A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 13295/04 prezentate de judecătorii și Sally Dolle Graffière de secțiune având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 22 februarie 2004, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentelor, dnii Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: la 4 iunie 2002, pe baza unui raport întocmit de unul dintre inspectorii săi, Fondul de securitate socială din Bakurköy le-a aplicat reclamanților o amendă de 11 919 798 000 de lire turce (TRL) (aproximativ 8 480 EUR (EUR) pentru nedeclararea ocupării forței de muncă.
Amenda a fost notificată părților interesate la 11 iunie 2002 la 27 iunie 2002, comisia de recurs pentru securitate socială a exclus opoziția formulată de reclamanți. Această decizie le-a fost notificată la 3 iulie 2002. La 9 iulie 2002, avocatul reclamanților sesizează instanța (penal) din Bakköy cu privire la o acțiune în anulare a amenzii. Tribunalul a dispus o expertiză. La 23 iunie 2003, după ce a luat cunoștință de raportul de expertiză, Tribunalul, hotărând la dosar, în primul și în ultimă instanță, i-a desființat pe reclamanți din cererea lor. Reclamanții au solicitat Ministerului Justiției să inițieze o procedură de Casație prin ordin scris. Ministerul Justiției a salutat cererea și l-a invitat pe procurorul general în fața Curții de Casație să se apere împotriva hotărârii Tribunalului de Instanță din Bakurköy.
noiembrie 2004, hotărând cu privire la recursul Parchetului General, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea pronunțată, pe motiv că, la momentul faptelor, lipsa declarației de angajare nu era un act penal sancționat; de asemenea, a ordonat anularea amenzii în cauză. art. 343 din fostul cod penal, referitor la ruperea prin ordin scris, astfel cum este în vigoare la momentul faptelor, se citește în părțile sale relevante, după cum urmează: Atunci când ministrul justiției este informat cu privire la o hotărâre contrară legii, care a devenit definitivă fără a fi fost examinată de Curtea de Casație, acesta poate da procurorului general ordinul scris de a solicita Curții să pronunțe casarea acesteia.
(...) În cazul în care motivele de casare impun eliminarea pedepsei în ansamblul său, Curtea de Casație precizează în hotărârea sa că pedeapsa nu trebuie executată. Un mecanism similar a fost menținut la art. 309 din noul Cod de procedură penală, sub denumirea de recurs în interesul legii. Invocând art. 6 din Convenție, reclamanții susțin că nu au beneficiat de un proces echitabil și se plâng de faptul că instanța penală nu a fost deținută de instanța penală pentru a se pronunța asupra cauzei lor. Reclamanții se plâng că cauza lor nu a fost ascultată în mod echitabil în măsura în care instanța penală în cauză nu a ținut o ședință de judecată și invocă în acest sens art. 6 din convenție. Guvernul invită Curtea să declare cererea inadmisibilă pentru lipsa vădită a temeiului.
Acesta arată că scopul acțiunii inițiate de solicitanți a fost anularea amenzii administrative. Curtea de Casație a admis pretențiile lor prin pronunțarea anulării solicitate, reclamanții nu mai au calitatea de victimă. Reclamanții susțin că nu și-au pierdut calitatea de victimă, din moment ce condamnarea lor nu a fost anulată decât în urma unei acțiuni extraordinare. Deoarece nu erau obligați să epuizeze această cale de atac înainte de a-și prezenta obiecțiunile în fața Curții, faptul că au folosit-o nu trebuie, în opinia lor, să împiedice Curtea să examineze cazul. Curtea arată că hotărârea pronunțată de Curtea de Casație ca urmare a sesizării sale de către procurorul general a încălcat hotărârea de condamnare pronunțată de instanța de judecată, a anulat pedeapsa pronunțată de această hotărâre și a pus astfel capăt tuturor consecințelor dăunătoare care decurg din absența unei ședințe în fața primei instanțe.
Curtea consideră că reclamanții nu mai apar în niciun fel afectate de condamnarea în litigiu ( mutatis mutandis Asl Electrolux Güneș c. Turcia (dec.), nr. 53916/00, 13 mai 2004 Tayfun Koç și Musa Tambaș c. Turcia (dec), nr. 46947/99, 24 februarie 2005). Faptul că acest rezultat a fost obținut în urma unei acțiuni extraordinare în dreptul intern nu schimbă acest lucru. În consecință, reclamanții nu pot pretinde că au calitatea de victimă, în sensul articolului 34 din convenție, pentru examinarea acestei părți a cererii. Prin urmare, cererea în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție ar trebui respinsă. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.
Sally Dolle Francoise Tulkens Module Președintele
DÉCISION
de la requête n o 13295/04 présentée par İhsan MALKARA et Ali İrfan MALKARA contre la Turquie La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant le 23 septembre 2008 en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Antonella Mularoni, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, juges, et de Sally Dollé , greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 22 février 2004, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l'article 29 § 3 de la Convention et d'examiner conjointement la recevabilité et le fond de l'affaire, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, MM.
