ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2032/2014

Deliberând asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 107 din 20 iunie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 3013/112/2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud a condamnat pe inculpatul V.C.R.: - la 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002; - la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002; - la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. S-a constatat că aceste infracțiuni au fost comise de inculpat în concurs real, prev. de art. 33 lit. a) C. pen. anterior și respectiv pluralitate intermediară prev. de art. 40 C. pen.

anterior cu cele pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 86/F/2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia. În baza art. 86 5 rap. la art. 85 C. pen. anterior a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare și s-a descontopit această pedeapsă în elementele ei componente, respectiv: - 8 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 320 1 C. proc. pen. anterior; - 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.

art. 320 1 C. proc. pen. anterior; - 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 320 1 C. proc. pen. anterior, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen. anterior; - 15 zile închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 320 1 C. proc. pen. anterior, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) teza I C. pen. anterior, ultimele 2 pedepse aplicate prin Sentința penală nr. 212/2011 a Tribunalului Cluj, repune pedepsele în individualitatea lor, înlăturând sporul de 4 luni închisoare. Conform art. 33 lit. a), art. 40 și art. 34 lit. b) C. pen.

anterior au fost contopite toate pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 8 luni închisoare sporită cu 4 luni, deci în total 2 ani închisoare. S-a făcut aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior. În baza art. 86 1 C. pen. anterior s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei stabilind potrivit art. 86 2 C. pen. anterior un termen de încercare de 4 ani. Potrivit art. 86 3 lit. a) - d) C. pen.

anterior pe durata termenului de încercare a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. S-a pus în vedere inculpatului disp. art. 86 4 C. pen. anterior. S-a făcut aplic. art. 71 alin (5) C. pen. anterior. A fost obligat inculpatul să plătească 1.000 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: Anterior datei de 6 ianuarie 2012, cel mai probabil cu ocazia Revelionului 2012, în cursul nopții de 1 ianuarie 2012, inculpatul V.C.R. a deținut pentru consum și a consumat drogul de risc cannabis sau rezină de cannabis ("hașiș"), fapt recunoscut de acesta prin declarația dată în instanță. În seara zilei de 6 ianuarie 2012, inculpatul s-a deplasat de la locuința sa situată în orașul Năsăud cu autoturismul său, marca V.W. la localul D.C. situat în același oraș unde pe parcursul a mai multor ore a consumat mai multe sticle cu bere alcoolizată, precum și "câteva pahare cu whisky", ajungând în evidentă stare de ebrietate. În această stare, inculpatul a ieșit din local în jurul orei 23,00 cu intenția de a-și cumpăra niște țigări, întâlnindu-se la locul unde își parcase autoturismul cu martorul S.I.

Martorul s-a oferit să conducă el autoturismul, tocmai din cauza stării în care se afla inculpatul, dar acesta l-a refuzat categoric, astfel că inculpatul a condus autoturismul la o stație de carburanți din oraș de unde a cumpărat țigări, apoi a revenit și a condus autoturismul către același local de unde plecase, fiind însoțit de martorul S.I. care ocupa locul dreapta față. Ajuns pe str. G. din Năsăud, în zona restaurantului H., în urma efectuării unei manevre de evitare a unui alt autoturism care ar fi ieșit în trafic fără a se asigura, inculpatul a pierdut controlul volanului și a colizionat mașina pe care o conducea cu autoturismul marca P., aflat în posesia numitului S.I., precum și cu autoturismele mărcile B.M.W.

și V.W., primul aparținând numitului H.O.M., al doilea aparținând numitului R.D., autoturisme care erau parcate regulamentar. În urma coliziunii, care a avut loc între intervalul orar 23,30 - 00,00, a rezultat avarierea autoturismului condus de inculpat, precum și a celor trei autoturisme mai sus menționate, dar nu a rezultat vătămarea corporală a vreunei persoane. Inculpatul a recunoscut faptul că a condus autoturismul pe drumurile publice având o îmbibație alcoolică peste limita legală, faptul că a consumat, prin tragerea mai multor fumuri dintr-o țigară, drogul de risc cannabis, negând însă că această din urmă împrejurarea i-ar fi afectat capacitatea de conducere a autoturismului. În drept, s-a reținut că fapta inculpatului de a fi condus pe drumurile publice un autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,8 gr.

