ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 53/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 53/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra

recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Tribunalul Argeș la data de 28 iunie 2007 sub nr. 1936/109/2007,

reclamanta P.V. a chemat în judecată pe pârâții S.R. și SC P. SA București și

O.M.V. solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligată pârâta

O.M.V. la aducerea la îndeplinire a hotărârilor judecătorești prin care s-a

dispus, cu putere de lucru judecat, efectuarea lucrărilor de ecologizare pe

terenul proprietatea reclamantei, cu obligarea acestei pârâte la plata de

dezdăunări, amenzi și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii

reclamanta a arătat că este proprietara suprafeței de teren de 1,86 ha situată

în comuna Bradu, județul Argeș, iar pârâta P. SA București împreună cu

directorul O.M.V. refuză să ducă la îndeplinire o hotărâre judecătorească,

respectiv sentința civilă nr. 5716 din 04 octombrie 2002 prin care s-a dispus,

cu putere de lucru judecat, efectuarea lucrărilor de ecologizare pe terenul

proprietatea reclamantei.

Prin sentința civilă nr.

266 din 01 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș s-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1

București; cauza a fost înregistrată la data de 24 octombrie 2007, sub nr. 20323/299/2007.

Judecătoria

Sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 2828 din 29 februarie 2008 (dosarul

nr. 20323/299/2007) s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței și,

în consecință s-a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de

reclamanta P.V. în contradictoriu cu pârâta SC P. SA București, în favoarea

Tribunalului București, secția comercială. Cauza a fost înregistrată sub nr. 12674/3/2008.

Printr-o altă acțiune

înregistrată pe la Judecătoria Pitești înregistrată sub nr. 10139/280/ din 28

septembrie 2007, reclamanta P.V. a chemat în judecată pe pârâta SC P. SA

București și S.R. pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună

obligarea pârâților la plata de dezdăunări ca urmare a neîndeplinirii

hotărârilor judecătorești privind efectuarea lucrărilor de ecologizare de pe

terenul proprietatea reclamantei, la plata contravalorii lipsei de folosință

începând cu data de 02 iunie 2005 până la promovarea acțiunii, precum și

obligarea pârâtei la desființarea porților metalice construite peste drumul

betonat de acces din incinta A., cu cheltuieli de judecată când la termenul din

09 ianuarie 2008 Judecătoria Pitești a admis excepția litispendenței; ca urmare

a conexării, această cauză a fost atașată împreună cu dosarul nr. 20323/299/2007

al Judecătoriei Sectorului 1 București. La ședința de judecată din 28 noiembrie

2007 reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că a

solicitat obligarea pârâtei și la plata unei dezdăunări în valoare de 2.000.000

EURO sau 70 miliarde lei ROL. La termenul din 29 februarie 2008 Judecătoria

Sectorului 1 București a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale

de soluționare a cauzei.

Prin sentința civilă nr.

2828 din 29 februarie 2008, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția

necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a

cauzei la Tribunalul București, secția comercială; cauza a fost înregistrată la

Tribunalul București, secția a V-a comercială la data de 31 martie 2008, sub nr.

12674/3/2008.

Prin sentința

comercială nr. 7823 din 23 iunie 2008 pronunțată de Secția a Vl-a comercială a

Tribunalului București a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

reclamanta P.I.V. în contradictoriu cu intimata pârâtă SC P. SA București

pentru O.M.V.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a reținut următoarele:

Prin acțiunile

conexate și precizate reclamanta a solicitat dezdăunări pentru neîndeplinirea

hotărârilor judecătorești, definitive și irevocabile, privind ecologizarea în

urma poluării permanente și totale a proprietății sale, stabilite în sarcina

pârâților prin sentința civilă nr. 5716/2002 modificată prin decizia

Tribunalului Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 796/2004 a Curții de

