ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3615/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014, acțiunea formulată și precizată de reclamanții A. și B., prin care s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. și Consiliul Național de Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 406 din 9 iulie 2014 emisă de pârâtul Consiliul Național de Combaterea Discriminării.

Prin Sentința nr. 41 din 22 aprilie 2014, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C., și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 406 din 9 iulie 2014 emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, au formulat recurs reclamanții A. și B., criticând sentința pentru motive de nelegalitate. Recurenții au criticat sentința instanței de fond, susținând în esență următoarele aspecte:

Consiliul Național de Combaterea Discriminării a emis Hotărârea nr. 406 din 9 iulie 2014 prin care A. a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 2500 RON, iar cotidianului B. în sumă de 3000 RON.

Plângerea depusă la CNCD are la bază o traducere subiectivă din partea denunțătorul D., traducere care nu corespunde întru-totul realității. Totuși, angajații de la CNCD care au semnat hotărârea atacată nu au avut la îndemnă nicio traducere fidelă ale articolelor în litigiu.

La data sancționării nu a existat nicio traducere legalizată ale articolelor în litigiu. CNCD a aplicat amenda contravențională fără a exista la baza o traducere fidelă ale articolelor. Nici în cursul procesului nu au depus nicio traducere autorizată la instanță.

Consideră că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în prezenta cauză nici în cazul persoanei fizice și nici în cazul cotidianului B.

În opinia recurentelor, în cauză, lipsește vinovăția, elementul esențial pentru angajarea răspunderii civile delictuale, iar publicarea articolelor în litigiu a avut loc cu respectarea prevederilor legale.

Articolele publicate pentru care ni s-a aplicat sancțiunea de către CNCD vizează o critică adresată conducătorilor maghiar și români.

Sancțiunea aplicată ziarului B. este nelegală și neîntemeiată, deoarece ziarul în fiecare număr arată și publică următorul text:

"(B.) nu răspunde pentru articolele publicate în ziar de alți autori și nici pentru scrierile preluate din alte surse, ilustrații, întrucât aceștia nu reprezintă (neapărat) părerea și poziția redacției, astfel nu ne asumăm nicio răspundere pentru conținutul acestora. Pentru articole publicate în toate cazurile răspunde autorul articolului".

În cauza dedusă judecății este vorba de o judecată de valoare și critică la adresa conducătorilor, acestea fiind permise de lege, deoarece intră sub incidența libertății de exprimare ocrotită și garantată de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului

Articolele în litigiu conțin o serie de metafore, care au fost traduse fără a ține seama de contextul în care au apărut și de faptul că reprezintă o formă de exprimare stilistică/literală și nu trebuie înțelese "mot-a-mot". Traducerile nu sunt conforme cu realitatea, nu redau conotația textelor și intenția reală ale ziariștilor/redactorilor.

Astfel, articolele nu sunt jignitoare, defăimătoare, nu vizează vreo naționalitate/etnie anume. Acestea nu au caracter naționalist-șovin, nu incită la ură și nici la intoleranță. Articolele trebuie citite în întregime și analizate în ansamblu, nu fragmentat. Pârâții fac confuzii în cazul citatelor, respectiv articolele criticate nu conțin frazele (citatele) la care acestea fac referire.

Totodată, arată recurentele, au preluat articolul "România ar trebui să renunțe la românizarea Ținutul Secuiesc' de pe siteul Consiliului Național Secuiesc, care nu a fost sancționat în niciun fel. Și în momentul actual articolul poate fi accesat pe site-ul respectiv și nici-o persoană nu are/nu a avut nici-o obiecțiune cu privire la conținutul acestuia.

Articolele în litigiu au valoarea unei informații cu caracter public, iar publicarea acestora se justifică în mod obiectiv prin faptul că redactorii reacționează la cele întâmplate în țară și în străinătate.

Subiectele sunt de interes public în sens european, respectiv reprezintă "orice chestiune care afectează viața comunității".

Hotărârea instanței este contradictorie, afirmând odată că reclamantul răspunde doar pentru "publicarea propriilor articole", anterior făcând referire la răspunderea sa și pentru că ar fi dat acordul pentru publicarea celorlalte articole.

Prin urmare, solicită admiterea recursului și anularea Hotărârii nr. 406/2014 emisă de CNCD, arătând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 30 ianuarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 mai 2018, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate, l-a declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

II. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Înalta Curte reține că la data de 12 februarie 2014, pe rolul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a înregistrat sesizarea C. referitoare la cotidianul de limba maghiară B.

