ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3569/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Comisia Fiscală Centrală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, solicitând suspendarea Deciziei nr. 7/2011 emisă de Comisia Fiscală Centrală până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios administrativ.

Cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pârâta D.G.R.F.P. Brașov a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, pe motiv că nu are calitatea de emitent al actului administrativ a cărui suspendare a solicitat-o reclamanta.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia Fiscală Centrală, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității, a puterii de lucru judecat a tardivității și a lipsei de obiect, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

În motivarea excepției inadmisibilității, pârâtul a susținut că Decizia nr. 7/2011 nu a fost emisă pentru reclamantă, astfel că nu reprezintă un act administrativ unilateral și nu poate face obiectul suspendării în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea excepției puterii de lucru judecat, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia Fiscală Centrală a arătat că în privința obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei și pentru care aceasta a considerat că a intervenit prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale, s-a pronunțat Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal prin Decizia din 2 octombrie 2015 în dosarul nr. x/2010.

În ceea ce privește excepția tardivității și a lipsei de obiect, pârâtul a susținut că pentru reclamantă a fost emisă decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală, prin care au fost stabilite obligații fiscale despre care reclamanta a apreciat că ar fi prescrise, putând solicita suspendarea punerii în executare a acestor acte administrativ fiscale.

Pe fondul cauzei, pârâtul a învederat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2014 pentru suspendarea actului administrativ.

Excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.R.F.P. Brașov și a tardivității formulării acțiunii au fost soluționate prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 26 mai 2016, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.R.F.P. Brașov, respectiv a respingerii excepției tardivității formulării acțiunii.

Prin Sentința nr. 85/F/2016 din data de 2 iunie 2016, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității, a puterii de lucru judecat și a lipsei de obiect și a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia Fiscală Centrală.

Împotriva Sentinței nr. 85/F/2016 din data de 2 iunie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului arată că în perioada 27 iunie 2013 - 31 iulie 2013 a fost efectuat un control inopinat la societatea A. S.R.L. Brașov și s-a emis procesul-verbal nr. x din 31 iulie 2013, stabilindu-se că S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., ar datora bugetului de stat obligații fiscale constând în 2.586.512 RON - impozit pe profit și 3.071.483 RON - T.V.A. aferente unor operațiuni economice de vânzare a licențelor audiovizuale și, deși obiectivul era verificarea modalității de îndeplinire a obligațiilor fiscale pe relația cu societatea D. S.R.L. în privința licențelor audiovizuale din perioada 2007 - 2008, controlul a vizat și anul 2006, unul dintre obiective fiind modalitatea de achiziție a licențelor și operațiunile derulate în acel an, cu toate că pentru perioada 2006 - 31 decembrie 2007 intervenise prescripția, conform art. 91 din Codul de procedură fiscală. Inspectorii fiscali și-au justificat demersul prin Decizia nr. 7/2011 emisă de Comisia centrală fiscală.

Recurenta-reclamantă apreciază că această decizie încalcă dispoziții legale ce țin de tehnica legislativă și legislația fiscală, astfel că la data de 16 februarie 2016 a formulat plângere prealabilă, solicitând revocarea Deciziei nr. 7/2011, precum și o cerere de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, ce a fost respinsă prin Sentința din 2 iunie 2016 a Curții de Apel Brașov.

Recurenta-reclamantă consideră că sentința recurată este nelegală, încălcând regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiind pronunțată cu încălcarea principiului contradictorialității, întrucât prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 26 mai 2016, care face parte integrantă din sentința recurată, s-a reținut că reprezentanta reclamantei a depus la dosar dovada formulării plângerii prealabile, prin care a solicitat revocarea deciziei, dovada comunicării plângerii prealabile către Ministerul Finanțelor Publice prin fax la data de 16 februarie 2016 și copia cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat anularea în parte a prevederilor OMFP nr. 1765/2011 și anularea în întregime a Deciziei nr. 7/2011 a Comisiei Fiscale Centrale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, dar cu toate acestea, după ce a amânat pronunțarea, prin sentința recurată a fost respinsă acțiunea, reținându-se că plângerea prealabilă vizează exclusiv revocarea Ordinului MFP nr. 1765/2011 privind constituirea și atribuțiile Comisiei fiscale centrale și nu revocarea Deciziei nr. 7/2011, în condițiile în care instanța nu a pus în discuția părților acest aspect.

Recurenta-reclamantă recunoaște că deși prin acțiunea în anulare a solicitat atât anularea în parte a prevederilor Ordinului MFP nr. 1765/2011 cât și anularea în întregime a Deciziei nr. 7/2011, plângerile prealabile aferente au fost formulate distinct, iar plângerea prealabilă pentru revocarea Deciziei nr. 7/2011 a fost trimisă prin fax către Ministerul Finanțelor Publice la data de 16 februarie 2016.

Susține că încălcarea principiului contradictorialității reiese din obligația ca orice aspect privitor la litigiu să fie pus în discuția părților, criticând faptul că la termenul din data de 26 mai 2016, instanța nu a făcut vreo referire la depunerea unei plângeri prealabile cu un alt conținut decât cel vizat de cererea de suspendare act administrativ, ci a relevat acest aspect doar prin hotărârea recurată, în condițiile în care contradictorialitatea presupune obligația instanței de a-și întemeia hotărârea, conform art. 14 alin. (6) C. proc. civ., numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau mijloace de probă care au fost puse anterior în discuția părților.

De asemenea, recurenta-reclamantă susține că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv instanța de fond în mod greșit a respins cererea de suspendare a Deciziei nr. 7/2011, câtă vreme condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 erau îndeplinite, inclusiv cea privind existența plângerii prealabile, susținând totodată că dovada formulării plângerii prealabile a fost depusă la dosar la termenul din data de 26 mai 2016.

4.1. Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 25 august 2016, prin care invocă, implicit, nulitatea recursului, susținând că nemulțumirile recurentei-reclamante nu pot constitui veritabile motive de recurs.

De asemenea, solicită menținerea soluției date de către prima instanță în privința excepției lipsei calității procesuale pasive a cestei intimate.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 6 octombrie 2016, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27 iunie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Ulterior, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018, a fost fixat termen de judecată, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând cu prioritate excepția lipsei de interes în susținerea recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este lipsit de interes.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ, solicitând suspendarea Deciziei nr. 7/2011 emisă de Comisia Fiscală Centrală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios administrativ, cererea de suspendare fiind întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Din analiza dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 rezultă că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond.

Or, prin Sentința nr. 168/2016 din data de 10 noiembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. pentru anularea Deciziei nr. 7/2011 a Comisiei Fiscale Centrale și a respins ca nefondată acțiunea formulată de aceeași reclamantă pentru anularea în partea a OMPF nr. 1765/2011.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes, care reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac.

După cum s-a arătat, cererea formulată de reclamantă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond.

Cum instanța de fond s-a pronunțat la data de 10 noiembrie 2016 asupra acțiunii în anularea actului administrativ a cărui suspendare se solicită prin prezentul demers judiciar, respingând-o ca inadmisibilă, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu mai este actual, întrucât a fost depășit termenul până la care respectiva hotărâre putea, conform legii, să își producă efectele, căci soluția dată cererii de suspendare întemeiată pe textul de lege de mai sus ființa doar până la pronunțarea pe fondul cererii în anularea acelorași acte administrative.

Prin urmare, întrucât suspendarea actului administrativ întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 poate să-și producă efectele doar până la pronunțarea pe fondul acțiunii în anulare, orice discuție asupra acestei suspendări după acest moment, nu mai este de actualitate, căci o asemenea măsură nu poate dăinui dincolo de analiza în primă instanță a cererii în anularea respectivului act administrativ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L, împotriva Sentinței nr. 85/F/2016 din data de 2 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L, împotriva Sentinței nr. 85/F/2016 din data de 2 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM