ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3541/2012

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată că, prin sentința penală nr. 130 din 1 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și din infracțiunile prevăzute de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu înlăturarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu înlăturarea art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, s-a dispus condamnarea inculpatului M.S. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74, 76 lit. a) C. pen., și la 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74, 76 lit. d) C. pen., pedepse ce au fost contopite, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Inculpatul A.C. a fost, de asemenea, condamnat la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74, 76 lit. a) C. pen., la 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74, 76 lit. d) C. pen. și la 10 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74, 76 lit. c) C. pen., pedepse ce au fost contopite, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Prin aceeași sentință, s-a mai dispus condamnarea inculpatului G.C.E. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74, 76 lit. a) C. pen., la 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74, 76 lit. d) C. pen., și la 10 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74, 76 lit. c) C. pen., pedepse ce au fost contopite, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților reținerea din 29 octombrie 2009 până la 30 octombrie 2009 și s-a constatat că față de aceștia a fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, în perioada 30 octombrie 2009-27 ianuarie 2010. În temeiul art. 86 1 alin. (2) C. pen. și art. 86 2 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, inculpații fiind obligați să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) lit. a)-d) C. pen. și celei prevăzute de art. 86 3 alin. (3) lit. f) C. pen., respectiv să efectueze o dată pe an, pe durata termenului de încercare, analize medicale în scopul depistării consumului de droguri, la data stabilită de consilierul de probațiune.

Au fost puse în vedere inculpaților dispozițiile art. 86 4 C. pen. și s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpații M.S., A.C. și G.C.E. au fost achitați pentru infracțiunile prevăzute de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A.C.

a șase bancnote în cupiură de 1 RON, rulate sub formă de țeava, două lopățele confecționate din carton pentru dozarea drogurilor, o folie staniol folosită la încălzirea drogurilor și două seringi tip insulina, aflate la sediul Tribunalului Hunedoara și înregistrate în registrul de corpuri delicte la, dispunându-se, totodată, restituirea către acesta a următoarelor bunuri: o ciocolată P. și un telefon mobil marca N., culoare gri cu alb, cu acumulator și cartelă SIM C., aflate la sediul Tribunalului Hunedoara și înregistrate în registrul de corpuri delicte. De asemenea, s-a dispus restituirea către inculpatul G.C.E. a unui telefon mobil marca N., culoare verde, prevăzut cu cameră foto, cu acumulator și a unei cartele SIM C., aflate la sediul Tribunalului Hunedoara și înregistrate în registrul de corpuri delicte, iar, către inculpatul M.S.

a următoarelor bunuri: un telefon mobil marca N., culoare albastru cu gri, cu acumulator, un telefon mobil marca N., culoare roșu cu negru, cu acumulator și 3 cartele C., aflate la sediul Tribunalului Hunedoara și înregistrate în registrul de corpuri delicte. Totodată, inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: În cauza de față s-au efectuat acte premergătoare din care au rezultat indicii că mai multe persoane din municipiul Târgu Jiu sunt implicate în activități ilegale circumscrise traficului de droguri, pe baza acestora, Biroul Teritorial Gorj al D.I.I.C.O.T. dispunând, la data de 26 octombrie 2009, începerea urmăririi penale față de inculpații M.S.

și A.C., iar, la data de 29 octombrie 2009, față de inculpatul G.C.E., pentru infracțiunile de trafic și consum de droguri de risc și mare risc. Pentru dovedirea activității infracționale a inculpaților, s-au efectuat acte de urmărire penală, constând în percheziții domiciliare, interceptări ale comunicărilor și convorbirilor telefonice și supravegheri operative.

Cu ocazia percheziției domiciliare realizate la locuința din București a inculpatului A.C., au fost descoperite pe masa din sufragerie, într-o farfurioară, patru bancnote de un RON răsucite în formă de tub și două cartoane de culoare alb-roșie, sub formă de lopățică, iar într-o vestă de culoare neagră două seringi tip insulina și o pungă de sare de lămâie, introduse într-o folie spartă, inscripționată „Apă pentru preparate injectabile". Totodată, în locuință a fost găsit și inculpatul M.S., iar, în urma controlului efectuat asupra lui, a fost identificată o folie de sintalgon clorhidrat de metadonă, conținând un număr de 10 comprimate. Cu aceeași ocazie, numita P.M.A. a predat organelor de poliție 10 comprimate de sintalgon clorhidrat de metadonă, care aparțineau lui A.C.