Prin Hotărârea nr. 406 din 9 iulie 2014, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit că aspectele prezentate în petiție întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000 și a dispus sancționarea părții reclamate B., prin reprezentant legal, cu amendă contravențională în cuantum de 3000 RON (trei mii RON) potrivit art. 26 al 1 și art. 2 al 11 din O.G. nr. 137/2000 și sancționarea reclamatului A. cu amendă contravențională în cuantum de 2500 RON (douăzeci și cinci mii RON) potrivit art. 26 alin. (1) și art. 2 alin. (11) din O.G. nr. 137/2000.

Curtea de apel a respins acțiunea prin care s-a solicitat anularea hotărârii menționate, reținând, în esență, că actul administrativ atacat este legal.

Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică.

Referitor la motivul de recurs privind traducerea subiectivă a textelor sancționate și a lipsei unei traduceri autorizate, Înalta Curte constată că această critică a fost formulată pentru prima dată în recurs, motiv pentru care nu va fi analizată.

Exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare și este guvernată de principiul legalității căilor de atac, prevăzut și de art. 129 din Constituție, care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut obiectul analizei instanței anterioare. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța investită cu calea extraordinară de atac.

De asemenea, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de recurentă, că împrejurarea că redacția ziarului B. a înțeles să publice un text prin care se manifestă poziția de a nu răspunde de conținutul articolelor și de a declina această răspundere în sarcina autorului, nu poate eluda dispozițiile legale, decizia de publicare a unui astfel de articol reprezentând o manifestare a unui comportament în accepțiunea textelor de lege anterior expuse.

În acest sens, se reține că potrivit art. 30 alin. (8) din Constituția României, "Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștința publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege".

Prin urmare, instanța de control judiciar constată, în acord cu prima instanță, că publicația ca atare nu poate fi exclusă de plano de la verificarea întrunirii condițiilor răspunderii contravenționale prin simpla manifestare publică de poziție în sensul declinării acesteia.

Înalta Curte constată, că în mod corect a reținut judecătorul fondului, că prin publicarea respectivelor articole, ziarul B. precum și autorul A., cu privire la propria creație, au manifestat un comportament ce se circumscrie celui descris de art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Astfel, potrivit art. 15 din O.G. nr. 137/2000 "Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia".

Contrar celor susținute de recurenți în sensul că articolele vizate nu sunt defăimătoare și nu vizează vreo etnie anume, în speță, conținutul logic al textului sancționat, raportat la limbajul utilizat în formularea acestuia,cuvintele folosite, legăturile cu personalități simbol al mișcărilor șovine și/sau fasciste, redarea din conținutul expunerilor scrise sau orale ale acestora, maniera de sugerare a căii conflictului armat, pe de o parte, și destinatarii evidenți ai textelor vizate, respectiv cetățenii români de naționalitate română, statul de drept, pe de altă parte, conturează comportamentul manifestat public descris de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, atrăgând răspunderea contravențională astfel cum în mod corect a reținut Consiliul.

Înalta Curte constată că este lipsită de relevanță juridică susținerea recurenților referitoare la preluarea articolului "România ar trebui să renunțe la românizarea Ținutul Secuiesc' de pe site-ul Consiliului Național Secuiesc, care nu a fost sancționat în niciun fel, analiza legalității actului atacat realizându-se doar prin prisma dispozițiilor legale în materie.

Este important de reținut că dreptul la liberă exprimare este garantat prin art. 30 alin. (1) și (6) din Legea fundamentală., iar exercitarea libertății de exprimare, din perspectiva alin. (1) al art. 30 din Constituție nu trebuie să se plaseze în antiteză cu dispozițiile constituționale ale alin. (2) din același articol, care statuează expressis verbis că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

De asemenea, alin. (2) al art. 10 din Convenție stipulează că exercitarea libertății de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități, putând fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru protecția moralei sau a reputației altora.

Astfel, se conturează ideea că dreptul la libertatea de exprimare nu este un drept absolut și că exercitarea lui trebuie realizată în anumite condiții, altminteri stabilite în considerarea și pentru protejarea demnității, vieții particulare și imaginii persoanei.

În fine, instanța de control judiciar constată că este nefondată susținerea recurenților potrivit cărora motivarea hotărârii primei instanțe este contradictorie, sentința atacată respectând cerințele impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că argumentele de fapt și de drept reținute în considerentele sentinței demonstrează că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor formulate de părți pe parcursul procesului raportat la materialul probator administrat în cauză și la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Argumentația instanței de fond cuprinde considerente corect structurate din punct de vedere logico-gramatical, iar raționamentul juridic expus conduce și susține concluzia din dispozitiv, respectiv soluția pronunțată în cauză.

Temeiul juridic al soluției pronunțate de Înalta Curte

Prin urmare, față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. și B. împotriva Sentinței nr. 41 din 22 aprilie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM