Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.06.2011
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5568/2011

HOTĂRÂRE
23.06.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5568/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 18 aprilie 2011, Casa de Insolvență Transilvania SPRL a chemat în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, solicitând anularea pct. 8 din Procesul-verbal din 4 februarie 2011 al Comisiei de selecție a practicienilor în insolvență, anularea parțială a anunțului din Buletinul procedurilor de insolvență nr. 1824/15 februarie 2011 privind schimbarea administratorului judiciar al SC M.U.M. UTB SA, suspendarea executării celor două acte administrative, precum și declararea ca fiind câștigătoare a ofertei reclamantei.

În Ședința publică din 23 iunie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins prin încheiere excepțiile inadmisibilității, autorității de lucru judecat și a lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Brașov, a dispus suspendarea executării măsurii prevăzute la punctul 8 din Procesul-verbal din 4 februarie 2011, precum și suspendarea efectelor produse de anunțul nr. 1824/15 februarie 2011, fixând termen pentru soluționarea acțiunii de fond. Pentru a pronunța suspendarea executării, instanța de fond a constatat că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, rezultând aparența unei încălcări a legii privind punctajele acordate în raport de criteriile avute în vedere în cadrul procedurii de selecție pentru desemnarea administratorului judiciar, ceea ce constituie un caz bine justificat.

De asemenea, prima instanță a reținut că și condiția existenței unei pagube iminente este îndeplinită, înlocuirea administratorului judiciar în cursul procedurii fiind de natură a produce un prejudiciu material și previzibil. Împotriva Încheierii din 23 iunie 2011 au declarat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Pârâtele au invocat în primul rând greșita respingere a excepțiilor privind inadmisibilitatea parțială a acțiunii în raport de necompetența materială a instanței de contencios administrativ, autoritatea de lucru judecat și lipsa calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Brașov.

De asemenea, pârâtele au formulat critici referitoare la admiterea cererii de suspendare, întrucât nu s-a demonstrat nici existența unor motive temeinice care să pună la îndoială legalitatea actelor administrative și nici iminența pagubei. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise și a se dispune modificarea în parte a încheierii atacate, numai referitor la cererea de suspendare a pct. 8 din Procesul-verbal al Comisiei de selecție a practicienilor în insolvență, respectiv a anunțului nr. 1824/15 februarie 2011. Referitor la criticile aduse hotărârii recurate sub aspectul respingerii excepțiilor inadmisibilității acțiunii, autorității de lucru judecat și lipsei calității procesuale pasive, acestea nu vor fi analizate, încheierea având caracter premergător, neputând fi recurată decât odată cu fondul.

Referitor la cererea de suspendare a executării, Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod eronat că ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind existența cazului bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente. În cauză nu s-au invocat de către reclamantă și nu s-au indicat de către instanța de fond motive evidente de nelegalitate a actelor administrative contestate, calcularea punctajelor acordate, respectiv, respectarea criteriilor de departajare a ofertelor practicienilor în insolvență fiind chestiuni de fond care nu pot face dovada unui caz bine justificat, astfel cum este definită această noțiune de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Nici cea de-a doua cerință, a iminenței pagubei nu este îndeplinită, reclamanta nefăcând dovada că prin executarea măsurilor dispuse îi va fi pusă în pericol activitatea. În raport de cele expuse mai sus, Curtea va admite recursurile și va modifica încheierea atacată numai în partea referitoare la admiterea cererii de suspendare a executării pct. 8 din Procesul-verbal din 4 februarie 2011, respectiv a efectelor anunțului nr. 1824/15 februarie 2011, în sensul respingerii cererii de suspendare. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale încheierii recurate, care nu pot fi atacate cu recurs decât odată cu soluționarea fondului litigiului.

D E C I D E: Admite recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov împotriva Încheierii din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte încheierea atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta Casa de Insolvență Transilvania SPRL. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2011.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-06-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5290/2012
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la 18 aprilie 2011, reclamanta C.I.T. S.P.R.L. Cluj – Napoca a
ÎCCJ 2011-05-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2862/2011
, arătând că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, aspectele invocate în susținerea cererii de suspendare a executării procesului verbal, fiind aspecte care țin de fondul cauzei.
ÎCCJ 2011-06-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 592/2015
de fisc de la debitoarea SC E. SA, era peste 10.000.000 lei în conformitate cu art. 19 din Legea nr. 85/2007 raportat la Ordinul nr. 1009/2007 s-a organizat o licitație pentru desemnarea unui nou practician de insolvență fiind desemnată câș
ÎCCJ 2012-10-16
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4159/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 153 din 28 februarie 2012 Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate priv
ÎCCJ 2016-12-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3640/2016
respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității capetelor de cerere prin care se solicită suspendarea, respectiv anulare
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă