ÎCCJ, Decizia nr. 27/2019

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 28 noiembrie 2017, reclamanta A., prin mandatar B., a solicitat anularea Rezoluțiilor nr. x/2017 și x/2017, emise de pârâta Inspecția Judiciară, și rejudecarea sesizărilor inițiale adresate acestei autorități.

Prin cererea depusă în cauză la data de 25 mai 2018, mandatarul B., pentru A., a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 alin. (2) din C. proc. civ., solicitând sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea acestei excepții, conform art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

În motivare, s-a susținut că problema de constituționalitate a dispozițiilor invocate este importantă, întrucât se instituie o discriminare față de persoanele care nu au studii juridice, în sensul împiedicării susținerii orale a cauzei de către mandatar.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata a invocat excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Curtea de Apel București.

Prin Decizia nr. 2202 din 25 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale și s-a trimis, spre competentă soluționare, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cererea formulată de A., prin mandatar B.

Împotriva Deciziei nr. 2202 din 25 mai 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017, în ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 83 alin. (2) din C. proc. civ., a declarat recurs petenta A., prin mandatar B., solicitând admiterea recursului și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Prin Decizia civilă nr. 180 din 8 octombrie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A., prin mandatar B., împotriva Deciziei nr. 2202 din 25 mai 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2017, în ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 83 alin. (2) din C. proc. civ.

II. Cererea de sesizare a Curții Constituționale

La finalul cererii de recurs menționate la pct. 3, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, recurenta, prin mandatar, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea acesteia.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, petenta a susținut că, anterior modificării prin art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprindea 6 alineate. Consideră că eliminarea alin. (5), ce prevedea suspendarea judecății până la soluționarea excepției, prin textul legal menționat, este neconstituțională, deoarece îngrădește dreptul fundamental de acces la justiție și pe cel la apărare. În circumstanțele expuse, a considerat că singurul mijloc procesual pentru respectarea respectivelor drepturi este formularea în acest cadru a excepției de neconstituționalitate invocate.

III. Încheierea prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ridicată

Prin încheierea civilă din ședința publică din 8 octombrie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea formulată de recurenta A., prin mandatar B., privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, reținându-se, în esență, că nu este îndeplinită prima condiție de admisibilitate, referitoare la obiectul excepției de neconstituționalitate, întrucât considerentele invocate de recurenta-reclamantă în susținerea excepției de neconstituționalitate nu reprezintă propriu-zis critici de neconformitate a textului legal cu anumite norme constituționale sau convenționale, ci vizează, în fapt, nemulțumirea părții pentru soluția legislativă actuală, partea tinzând la o modificare a normei, în sensul reintroducerii unui text abrogat.

IV. Recursul declarat împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ridicată

Împotriva încheierii menționate la pct. III, a declarat recurs recurenta A., prin mandatar B., criticând hotărârea pentru netemeinicie în privința soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, pentru argumentele arătate în continuare.

Se apreciază că această excepție a fost respinsă abuziv pentru că avea legătură cu cauza în ipoteza respingerii în cauzele subsecvente dosarului x/2017 a suspendării acestora până la pronunțarea Curții Constituționale pe excepția de neconstituționalitate a art. 83 alin. (2) C. proc. civ. cu care a fost sesizată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2017.

Pe de altă parte, această excepție este pendinte de excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 83 alin. (2) din C. proc. civ.

În acest sens, solicită, în virtutea art. 413, alin. (1), (2) C. proc. civ., ca prezentul recurs să fie judecat ulterior recursului efectiv declarat de recurentă împotriva minutei Deciziei civile nr. 180/08.10.2018 emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

În cadrul căii de atac cu fizionomie juridică proprie reglementată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în care se verifică aprecierea instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, examinând criticile formulate de recurentă, se constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, Legea nr. 47/1992 stabilind un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Instanța de judecată nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, verificându-se numai admisibilitatea acesteia.

În cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale sunt prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Rezultă din textul de lege mai sus citat că, pentru a putea fi admisă sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) existența unui proces, ridicarea excepției de neconstituționalitate apărând ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) excepția de neconstituționalitate trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate, concretizat în existența unei legături cu speța a excepției invocate.

Așadar, acest text de lege instituie obligația în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

În speță, excepția de neconstituționalitate ridicată are ca obiect dispozițiile art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 prin care s-a abrogat alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 ce prevedea, în forma de la acel moment, suspendarea judecății cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Circumstanțele litigiului expuse în precedent relevă faptul că această excepție de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 a fost invocată în faza recursului declarat împotriva hotărârii prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 83 alin. (2) din C. proc. civ., recurenta criticând faptul că, prin abrogarea alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 dispusă prin art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 s-a eliminat suspendarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, fapt ce ar îngrădi, în opinia sa, dreptul fundamental de acces la justiție și pe cel la apărare.

Împrejurarea că instanța de recurs a respins solicitarea recurentei, în considerarea lipsei de obiect a excepției de neconstituționalitate nu are însă semnificația de nelegalitate acordată de autoarea recursului pendinte, câtă vreme, conform prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanța este nu numai îndrituită la o asemenea analiză și la o atare soluție, dar este și obligată să cenzureze cererile astfel formulate din perspectiva admisibilității.

Considerentele pentru care recurenta susține că ar fi îndeplinite respectivele condiții și dependența acestei excepții de neconstituționalitate de soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 83 alin. (2) din C. proc. civ., ce nu combat efectiv statuările instanței care a pronunțat hotărârea atacată, nu au semnificația atribuită, având în vedere justețea argumentului care a constituit fundamentul soluției de nesesizare a Curții Constituționale.

Astfel, în acord cu instanța care a pronunțat încheierea atacată, se reține că, în speță, criticile recurentei nu vizează veritabile aspecte de neconstituționalitate, ci sunt formulate prin prisma nemulțumirii autoarei excepției în sensul existenței soluției legislative actuale, ce nu mai permite suspendarea de drept a cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, partea tinzând, în fapt, la o modificare a normei, în sensul reintroducerii unui text abrogat, ceea ce excedează competența Curții Constituționale, care poate examina doar constituționalitatea unor texte legale, eventual într-o anumită interpretare, așa cum în mod constant s-a statuat în jurisprudența instanței de contencios constituțional.

Prin urmare, în mod just, s-a reținut că nu este îndeplinită prima condiție de admisibilitate, referitoare la obiectul excepției de neconstituționalitate.

Pentru toate considerentele expuse, se reține legalitatea și temeinicia încheierii atacate, în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, motiv pentru care va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A., prin mandatar B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A., prin mandatar B., împotriva încheierii civile din 8 octombrie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV