ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4085/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4085/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului București sub nr. 45180/3/2008 reclamanta
SC C.P. SRL a chemat în judecată pe pârâții
L.S.Șt. și L.S.A., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc
de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în București strada
Nerva Traian (fost Ansamblu Mărășești), cu suprafața utilă de 157,26 mp și cotă
parte indiviză teren de 12,71 mp, prețul vânzării fiind de 288848,7 lei.
Pârâții L.S.Șt.
și L.S.A. au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat instanței
să constate nulitatea absolută a clauzei prevăzută la art. X alin. (4) teza
finală din contractul de asociere în participațiune încheiat cu recurenta
reclamantă.
Prin sentința
comercială nr. 8659 din 3 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția
comercială, au fost respinse atât cererea principală formulată de reclamanta SC
C.P. SRL cât și cererea reconvențională formulată de părții L.S.Șt. și L.S.A.
În motivarea sentinței, instanța de fond a
reținut că între pârâtul L.S.Șt. și reclamanta
SC C.P. SRL
s-a încheiat la dat de 1
martie 1999 un contract de asociere in participațiune, prin care părțile au
convenit exploatarea spațiului comercial situat în București, A. Mărășești, în
suprafață de 194,97 mp, spațiul fiind pus la dispoziția asocierii de către pârât
în calitate de titular al dreptului de folosință dobândit prin contractul de
închiriere nr. 142 din 27 noiembrie 1998 încheiat cu P.M. București.
Prin acest contract părțile au stabilit că „în
cazul în care d-nul L.S.Șt. va avea posibilitatea să cumpere spațiul comercial
mai sus descris, acesta este de acord și își asume obligația să cumpere spațiul
de la proprietarul său si să vândă la rândul său spațiul către asociatul
SC C.P. SRL.
În
cazul în care d-ul L.S.Șt. cumpără spațiul comercial, iar în termen de 10 zile
de la data perfectării acestui contract nu își respectă promisiunea de vânzare
făcută, către SC C.P. SRL, părțile convin ca spațiul comercial să intre de
drept în proprietatea SC C.P. SRL, care are obligația de a plăti prețul
spațiului comercial, preț ce urmează a fi identic cu cel stabilit în contractul
de vânzare-cumpărare încheiat de dl. L.S.Șt. și proprietarul spațiului
comercial”.
Tribunalul, analizând conținutul
acelor clauze, a apreciat că are valoarea unui antecontract de
vânzare-cumpărare întrucât părțile s-au obligat în ipoteza în care pârâtul
devine proprietarul spațiului să încheie în viitor un contract de
vânzare-cumpărare prin care pârâtul să transfere dreptul de proprietate asupra
spațiului comercial către reclamantă și totodată părțile au indicat și
criteriul pe baza căruia urma a fi stabilit prețul datorat de beneficiarul
cumpărător.
Susținerea
pârâților potrivit căreia clauza care face trimitere la prețul contractului de
vânzare-cumpărare ce urma a fi încheiat este lovit de nulitate absolută nu a
fost reținută de instanță.
Este
adevărat că legea în vigoare la momentul încheierii antecontractului de
vânzare-cumpărare (Legea nr. 54/1998) prevedea la art. 2 alin. (1) condiția
încheierii contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul, în formă
autentică sub sancțiunea nulității absolute, însă în virtutea principiului
conversiunii actului juridic nul într-un act juridic valabil, principiu ce
decurge din regula de interpretare prevăzută de art. 978 C. civ., conform
căreia actul juridic trebuie interpretat în sensul în care poate avea un efect
iar nu în sensul în care n-ar produce nici un efect, trebuie considerat că
această clauză reiterează obligația promitentului - vânzător de a transmite
beneficiarului - cumpărător dreptul de proprietate asupra imobilului. Ca
urmare, clauza cuprinsă în contract are valoare de antecontract de
vânzare-cumpărare în temeiul căruia beneficiarul cumpărător poate solicita
instanței de judecată să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de
vânzare-cumpărare fără a se putea reține nulitatea solicitată.
Pentru
aceleași considerente nu poate fi reținută nici apărarea pârâtelor potrivit
căreia Legea nr. 550/2004, lege sub imperiul căreia pârâtul L.S.Șt. a dobândit
dreptul de proprietate asupra spațiului în litigiu a instituit interdicția
înstrăinării prin acte între vii a spațiilor comerciale cumpărate timp de trei
ani de la data dobândirii. În temeiul Legii nr. 550/2004 pârâtul L.S.Șt. avea
obligația de a nu înstrăina imobilul timp de trei ani de la data dobândirii
dreptului de proprietate, dar interdicția a încetat la data de 5 aprilie 2007.
