Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
29 martie 2018

Decizia nr. 1402/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 62/2016 a Curții de Apel Suceava

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei

DECIDE Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației Naționale împotriva Sentinței nr. 62 din 12 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2018. Procesat de GGC - GV

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.