‰ alcool pur, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată. în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată este de observat că textul de lege sancționează cu pedeapsa de la 1 la 5 ani "persoana care conduce un autovehicul sau un tramvai și care se află sub influența unor substanțe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora". În fine, referitor la infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, inculpatul a recunoscut că a tras câteva fumuri dintr-o țigară ce conținea cannabis fapt confirmat de actele medico-legale întocmite în cauză.

Este adevărat că, formal, legea penală nu incriminează consumul de droguri, însă această activitate nu poate fi concepută fără deținerea, în prealabil, chiar și pentru o scurtă perioadă de timp, a unei cantități de droguri, fiind suficient ca o persoană să aibă asupra sa asemenea substanțe, pentru a fi subiect activ al infracțiunilor prev. de art. 2 sau, după caz, art. 4 din Legea nr. 143/2000. De altfel, din chiar titlul actului normativ, rezultă că acesta are în vedere "prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri", iar în legătură cu cea din urmă ipoteză au fost incriminate ca infracțiuni mai multe acțiuni, cea mai uzuală fiind cea a deținerii pentru consum propriu prohibită de art. 4 din lege.

Rațiunea și finalitatea adoptării acestui act normativ a fost, în realitate, descurajarea consumului de droguri, datorită consecințelor nefaste sau chiar grave pe care acesta îl are asupra sănătății consumatorului; or, din această perspectivă, apare greu de înțeles de ce deținerea pe o perioadă mai îndelungată a drogurilor în vederea consumului, chiar neurmată de această activitate, cade sub incidența art. 4 din Legea nr. 143/2000, în timp ce detenția acelorași droguri, dar pe o perioadă scurtă, limitată la cea necesară consumului, nu ar fi socialmente periculoasă și nu ar constitui aceeași infracțiune, deși prin ipoteză consecințele nefaste pentru sănătate s-au produs, odată cu epuizarea consumului ilicit.

Pentru aceste considerente în sarcina inculpatului s-a reținut și infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. II. Prin Decizia penală nr. 250/A/2013 din 18 decembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud și de inculpatul V.C.R. împotriva Sentinței penale nr. 107 din 20 iunie 2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud pe care a desființat-o sub aspectul laturii penale, și judecând a descontopit pedepsele aplicate prin sentința atacată și le-a repus în individualitatea lor, după care: În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. anterior rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen anterior a achitat pe inculpatul V.C.R. pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. A menținut pedepsele aplicate de: - 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare decât limita legală, prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002; - 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor stupefiante, prev. de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002; A constatat că aceste infracțiuni au fost comise în concurs real cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 86/2012, a Tribunalului Bistrița-Năsăud, definitivă la 27 iunie 2012. În baza art. 86 5 rap.

la art. 85 C. pen. anterior, a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 86/2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud și a descontopit această pedeapsă în sporul de 4 luni închisoare și pedepsele componente de: - 8 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. anterior; - 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 320 1 C. proc. pen. anterior, precum și în pedepsele componente aplicate prin Sentința penală nr. 212/2011 a Tribunalului Cluj, definitivă la 7 iunie 2011 de: - 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic.

