ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3705/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantele SC A. SRL și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord - Est, au contestat Scrisoarea de informare nr. x din 15 iunie 2015, aferentă Cererii de rambursare nr. x din 17 martie 2015, emisă de pârât, prin care a fost declarată neeligibilă suma de 9.428,20 RON, efectuată de AJOFM Buzău, impunându-de ca OIR-POSDRU Regiunea Nord-Est Piatra-Neamț să fie obligat să ramburseze această sumă, care are caracter eligibil.

Prin Sentința nr. 51 din 1 martie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantele SC A. SRL și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord - Est și, în consecință, a anulat, în parte, Scrisoarea de informare nr. x din 15 iunie 2016, emisă de pârât, pentru suma de 9.428,20 RON, ce este cheltuială eligibilă, a obligat pârâtul să ramburseze reclamantelor suma de 9.428,20 RON cheltuială eligibilă și a respins cererea pârâtului de amendare a reclamantelor, conform art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Noul C. proc. civ., ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței nr. 51 din data de 1 martie 2016, precum și a tuturor încheierilor pronunțate în dosar de către Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord - Est, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că hotărârile atacate sunt vădit netemeinice, nelegale și pronunțate împotriva intereselor legale financiare ale Uniunii Europene privind asigurarea securității juridice, a temeiniciei și legalității finanțărilor nerambursabile din Fondul Social European.

Recurentul solicită casarea hotărârilor judecătorești atacate în prezentul recurs, respingerea tuturor cererilor promovate de către intimate în cauză și admiterea tuturor cererilor și excepțiilor promovate de către recurent în cauză, asupra cărora insistă și prin prezenta cerere de recurs.

Mai solicită recurentul adresarea către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), în temeiul art. 19 alin. (3) lit. b) din Tratatului privind UE, varianta consolidată (TUE), coroborat cu art. 267 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea UE, varianta consolidată (TFUE), pentru a se pronunța cu privire la aplicarea și interpretarea normelor de drept al UE, invocate de către recurent în cauză.

Subliniază recurentul că, prin sentința atacată, prima instanță nu a ținut cont că din obiectul cererii sale de sesizare a CJUE face parte interpretarea, în raport cu interesul soluționării cauzei, a normelor de drept al UE, pe deplin aplicabile în cauza pendinte, cuprinse în regulamente UE, în mod direct și prioritar oricărei norme juridice naționale aplicabile în cauză, spre deosebire de directivele UE.

Arată recurentul că hotărârile judecătorești atacate prin cererea de recurs nu motivează pentru ce au fost înlăturate de la aplicare normele de drept al UE, invocate de către recurent în cauză, și nici nu ar fi avut cum să motiveze astfel de înlăturare, deoarece toate normele de drept unional invocate de către recurent prin actele de drept material și/sau procedural în cauză sunt pe deplin aplicabile în speță.

Recurentul reiterează excepția lipsei calității sale procesuale pasive, criticând, în esență, faptul că prima instanță, fără vreun argument și fără vreun motiv, a respins această excepție și argumentele expuse de pârât în susținerea acesteia.

Recurentul reiterează și excepția lipsei de obiect a acțiunii în contencios administrativ, subliniind că, în cauză, nici Scrisoarea de informare nr. x din 15 iunie 2015 și nici Adresa nr. x din 21 iulie 2015, emise de către MFE - AM POS DRU prin pârât, nu sunt acte juridice și, deci, nici acte administrative.

Recurentul critică faptul că instanța de fond nu a argumentat de ce a considerat cele două acte ca fiind acte administrative, încadrându-se, deci, în categoria actelor juridice.

Pe fondul cauzei, recurentul critică, în esență, modul în care instanța de fond a argumentat soluțiile adoptate prin hotărârile recurate, precum și faptul că aceasta nu a avut în vedere argumentele prezentate de către pârât în susținerea cererilor sale, încălcând, totodată, prioritatea dreptului UE în fața dreptului național, prevăzută de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României.

Intimata Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău a formulat întâmpinare, prin care:

- a solicitat amendarea recurentului pentru exercitarea cu rea credință a recursului, respectiv pentru formularea cu rea credință a unor afirmații vădit netemeinice, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

- în principal, a invocat excepția nulității recursului, motivat de faptul că, în contradicție cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 487 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs formulată în cauză nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor;

- în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea Sentinței nr. 51/2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, ca fiind legală și temeinică.