Probele ridicate de la cei doi inculpați au fost înaintate Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, care a efectuat o constatare tehnico științifică, iar, din raportul din 24 noiembrie 2009 al acestei instituții, rezultă că proba înaintată este constituită din 10 comprimate care conțin ca substanță activă Metadonă Clorhidrat (Methadone hydrochloride), substanță ce face parte din tabelul Anexă II din Legea nr. 143/2000 și reprezintă un drog de mare risc. De asemenea, în raportul de constatare tehnico științifică din 24 noiembrie 2009, întocmit de Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, au fost analizate și cele 10 comprimate de clorhidrat de metadonă Z., ridicate cu ocazia percheziției corporale efectuate asupra inculpatului M.S., concluziile fiind aceleași cu cele din raportul de constatare tehnico științifică întocmit pentru substanțele ridicate de la inculpatul A.C.

(predate de numita P.M.A.). A mai reținut instanța că, la data de 29 octombrie 2009, s-a procedat la efectuarea unei percheziții domiciliare și la locuința inculpatului G.C.E., ocazie cu care în dormitor, pe un dulap, pe o farfurie de culoare albastră, a fost găsită o bancnotă de un leu și un praf de culoare albă, despre care G.C.E. a declarat că este cocaină și o folosește pentru consum propriu. Praful de culoare albă a fost înaintat Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, iar din concluziile raportului de constatare tehnico științifică din 24 noiembrie 2009, a rezultat că proba înaintată în cauză, primită de la inculpatul G.C.E., este constituită din 0,03 grame pulbere care conține cocaină, fenacetină și lidocaină, cocaina făcând parte din tabelul Anexă II din Legea nr. 143/2000 și reprezentând un drog de mare risc.

S-a arătat de către Tribunal că toți cei trei inculpați au recunoscut deținerea de droguri pentru consum propriu, iar inculpații A.C. și G.C.E. și faptul că, în mai multe rânduri, în locuințele lor din București, respectiv Târgu Jiu, au consumat droguri împreună sau cu alte persoane, declarații care, coroborate cu procesele-verbale de percheziție domiciliară, cu procesele-verbale de cântărire și testare cu trusa narcotest a drogurilor, cu concluziile rapoartelor de constatare tehnico științifică, cu procesele-verbale de redare a interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice, precum și cu declarațiile martorilor, au condus judecătorul fondului la concluzia că aceștia au procurat, transportat, deținut și oferit spre consum, tară drept, droguri de mare risc.

În drept, instanța a apreciat că faptele inculpaților M.S., A.C. și G.C.E., care au consumat droguri de mare risc și au procurat, transportat, deținut și oferit spre consum, fără drept, astfel de droguri, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și, respectiv, de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., sens în care a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice.

Sub acest aspect, s-a menționat faptul că art. 2 alin. (1) și (2) și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 reglementează câte două infracțiuni distincte de trafic și, respectiv consum de droguri, și anume de risc și de mare risc, că, în cauză, inculpații au consumat și traficat doar droguri de risc și că, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, nu pot fi reținute dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., chiar dacă drogurile se consumă în mod repetat. Cu privire la faptele inculpaților A.C. și G.C.E. care, în mod repetat, și-au pus la dispoziție locuința pentru consum de droguri în scop ilicit, Tribunalul a arătat că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. și a reținut în favoarea acestora circumstanțe atenuante, făcând aplicarea art. 74 și art. 76 lit. a), c) și d) C. pen. Totodată, față de faptul că inculpații A.C. și G.C.E. se află la primul conflict cu legea penală, iar în cazul inculpatului M.S., termenul de reabilitare raportat la condamnarea anterioară s-a împlinit fără ca acesta să comită alte fapte de natură penală, instanța a apreciat că scopul pedepselor poate fi atins și fără executarea lor, în condițiile art. 86 1 și urm. C. pen. În ceea ce privește infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, instanța a dispus achitarea inculpaților, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., constatând că lipsește latura obiectivă a acesteia, întrucât inculpații nu au consumat droguri de risc, ci de mare risc. În mod similar, Tribunalul a dispus și în cazul infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., achitarea inculpaților, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind că probele administrate în cauză nu au confirmat vreo asociere a acestora realizată în scopul săvârșirii de infracțiuni. Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații M.S., A.C.

și G.C.E., solicitând, în principal, desființarea hotărârii pronunțate de prima instanță și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că nu a fost pusă în discuția părților schimbarea de încadrare juridică a faptelor, iar între considerente și dispozitiv există contradicție, instanța omițând să insereze în dispozitiv mențiunile referitoare la achitarea inculpaților pentru infracțiunile prevăzute de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. În subsidiar, inculpatul A.C. a solicitat achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 și art. 4 din Legea nr. 143/2000, având în vedere că nu există probe din care să rezulte că a realizat acte materiale care întrunesc elementele constitutive ale acestora infracțiuni, precum și sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 143/2000, pentru lipsa elementului subiectiv, respectiv intenția de comitere a faptei.

Totodată, în cazul în care instanța apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, inculpatul a solicitat să se constate că faptele săvârșite sunt lipsite în mod vădit de pericol social și să se dispună achitarea sa în acest temei. Atât inculpatul A.C., cât și apelanții M.S. și G.C.E. au criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor, solicitând reducerea cuantumului acestora, prin acordarea unei eficiente sporite dispozițiilor art. 76 C. pen. Prin decizia penală nr. 169VA din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații M.S., A.C. și G.C.E. împotriva sentinței penale nr. 130 din 1 iulie 2011 a Tribunalului Hunedoara și a dispus obligarea apelanților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că Tribunalul a pus în discuția părților cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de reprezentantul Parchetului și a dat posibilitatea inculpaților să își exprime punctul de vedere asupra acesteia, concluziile lor fiind consemnate în încheierea de ședință din 16 iunie 2011, anterior dezbaterii în fond a cauzei. Totodată, s-a arătat că, între considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia, nu există contradicții, instanța de fond inserând în cuprinsul hotărârii dispoziția referitoare la achitarea inculpaților de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, reevaluând materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel a constatat că instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt și a dat acesteia o încadrare juridică legală, stabilind că inculpații M.S., A.C. și G.C.E., în cursul anilor 2008-2009, au deținut, au consumat și au traficat droguri de mare risc, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 4 alin. (2) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar inculpații A.C. și G.C.E. au tolerat consumul de droguri în mai multe rânduri în locuințele lor, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul A.C., s-a arătat că acesta nu a contestat faptul că a consumat droguri de mare risc și că, în acest scop, le-a cumpărat de la P.S.A., declarând că „s-a întâmplat în câteva rânduri să consum droguri împreună cu M. și G., acest lucru întâmplându-se în locuința mea fără a fi nimic organizat". A subliniat instanța că, pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, este suficient să fie realizată una dintre modalitățile alternative prevăzute de textul de incriminare, or, în speță este indubitabil că inculpatul a cumpărat și, în consecință, a și deținut droguri de mare risc, astfel că susținerea sa în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii ori că ar fi trebuit completată probațiunea cu o constatare medico legală ori o expertiză din care să rezulte că era consumator de droguri, a fost apreciată ca fiind vădit nefondată.

În legătură cu infracțiunea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000, Tribunalul a făcut aceleași precizări cu privire la elementul material al laturii obiective și a arătat că legea incriminează inclusiv tolerarea consumului de droguri, fiind lipsită de relevanță apărarea fundamentată pe faptul că inculpatul nu ar fi organizat consumul de droguri în locuința sa. De asemenea, nici apărarea legată de faptul că locuința nu era proprietatea sa, ci a părinților săi nu a fost primită de instanță, în condițiile în care, din probele dosarului, rezultă că inculpatul folosea această locuință ca și reședință în perioada derulării studiilor, fiind pusă la dispoziție, în acest scop, de către părinții săi.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2003, Curtea a arătat că soluția de condamnare a celor trei inculpați este legală și temeinică, din probațiunea administrată și, în special, din conținutul convorbirilor telefonice, coroborate cu obiectele găsite în posesia inculpaților, rezultând că aceștia nu au fost doar consumatori de droguri de mare risc, ci au și traficat astfel de substanțe. S-a apreciat, de asemenea, ca fiind nefondată și solicitarea inculpatului A.C.

de a se considera că faptele săvârșite nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, arătându-se de către instanță că traficul de droguri de mare risc, punerea la dispoziție a locuinței în vederea consumului de droguri și deținerea acestora în vederea consumului sunt fapte deosebit de grave, cu consecințe dramatice pentru sănătatea persoanelor și echilibrul acestora, astfel încât nu se poate considera că sunt în mod vădit lipsite de importanță ori că lezarea adusă valorilor sociale ocrotite prin norma de încriminare a fost una minimă. Totodată, Curtea de Apel a constatat că și pedepsele aplicate inculpaților de către instanța de fond au fost corect individualizate, prin luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., dându-se o eficiență maximă circumstanțelor favorabile inculpaților și dispunându-se suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor.

În aceste condiții, Curtea a apreciat că nu există temeiuri pentru a se dispune diminuarea cunatumului sancțiunilor penale și că măsurile de supraveghere instituite în sarcina inculpaților sunt benefice acestora, în scopul prevenirii reiterării comportamentului infracțional. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpații M.S. și A.C., reiterând parțial criticile formulate în apel. Astfel, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., recurentul A.C. a susținut, în esență, că instanțele de fond și de apel au comis o gravă eroare de fapt, ce a avut drept consecință greșita sa condamnare pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2), art. 4 alin. (4) și art. 5 din Legea nr. 143/2000, materialul probator administrat în cauză nefăcând, în opinia sa, dovada săvârșirii faptelor penale de care este acuzat.

Ca urmare, s-a solicitat de către inculpat casarea hotărârilor pronunțate de instanțele inferioare și achitarea sa sub aspectul respectivelor infracțiuni, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., având în vedere că faptele ce i-au fost reținute în sarcină nu prezintă, în concret, gradul de pericol social al unor infracțiuni. Totodată, prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., atât inculpatul A.C., cât și recurentul M.S. au criticat hotărârile pronunțate de Tribunal și Curtea de Apel sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor ce le-au fost aplicate, solicitând reducerea cuantumului acestora, prin acordarea unei eficiente sporite dispozițiilor art. 74, 76 C. pen., precum și schimbarea modalității de executare, prin aplicarea prevederilor art. 81 C. pen.

(inculpatul A.C.). Deși în cuprinsul memoriului scris depus la dosar, inculpatul A.C. a invocat și cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., susținând că hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate absolută întrucât conține o contradicție între considerente și dispozitiv, cu ocazia cuvântului la dezbateri, apărătorul ales al recurentului nu a mai reiterat această critică, arătând în mod expres că nu înțelege să o mai susțină. Examinând hotărârile atacate prin raportare la motivele de recurs invocate, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpații M.S.

și A.C. ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente: 1. În ceea ce privește eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., este de menționat că aceasta poate exista numai dacă se constată că situația de fapt reținută de judecătorul fondului și confirmată de instanța de prim control judiciar este în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită gravă, și anume să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar, și să fie esențială, adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției.

Existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, așa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanță evidentă dintre situația de fapt reținută și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecință pronunțarea unei alte soluții decât cea pe care materialul probator o susținea. În speță, însă, Înalta Curte nu a identificat în cadrul situației de fapt reținute niciun aspect esențial stabilit de instanțele inferioare care să vină în contradicție evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiate susținerile recurentului A.C. în sensul că nu ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa și că ar fi fost, așadar, comisă o gravă eroare de fapt.

Fără a relua sau a reface raționamentele instanței de fond și a celei de prim control judiciar realizate în interpretarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârșirea de către inculpatul recurent a infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2), art. 4 alin. (2) și art. 5 din Legea nr. 143/2000, pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, situația de fapt reținută fiind în deplină concordanță cu dovezile administrate, respectiv: declarațiile date în cursul urmăririi penale de inculpații M.S. (în care a recunoscut că a consumat în mai multe rânduri droguri la locuința inculpatului A.C., împreună cu acesta și cu alte persoane) și G.C.E.

(în cuprinsul cărora a arătat că a consumat de mai multe ori droguri împreună cu inculpatul A.C. și că acesta din urmă a adus astfel de substanțe, pe care le procura prin intermediul inculpatului M.S.), declarațiile date de aceiași inculpați în fața instanței de fond (în care au reiterat faptul că au consumat de mai multe ori droguri împreună cu inculpatul A.C., care și-a pus la dispoziție în acest scop locuința sa din București), depozițiile martorilor P.M.A. (în care a arătat că este prietenă cu inculpatul A.C. și știe faptul că acesta este consumator de droguri) și C.L.N. (care a confirmat că inculpatul G.C.E. consumă droguri împreună cu coinculpații M.S.

și A.C.), procesul verbal de percheziție domiciliară și planșele foto anexate (din care rezultă că, la data de 28 octombrie 2009, la locuința inculpatului A.C., au fost descoperite pe masa din sufragerie, într-o farfurioară, patru bancnote de un RON răsucite în formă de tub și două cartoane de culoare alb-roșie, sub formă de lopățică, iar într-o vestă de culoare neagră două seringi tip insulina și o pungă de sare de lămâie, introduse într-o folie spartă, inscripționată „Apă pentru preparate injectabile", fiind depistat și inculpatul M.S. care avea asupra sa o folie de sintalgon clorhidrat de metadonă, conținând un număr de 10 comprimate; cu aceeași ocazie, martora P.M.A. a predat organelor de poliție 10 comprimate de sintalgon clorhidrat de metadonă, care aparțineau inculpatului A.C., raportul de constatare tehnico științifică din 24 noiembrie 2009 al I.G.P.R.

- B.C.C.O. (care a stabilit că proba ridicată de la locuința inculpatului A.C. este constituită din 10 comprimate care conțin ca substanță activă Metadonă Clorhidrat (Methadone hydrochloride), substanță ce face parte din Tabelul nr. II anexă la Legea nr. 143/2000 și reprezintă un drog de mare risc, raportul de evaluare din 29 octombrie 2009 întocmit de Agenția Națională Antidrog - Centrul de prevenire, evaluare și consiliere Gorj (din care rezultă că inculpatul A.C. este consumator de heroină de circa 1 an), notele de redare a conținutului convorbirilor telefonice purtate de inculpatul A.C. cu M.S., dar și cu alte persoane, din care rezultă implicarea sa în traficul de substanțe interzise și împrejurarea că a fost principalul finanțator al activității frauduloase desfășurate de inculpatul M.S., datorită faptului că provenea dintr-o familie cu posibilități financiare, precum și declarațiile date de inculpatul A.C.

