ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2032/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2032/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

recursului de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 107 din 20 iunie

2013 pronunțată în Dosarul nr. 3013/112/2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud a

condamnat pe inculpatul V.C.R.:

- la 1 an și 8 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002;

- la 1 an închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr.

195/2002;

- la 6 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000.

S-a constatat că

aceste infracțiuni au fost comise de inculpat în concurs real, prev. de art. 33

lit. a) C. pen. anterior și respectiv pluralitate intermediară prev. de art. 40

C. pen. anterior cu cele pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr.

86/F/2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud la o pedeapsă rezultantă de 1 an

închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

În baza art. 86

5

rap. la art. 85 C. pen. anterior a fost anulată suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare și s-a descontopit această

pedeapsă în elementele ei componente, respectiv:

- 8 luni închisoare

pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 320

1

C. proc. pen.

anterior;

- 6 luni închisoare

pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.

art. 320

1

C. proc. pen. anterior;

- 6 luni închisoare

pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 320

1

C. proc. pen.

anterior, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen. anterior;

- 15 zile închisoare

pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 320

1

C. proc. pen.

anterior, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) teza I C. pen. anterior, ultimele

2 pedepse aplicate prin Sentința penală nr. 212/2011 a Tribunalului Cluj,

repune pedepsele în individualitatea lor, înlăturând sporul de 4 luni

închisoare.

Conform art. 33 lit.

a), art. 40 și art. 34 lit. b) C. pen. anterior au fost contopite toate

pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai

grea de 1 an și 8 luni închisoare sporită cu 4 luni, deci în total 2 ani

închisoare.

S-a făcut aplic. art.

71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 86

1

C. pen. anterior s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei

stabilind potrivit art. 86

2

C. pen. anterior un termen de încercare

de 4 ani.

Potrivit art. 86

3

lit. a) - d) C. pen. anterior pe durata termenului de încercare a fost obligat

inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la

datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Bistrița-Năsăud; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu,

reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și

întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să

comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de

existență.

S-a pus în vedere

inculpatului disp. art. 86

4

C. pen. anterior. S-a făcut aplic. art.

71 alin (5) C. pen. anterior. A fost obligat inculpatul să plătească 1.000 RON

cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a dispune în

acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Anterior datei de 6

ianuarie 2012, cel mai probabil cu ocazia Revelionului 2012, în cursul nopții

de 1 ianuarie 2012, inculpatul V.C.R. a deținut pentru consum și a consumat

drogul de risc cannabis sau rezină de cannabis ("hașiș"), fapt recunoscut

de acesta prin declarația dată în instanță.

În seara zilei de 6

ianuarie 2012, inculpatul s-a deplasat de la locuința sa situată în orașul

Năsăud cu autoturismul său, marca V.W. la localul D.C. situat în același oraș

unde pe parcursul a mai multor ore a consumat mai multe sticle cu bere

alcoolizată, precum și "câteva pahare cu whisky", ajungând în

evidentă stare de ebrietate. În această stare, inculpatul a ieșit din local în

jurul orei 23,00 cu intenția de a-și cumpăra niște țigări, întâlnindu-se la locul

unde își parcase autoturismul cu martorul S.I. Martorul s-a oferit să conducă

el autoturismul, tocmai din cauza stării în care se afla inculpatul, dar acesta

l-a refuzat categoric, astfel că inculpatul a condus autoturismul la o stație

de carburanți din oraș de unde a cumpărat țigări, apoi a revenit și a condus

autoturismul către același local de unde plecase, fiind însoțit de martorul

S.I. care ocupa locul dreapta față. Ajuns pe str. G. din Năsăud, în zona

restaurantului H., în urma efectuării unei manevre de evitare a unui alt

autoturism care ar fi ieșit în trafic fără a se asigura, inculpatul a pierdut

controlul volanului și a colizionat mașina pe care o conducea cu autoturismul

marca P., aflat în posesia numitului S.I., precum și cu autoturismele mărcile

B.M.W. și V.W., primul aparținând numitului H.O.M., al doilea aparținând

numitului R.D., autoturisme care erau parcate regulamentar. În urma coliziunii,

care a avut loc între intervalul orar 23,30 - 00,00, a rezultat avarierea

autoturismului condus de inculpat, precum și a celor trei autoturisme mai sus

menționate, dar nu a rezultat vătămarea corporală a vreunei persoane.

Inculpatul a recunoscut faptul că a condus autoturismul pe drumurile publice

având o îmbibație alcoolică peste limita legală, faptul că a consumat, prin

tragerea mai multor fumuri dintr-o țigară, drogul de risc cannabis, negând însă

că această din urmă împrejurarea i-ar fi afectat capacitatea de conducere a

autoturismului.

În drept,

s-a reținut că fapta inculpatului de a fi condus pe drumurile publice un

autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,8 gr. ‰ alcool pur,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1)

din O.U.G. nr. 195/2002 republicată. în ceea ce privește infracțiunea prev. de

art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată este de observat că

textul de lege sancționează cu pedeapsa de la 1 la 5 ani "persoana care

conduce un autovehicul sau un tramvai și care se află sub influența unor

substanțe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare

acestora". În fine, referitor la infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000, inculpatul a recunoscut că a tras câteva fumuri dintr-o

țigară ce conținea cannabis fapt confirmat de actele medico-legale întocmite în

cauză. Este adevărat că, formal, legea penală nu incriminează consumul de

droguri, însă această activitate nu poate fi concepută fără deținerea, în

prealabil, chiar și pentru o scurtă perioadă de timp, a unei cantități de

droguri, fiind suficient ca o persoană să aibă asupra sa asemenea substanțe,

pentru a fi subiect activ al infracțiunilor prev. de art. 2 sau, după caz, art.

4 din Legea nr. 143/2000. De altfel, din chiar titlul actului normativ, rezultă

că acesta are în vedere "prevenirea și combaterea traficului și consumului

ilicit de droguri", iar în legătură cu cea din urmă ipoteză au fost

incriminate ca infracțiuni mai multe acțiuni, cea mai uzuală fiind cea a

deținerii pentru consum propriu prohibită de art. 4 din lege. Rațiunea și

finalitatea adoptării acestui act normativ a fost, în realitate, descurajarea

consumului de droguri, datorită consecințelor nefaste sau chiar grave pe care

acesta îl are asupra sănătății consumatorului; or, din această perspectivă,

apare greu de înțeles de ce deținerea pe o perioadă mai îndelungată a

drogurilor în vederea consumului, chiar neurmată de această activitate, cade

sub incidența art. 4 din Legea nr. 143/2000, în timp ce detenția acelorași

droguri, dar pe o perioadă scurtă, limitată la cea necesară consumului, nu ar

fi socialmente periculoasă și nu ar constitui aceeași infracțiune, deși prin

ipoteză consecințele nefaste pentru sănătate s-au produs, odată cu epuizarea

consumului ilicit. Pentru aceste considerente în sarcina inculpatului s-a

reținut și infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

II. Prin Decizia

penală nr. 250/A/2013 din 18 decembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția penală

și de minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud și de

inculpatul V.C.R. împotriva Sentinței penale nr. 107 din 20 iunie 2013 a

Tribunalului Bistrița-Năsăud pe care a desființat-o sub aspectul laturii

penale, și judecând a descontopit pedepsele aplicate prin sentința atacată și

le-a repus în individualitatea lor, după care:

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. anterior rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen

anterior a achitat pe inculpatul V.C.R. pentru săvârșirea infracțiunii de

deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. de art. 4

alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

A menținut pedepsele

aplicate de: - 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibație

alcoolică mai mare decât limita legală, prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002; - 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a

unui autovehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor stupefiante,

prev. de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002;

A constatat că aceste

infracțiuni au fost comise în concurs real cu infracțiunile pentru care

inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 86/2012, a Tribunalului

Bistrița-Năsăud, definitivă la 27 iunie 2012.

În baza art. 86

5

rap. la art. 85 C. pen. anterior, a anulat suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală

nr. 86/2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud și a descontopit această pedeapsă în

sporul de 4 luni închisoare și pedepsele componente de: - 8 luni închisoare

pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. anterior; - 6

luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, cu aplic. art. 320

1

C. proc. pen. anterior, precum și în

pedepsele componente aplicate prin Sentința penală nr. 212/2011 a Tribunalului

Cluj, definitivă la 7 iunie 2011 de: - 6 luni închisoare pentru infracțiunea

prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 320

1

C. proc. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 41 C. pen anterior; -

15 zile închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, cu aplic. art. 320

1

C. proc. pen. anterior, art. 74 alin.

(1) lit. a) și art. 41 C. pen. anterior în raport de care prezentele fapte se

află în stare de pluralitate intermediară, prev. de art. 40 C. pen. anterior.

În baza art. 34 alin.

(1) lit. b) C. pen. anterior a contopit pedepsele de 1 an și 8 luni închisoare,

1 an închisoare, 8 luni închisoare, cele două de 6 luni închisoare și de 15

zile de închisoare, aplicând pedeapsa cea mai grea de 1 an și 8 luni

închisoare, la care adaugă un spor 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să

execute în total 2 ani închisoare în regim de detenție.

În temeiul art. 71 C.

pen. anterior a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței atacate. A stabilit în favoarea Baroului de Avocați

Cluj, suma de 150 RON, ce urma a se avansa din fondul Ministerului Justiției,

reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu. A obligat pe

inculpatul apelant să plătească în favoarea statului suma de 750 RON,

cheltuieli judiciare în apel, din care 150 RON reprezentând onorariu avocațial

parțial, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Starea de fapt

referitoare la comiterea infracțiunilor prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002 și de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea

că în data de 6 ianuarie 2012, în jurul orei 23,00, a condus autoturismul său

de la localul D.C. din Năsăud până la o stație de carburanți din oraș, de unde

și-a cumpărat țigări, apoi, la întoarcere, pe str. G., a pierdut controlul

volanului și a lovit trei autoturisme parcate, a fost reținută în mod temeinic

de către prima instanță. Justificat s-a stabilit pe baza rapoartelor de

constatare medico-legală că învinuitul avea o alcoolemie de 1,70 grame la mie,

iar probele biologice au evidențiat prezența tetrahidrocanabinolului, pe care

inculpatul a recunoscut că l-a consumat sub formă de hașiș cu aproximativ cu o

săptămână în urmă, de revelion. Legal prima instanță a respins apărarea

inculpatului, invocată și ca motiv de apel, conform căreia infracțiunea de a

conduce un autovehicul de către o persoană care se află sub influența unor

substanțe ori produse stupefiante, prin faptul că este infracțiune de pericol,

pericolul trebuie dovedit similar infracțiunii de conducere sub influența

băuturilor alcoolice prin acte medicale care să ateste cuantumul concentrației

drogurilor; într-adevăr, varianta tip a infracțiunii nu condiționează ca

acțiunea de a conduce un autovehicul să aibă loc cu o concentrație a drogurilor

mai mare decât o anumită limită legală dată însă aceasta tocmai datorită

împrejurării că infracțiunea fiind de pericol conținutul constitutiv al

acesteia este realizat prin simplul fapt al conducerii sub influența unor

droguri. Conducerea sub influența drogurilor, pe lângă actele medicale este

dovedită de reacțiile sale de a-și încleșta mâinile și a se strâmba în mod

necontrolat în momentul depistării de către organele de poliție, fără însă ca

el să fie în stare de beție completă fiind totuși apt să dea declarații scrise

despre ce s-a întâmplat. Instanța de apel a constatat că este temeinic motivul

de apel invocat de către inculpat referitor la aspectul că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000, fiindcă infracțiunea reținută de conducere a unui autovehicul sub

influența stupefiantelor nu dovedește comiterea la o dată anterioară a

infracțiunii de deținere fără drept de droguri în vederea consumului propriu.

A apreciat că nici

împrejurarea că inculpatul a recunoscut că a consumat în urmă cu o săptămână cannabis

nu realizează conținutul infracțiunii de deținere a drogului consumat, în

primul rând pentru că există variante în care drogul poate fi consumat fără a

fi deținut de către consumator, iar, în al doilea rând, condamnarea unui

inculpat în această situație contrazice incriminarea infracțiunilor legate de

droguri, cadru legislativ în care legiuitorul român a optat pentru

neincriminarea faptei de consum de droguri. De asemenea, a apreciat că nu sunt

fondate motivele de apel invocate de către inculpat în sensul de a fi reținute

circumstanțe atenuante și de a se da o relevanță mai mare aspectelor favorabile

legate de durata deplasării, condițiile de trafic și datele ce caracterizează

persoana inculpatului, din cauză că, totuși, faptele acestuia de a conduce un

autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală și fiind

sub influența substanțelor stupefiante au avut drept urmare avarierea a trei

autoturisme. Faptele sale puteau avea drept urmare accidentarea gravă a unei

persoane, care a ieșit la timp din autoturismul său tocmai înainte ca acesta să

fie lovit de autoturismul condus de către inculpat.

Instanța de apel a

apreciat ca întemeiat apelul procurorului în ceea ce privește modalitatea de

executare a pedepsei rezultante motivat de faptul că cele două infracțiuni au

fost comise în concurs real cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost

condamnat prin Sentința penală nr. 86/2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud,

rămasă definitivă la 27 iunie 2012, astfel încât în baza art. 86

5

raportat la art. 85 C. pen. anterior, a apreciat că se impune anularea

suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an

închisoare. A reținut că motivul de apel invocat de procuror, conform căruia

faptele prezente au fost comise în stare de pluralitate intermediară cu

infracțiunile pentru care s-au aplicat pedepsele de 6 luni închisoare și de 15

zile prin Sentința penală nr. 2012/2011 a Tribunalului Cluj, ce a rămas

definitivă anterior comiterii prezentelor fapte, este legal însă nu atrage concluzia

că trebuia revocată suspendarea condiționată a pedepsei rezultante a celor două

pluralități menționate din cauză că, astfel cum s-a constatat ulterior prin

Sentința penală nr. 86/2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud nu erau întrunite

condițiile suspendării condiționate datorită existenței unor altor fapte

concurente, ori, ceea ce nu poate exista deoarece este nul, nu poate produce

efecte deloc. A concluzionat că sancționarea ambelor pluralități de

infracțiuni, concurs și pluralitate intermediară, va avea loc unitar, conform

art. 40 alin. (2) C. pen. anterior, prin aplicarea pedepsei după regulile de la

concurs. Datorită numărului de fapte concurente comise a apreciat că reeducarea

inculpatului, în ciuda faptului că în luna noiembrie 2013 a dovedit că s-a

abținut de la consumul de droguri, poate avea loc doar prin executarea pedepsei

în regim de detenție; în acest sens nu poate fi omis faptul că a săvârșit mai

multe infracțiuni în legătură cu drogurile, precum și infracțiuni diferite la

regimul circulației pe drumurile publice, comise tot pe fondul consumului unor

substanțe ce creează dependență.

III. Împotriva

acestei decizii a declarat recurs inculpatul V.C.R. criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept cazurile de casare prevăzute de

art. 385

9

pct. 12 și 17

2

din C. proc. pen. anterior.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, inculpatul a arătat că nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr.

195/2002, întrucât nu s-a dovedit științific că concentrația de substanțe

stupefiante în sânge reprezintă un pericol iminent pentru siguranța circulației

pe drumurile publice, a solicitat reindividualizarea pedepsei în favoarea

inculpatului, atât sub aspectul pedepselor și a sporului aplicat, cât și sub

aspectul individualizării modalității de executare, a solicitat aplicarea

circumstanțelor atenuante personale prevăzute de art. 74 din C. pen. anterior

și reducerea cheltuielilor judiciare la care a fost obligat în apel.

Examinând recursul

declarat de inculpatul V.C.R. în raport de motivele de casare invocate și cu

prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că

acesta este fondat, însă numai sub aspectul modalității de stabilire a

cheltuielilor judiciare în apel, pentru următoarele considerente:

În cauză, se constată

că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Apel Cluj, secția

penală și de minori, la 18 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare

(pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, iar recursul declarat de inculpat a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 13 ianuarie 2014,

situație în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute

de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, care este legea

procesual penală aplicabilă recursului de față, toate acestea, în considerarea,

de către legiuitor, a finalității restrângerii controlului judiciar realizat

prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate).

Din motivarea

recursului și din dezbateri, Înalta Curte constată că motivele de casare

privind reindividualizarea pedepsei în favoarea inculpatului, cu referire la

pedepsele și la sporul aplicat inculpatului, reindividualizarea modalității de

executare și aplicarea circumstanțelor atenuante personale prevăzute de art. 74

din C. pen. anterior, exced cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

din C. proc. pen. anterior având în vedere că se contestă chiar

situația de fapt stabilită de către instanța de apel, respectiv modul în care

această instanță a apreciat probele, inculpatul tinzând să obțină în recurs o

reapreciere a materialului probator cu consecința stabilirii unei situații de

fapt diferite, care să evidențieze elemente favorabile din perspectiva

încadrării juridice, individualizării pedepsei și modalității de executare a

acesteia. Având în vedere specificul recursului ca o a doua cale ordinară de

atac, circumscrisă prin dispozițiile legale la examinarea chestiunilor de

drept, Înalta Curte nu poate examina aceste critici, analiza conținutului

mijloacelor de probă, aprecierea materialului probator și stabilirea situației

de fapt, fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel. Din această

perspectivă, se constată, cu privire la primul motiv de recurs prin care

inculpatul susține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, că în

calea de atac a recursului se poate doar verifica, prin raportare la situația

de fapt stabilită de instanța de fond și menținută de instanța de apel, dacă

fapta inculpatului corespunde infracțiunii reținute în sarcina sa, atât din

punct de vedere al încadrării juridice, cât și din punct de vedere al tuturor

elementelor constitutive care caracterizează infracțiunea. Înalta Curte

constată că, spre deosebire de dispozițiile art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr.

195/2002 în care se stabilește o limită inferioară a concentrației de alcool în

sânge, limită sub care fapta nu constituie infracțiune, art. 87 alin. (2) din

O.U.G. nr. 195/2002, nu conține o prevedere similară cu privire la concentrația

substanțelor stupefiante, ceea ce înseamnă că legiuitorul a avut în vedere ca

simplul consum a unor astfel de substanțe, indiferent de cantitatea consumată

sau de efectele produse asupra organismului consumatorului, să fie sancționat

penal, fapta în sine prezentând un pericol social abstract ridicat, motiv

pentru care criticile inculpatului privind nedovedirea pericolului public al

faptei sunt neîntemeiate. în cazul infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (2)

din O.U.G. nr. 195/2002 urmarea imediată constă tocmai în starea de pericol

pentru circulația pe drumurile publice generată de simplul consum de stupefiante,

nu în producerea vreunui eveniment rutier, iar legătura de cauzalitate între

consumul de droguri și starea de pericol rezultă din înseși materialitatea

faptei.