Prin încheierea pronunțată în Camera de consiliu la data de 3 mai 2018 s-a reținut că recursul declarat este formulat în termen, s-a respins excepția nulității recursului, invocată de intimatele-reclamante și s-a prorogat soluționarea cererii de amendare a recurentului-pârât, formulată de acestea.

I. Examinând cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea emiterii unei opinii preliminare, astfel cum a fost formulată de recurentul-pârât Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord - Est, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte o va respinge, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fost 234 Tratatul Comunităților Europene), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la:

a) interpretarea tratatelor;

b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

Alin. 2 din text prevede posibilitatea unei instanțe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privință este necesară în soluționarea pricinii, iar în cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea.

Ca atare, procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Uniunea Europeană (fost 234 TCE) dă posibilitatea instanțelor statelor membre de a adresa întrebări Curții de Justiție, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate înainte de a se pronunța hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluționarea litigiului, precum și asupra conținutului acestora, fiind judecătorul național.

Părțile din litigiul principal nu au dreptul de a trimite direct Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) o cerere pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare, articolul 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) neconstituind temei legal pentru o nouă cale de atac deschisă părților într-un litigiu, astfel că nu este suficient ca o parte să susțină că litigiul ridică o problemă de interpretare sau validitate a dreptului Uniunii Europene (UE), pentru ca instanța națională respectivă să se considere obligată să trimită o cerere pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare.

Instanța în fața căreia se formulează cererea de adresare a unei întrebări preliminare, potrivit art. 267 § din TFUE (fost art. 234 TCE) trebuie să aprecieze dacă o decizie îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre.

Chiar și instanțele naționale ale căror decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern au libertatea de a evalua relevanța unei cereri pentru întrebare preliminară.

În acest sens, în cauza Cilfit, Curtea de Justiție a stabilit că dacă o parte susține că litigiul impune folosirea procedurii întrebării preliminare pentru interpretarea uniformă a dreptului comunitar nu este suficient pentru ca instanța să fie obligată să considere că se află într-o situație prevăzută de art. 234, iar instanțele ale căror decizii nu pot fi atacate în dreptul intern se bucură de aceeași putere de evaluare cu toate instanțele, ele nu pot fi obligate să folosească procedura hotărârii preliminare dacă aplicarea corectă a dreptului comunitar se poate impune într-un mod atât de evident încât să nu lase loc niciunei îndoieli rezonabile cu privire la modul de soluționare a întrebării puse.

Tot jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a stabilit că instanțele naționale sunt cele în măsură să aprecieze, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, atât asupra necesității unei întrebări preliminare în vederea soluționării fondului litigiului, cât și asupra pertinenței întrebărilor adresate Curții.

Astfel, chiar în Cauza Da Costa, Curtea de Justiție a subliniat că "o instanță națională ale cărei decizii nu pot face obiectul unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când i se adresează o întrebare de drept comunitar, să își îndeplinească obligația de sesizare a Curții de Justiție, cu excepția cazului în care constată că întrebarea adresată nu este pertinentă sau că dispoziția comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidență încât nu mai lasă loc nici unei îndoieli rezonabile".

Analizând cererea formulată de recurentul-pârât Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord - Est, Înalta Curte constată că opinia preliminară solicitată nu este utilă și pertinentă în prezenta cauză.

Înalta Curte reține că prin maniera de formulare a solicitării, revizuenta tinde în realitate să obțină o "decizie de îndrumare" în soluționarea în concret a cauzei de către instanța națională, din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene, ceea ce este inadmisibil, întrucât excede competența sa.

Astfel cum s-a precizat anterior, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene se face numai în situația în care, în cursul unul litigiu aflat pe rol, se pune problema interpretării sau validității unei norme comunitare.

Prin urmare, instanța națională este cea care stabilește relevanța dreptului comunitar pentru soluționarea litigiului aflat pe rol și dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară.

Înalta Curte reține că, în materie, Curtea de Justiție a recunoscut instanțelor naționale o marjă largă de apreciere a relevanței unei hotărâri preliminare, iar instanței naționale îi revine obligația de a înainta o cerere preliminară doar atunci când consideră că există dubii în legătură cu aplicarea sau interpretarea unei norme comunitare.

Întrebarea ce se poate adresa de către instanța națională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății.