art. 320 1 C. proc. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 41 C. pen anterior; - 15 zile închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 320 1 C. proc. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 41 C. pen. anterior în raport de care prezentele fapte se află în stare de pluralitate intermediară, prev. de art. 40 C. pen. anterior. În baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior a contopit pedepsele de 1 an și 8 luni închisoare, 1 an închisoare, 8 luni închisoare, cele două de 6 luni închisoare și de 15 zile de închisoare, aplicând pedeapsa cea mai grea de 1 an și 8 luni închisoare, la care adaugă un spor 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în total 2 ani închisoare în regim de detenție.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior. A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. A stabilit în favoarea Baroului de Avocați Cluj, suma de 150 RON, ce urma a se avansa din fondul Ministerului Justiției, reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu. A obligat pe inculpatul apelant să plătească în favoarea statului suma de 750 RON, cheltuieli judiciare în apel, din care 150 RON reprezentând onorariu avocațial parțial, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Starea de fapt referitoare la comiterea infracțiunilor prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002 și de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că în data de 6 ianuarie 2012, în jurul orei 23,00, a condus autoturismul său de la localul D.C. din Năsăud până la o stație de carburanți din oraș, de unde și-a cumpărat țigări, apoi, la întoarcere, pe str. G., a pierdut controlul volanului și a lovit trei autoturisme parcate, a fost reținută în mod temeinic de către prima instanță. Justificat s-a stabilit pe baza rapoartelor de constatare medico-legală că învinuitul avea o alcoolemie de 1,70 grame la mie, iar probele biologice au evidențiat prezența tetrahidrocanabinolului, pe care inculpatul a recunoscut că l-a consumat sub formă de hașiș cu aproximativ cu o săptămână în urmă, de revelion.

Legal prima instanță a respins apărarea inculpatului, invocată și ca motiv de apel, conform căreia infracțiunea de a conduce un autovehicul de către o persoană care se află sub influența unor substanțe ori produse stupefiante, prin faptul că este infracțiune de pericol, pericolul trebuie dovedit similar infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice prin acte medicale care să ateste cuantumul concentrației drogurilor; într-adevăr, varianta tip a infracțiunii nu condiționează ca acțiunea de a conduce un autovehicul să aibă loc cu o concentrație a drogurilor mai mare decât o anumită limită legală dată însă aceasta tocmai datorită împrejurării că infracțiunea fiind de pericol conținutul constitutiv al acesteia este realizat prin simplul fapt al conducerii sub influența unor droguri.

Conducerea sub influența drogurilor, pe lângă actele medicale este dovedită de reacțiile sale de a-și încleșta mâinile și a se strâmba în mod necontrolat în momentul depistării de către organele de poliție, fără însă ca el să fie în stare de beție completă fiind totuși apt să dea declarații scrise despre ce s-a întâmplat. Instanța de apel a constatat că este temeinic motivul de apel invocat de către inculpat referitor la aspectul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, fiindcă infracțiunea reținută de conducere a unui autovehicul sub influența stupefiantelor nu dovedește comiterea la o dată anterioară a infracțiunii de deținere fără drept de droguri în vederea consumului propriu.

A apreciat că nici împrejurarea că inculpatul a recunoscut că a consumat în urmă cu o săptămână cannabis nu realizează conținutul infracțiunii de deținere a drogului consumat, în primul rând pentru că există variante în care drogul poate fi consumat fără a fi deținut de către consumator, iar, în al doilea rând, condamnarea unui inculpat în această situație contrazice incriminarea infracțiunilor legate de droguri, cadru legislativ în care legiuitorul român a optat pentru neincriminarea faptei de consum de droguri.

De asemenea, a apreciat că nu sunt fondate motivele de apel invocate de către inculpat în sensul de a fi reținute circumstanțe atenuante și de a se da o relevanță mai mare aspectelor favorabile legate de durata deplasării, condițiile de trafic și datele ce caracterizează persoana inculpatului, din cauză că, totuși, faptele acestuia de a conduce un autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală și fiind sub influența substanțelor stupefiante au avut drept urmare avarierea a trei autoturisme. Faptele sale puteau avea drept urmare accidentarea gravă a unei persoane, care a ieșit la timp din autoturismul său tocmai înainte ca acesta să fie lovit de autoturismul condus de către inculpat.

Instanța de apel a apreciat ca întemeiat apelul procurorului în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante motivat de faptul că cele două infracțiuni au fost comise în concurs real cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 86/2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, rămasă definitivă la 27 iunie 2012, astfel încât în baza art. 86 5 raportat la art. 85 C. pen. anterior, a apreciat că se impune anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare.