Apel Pitești; totodată, pârâta A. Pitești a fost obligată la efectuarea

lucrărilor de ecologizare pe terenurile reclamantei. Potrivit acestor două

hotărâri, pârâta a fost obligată la plata sumelor: 32.000.000 lei c/valoarea

lipsă folosință pentru perioada 1999 - 2000 și la 29.000.000 lei c/valoare

lipsă de folosință pentru perioada 2000 - 2003, sumele fiind stabilite prin raportul

de expertiză efectuat în cauză; prin aceleași hotărâri a fost respinsă cererea

reclamantei privind stabilirea servituții de trecere și decongestionare a

terenului în suprafață de 6400 mp de conductele subterane.

De asemenea, s-a avut

în vedere sentința civilă nr. 1998 din 03 mai 2006 a fost respinsă cererea

formulată pe calea ordonanței președințială prin care SC P. SA București, sucursala

A. Pitești a solicitat instanței să dispună autorizarea accesului sau pe

teritoriul lui P.V. necondiționat de accesul proprietarului, în vederea

efectuării lucrărilor de ecologizare la care au fost obligate prin hotărâre

judecătorească.

Judecătoria Pitești,

prin încheierea din ședința publica de la data de 06 iulie 2006 a respins

cererea reclamantei întemeiată pe dispozițiile art. 580 alin. (3) C. proc. civ.,

reținând ca societatea SC P. SA a depus si depune diligențele necesare pentru

a-și executa obligația stabilita de instanță in mod irevocabil, însa nu o poate

aduce la îndeplinire datorita atitudinii si opoziției manifestate de reclamanta

proprietara terenului, astfel încât,potrivit art. 580 alin. (3) C. proc. civ.,

creditorul poate apela la instanța de executare numai intimata cazul în care

refuză să-și îndeplinească obligația de a face cuprinsă in titlul executoriu,

în prezenta cauză pârâta a dovedit că este de bună credință, încercând sa

efectueze lucrările de ecologizare, lovindu-se, insa, de refuzul reclamantei de

a permite accesul pe terenul proprietatea sa.

În considerentele

deciziei s-a avut în vedere adresa M.M.G.A. – G.N.M. – C.J. Argeș nr. 403 din 19

martie 2007 potrivit căreia s-a reținut că prin adresele nr. 849 din 24 martie 2006,

915 din 29 martie 2006 si 1751 din 23 iunie 2006 P. SA, punct de lucru A.

Pitești, a solicitat reclamantei acordul scris cu privire la accesul pe teren

al reprezentanților unității, utilajelor, precum si a lucrătorilor Stațiunii

Agricole A. în vederea începerii lucrărilor de ecologizare pe terenul

menționat, accept pe care nu l-au primit, reclamanta fiind somată să permită accesul

în acest sens.

Din adresa M.M.G.A. –

G.N.M. – C.J. Argeș nr. 1151 din 29 iunie 2007 rezultă că reclamanta și-a dat

acceptul comunicat prin poștă la data de 24 martie 2007, astfel încât, față de

dispozițiile art. 998 – art. 999 si 1082 C. civ. și față de probatoriul

administrat în cauză tribunalul a apreciat că nu se poate reține culpa

societății pârâte în neefectuarea lucrărilor de ecologizare, în condițiile în

care reclamanta nu a facilitat accesul echipelor pe terenul sau nu a demonstrat

îndeplinirea propriei obligații de cultivare anuala a terenului; mai ales, că

expertul a recomandat ca: „în vederea realizării ecologizării terenurilor

poluate, lucrările agropedoameliorative să fie completate prin cultivarea

corespunzătoare a terenului aflat în curs de ecologizare pentru a completa

efectul lucrărilor specifice de ecologizare”.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel reclamanta criticând-o sub aspectul lipsei temeiului

legal al dispozițiilor art. 998 – art. 1000 C. civ., în argumentarea căruia a

arătat că obiectul principal al acțiunii inițiale se concretizează în obligarea

pârâtei la plata unei dezdăunări în valoare de 2.000.000 Euro reprezentând

daune interese provocate prin neîndeplinirea cu rea intenție a obligațiilor

dispuse prin sentința civilă nr. 5716/2002 prin care intimata pârâtă a fost

obligată la efectuarea lucrărilor de ecologizare pentru întreaga suprafață de

teren de 1,84 ha, lucrări care au adus un prejudiciu întrucât terenul nu poate

fi folosit în nici un mod pentru efectuarea de culturi sau pentru încheierea

unor acte de vânzare-cumpărare.

Prin decizia

comercială nr. 262 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

a respins, ca nefundat, apelul reclamantei reținându-se în considerente că

potrivit procesului-verbal încheiat la 7 februarie 2002 și înregistrat sub nr. 172

din 20 februarie 2002 lucrările de ecologizare s-au efectuat în perioada de 25

noiembrie - 5 decembrie 2001, cu excepția lucrării de arătură efectuată pe 6

februarie 2002. Lucrările au fost recomandate printr-un studiu întocmit de O.S.P.A.

Argeș pentru a cărui întocmire s-a obținut acordul prealabil al I.P.M. Argeș.

Efectuarea și calitatea lucrărilor au fost confirmate prin procesului-verbal

încheiat la 16 aprilie 2002 de către reprezentanții I.P.M. Argeș și a SC A. SA

Prin acest

proces-verbal s-a subliniat importanța și obligativitatea cultivării terenului

de către proprietar pentru ca lucrările ameliorative să aibă efectul dorit.

Societatea pârâtă a

încheiat un nou contract de prestări servicii nr. 1670 din 15 noiembrie 2005,

cu SC D.A. potrivit căruia se prevedea finalizarea lucrărilor până la 31 martie

2006, termen care a fost prelungit ulterior prin actul adițional nr. 1 din 12

aprilie 2006; acest contract nu a putut fi executat din cauza opoziției

categorice și sistematice a proprietarului de a permite accesul pe teren, fapt

dovedit cu adresele 849,915 și 1751/2006 precum și adresa nr. 403 din 19 martie

2007 a Gărzii de mediu care face referire la acestea și prin care reclamanta a

fost somată să permită accesul pe teren.

Mai mult, intimata a

solicitat autorizarea din partea instanței pentru accesul pe teren pe cale de

ordonanță președințială însă acțiunea a fost respinsă cu motivarea că în acest

fel s-ar încălca dreptul proprietarului de a dispune liber de proprietatea sa.

Din înscrisurile

depuse la dosar a rezultat că intimata pârâtă și-a îndeplinit obligațiile ce-i

reveneau din hotărârile judecătorești, iar partea pe care nu a reușit să o

îndeplinească se datorează în exclusivitate reclamante care nu a permis accesul

pe terenul proprietatea sa.

Față de aceste

considerente, Curtea a apreciat că în mod corect tribunalul a respins acțiunea,

ca neîntemeiată, neputându-se reține culpa pârâtei în neexecutarea lucrărilor

de ecologizare.

În contra celei din

urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând soluția pronunțată în apel

pentru nelegalitate, invocând ca temei de drept art. 304 pct. 4 și 8 C. proc.

civ.

În motivarea

recursului, recurenta susține că instanța a „inversat” înțelesul lămurit al

titlului executoriu, ducând în eroare instanța de judecată prin documente,

pretins fictive în opinia recurentei, privind executarea lucrărilor de

ecologizare a terenului fiind încheiate înainte de efectuarea expertizei

efectuată de expertul T.I., privind capătul de ecologizare, documente ce au

fost întocmite fără înștiințarea proprietarului.

Instanța nu a avut în

vedere faptul că expertul T.I. s-a deplasat la fața locului la 15 iulie 2002,

la două luni de la pretinsele lucrări prevăzute în procesul-verbal nr. 172 din

20 februarie 2002, finalizate la 16 aprilie 2002 și recepționate prin

procesul-verbal nr. 10014 din 17 aprilie 2002 la contractul nr. 904 din 12

noiembrie 2001, iar valabilitatea acestui contract a încetat la data de 12

decembrie 2001, nefiind în vigoare la recepționarea pretinsă de partea

potrivnică din 17 aprilie 2002.

Mai arată că instanța de apel a

ignorat dispozițiile sentinței civile nr. 5716/2002 în sensul că lucrările de

ecologizare nu au fost executate, ci doar o „arătură” superficială, fără excavarea

pământului și nu au fost respectate cele 3 amendamente, iar lucrările

ecologizare nu au fost executate, împrejurări menționate și în expertiza

efectuată de expertul T.I.; aceeași expertiză a constatat că pârâta nu a cerut

acceptul proprietarului de a intra pe terenul ei, procesul verbal din 07

februarie 2002 este întocmit eludând legea penală privind decontarea lucrărilor

neexecutate, iar procesul-verbal din 16 aprilie 2002 pentru recepționarea

lucrărilor este un fals. Mai arată că terenul aflat în incinta SC A. nu poate

fi cultivat din cauza poluării ridicate, sens în care reinterează criticile

formulate în apel invocând adrese privind G.M.

În consecință,

reclamanta solicită admiterea recursului, conform criticilor formulate.

Recursul este

nefondat, potrivit următoarelor considerente:

Recurenta într-o

primă critică pretinde favorizarea pârâtei de către instanța de apel care a

inversat înțelesul lămurit al titlului executoriu, fiind indusă în eroare de

documentele pretins fictive pe care le-a depus, privind executarea lucrărilor

de ecologizare a terenului.

Această critică

urmează să fie respinsă ca nefondată, întrucât așa cum s-a arătat pe larg în

considerentele deciziei recurate, lucrările de ecologizare au fost efectuate de

către o instituție abilitate în lucrări de ecologizare, efectuarea și calitatea

lucrărilor au fost confirmate prin procesul-verbal din 16 aprilie 2002 de către

reprezentanții O.S.P.A. Argeș, pentru a cărui întocmire s-a obținut acordul

prealabil al I.P.M. Argeș – adresa nr. 4587 din 12 iulie 2001; lucrările au

fost executate în perioada 25 noiembrie 2001 - 05 decembrie 2002, cu excepția

lucrării de arătură, care a fost executată ulterior datorită condițiilor meteo

nefavorabile.

Însă, reclamanta nu a

avut în vedere obligativitatea cultivării terenului, aspect reținut corect de

cele două instanțe, iar societatea pârâtă a încercat reluarea lucrărilor de

ameliorare a solului, încheind în acest sens un alt contract de prestări

servicii – nr. 1670 din 15 noiembrie 2005, cu SC D.A., unitate abilitată în

domeniu.

Potrivit acestui

contract finalizarea lucrărilor era prevăzută la data de 31 martie 2006, însă

datorită condițiilor meteo nefavorabile și a refuzului nejustificat al

reclamantei de a permite accesul pe teren, aceste lucrări au fost prelungite

până la data de 30 iunie 2006, prin actul adițional nr. 1 din 12 aprilie 2006.

De asemenea, vor fi

înlăturate și celelalte critici formulate de recurentă, instanța de apel în mod

corect a apreciat că noul contract nu a putut fi executat datorită opoziției

categorice și nejustificate a reclamantei de a permite accesul pe teren,

aspecte dovedite cu adresele pe care însăși recurenta le invocă, inclusiv

somația din partea G.M. adresată recurentei, pentru a permite accesul.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că motivele formulate de recurentă în temeiul art. 304 pct. 4 și

8 C. proc. civ., nu sunt fondate pentru considerentele mai sus expuse, situație

în care urmează ca recursul reclamantei să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta P.I.V. împotriva deciziei comerciale nr.

262 din 26 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi

13 ianuarie 2010.