Analizând actele și lucrările dosarului și din această perspectivă, Înalta Curte reține faptul că cererea formulată de recurentul-pârât Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord - Est nu este motivată, nu cuprinde textele legale pe care este întemeiată, astfel că nu este o veritabilă cerere de sesizare a CJUE, petentul urmărind soluționarea pe fond a cauzei (dezlegarea fondului cauzei), în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.

În consecință, pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, formulată de recurentul-pârât Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord - Est, ca inadmisibilă.

II. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluția primei instanțe, de admitere a acțiunii, este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurentul a invocat în susținerea recursului declarat, în mod generic, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 din Noul C. proc. civ., respectiv:

- motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. ("când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești");

- motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității");

- motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei").

- motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material");

În cuprinsul memoriului de recurs s-a arătat, în esență, că prima instanță ar fi pronunțat o hotărâre nelegală, argumentându-se în sensul că hotărârea primei instanțe nu ar fi fost una motivată corespunzător.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de petent în cererea formulată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de reclamant în legătură cu cererea de chemare în judecată formulată în cauză, sau de pârât în legătură cu apărările formulate, sentința pronunțată nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Contrar susținerilor recurentului, sentința recurată cuprinde, în mod evident, motivele pe care se întemeiază, neexistând în cuprinsul acesteia motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Chiar dacă recurentul a precizat temeiul de drept al recursului, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., simpla nemulțumire a recurentului față de soluția pronunțată de către instanță nu este suficientă pentru casarea acesteia.

În raport de considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că în speță nu a existat nici o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, nici o încălcare a regulilor de procedură reglementate de dispozițiile C. proc. civ., astfel încât nu se pot reține susținerile recurentului referitoare la o presupusă incidență a prevederilor art. 488 pct. 4 și 5 din cod.

Pe cale de consecință, nici aceste motive de recurs invocate de pârât nu sunt fondate.

Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea prezentului recurs, constată că nu sunt întemeiate nici susținerile și criticile înfățișate de recurentul-pârât subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Motivele de nelegalitate invocate sunt neîntemeiate, acestea neputând conduce la reformarea hotărârii atacate, instanța de fond dând o corectă dezlegare pricinii deduse judecății, sentința recurată fiind rezultatul interpretării și aplicării corecte a normelor juridice incidente situației de fapt rezultate din probele administrate.

Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de fond, analizând întregul material probator existent la dosarul cauzei, că, în speță, cheltuiala considerată ca neeligibilă de către pârât, în cuantum de 9.428,20 RON, îndeplinește cerințele legale prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 759/2007 pentru a fi considerată o cheltuială eligibilă, întrucât a fost plătită efectiv furnizorului produselor soft- editare certificate, absolvire/calificare cod CPV 48931000/3, fiind justificată de factura emisă de SC A. SA Cluj, respectă prevederile contractului de finanțare încheiat de OIR POS DRU Regiunea Nord-Est nr. 125/5.1/S/135432/31 martie 2014, nu încalcă dispozițiile legislației naționale sau comunitare, a fost efectuată după încheierea contractului de finanțare, nu a făcut obiectul altor finanțări din fonduri publice și nu încalcă principiile rezonabilității, bunei gestiuni financiare în ceea ce privește economia și eficiența.

În mod corect a apreciat instanța de fond că, deși organismul pârât a susținut că această cheltuială nu respectă principiul bunei gestiuni financiare sub aspectul eficacității, eficienței, economicității, precum și pe cel al legalității și regularității, cum sunt prevăzute în legislația comunitară, care a fost transpusă în cea națională, aceste argumente nu pot fi primite în condițiile în care achiziția de produse soft-editare certificate, absolvire/calificare cod CPV 48931000/3 s-a realizat, în conformitate cu art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, prin cumpărare directă în sistem integrat electronic SEAP, pe baza criteriului prețul cel mai scăzut, această normă legală permițând a se proceda în acest mod în măsura în care valoarea achiziției nu depășește echivalentul a 30.000 de euro, exclusiv TVA, pentru fiecare achiziție de produse ori servicii, respectiv 100.000 de euro, exclusiv TVA, pentru fiecare achiziție de lucrări, impunându-se ca achiziția să se realizeze prin intermediul catalogului electronic, cum prevede art. 66

2

din H.G. nr. 1660/2006.