În ceea ce privește

motivul de recurs dezvoltat în legătură cu cuantumul cheltuielilor judiciare,

Înalta Curte constată că acesta este fondat având în vedere faptul că instanța

de apel a admis atât apelul inculpatului V.C.R., cât și pe cel al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial

Bistrița Năsăud, însă l-a obligat pe apelantul-inculpat să plătească în

favoarea statului suma de 750 RON cheltuieli judiciare în apel, din care suma

de 150 RON a reprezentat onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu.

Conform art. 192 alin. (2) din C. proc. pen. anterior, în cazul declarării

apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile

judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins sau care și-a

retras apelul, recursul sau cererea, iar potrivit art. 192 alin. (3) din C.

proc. pen. anterior, în toate celelalte cazuri cheltuielile judiciare avansate

de stat rămân în sarcina acestuia. Având în vedere că inculpatul V.C.R. nu a

fost condamnat în apelul procurorului, ci doar s-a schimbat modalitatea de

executare a pedepsei și faptul că apelul acestuia a fost admis, fiind achitat

pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

Înalta Curte constată că în mod nelegal inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare avansate de stat în calea de atac a apelului, urmând să

admită recursul inculpatului sub acest aspect.

În sfârșit, examinând

recursul declarat de inculpat și în raport cu prevederile art. 5 din C. pen.

privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a

cauzei, Înalta Curte constată că de la data pronunțării deciziei în apel, 18

decembrie 2013 și până la soluționarea recursului, 17 iunie 2014, a intrat în

vigoare Legea nr. 286/2009 privind C. pen. Potrivit art. 5 din C. pen., în

cazul în care de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a

cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai

favorabilă. Pentru a determina legea penală incidentă se impune a se analiza

dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă și dacă aceasta poate

retroactiva, în sensul că este mai favorabilă inculpatului, în ansamblul său.

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002 au fost abrogate

prin art. 121 pct. 1 din Legea nr. 187/2012, însă faptele nu au fost

dezincriminate, ci doar au fost preluate, cu același conținut legal, inclusiv

în ceea ce privește limitele de pedeapsă, de dispozițiile art. 336 C. pen., iar

celelalte infracțiuni reținute în sarcina inculpatului nu au suferit modificări

prin intrarea în vigoare, la 1 februarie 2014, a Legii nr. 286/2009. Analizând

aplicarea art. 5 din perspectiva concursului de infracțiuni prevăzut de normele

penale succesive, Înalta Curte constată că, deși instanțele inferioare i-au

aplicat inculpatului un spor de 4 luni, și sub acest aspect legea veche este

mai 10 favorabilă, dispozițiile art. 39 lit. b) din C. pen. impunând pentru

concursul de infracțiuni a se aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă

un spor obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv

pedeapsa de 1 an și 8 luni și un spor de 1 an 2 luni și 25 de zile (1 an + 1 an

+ 8 luni + 6 luni + 6 luni + 15 zile), astfel încât pedeapsa rezultantă ar fi

de 2 ani 10 luni și 25 zile.

În consecință, față

de cele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul

declarat de inculpatul V.C.R. și va casa, în parte, decizia recurată numai cu

privire la dispoziția de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor

judiciare în apel, în sensul că va înlătura obligarea acestuia la plata către

stat a sumei de 750 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, din care 150

RON, reprezintă onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu.

Va menține celelalte

dispoziții ale deciziei care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

În temeiul art. 275

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului,

iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul V.C.R. împotriva Deciziei penale nr. 250/A/2013 din 18

decembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Casează, în parte,

decizia recurată numai cu privire la dispoziția de obligare a inculpatului la

plata cheltuielilor judiciare în apel, în sensul că înlătură obligarea acestuia

la plata către stat a sumei de 750 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în

apel, din care 150 RON, reprezintă onorariul parțial al apărătorului desemnat

din oficiu.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

Cheltuielile

judiciare ocazionate de soluționarea prezentului recurs rămân în sarcina

statului, iar onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum

de 100 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 17 iunie 2014.

Procesat de GGC - AS