ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1130/2013

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 2973 din 8 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 2899/87/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații Ț.D., A.M., U.V.M. și T.I. împotriva deciziei penale nr. 234/A din 5 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului Ț.D. durata prevenției de la 12 iulie 2007 la 4 august 2007 și de la 20 iunie 2011 la 8 septembrie 2011. A obligat recurenții inculpați la plata sumelor de câte 775 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva deciziei anterior menționate, a formulat contestație în anulare contestatorul T.I., aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 7 noiembrie 2012. Calea extraordinară de atac a fost fundamentată pe dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen., contestatorul făcând referire la cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că, în ceea ce-l privește, lipsește actul de sesizare a organului competent pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003. Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul T.I., sub aspectul admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.

Contestația în anulare este calea extraordinară de atac prin care legea permite, în condiții limitativ prevăzute, înlăturarea erorilor de procedură, dar și a erorilor de judecată, cu consecința schimbării soluției din hotărârea atacată. Admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este reglementată de dispozițiile art. 391 C. proc. pen. și obligă instanța a verifica, în prealabil, dacă cererea de contestație a fost formulată în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se fundamentează contestația este dintre cele prevăzute la art. 386 C. proc. pen. și dacă, în sprijinul contestației, se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar. În cauza dedusă judecății, se constată că cererea de contestație este fundamentată pe cazul de contestație prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc.

pen., potrivit căruia, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar. Cazul de contestație menționat privește o eroare de judecată, prin care se urmărește schimbarea soluției date în acțiunea penală. Introducerea acestui caz de contestație rezidă în voința legiuitorului de a da posibilitatea celui condamnat să atace direct o decizie nelegală și să obțină aplicarea corectă a legii penale care, în acest caz, înlătură răspunderea penală. Pentru a putea opera cazul de contestație invocat anterior, trebuie îndeplinite următoarele condiții: a) instanța de recurs să nu se fi pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i 1 ) C. proc.

pen.; b) la dosar să se regăsească probe din care să rezulte existența unei cauze de încetare a procesului penal, omise de instanța de recurs în soluționarea căii de atac, cum ar fi lipsa plângerii prealabile sau a altui mod special de sesizare. Dovada existenței cauzei de încetare a procesului penal trebuie să se afle la dosar până la momentul pronunțării instanței de recurs. În cauza, de față, Înalta Curte constată, pe de o parte, că nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiții prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., ceea ce atrage inadmisibilitatea contestației. Pe de altă parte, motivele invocate în contestație - în sensul că, pentru contestatorul T.I., lipsește actul de sesizare a organului competent pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 - exced cazului prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc.

pen. (textul făcând referire la plângerea prealabilă sau la alt mod special de sesizare). Mai mult, verificând dosarul de urmărire penală, se constată că, prin rezoluția din 11 iulie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Teleorman, s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul T.I. și pentru infracțiunea de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003. Anterior, prin rezoluția nr. 106/D/P/2006 din 3 aprilie 2008, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Teleorman a început urmărirea penală împotriva aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

În fine, la fila dosarului de urmărire penală, există fișa infracțiunii sesizate, care face trimitere, în mod expres, și la inculpatul T.I. Pentru ambele infracțiuni, legea prevede sesizarea din oficiu a organului de urmărire penală, nefiind condiționată începerea urmăririi penale de o plângere prealabilă sau de un mod special de sesizare. Prin urmare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării deciziei contestate și, respectiv, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul T.I. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de contestatorul T.I. privind suspendarea executării deciziei penale nr. 2973 din 8 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 2899/87/2008. Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul T.I. împotriva aceleiași decizii. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2013.