În mod corect a concluzionat instanța de fond în sensul că achiziția directă efectuată de reclamanta AJOFM Buzău pentru produsele soft-editare certificate, absolvire/calificare cod CPV 48931000/3 a respectat întru totul atât prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, cât și pe cele ale art. 66

2

din H.G. nr. 1660/2006, realizându-se prin intermediul catalogului electronic pus la dispoziție de sistemul SEAP -wwwe-licitație. ro, în care a fost postată oferta SC Centrul de Informatică Minieră S.A., ce are o valoare totală de 15.996,00 RON cu TVA, ofertă ce respectă întru totul cerințele din fișa de date a achiziției publice și reprezintă prețul contractului de furnizare nr. x din 14 octombrie 2014, respectiv 4 bucăți soft editare diplome/certificate privind formarea profesională a adulților, inclusiv mentenanță pe o perioadă de 5 ani.

De asemenea, în mod corect a apreciat instanța de fond că sunt lipsite de relevanță considerațiile organismului pârât referitoare la neeligibilitatea sumei de 9.428,20 RON raportat la prețul de 300 euro fără TVA pentru o licență, existent pe site-ul www.dualis. ro/infocertificate, în condițiile în care cele 4 licențe nu au fost achiziționate de pe acest site, ci prin derularea procedurii de achiziție publică directă, conform art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, cu respectarea prevederilor acestui act normativ, AJOFM Buzău fiind o instituție publică care nu poate achiziționa bunuri, servicii, lucrări decât în conformitate cu aceste prevederi legale și nu prin cumpărare directă on-line.

Față de considerentele expuse mai sus, Curtea de apel a apreciat în mod întemeiat că instituția pârâtă a considerat în mod nelegal neeligibilă suma de 9.428,20 RON, în condițiile în care această cheltuială îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de normele legale interne și comunicare privind eligibilitatea, achiziționarea produselor soft-editare certificate, absolvire/calificare cod CPV 48931000/3, s-a realizat cu respectarea art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, prin selectarea produselor din catalogul electronic pus la dispoziție de sistemul SEAP www.x.ro, neputând fi cumpărate de pe site-ul www dualis.ro, ce nu este un sistem electronic integrat, această ofertă nu include mentenanța pe o perioadă de 5 ani, solicitată de reclamanta AJOFM Buzău, conform fișei de date a achiziției publice, efectuarea acestei cheltuieli nu s-a realizat cu încălcarea principiilor bunei gestiuni financiare, prin emiterea Scrisorii de informare nr. x din 15 iunie 2015, cele două reclamante au fost vătămate în drepturile lor reprezentate de împrejurarea că sunt îndreptățite a li se rambursa în integralitate contravaloarea contractului de furnizare servicii soft și mentenanță.

În consecință, instanța de fond a opinat în sensul că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1, 8 și 18 din legea contenciosului administrativ, astfel că se impune anularea în parte a Scrisorii de informare nr. x din 15 iunie 2015, emisă de pârâtul OIR POSDRU Regiunea Nord-Est Piatra-Neamț pentru suma de 9.428,20 RON, care este o cheltuială eligibilă, în sarcina acestei instituții stabilindu-se obligația de a rambursa reclamantelor această cheltuială, acțiunea fiind întemeiată, opinie însușită și de instanța de control judiciar.

Referitor la cererea pârâtului de amendare a celor două reclamante pentru abuz de drept procesual, în conformitate cu prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Curtea de apel a apreciat în mod corect că cererea de chemare în judecată dedusă judecății nu a fost introdusă cu rea credință, cele două reclamante s-au considerat vătămate în drepturile și/sau interesele lor legitime prin emiterea scrisorii de informare contestată și considerarea ca neeligibilă a unei cheltuieli ce s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale și clauzelor din contractul de finanțare, pârâtul nu a făcut dovada relei credințe sau abuzului de drept, aspecte ce nu rezultă din lucrările dosarului, astfel că această cerere nu este întemeiată.

În raport cu dispozițiile legale anterior menționate și prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluționat instanța de fond cererea formulată de reclamante, astfel că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este legală, fiind motivată și dată cu aplicarea corectă a normelor de procedură, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte apreciază că nu pot fi primite nici criticile recurentului cu privire la argumentele avute în vedere de către instanța de fond la pronunțarea soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, respectiv a excepției lipsei de obiect a acțiunii în contencios administrativ.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul declarat de pârât ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, formulată de recurentul-pârât Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord - Est, ca inadmisibilă.

Respinge recursul declarat de pârâtul Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord - Est împotriva Sentinței nr. 51 din 1 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM