Decizia nr. 2165/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii deduse judecății 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02 decembrie 2014, sub nr. x/2014, pe rolul Judecătoriei Brăila, iar ulterior, ca urmare a declinărilor de competență, pe rolul Tribunalului Brăila, secția a II-a, și a Tribunalului Brăila, secția I, respectiv, ca urmare a admiterii cererii de strămutare, pe rolul Tribunalului Vrancea, secția I civilă, la data de 11 aprilie 2016, astfel cum a fost modificată, completată și precizată, reclamantul Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ-Teritorială Brăila, Consiliul Local al Municipiului Brăila și Poliția Locală Brăila și terții chemați în judecată cu poziție procesuală de reclamanți Ministerul Afacerilor Interne și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat: (i) constatarea dreptului de proprietate publică a Statului Român și a dreptului de administrare al Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul Județean de Poliție Brăila, asupra imobilului situat în Brăila, str. x, jud. Brăila; (ii) evacuarea din imobilul situat în Brăila, str. x, jud. Brăila a pârâților Unitatea Administrativ Teritorială Brăila și Poliția Locală Brăila, precum și repunerea în posesie și administrare asupra imobilului a Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul Județean de Poliție Brăila. (iii) a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local Brăila nr. 11/2006, în raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004. 1.

Prin cererea înregistrată la data de 12 octombrie 2017, în Dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Vrancea, secția I civilă, pârâta Poliția Locală Brăila a invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1.705/2006 prin care s-a aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu privire la imobilul situat în Brăila, str. x, jud. Brăila. 1.

Prin încheierea din 02 noiembrie 2017, Tribunalul Vrancea, secția I civilă, a dispus disjungerea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1.705/2006 și înregistrarea unui dosar separat, sub nr. x/2017. 1.

Prin Sentința civilă nr. 705 din 02 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Tribunalul Vrancea, secția I civilă, a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1.705/2006, în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. 1.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 13 noiembrie 2017. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 13 din 30 ianuarie 2018, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de intimatul Guvernul României, a admis excepția de nelegalitate parțială a H.G. nr. 1.705/2006, invocată de Poliția Locală Brăila și a constatat nelegalitatea H.G. nr. 1.705/2006, în ceea ce privește includerea în domeniul public a imobilului situat în mun. Brăila, str. x, inventariat cu denumirea O9.04 nr. M.F.P. 112495, cod clasificare 8.19.01. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 13 din 30 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții (pârâți în excepția de nelegalitate) Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, Ministerul Afacerilor Interne, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, precum și pârâtul Guvernul României. 3.1. Prin recursul întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul Inspectoratul de Poliție Județean Brăila a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1.705/2006. În motivarea recursului, reclamantul a susținut că nici pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, nici pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Brăila nu dețin un titlu asupra imobilului, iar în lipsa unui titlu, instanța de fond nu putea să constate nelegalitatea înscrierii imobilului în inventarul bunurilor proprietate publică a Statului Român. Apartenența bunului la proprietatea publică este recunoscută de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Brăila, conform corespondenței purtate la nivelul anilor 2001 - 2002, anexate cererii de recurs. Recurentul-reclamant arată că imobilul a fost înregistrat pentru prima dată în inventarul bunurilor proprietate publică a Statului Român prin Anexa 8 la H.G. nr. 1.326/2001, astfel încât instanța de fond a constatat greșit nelegalitatea actului subsecvent, respectiv H.G. nr. 1.705/2006, deși actul normativ principal a rămas valabil. Inventarierea bunului a urmat procedura prevăzută de art. 20 și art. 22 din Legea nr. 213/1998, iar legalitatea notării imobilului în inventarul proprietății publice a Statului Român nu este condiționată de existența unui titlu de proprietate. Apartenența la proprietatea publică a Statului Român este evocată pentru prima dată prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale nr. 455/1949 și hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.303/1949, iar prin înscrisurile existente la dosar s-a dovedit exercitarea dreptului de administrare a pârâtului Inspectoratul de Poliție Județean Brăila asupra imobilului în litigiu, acesta fiind înregistrat ca mijloc fix în contabilitatea unității denumită anterior U.M. A. 3.2. Prin recursul întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În motivarea căii de atac, reclamantul a susținut că instanța de fond nu a respectat dispozițiile art. 153 