ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1130/2013

Asupra

contestației în anulare de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 2973 din

8 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 2899/87/2008, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații Ț.D., A.M., U.V.M. și T.I. împotriva deciziei penale

nr. 234/A din 5 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

A dedus din

pedeapsa aplicată inculpatului Ț.D. durata prevenției de la 12 iulie 2007 la 4

august 2007 și de la 20 iunie 2011 la 8 septembrie 2011.

A obligat recurenții

inculpați la plata sumelor de câte 775 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva deciziei

anterior menționate, a formulat contestație în anulare contestatorul T.I., aceasta

fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

la data de 7 noiembrie 2012.

Calea extraordinară

de atac a fost fundamentată pe dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen., contestatorul

făcând referire la cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 10

alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că, în ceea ce-l privește, lipsește actul

de sesizare a organului competent pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea

nr. 39/2003.

Examinând contestația

în anulare formulată de contestatorul T.I., sub aspectul admisibilității în principiu,

Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor

urma.

Contestația în

anulare este calea extraordinară de atac prin care legea permite, în condiții limitativ

prevăzute, înlăturarea erorilor de procedură, dar și a erorilor de judecată, cu

consecința schimbării soluției din hotărârea atacată.

Admisibilitatea

în principiu a contestației în anulare este reglementată de dispozițiile art. 391

C. proc. pen. și obligă instanța a verifica, în prealabil, dacă cererea de contestație

a fost formulată în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se fundamentează

contestația este dintre cele prevăzute la art. 386 C. proc. pen. și dacă, în sprijinul

contestației, se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

În cauza dedusă

judecății, se constată că cererea de contestație este fundamentată pe cazul de contestație

prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., potrivit căruia, împotriva hotărârilor

penale definitive se poate face contestație în anulare când instanța de recurs nu

s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute

în art. 10 alin. (1) lit. f)-i

1

), cu privire la care existau probe în

dosar.

Cazul de contestație

menționat privește o eroare de judecată, prin care se urmărește schimbarea soluției

date în acțiunea penală. Introducerea acestui caz de contestație rezidă în voința

legiuitorului de a da posibilitatea celui condamnat să atace direct o decizie nelegală

și să obțină aplicarea corectă a legii penale care, în acest caz, înlătură răspunderea

penală.

Pentru a putea

opera cazul de contestație invocat anterior, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

a) instanța de

recurs să nu se fi pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i

1

) C. proc. pen.;

b) la dosar să

se regăsească probe din care să rezulte existența unei cauze de încetare a procesului

penal, omise de instanța de recurs în soluționarea căii de atac, cum ar fi lipsa

plângerii prealabile sau a altui mod special de sesizare.

Dovada existenței

cauzei de încetare a procesului penal trebuie să se afle la dosar până la momentul

pronunțării instanței de recurs.

În cauza, de față,

Înalta Curte constată, pe de o parte, că nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiții

prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., ceea ce atrage inadmisibilitatea

contestației.

Pe de altă parte,

motivele invocate în contestație - în sensul că, pentru contestatorul T.I., lipsește

actul de sesizare a organului competent pentru infracțiunea prev. de art. 7 din

Legea nr. 39/2003 - exced cazului prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen. (textul

făcând referire la plângerea prealabilă sau la alt mod special de sesizare).

Mai mult, verificând

dosarul de urmărire penală, se constată că, prin rezoluția din 11 iulie 2008, dată

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare

a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Teleorman,

s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul T.I. și pentru infracțiunea

de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7

alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003.

Anterior, prin

rezoluția nr. 106/D/P/2006 din 3 aprilie 2008, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial

Teleorman a început urmărirea penală împotriva aceluiași inculpat pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

În fine, la fila

dosarului de urmărire penală, există fișa infracțiunii sesizate, care face trimitere,

în mod expres, și la inculpatul T.I.

Pentru ambele

infracțiuni, legea prevede sesizarea din oficiu a organului de urmărire penală,

nefiind condiționată începerea urmăririi penale de o plângere prealabilă sau de

un mod special de sesizare.

Prin urmare, nefiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge,

ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării deciziei contestate și, respectiv,

ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul T.I.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca neîntemeiată,

cererea formulată de contestatorul T.I. privind suspendarea executării deciziei

penale nr. 2973 din 8 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 2899/87/2008.

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul T.I. împotriva aceleiași decizii.

Obligă contestatorul la plata sumei

de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

1 aprilie 2013.