A reținut că motivul de apel invocat de procuror, conform căruia faptele prezente au fost comise în stare de pluralitate intermediară cu infracțiunile pentru care s-au aplicat pedepsele de 6 luni închisoare și de 15 zile prin Sentința penală nr. 2012/2011 a Tribunalului Cluj, ce a rămas definitivă anterior comiterii prezentelor fapte, este legal însă nu atrage concluzia că trebuia revocată suspendarea condiționată a pedepsei rezultante a celor două pluralități menționate din cauză că, astfel cum s-a constatat ulterior prin Sentința penală nr. 86/2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud nu erau întrunite condițiile suspendării condiționate datorită existenței unor altor fapte concurente, ori, ceea ce nu poate exista deoarece este nul, nu poate produce efecte deloc.

A concluzionat că sancționarea ambelor pluralități de infracțiuni, concurs și pluralitate intermediară, va avea loc unitar, conform art. 40 alin. (2) C. pen. anterior, prin aplicarea pedepsei după regulile de la concurs. Datorită numărului de fapte concurente comise a apreciat că reeducarea inculpatului, în ciuda faptului că în luna noiembrie 2013 a dovedit că s-a abținut de la consumul de droguri, poate avea loc doar prin executarea pedepsei în regim de detenție; în acest sens nu poate fi omis faptul că a săvârșit mai multe infracțiuni în legătură cu drogurile, precum și infracțiuni diferite la regimul circulației pe drumurile publice, comise tot pe fondul consumului unor substanțe ce creează dependență.

III. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul V.C.R. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 12 și 17 2 din C. proc. pen. anterior. În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât nu s-a dovedit științific că concentrația de substanțe stupefiante în sânge reprezintă un pericol iminent pentru siguranța circulației pe drumurile publice, a solicitat reindividualizarea pedepsei în favoarea inculpatului, atât sub aspectul pedepselor și a sporului aplicat, cât și sub aspectul individualizării modalității de executare, a solicitat aplicarea circumstanțelor atenuante personale prevăzute de art. 74 din C. pen.

anterior și reducerea cheltuielilor judiciare la care a fost obligat în apel. Examinând recursul declarat de inculpatul V.C.R. în raport de motivele de casare invocate și cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este fondat, însă numai sub aspectul modalității de stabilire a cheltuielilor judiciare în apel, pentru următoarele considerente: În cauză, se constată că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Apel Cluj, secția penală și de minori, la 18 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 13 ianuarie 2014, situație în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 alin. (1) C. proc.

pen. anterior, care este legea procesual penală aplicabilă recursului de față, toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalității restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate). Din motivarea recursului și din dezbateri, Înalta Curte constată că motivele de casare privind reindividualizarea pedepsei în favoarea inculpatului, cu referire la pedepsele și la sporul aplicat inculpatului, reindividualizarea modalității de executare și aplicarea circumstanțelor atenuante personale prevăzute de art. 74 din C. pen. anterior, exced cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 din C. proc. pen.

anterior având în vedere că se contestă chiar situația de fapt stabilită de către instanța de apel, respectiv modul în care această instanță a apreciat probele, inculpatul tinzând să obțină în recurs o reapreciere a materialului probator cu consecința stabilirii unei situații de fapt diferite, care să evidențieze elemente favorabile din perspectiva încadrării juridice, individualizării pedepsei și modalității de executare a acesteia. Având în vedere specificul recursului ca o a doua cale ordinară de atac, circumscrisă prin dispozițiile legale la examinarea chestiunilor de drept, Înalta Curte nu poate examina aceste critici, analiza conținutului mijloacelor de probă, aprecierea materialului probator și stabilirea situației de fapt, fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Din această perspectivă, se constată, cu privire la primul motiv de recurs prin care inculpatul susține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, că în calea de atac a recursului se poate doar verifica, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanța de fond și menținută de instanța de apel, dacă fapta inculpatului corespunde infracțiunii reținute în sarcina sa, atât din punct de vedere al încadrării juridice, cât și din punct de vedere al tuturor elementelor constitutive care caracterizează infracțiunea. Înalta Curte constată că, spre deosebire de dispozițiile art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 în care se stabilește o limită inferioară a concentrației de alcool în sânge, limită sub care fapta nu constituie infracțiune, art. 87 alin. (2) din O.U.G.

