ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 488/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 23 martie 2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 1.000.000 euro cu titlu de daune materiale și morale pentru încălcarea dreptului reclamantului la viață privată, la propria imagine, la onoare, la demnitate și la reputație; obligarea pârâtului să publice pe cheltuiala proprie, în cotidianul C. - ediția tipărită, ori pe site-ul de Internet www.x.ro, precum și în două cotidiene de sport, a textului hotărârii judecătorești de admitere a prezentei acțiuni, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 10.000 RON/zi calculate până la data îndeplinirii efective a obligației; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că fapta pentru care solicită despăgubiri constă în aceea că pârâtul B., prin intermediul mass-media, în cadrul unei conferințe de presă a afirmat că reclamantul nu ar fi apărat corect șansele în meciul dintre D. și E. disputat în data de 03.05.2015, că ar fi "vândut" echipa și colegii.

La data de 19.04.2016, reclamantul a formulat precizare a primului capăt de cerere, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de daune morale.

Prin Sentința nr. 1562 din 22 decembrie 2016 Tribunalul București, secția a V a-civilă, a admis în parte acțiunea; a obligat pârâtul la plata, către reclamant, a sumei de 100.000 euro reprezentând daune morale și a obligat pârâtul să publice pe cheltuială proprie, în cotidianul C. și pe site-ul de internet www.x.ro precum și în două cotidiene de sport, a prezentei hotărâri, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 100 RON pe zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a acesteia.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părți.

Prin Decizia nr. 967/A din 2 noiembrie 2017 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului; a admis apelul pârâtului; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata, către reclamant, a daunelor morale în sumă de 6.000 euro prin echivalent în RON la cursul BNR de la data plății efective; a menținut restul dispozițiilor sentinței; a obligat apelantul reclamant la 1.950 RON cheltuieli de judecată în apel către apelantul pârât.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, întemeiat generic pe dispozițiile art. 486 și urm. C. proc. civ., reclamantul A., formulând următoarele critici:

- Hotărârea instanței de apel este nelegală întrucât nu valorifică dimensiunea integrală a prejudiciului moral suferit de reclamant și nu conține argumente care să justifice diminuarea daunelor solicitate. Un procent de 1% din cota de piață a reclamantului nu poate reprezenta o reparație adecvată a prejudiciului produs și nu este un cuantum prevăzut de lege ori de practica judecătorească, cum eronat reține instanța de apel;

- Referitor la consecințele faptei ilicite și dimensiunea prejudiciului, instanța de apel reține în mod greșit faptul că aspectele privind pierderea sarcinii soției, încetarea raporturilor contractuale dintre părți și stările de depresie ale reclamantului ar fi fost invocate în apel cu depășirea limitelor permise de efectul devolutiv al căii de atac, câtă vreme aceste aspecte se regăsesc în motivarea soluției adoptate de instanța de fond;

- Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât nu și-a întemeiat raționamentul logico-juridic prin raportare la probele administrate în cauză, respectiv la declarațiile de martori, prin care au fost dovedite consecințele grave și iremediabile ale declarațiilor pârâtului (pierderea sarcinii soției, încetarea raporturilor contractuale dintre părți și stările de depresie ale reclamantului);

- Prejudiciul suferit de reclamant este de natură morală, nepatrimonială și constă în atingerea gravă adusă vieții private, demnității, onoarei, reputației profesionale, realizată printr-un mijloc de informare largă a publicului și amplificat de modalitatea de publicare a informațiilor prin intermediul internetului, situație ce justifică acordarea daunelor moale în cuantumul solicitat (500.000 euro).

Intimatul a formulat întâmpinare solicitând, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 07.11.2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a apreciat că, în măsura în care nu pun în discuție evaluarea probatoriilor, criticile vizând modalitatea în care instanța de apel a procedat la analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sub aspectul încălcării dreptului la viața privată, a dreptului la imagine, la onoare, la demnitate, la reputație profesională și la modalitatea de cuantificare a prejudiciului, raportat la aceste încălcări, pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., iar în măsura în care se invocă nemotivarea hotărârii, sunt aplicabile dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Completul de filtru C3, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În termen legal, intimatul-pârât B. a formulat punct de vedere prin care a reluat solicitarea de anulare a recursului pentru neîncadrarea în ipotezele reglementate de lege.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Situația de fapt dedusă judecății, referitoare la proferarea de către pârât a unor acuzații cu caracter denigrator la adresa reclamantului a fost recunoscută de părți. Ceea ce constituie obiect al nemulțumirii reclamantului este modalitatea de stabilire a prejudiciului.

Sub acest aspect, prima instanță a reținut că, prin fapta pârâtului, reclamantului i-au fost încălcate dreptul la buna reputație profesională și credibilitatea în mediul sportiv, dreptul la demnitate, dreptul la viața privată și la propria imagine. Instanța a constatat că reclamantul a fost supus unor agresiuni verbale din partea suporterilor, a întâmpinat dificultăți în viața socială și în comunicarea cu familia, i-a fost afectată încrederea în sine și posibilitatea de a-și continua activitatea profesională la un alt club sportiv în condiții similare și, reținând că acesta avea, la momentul respectiv, o cotă de piață de 600.000 euro, l-a obligat pe pârât la o despăgubire de 100.000 euro.

Instanța de apel a analizat criticile ambelor părți, prin prisma caracterului devolutiv al căii de atac, constatând îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, însă a restrâns sfera drepturilor personale nepatrimoniale constatate a fi fost încălcate, precum și consecințele de ordin moral pe care fapta prejudiciabilă le-a produs asupra vieții reclamantului.

Astfel, instanța de apel, observând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în definirea limitelor de analiză a dreptului la viață privată, a reținut că protecția vieții private a unei persoane nu se limitează doar la cercul său intim, ci include și timpul și parcursul activității sale profesionale; a exclus încălcarea dreptului la propria imagine și, de asemenea, a reținut încălcarea dreptului la demnitate sub aspectul onoarei și reputației, considerând că nu există o bază factuală suficientă pentru a valorifica apărările pârâtului referitoare la fondul emoțional sub imperiul căruia s-ar fi aflat, exagerarea acceptabilă sau buna-credință.

În privința modalității de reparare a prejudiciului, instanța de apel a precizat că are în vedere două forme de acoperire a acestuia, respectiv recunoașterea încălcării drepturilor personale nepatrimoniale prin publicarea hotărârii și despăgubirea bănească, pe care, în raport de cele reținute anterior, a cuantificat-o la 6.000 euro, reprezentând 1% din cota de transfer a sportivului. Instanța de apel a considerat că aceasta este o reparație echitabilă față de efectul descris în acțiunea principală (impedimentul temporar la angajare), pe care l-a reținut, înlăturând alte consecințe prejudiciabile pretinse în apel (depresia, pierderea sarcinii soției, încetarea din această cauză a contractului cu clubul D.), despre care a apreciat că nu au făcut obiect al învestirii de primă instanță.

Recurentul a contestat această soluție susținând, sub un prim aspect, că instanța de apel nu a motivat diminuarea prejudiciului.

Nu poate fi reținută critica, încadrabilă în dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., referitoare la nemotivarea hotărârii, întrucât se constată că hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța de apel justificând într-o modalitate corespunzătoare reducerea despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului.

Astfel, pe de o parte, a apreciat că acesta poate fi reparat și prin recunoașterea publică a vătămării aduse drepturilor personale nepatrimoniale, măsură dispusă de prima instanță și menținută în apel.

Pe de altă parte, instanța de apel a redus sfera drepturilor încălcate la cele privind viața privată și demnitatea, dar și efectele negative decurgând din această încălcare. Astfel, a reținut doar impedimentul, cu caracter temporar, al reclamantului de a se angaja, înlăturând celelalte consecințe apreciate ca fiind prejudiciabile în primă instanță și, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, a considerat că a stabilit o reparație suficientă și adecvată prejudiciului moral suferit de reclamant.

Prin urmare, nu se poate reține că instanța de apel nu a redat aspectele factuale și juridice care au stat la baza hotărârii de diminuare a cuantumului daunelor morale, din această perspectivă susținerile recurentului fiind nefondate.

În ceea ce privește criticile încadrabile în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că procentul din cota de transfer aplicat de instanța de apel nu reprezintă un cuantum prevăzut de lege sau de practica judecătorească.

Instanța de recurs reține că aspectul referitor la cota de transfer a reclamantului a fost menționat, ca element factual, și de instanța de fond la momentul stabilirii despăgubirilor morale.

Spre deosebire de prejudiciul material, al cărui cuantum poate fi dovedit după criterii materiale prestabilite, prejudiciul moral cuprinde, cum, de altfel, a statuat și instanța de apel, o doză de apreciere, de aproximare, întrucât atingerile aduse personalității sociale ale unei persoane prin încălcarea dreptului la onoare și demnitate nu pot fi cuantificate în mod obiectiv.

Prin urmare, raportarea la un procent din cota de transfer a sportivului, proporțional cu valorile fără conținut economic reținute a fi fost încălcate, nu constituie o încălcare a unei norme de drept substanțial, având în vedere că întinderea daunelor morale nu poate fi determinată decât prin aprecieri subiective, în cadrul cărora principiul acordării unei satisfacții echitabile este pe deplin aplicabil, astfel cum corect a considerat instanța de apel.

Critica referitoare la stabilirea greșită a limitelor învestirii este eronată, în condițiile în care instanța de apel a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor 22 alin. (6) și 478 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că reclamantul a susținut în apel existența altor consecințe ale faptei prejudiciabile (pierderea sarcinii soției, încetarea raporturilor contractuale dintre părți, stările de depresie ale reclamantului) pe care nu le-a supus judecății în fața primei instanțe și care, astfel, nu au putut fi valorizate la judecata în apel, chiar dacă, cum susține reclamantul, ar fi rezultat din probele testimoniale administrate în cauză.

Înalta Curte constată că reiterarea afirmațiilor referitoare la gravitatea atingerii vieții private, demnității, onoarei, reputației profesionale, amplificată de modalitatea de publicare a informațiilor, nu pot face obiect al controlului judiciar întrucât constituie aspecte de netemeinicie ce se analizează în fazele devolutive ale procesului civil, fiind incompatibile cu natura juridică a recursului care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate ale hotărârii pronunțate.

Față de aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța va obliga pe recurentul-reclamant la plata sumei de 2500 RON cheltuieli de judecată, către intimatul-pârât, reprezentând onorariu avocațial, redus proporțional cu complexitatea cauzei și volumul activității apărătorului desfășurate în prezenta fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A., cu domiciliul în Pielești, județul Dolj, împotriva Deciziei nr. 967/A din 2 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B., cu domiciliul în București, str. x, sector 3 și cu domiciliul ales la SCPA F., cu sediul în București, Calea x.

Obligă pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 2500 RON cheltuieli de judecată, către intimatul-pârât B., reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 6 martie 2019.

Procesat de GGC - NN