İhsan Malkara et Ali İrfan Malkara, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1926 et 1931 et résidant à Istanbul. Ils sont représentés devant la Cour par M e S. Ülgen, avocate à Istanbul. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent. A. Les circonstances de l'espèce Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 4 juin 2002, se fondant sur un rapport établi par l'un de ses inspecteurs, la caisse de sécurité sociale de Bakırköy infligea aux requérants une amende de 11 919 798 000 livres turques (TRL) (environ 8 480 euros (EUR)) pour non-déclaration d'emploi. L'amende fut notifiée aux intéressés le 11 juin 2002. Le 27 juin 2002, la commission de recours de la sécurité sociale écarta l'opposition formée par les requérants.
Cette décision leur fut notifiée le 3 juillet 2002. Le 9 juillet 2002, l'avocat des requérants saisit le tribunal d'instance (pénal) de Bakırköy d'un recours en annulation de l'amende. Le tribunal ordonna une expertise. Le 23 juin 2003, après avoir pris connaissance du rapport d'expertise, le tribunal, statuant sur dossier, en premier et dernier ressort, débouta les requérants de leur demande. Les requérants demandèrent au ministère de la Justice d'initier une procédure de cassation par voie d'ordre écrit. Le ministère de la Justice accueillit favorablement la demande et invita le procureur général devant la Cour de cassation à se pourvoir contre le jugement du tribunal d'instance de Bakırköy.
Le 1 er novembre 2004, statuant sur le pourvoi du parquet général, la Cour de cassation cassa le jugement déféré, au motif qu'à l'époque des faits, le défaut de déclaration d'emploi n'était pas un acte pénalement sanctionné. Elle ordonna aussi l'annulation de l'amende en question. B. Le droit interne pertinent L'article 343 de l'ancien code pénal, relatif à la cassation par voie d'ordre écrit, tel qu'en vigueur à l'époque des faits se lit, dans ses parties pertinentes, comme suit : « Lorsque le ministre de la justice est informé d'une décision juridictionnelle contraire à la loi, devenue définitive sans avoir été examiné par la Cour de cassation, il peut donner au Procureur général l'ordre écrit de demander à la Cour d'en prononcer la cassation.
(...) Lorsque les motifs de cassation rendent nécessaire la suppression de la peine dans son ensemble, la Cour de cassation indique dans son arrêt que la peine ne doit pas être exécutée. » Un mécanisme similaire a été maintenu à l'article 309 du nouveau code de procédure pénale, sous l'appellation de pourvoi dans l'intérêt de la loi. GRIEFS Invoquant l'article 6 de la Convention, les requérants soutiennent ne pas avoir bénéficié d'un procès équitable. Ils se plaignent de la non-tenue d'une audience par la juridiction pénale amenée à se prononcer sur leur cause. EN DROIT Les requérants se plaignent que leur cause n'a pas été entendue équitablement dans la mesure où la juridiction pénale concernée n'a pas tenu d'audience.
Ils invoquent à cet égard l'article 6 de la Convention. Le Gouvernement invite la Cour à déclarer la requête irrecevable pour défaut manifeste de fondement. Il indique que le but du recours initié par les requérants étaient l'annulation de l'amende administrative. La Cour de cassation ayant fait droit à leur prétentions en prononçant l'annulation demandée, les requérants n'ont plus la qualité de « victime ». Les requérants soutiennent qu'ils n'ont pas perdu leur qualité de victime, dès lors que leur condamnation n'a été annulée qu'à l'issue d'un recours extraordinaire. Comme ils n'étaient pas obligés d'épuiser cette voie de recours avant de porter leurs griefs devant la Cour, le fait qu'ils l'ont utilisée ne doit pas selon eux empêcher la Cour d'examiner l'affaire.
La Cour relève que l'arrêt rendu par la Cour de cassation suite à sa saisine par le procureur général a cassé le jugement de condamnation prononcé par le tribunal d'instance, a annulé la peine prononcée par ce jugement, et a mis ainsi fin à toutes les conséquences dommageables découlant de l'absence d'audience devant la première instance. La Cour estime que les requérants n'apparaissent plus affectés en rien par la condamnation litigieuse ( mutatis mutandis , Aslı Güneș c. Turquie (déc.), n o 53916/00, 13 mai 2004 ; Tayfun Koç et Musa Tambaș c. Turquie (déc), n o 46947/99, 24 février 2005). Le fait que ce résultat ait été obtenu à l'issue d'un recours extraordinaire en droit national n'y change rien.
Il s'ensuit que les requérants ne sauraient prétendre avoir la qualité de victime, au sens de l'article 34 de la Convention, pour l'examen de cette partie de la requête. En conséquence, il convient de rejeter la requête en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité, Déclare la requête irrecevable. Sally Dollé Francoise Tulkens Greffière Présidente