Apărarea
pârâților potrivit căreia in speță nu există întrunită o condiție de
valabilitate prevăzută de art. 948 C. civ., respectiv condiția privind consimțământul
părților este întrunită.
Astfel,
antecontractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat intre pârâtul L.S.Șt. în
calitate de promitent - văzător și reclamantul SC C.P. SRL în calitate de
beneficiar - cumpărător.
Întrucât
antecontractul avea ca obiect un imobil, iar pârâtul L.S.Șt. era căsătorit cu
pârâta L.S.A., pârâta trebuia să își exprime consimțământul conform art. 35 alin.
(2) C. fam., însă din probele administrate în cauza nu rezultă că un astfel de consimțământ
a fost manifestat de către pârâtă.
Prin
urmare, câtă vreme pârâta L.S.A., coproprietar al bunului nu și-a dat acordul
pentru încheierea în viitor a contractului de vânzare-cumpărare, instanța nu
poate suplini acordul acesteia prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc
de contract de vânzare-cumpărare.
În
ceea ce privește cererea reconvențională tribunalul a apreciat că este
nefondată întrucât motivul de nulitate invocat constând în lipsa consimțământului
pârâtei la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare este un motiv de
nulitate relativă de vreme ce apără un interes privat.
Împotriva
sentinței comerciale nr. 8659/2009, pronunțată de Tribunalul București au
formulat apel reclamanta SC C.P. SRL cât și pârâții
L.S.Șt. și L.S.A.
Prin decizia comercială nr. 3 din 11 ianuarie 2010,
pronunțată de Curtea de Apel București a fost respins, ca nefundat, apelul
declarat de reclamanta
SC C.P. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 8659/2009.
Apelul
formulat de apelanții pârâți
L.S.Șt. și
L.S.A. împotriva aceleiași sentințe, a fost anulat ca netimbrat.
În motivarea deciziei, Curtea de Apel a reținut
incidența dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 550/2002 privind vânzarea
spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări
servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor
locale, precum și a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes
local.
Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata
în rate, nr. 732 din 5 aprilie 2004 C.G.M.B., în calitate de vânzător, a vândut
prin negociere directă, către L.S.Șt., în calitate de cumpărător, spațiul
situat în București strada Nerva Traian, spațiul deținut de cumpărător în
temeiul contractului de închiriere nr. 142 din 27 noiembrie 1998 încheiat cu P.M.
București, spațiul comercial fiind cumpărat în calitate de persoană fizică a
cumpărătorului.
Dispozițiile O.U.G. nr. 44/2008, invocate de apelantă
nu au fost reținute de instanța de apel, întrucât aceste dispoziții sunt
ulterioare încheierii contractelor de vânzare-cumpărare.
Fără a analiza valabilitatea contractului de vânzare
cumpărare menționat, prin prisma calității de comerciant a cumpărătorului,
instanța a constatat că pârâtul L.S.Șt. a dobândit spațiul în calitate de
persoană fizică, menționându-se în contract și faptul că este căsătorit, bunul
intrând în patrimoniul de afecțiune în cauză fiind aplicabile dispozițiile art.
30 C. fam.
Ca urmare,
imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu plata în
rate, a intrat în patrimoniul comun al soților L.S., iar vânzarea ulterioară a
imobilului, conform clauzei din contractul de asociere în participațiune încheiat
cu reclamanta, poate fi făcută cu consimțământul expres al ambilor soți,
aceștia fiind proprietari devălmași.
Ca
urmare, instanța nu poate substitui consimțământ pentru a pronunța o hotărâre
care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Împotriva
deciziei comerciale nr. 31 din 11 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel
București a formulat recurs reclamanta SC C.P. SRL solicitând admiterea
recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii astfel
cum a fost formulată.
În
dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct.
7 și 9 C. proc. civ., recurenta arată că motivarea hotărârii recurate este
contradictorie deoarece în cazul în care bunul a intrat în patrimoniul de
afecțiune a unei persoane fizice care are calitatea de comerciant, acest bun nu
va face parte din patrimoniul comun al soților, ci va face parte din fondul de
comerț al comerciantului, nefiind aplicabile dispozițiile art. 35 alin. (1) C.
fam.
Ca
urmare, se impune constatarea calității de bun propriu al intimatului-pârât,
deoarece bunul a fost dobândit în virtutea calității acestuia de participant la
revoluție și de beneficiar al Legii nr. 42/1990.
Fiind
un bun propriu, nu este necesar consimțământul celuilalt soț la vânzarea
bunului.
Intimații
pârâți, au formulat întâmpinare prin care au solicitat în esență respingerea recursului
ca nefondat.
Analizând
decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de
legalitate și temeiurile de drept arătate, se constată că recursul este
nefondat.
Dispozițiile
art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate de recurentă ca motiv de recurs, vizează
nemotivarea hotărârii judecătorești atunci când nu se arată motivele pe care
aceasta se sprijină, dar și atunci când hotărârea cuprinde motive
contradictorii ori străine de natura pricinii, dar decizia recurată cuprinde motivele
de fapt și drept pe care se sprijină conform cerințelor art. 261 alin. (1) și (5)
C. proc. civ., neexistând nicio contradicție în considerentele acestei
hotărâri.
Este
de observat că prin invocarea motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C.
proc. civ., recurenta vizează reținerea greșită a situației de fapt de către
instanța de apel solicitând să se constate calitatea de bun comun a imobilului
situat în București strada Nerva Traian, dar o astfel de cerere excede
dispozițiilor art. 316 raportat la art. 294 C. proc. civ.
Instanța
de apel nu a analizat valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare cu plata
în rate autentificat sub nr. 293 din 5 aprilie 2004 prin prisma calității de
comerciant a cumpărătorului, deoarece acest aspect nu a făcut obiectul cauzei,
dar a constatat că L.S.Șt. a dobândit spațiul în calitate de persoană fizică cu
mențiunea că este căsătorit.
Dreptul
de folosință a spațiului în litigiu a fost dobândit de intimatul pârât L.S.Șt. în
calitate de beneficiar al Legii nr. 42/1990 prin contractul de închiriere nr. 142/1998.
Este
adevărat că ulterior pentru exploatarea bunului închiriat a fost încheiat
contractul de asociere în participațiune din data de 1 martie 1998 dar obiectul
contractului potrivit art. 2 a constat în exploatarea eficientă a spațiului
comercial, L.S.Șt. punând la dispoziția asocierii dreptul de folosință al
spațiului deținut în baza contractului de închiriere, contract încheiat de
Municipiul București având în vedere dispozițiile Legii nr. 42/1990.
Faptul
că ulterior, având în vedere dispozițiile Legii nr. 550/2002 a fost încheiat
contractul de vânzare-cumpărare cu prețul în rate, autentificat sub nr. 293 din
5 aprilie 2004, nu duce la concluzia că intimatul pârât a dobândit imobilul în
litigiu în calitate de comerciant, calitate care de altfel nu a făcut obiectul
cauzei de față, instanța nefiind investită cu verificarea valabilității
contractului de vânzare-cumpărare prin prisma calității de comerciant a
cumpărătorului.
Instanța
nu a fost investită să constate calitatea de bun propriu sau bun comun a
bunului în litigiu ci să pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de
vânzare-cumpărare, acțiune respinsă corect de ambele instanțe în condițiile în
care consimțământul intimatei pârâte L.S.A. lipsește iar, instanța nu poate
substitui acest consimțământ în situația în care nu a fost răsturnată prezumția
de comunitate prevăzută de art. 30 C. fam.
Situația
de fapt reținută în decizia comercială nr. 1072 nu este similară cu cauza de
față deoarece calitatea de cumpărător, în speța menționată, a fost a unei P.F.A.
și nu a unei persoane fizice căsătorite așa cum s-a menționat în contractul de
vânzare-cumpărare în care intimatul pârât a avut calitatea de cumpărător.
Se
remarcă astfel că instanța de apel a dat o corectă interpretare și a făcut o corectă
aplicare a prevederilor legale incidente, aspecte ce înlătură incidența
motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru
considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.
(1) C. proc. civ., respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta
SC C.P. SRL BUCUREȘTI
împotriva
deciziei comerciale nr. 3 din 11 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția
a VI-a comercială.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
reclamanta
SC C.P. SRL BUCUREȘTI
împotriva
deciziei comerciale nr. 3 din 11 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția
a VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă
SC C.P. SRL
BUCUREȘTI la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către
intimații-pârâți L.S.Șt. și L.S.A.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24
noiembrie 2010.