C. proc. civ., încălcând drepturile procedurale ale reclamantului, prin aceea că nu a dispus citarea sa în cauză. În consecință, reclamantul nu a putut invoca excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Galați în soluționarea excepției de nelegalitate ce face obiectul prezentei cauze. În ceea ce privește competența instanței de judecată, recurentul-reclamant apreciază că, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, în forma ulterioară datei de 15 februarie 2013, precum și conform art. 24, art. 25 alin. (1) C. proc. civ. și art. 3 din Legea nr. 76/2012, competența de a se pronunța asupra excepției de nelegalitate revine Tribunalului Vrancea, în calitate de instanță învestită cu soluționarea fondului litigiului, iar nu Curții de Apel Galați. Pe fondul cauzei, recurentul-reclamant arată că excepția de nelegalitate este inadmisibilă, nefiind întrunite cerințele prevăzute de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care H.G. nr. 1.705/2006 nu constituie, în sine, un titlu de proprietate în favoarea Statului Român, ci are ca efect doar aprobarea inventarului centralizat, astfel încât nu se poate susține că, de nelegalitatea acestei hotărâri de guvern depinde soluționarea litigiului de fond. Referitor la legalitatea înregistrării imobilului în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, recurentul-reclamant arată că imobilul a fost dat în folosința Ministerului Afacerilor Interne începând cu anul 1950, dreptul de administrare fiind exercitat constant, până în prezent, astfel cum rezultă din actele întocmite în anii 1974, 1986, 1998, 2001, indicate în cererea de recurs. La data emiterii Hotărârii Consiliului Local Brăila nr. 118 din 31 iulie 2001, imobilul se afla în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul de Poliție Județean Brăila. Ulterior, prin Hotărârea Consiliului Local Brăila nr. 11 din 30 ianuarie 2006 s-a dispus revocarea dreptului de folosință al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila. De altfel, imobilul a fost înregistrat prima dată în inventarul bunurilor din domeniul public în Anexa 8 la H.G. nr. 1.326/2001, fiind apoi inclus, succesiv, în Anexa 8 la H.G. nr. 45/2003, Anexa 1 la H.G. nr. 15/2004, Anexa 1 la H.G. nr. 2.060/2004 și Anexa 1 la H.G. nr. 1.705/2006. 3.3. Prin recursul întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., astfel cum a fost completat, reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1.705/2006. Recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond trebuia să analizeze dacă H.G. nr. 1.705/2006 a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, nu să se substituie instanței de drept comun, învestită cu soluționarea acțiunii în revendicare. Valabilitatea titlului statului nu poate fi verificată pe calea excepției de nelegalitate, iar procedând la soluționarea excepției în această modalitate, instanța de fond a încălcat prevederile art. 6 alin. (2) și (3) din Legea nr. 213/1998. O altă critică de nelegalitate formulată prin recurs se referă la împrejurarea că instanța de fond a preluat susținerile reclamantei, fără a face o analiză proprie și efectivă a elementelor cauzei. La momentul emiterii H.G. nr. 1.705/2006, ordonatorul principal/administratorul bunului era reclamantul Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul Județean de Poliție Brăila, conform Decretului nr. 455/1949, a Deciziunii nr. 51.187/1950, emisă de Comitetul Provizoriu al comunei urbane Brăila și a Circularei nr. 12.218/1950, emisă de Ministerul Afacerilor Interne - Comandamentul Pompierilor. 3.4. Prin recursul întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Guvernul României a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1.705/2006. Recurentul-pârât a învederat că prima instanță a reținut în mod eronat faptul că nu s-a făcut dovada trecerii bunului în proprietatea publică a statului prin vreunul din modurile de dobândire a proprietății publice, reglementate de art. 7 din Legea nr. 213/1998. Baza legală prin care imobilul a fost înregistrat în inventarul bunurilor din domeniul public al statului este reprezentată de Decretele nr. 51.187/1950 și nr. 1.086/1950. De asemenea, dreptul de proprietate este evocat și de Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale nr. 455/1949 și de Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.303/1949. Totodată, susține că H.G. nr. 1.705/2006 a fost emisă cu respectarea legii, în temeiul art. 108 din Constituție și a art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, iar pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Brăila nu deține un titlu din care să rezulte dreptul său de proprietate asupra imobilului, bunul fiind proprietate publică a statului prin însăși destinația acestuia, în condițiile în care, începând cu anul 1974, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne exercită dreptul de administrare asupra imobilului. 4. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 11 iunie 2018, intimata-pârâtă Poliția Locală Brăila a solicitat respingerea, ca nefondate, a recursurilor formulate de reclamanții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul Județean de Poliție Brăila, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila și pârâtul Guvernul României. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză, pentru următoarele considerente: În raport de criticile de nelegalitate invocate de recurenți, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte le va examina, cu prioritate, pe acelea care privesc nereguli procedurale, de natură a atrage casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În acest sens, Înalta Curte constată că, prin recursul declarat în cauză, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a invocat argumente ce se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținând că, prin omisiunea citării sale în cauză, prima instanță a nesocotit dispozițiile art. 153 C. proc. civ. Potrivit mențiunilor din cuprinsul citativului întocmit pentru termenul de judecată din 12 decembrie 2017, aflat în dosarul instanței de fond, precum și citațiilor emise pentru acest termen, Înalta Curte reține că prima instanță nu a dispus citarea în cauză a reclamantului Ministerul Afacerilor Interne. Prin încheierea de ședință din 12 decembrie 2017, Curtea de Apel Galați a consemnat că procedura de citare este legal îndeplinită, menționând că la apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns, pentru Ministerul Afacerilor Interne, consilier juridic B. În aceste condiții, pentru următorul termen de judecată, din 23 ianuarie 2018, în citativul cauzei s-a precizat că reclamantul Ministerul Afacerilor Interne are termen în cunoștință, iar în cuprinsul încheierii din 23 ianuarie 2018, termen la care părțile au pus concluzii asupra fondului cauzei, s-a consemnat că procedura de citare este legal îndeplinită, iar Ministerul Afacerilor Interne este reprezentat prin consilier juridic B., similar consemnărilor din încheierea de ședință din 12 decembrie 2017. Verificând împuternicirea de reprezentare juridică nr. 20.020 din 23 ianuarie 2018, aflată la dosarul instanței de fond, Înalta Curte constată că domnul consilier juridic B. a fost împuternicit să reprezinte, în fața Curții de Apel Galați, interesele reclamantului Inspectoratul Județean de Poliție Brăila, împuternicirea nefiind acordată și pentru reprezentarea reclamantului Ministerul Afacerilor Interne. Totodată, în raport de data emiterii și depunerii delegației, se constată că, la termenul de judecată din 12 decembrie 2017, consilierul juridic B. nu a justificat calitatea de reprezentant pentru niciunul dintre reclamanții anterior menționați, nedepunând o delegație emisă conform legii. Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că prima instanță nu a dispus citarea în cauză a reclamantului Ministerul Afacerilor Interne, iar partea nu a fost reprezentată la termenele de judecată din 12 decembrie 2017 și 23 ianuarie 2018 și nu a avut termen în cunoștință, astfel încât criticile de nelegalitate formulate de reclamant sunt întemeiate, instanța de fond nesocotind dispozițiile art. 153 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: "Instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel.", precum și dispozițiile art. 13 și art. 14 C. proc. civ., referitoare la dreptul la apărare garantat părților și la respectarea principiului contradictorialității. Această neregulă de ordin procedural nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii de fond și reluarea judecății în fața aceleiași instanțe, având în vedere și împrejurarea că, prin recursul declarat în cauză, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Galați, arătând că, prin necitarea sa în cauză, s-a aflat în imposibilitatea invocării excepției în fața instanței de fond, în termenul stabilit de lege. Așadar, o consecință a nelegalității procedurii de citare o reprezintă și nepunerea în discuție, în condiții de contradictorialitate, a competenței instanței de judecată, iar asupra acestei chestiuni Înalta Curte nu se poate pronunța direct în faza procesuală a recursului, prin calea de atac a recursului fiind examinată, potrivit art. 483 C. proc. civ., conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune ca prima instanță să fi fost învestită și să fi soluționat aspectele analizate în calea de atac de instanța de control judiciar. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 497 alin. (1) C. proc. civ., apreciază că se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, ocazie cu care, în raport de dispozițiile art. 501 C. proc. civ., instanța de fond va pune în discuția părților, în condiții de contradictorialitate, excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne. În raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare și de motivul care a determinat-o, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs, formulate de reclamanții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul Județean de Poliție Brăila, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila și pârâtul Guvernul României, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., aceste critici urmând a fi avute în vedere de prima instanță, cu ocazia rejudecării pricinii. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 și art. 498 alin. (2) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul Județean de Poliție Brăila, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila și pârâtul Guvernul României, împotriva Sentinței civile nr. 13 din 30 ianuarie 2018, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.