nr. 195/2002, nu conține o prevedere similară cu privire la concentrația substanțelor stupefiante, ceea ce înseamnă că legiuitorul a avut în vedere ca simplul consum a unor astfel de substanțe, indiferent de cantitatea consumată sau de efectele produse asupra organismului consumatorului, să fie sancționat penal, fapta în sine prezentând un pericol social abstract ridicat, motiv pentru care criticile inculpatului privind nedovedirea pericolului public al faptei sunt neîntemeiate. în cazul infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 urmarea imediată constă tocmai în starea de pericol pentru circulația pe drumurile publice generată de simplul consum de stupefiante, nu în producerea vreunui eveniment rutier, iar legătura de cauzalitate între consumul de droguri și starea de pericol rezultă din înseși materialitatea faptei.

În ceea ce privește motivul de recurs dezvoltat în legătură cu cuantumul cheltuielilor judiciare, Înalta Curte constată că acesta este fondat având în vedere faptul că instanța de apel a admis atât apelul inculpatului V.C.R., cât și pe cel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bistrița Năsăud, însă l-a obligat pe apelantul-inculpat să plătească în favoarea statului suma de 750 RON cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 150 RON a reprezentat onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu. Conform art. 192 alin. (2) din C. proc. pen. anterior, în cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins sau care și-a retras apelul, recursul sau cererea, iar potrivit art. 192 alin. (3) din C. proc.

pen. anterior, în toate celelalte cazuri cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Având în vedere că inculpatul V.C.R. nu a fost condamnat în apelul procurorului, ci doar s-a schimbat modalitatea de executare a pedepsei și faptul că apelul acestuia a fost admis, fiind achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Înalta Curte constată că în mod nelegal inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în calea de atac a apelului, urmând să admită recursul inculpatului sub acest aspect. În sfârșit, examinând recursul declarat de inculpat și în raport cu prevederile art. 5 din C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte constată că de la data pronunțării deciziei în apel, 18 decembrie 2013 și până la soluționarea recursului, 17 iunie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind C. pen.

Potrivit art. 5 din C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă. Pentru a determina legea penală incidentă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă și dacă aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă inculpatului, în ansamblul său. Înalta Curte constată că dispozițiile art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002 au fost abrogate prin art. 121 pct. 1 din Legea nr. 187/2012, însă faptele nu au fost dezincriminate, ci doar au fost preluate, cu același conținut legal, inclusiv în ceea ce privește limitele de pedeapsă, de dispozițiile art. 336 C. pen., iar celelalte infracțiuni reținute în sarcina inculpatului nu au suferit modificări prin intrarea în vigoare, la 1 februarie 2014, a Legii nr. 286/2009.

Analizând aplicarea art. 5 din perspectiva concursului de infracțiuni prevăzut de normele penale succesive, Înalta Curte constată că, deși instanțele inferioare i-au aplicat inculpatului un spor de 4 luni, și sub acest aspect legea veche este mai 10 favorabilă, dispozițiile art. 39 lit. b) din C. pen. impunând pentru concursul de infracțiuni a se aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv pedeapsa de 1 an și 8 luni și un spor de 1 an 2 luni și 25 de zile (1 an + 1 an + 8 luni + 6 luni + 6 luni + 15 zile), astfel încât pedeapsa rezultantă ar fi de 2 ani 10 luni și 25 zile. În consecință, față de cele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de inculpatul V.C.R.

și va casa, în parte, decizia recurată numai cu privire la dispoziția de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în apel, în sensul că va înlătura obligarea acestuia la plata către stat a sumei de 750 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, din care 150 RON, reprezintă onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu. Va menține celelalte dispoziții ale deciziei care nu sunt contrare prezentei hotărâri. În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul V.C.R. împotriva Deciziei penale nr. 250/A/2013 din 18 decembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Casează, în parte, decizia recurată numai cu privire la dispoziția de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în apel, în sensul că înlătură obligarea acestuia la plata către stat a sumei de 750 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, din care 150 RON, reprezintă onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu. Menține celelalte dispoziții ale deciziei care nu sunt contrare prezentei hotărâri. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului recurs rămân în sarcina statului, iar onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 17 iunie 2014. Procesat de GGC - AS