A.N. a respins cererea de restituire în natură,

pentru partea din imobil unde își desfășoară activitatea, a stabilit ca valoare

echivalentă suma de 1.108.390.666 ROL, cu posibilitatea de a opta pentru

titluri de valoare nominală, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe

piața de capital și despăgubiri bănești, iar pentru partea din imobile pe care

nu le deține, și-a declinat competența de soluționare în favoarea Primăriei

Municipiului Curtea de Argeș, motivând că, pe suprafața de 271,46 mp s-a

edificat un bloc, iar suprafața de 405,86 aparține domeniului public și privat.

Părțile și-au

exprimat acordul de a primi despăgubirile stabilite, M.A.N. a trimis dosarul

către Prefectură, pentru a fi înaintat Ministerului Finanțelor Publice, solicitându-i

să-l înainteze la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, fapt

care s-a și întâmplat, la data de 14 februarie 2006, după cum rezultă din

Adresa nr. CR27 din 18 ianuarie 2007.

Cu privire la

suprafețele de 271,46 mp și 405,86 mp, părțile au sesizat Primăria Curtea de

Argeș, în data de 21 noiembrie 2006, 5 ianuarie 2007.

Părțile au făcut

demersuri către pârâtă și A.N.R.P., la data de 1 decembrie 2007, 25 aprilie

2007, 21 august 2007, 1 octombrie 2007 și 13 februarie 2008, primind răspunsuri

la data de 12 iunie 2007, prin care i s-a transmis despre întocmirea Dosarului

nr. 8740/CC (fără a se indica anul) și că se va soluționa de către pârâtă în

temeiul Legii nr. 247/2005, printr-o procedură aleatorie, neaplicată până la

data de 17 septembrie 2007.

Prin Adresa nr.

735602 din 10 aprilie 2008, reclamanta este informată că dosarul său nu a fost

încă selectat în vederea analizării și transmiterii către un evaluator

autorizat, confirmându-se, totodată, primirea documentelor ce erau necesare pentru

completare.

În aceste condiții,

pârâta nu poate pretinde că tergiversarea procedurii de acordare a

despăgubirilor bănești se datorează lipsei înscrisurilor, așa cum se susține

prin întâmpinare sau că, neselectarea s-ar datora multitudinii cauzelor înregistrate

anterior celei prezentate, deoarece, nu s-au administrat probe din care să

rezulte că s-a solicitat reclamantei completarea dosarului și nu s-a depus o

evidență, care să ateste poziționarea înregistrării cauzei, în raport de

celelalte solicitări.

De asemenea, instanța

de fond a mai reținut că pârâta nu i-a comunicat reclamantei despre

posibilitatea de a primi imobilul în natură și ce reprezintă „păstrarea

afectațiunii pe o anumită perioadă de timp”, acest aspect nefiind probat nici

în instanță.

Pe de altă parte,

instanța a constatat că decizia de imposibilitate a restituirii imobilului în

natură nu a fost anulată, că pârâta nu a emis o decizie de respingere a

despăgubirilor bănești pentru a putea fi contestată și că, răspunsurile sale,

înaintate reclamantei, s-au limitat să-i sugereze să aștepte selectarea pentru

evaluare, până ce se vor soluționa cauzele precedente.

În privința

înscrisurilor care s-au pretins de la M.A.N., instanța a reținut că din probe,

nu a rezultat că, pe parcursul atâtor ani, pârâta ar fi solicitat aceste

înscrisuri.

Este adevărat că,

potrivit art. 16 alin. (4), Cap. V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pârâta

are obligația să verifice legalitatea respingerii cererii de restituire în

natură, însă i-a transmis reclamantei că va trimite dosarul la evaluator și nu

a emis decizie de respingere a despăgubirilor. Procedând în acest mod a

tergiversat în mod nejustificat continuarea procedurii de acordare a

despăgubirilor bănești, vătămând părțile în drepturile și interesele recunoscute

de lege.

De aceea, în temeiul

art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004 instanța de fond a admis acțiunea pentru

capătul de cerere ce privește Decizia nr. A7202 din 6 septembrie 2004, emisă de

M.A.N. și pe cale de consecință, a dispus obligarea pârâtei de a analiza și

trimite Dosarul nr. 8740/CC către evaluatorul autorizat, în vederea evaluării

imobilului.

În privința

suprafețelor de 271,46 mp și de 405,86 mp, pe care s-a edificat un bloc de

locuințe și care au intrat în domeniul public și de interes local, instanța a

apreciat că reclamanta nu poate pretinde despăgubiri bănești direct de la

pârâtă, ci după emiterea deciziilor/dispozițiilor emise de entitățile învestite

cu soluționarea notificărilor, centralizate pe județe la nivelul prefecturilor,

care după întocmirea referatului ce conține avizul de legalitate, înaintează

dosarul cu toată documentația către C.C.S.D., potrivit art. 16 din Legea nr.

247/2005, republicată.

Nefiind emisă o

decizie în acest sens, analiza dosarului și evaluarea imobilelor, anterior emiterii

acestei proceduri, a fost reținută ca prematură de instanța de fond, fiind

respinsă ca atare.

Împotriva hotărârii

instanței de fond pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost

parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în

favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent Deciziei nr. A7202 din 6

septembrie 2004, a fost transmis de Ministerul Apărării Naționale. În calitate

de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale

sub nr. 8740/CC.

Totodată, dosarul a

fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în

natură a imobilului notificat și s-a constatat că imobilul construcție este

deținut Ministerul Apărării Naționale și poate fi restituit în natură

reclamanților cu păstrarea afectațiunii pe o anumită perioadă de timp.

Ținând cont de faptul

că din analiza dosarului reiese faptul că este vorba despre o notificare având

ca obiect un imobil ce intră sub incidența art. 16 din Legea nr. 10/2001,

pentru care a fost deja emisă Decizia nr. A7202 din 6 septembrie 2004, de

respingere a restituirii în natură și acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent și având în vedere modificările aduse art. 16 din Legea nr. 10/2001

prin Legea nr. 247/2005.

Totodată, având în

vedere procesul-verbal privind rechiziționarea cu plată a imobilului de la etaj

(al d-lor J. și A.B.), întocmit în data de 5 octombrie 1948, s-a solicitat de a

se comunica actul normativ în temeiul căruia au fost preluate bunurile imobile

pentru care s-a acordat beneficiul Legii nr. 10/2001.

În același timp prin

Notificarea nr. 1045/2001, depusă în termenul și condițiile Legii nr. 10/2001,

notificatoarele declară că imobilul situat în municipiul Curtea de Argeș, Bd.

B. nr. X, județul Argeș, a fost proprietatea antecesoarei lor, d-na B.A.M.J.,

și a trecut probabil în proprietatea statului potrivit prevederilor Decretului

nr. 92/1950, situație în care dacă se constată că aceasta a fost modalitatea de

preluare, vă rugăm să atașați la dosar anexa decretului în care figurează

imobilul notificat, precum și numele proprietarilor de la care se preia acest

imobil.

Recurenta mai arată

că pentru clarificarea acestor probleme, prin Adresa nr. 8740.CC din 6 iunie

2011, a remis, Ministerului Apărării Naționale, întreaga documentație aferentă

Dosarului nr. 8740/CC, în original, solicitând și completarea dosarului cu înscrisuri.

Referitor la etapa

evaluării, recurenta precizează că această etapă este condiționată de

clarificarea problemelor privind completarea dosarului și de transmiterea

acestuia, precum și de ordinea de soluționare a dosarului de despăgubiri, așa

cum prevede Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

În aplicarea acestor

prevederi, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr.

2 din 28 februarie 2006 care prevedea selectarea aleatorie atât a dosarului de

despăgubire cât și a evaluatorului/societății de evaluare, cu mențiunea că

această decizie a fost înlocuită cu Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008.

Astfel, prin Decizia

nr. 2815 din 16 septembrie 2008, Comisia Centrală a stabilit două categorii de

dosare, respectiv cele transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de

apariția O.U.G nr. 81/2007 și cele transmise după intrarea în vigoarea a

actului normativ amintit, dispoziții însoțite de avizul de legalitate emise de

prefecturi.

Față de împrejurarea

că dosarul de despăgubire al reclamantei a fost transmis entității ce l-a

soluționat pentru clarificarea aspectelor precizate mai sus și completarea

dosarului cu înscrisurile solicitate, învederăm onoratei instanțe că subscrisa

Comisia Centrală nu mai este învestită cu atribuțiile legale.

Or, cum nu există

vreo obligație în acest sens, în sarcina Comisiei Centrale, instanța nu poate

obliga o parte la o prestație imposibil de adus la îndeplinire.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Potrivit

dispozițiilor art. 16 alin. (4) și (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, "(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a

propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la

analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării

legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Secretariatul

Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1)

și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost

respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de

evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare".

Este real că

legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea și soluționarea acestor

dosare, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de

mare încât să aducă atingere dreptului reclamanților la aceste măsuri reparatorii,

ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se consacră în

practică în funcție de anumite situații de fapt, de greutăți întâmpinate în

soluționarea cererilor, de numărul acestora, de măsura în care ele sunt

imputabile instituției ș.a.m.d.

Toate considerentele

care constituie motive de întârziere în soluționarea dosarelor sunt aspecte

care nu sunt imputabile reclamanților, iar până la un punct nici pârâtei,

trecând însă peste un anumit termen rezonabil de soluționare a unei astfel de

cereri, termen a cărui nesocotire duce la însăși negarea dreptului, care devine

unul iluzoriu, peste acest moment nu mai interesează dificultățile întâmpinate

de instituția pârâtă, mai exact ele nu o pot exonera sine die de obligațiile

sale, statul trebuind să găsească soluții administrative pentru rezolvarea

situației.

Omisiunea

legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze

fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor

statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică

să determine ea însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.

Soluționarea unei

cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, garanție ce privește, în cauzele de

natură civilă, nu numai desfășurarea procedurii în fața instanței de judecată,

dar și procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea

unei jurisdicții este condiționată în prealabil de parcurgerea acestei

proceduri.

Doctrina europeană a

arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate

fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen

rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în

mod concret.

Curtea de la

Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în

considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său

rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie

«civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției

competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile,

atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil,

obligatoriu.

În opinia Curții de

la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în

funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența

sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul

reclamanților și cel al autorităților competente.

Susținerile

recurentei privind ordinea de soluționare a dosarelor pot fi reținute doar în

măsura în care urmarea acestei ordini respectă rigorile termenului echitabil,

la care s-a făcut referire mai sus.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală

pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței civile nr. 403/F-Cont/2011 din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012.

Procesat de GGC - LM