în fața organelor de anchetă penală (în cuprinsul cărora a recunoscut că este consumator de droguri, că a procurat în repetate rânduri astfel de substanțe pentru a le consuma împreună cu inculpații G.C.E. și M.S. și că și-a pus la dispoziție locuința din București pentru a permite consumul de stupefiante). Toate aceste probe confirmă pe deplin situația de fapt reținută de Tribunal și însușită de Curtea de Apel cu privire la comiterea de către inculpatul A.C. a infracțiunilor pentru care a fost condamnat, instanța de recurs neidentificând vreo discordanță între aceasta și conținutul real al dovezilor administrate pentru a putea concluziona că s-a comis o gravă eroare de fapt și că este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., astfel cum s-a solicitat, în mod neîntemeiat, de către recurent. De altfel, în motivele scrise de recurs și susținute oral cu ocazia dezbaterilor, nici inculpatul nu a invocat aspecte esențiale, necontroversate și evidente, ce ar rezulta din compararea conținutului probelor cu soluția de condamnare dispusă, făcând doar o interpretare proprie a probelor administrate, din care, în opinia sa, nu ar rezulta comiterea infracțiunilor ce i s-au reținut în sarcină și solicitând, prin reiterarea unor aspecte deja analizate de către instanța fond și cea de prim control judicar, reinterpretarea și reaprecierea materialului probator, operațiune care, în situația inexistenței unei erori grave de fapt, cum este cazul în speță, nu se poate realiza prin prisma dispozițiilor art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen. Ca urmare, constatând că, în cauză, există o concordanță deplină între dovezile administrate și situația de fapt stabilită de Tribunal și Curtea de Apel cu privire la inculpatul A.C., nefiind indicată de recurent și nici identificată de instanța de recurs vreo probă a cărei existență sau inexistență să fi fost în mod eronat afirmată de instanțele inferioare sau al cărei conținut să fi fost redat contrar a ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă, Înalta Curte consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind ca fiind neîntemeiate criticile formulate sub acest aspect de inculpatul recurent. Motivul de recurs reglementat de pct. 18 al art. 385 9 C. proc.

pen. nu poate fi reținut nici din perspectiva dispozițiilor obligatorii ale deciziei în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, constatându-se, pe baza materialului probator administrat în cauză, că circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor și cele personale ale inculpatului A.C. conduc la concluzia certă că faptele comise de acesta, prin conținutul lor concret și prin atingerea importantă adusă valorilor sociale apărate de lege, prezintă gradul de pericol social al infracțiunilor prevăzute de art. 4 alin. (2), art. 2 alin. (2) și art. 5 din Legea nr. 143/2000, ultimele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen..

Astfel, având în vedere perioada mare de timp în care a acționat inculpatul, împreună cu alte persoane cu aceleași preocupări pe linia consumului și traficului de droguri, multitudinea actelor materiale comise, precum și consecințele nefaste ale acestora asupra sănătății publice și siguranței persoanelor, Înalta Curte apreciază că, în cauză, s-a realizat de către instanța de fond și cea de prim control judiciar o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 18 alin. (2) C. pen., stabilindu-se în mod întemeiat că faptele comise de recurent prezintă gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care acesta a fost condamnat. 2. În ceea ce privește proporționalizarea pedepselor cu închisoarea aplicate recurenților M.S.

și A.C., aspect criticat de aceștia prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ținându-se seama de circumstanțele reale ale comiterii faptelor și circumstanțele personale ale inculpaților, în raport cu care au fost stabilite sancțiuni penale judicios individualizate atât în privința cuantumului, cât și a modalității de executare, apte să asigure realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei. În mod justificat, la alegerea tratamentului sancționator aplicat inculpaților, au fost avute în vedere importanța deosebită a valorilor sociale lezate prin săvârșirea infracțiunilor, durata mare în timp a desfășurării activității infracționale, modalitatea în care aceștia au acționat și multitudinea actelor materiale comise, precum și comportamentul lor procesual, inculpatul A.C.

revenind, parțial, în fața instanței de fond, fără nicio explicație credibilă și în pofida probelor certe de vinovăție administrate până în acel moment în cauză, asupra declarațiilor de recunoaștere necondiționată a faptelor date în cursul urmăririi penale, în scopul evident de a obține exonerarea sa de răspundere pentru o parte din infracțiunile ce au format obiectul acuzației penale.

De asemenea, în mod corect au fost valorificate în procesul de cuantificare a sancțiunilor penale aplicate inculpaților datele ce caracterizează persoana acestora, respectiv lipsa antecedentelor penale - în cazul inculpatului A.C., și conduita adecvată în cadrul relațiilor sociale în perioada de timp scursă de la data ultimei condamnări - în ceea ce-l privește pe inculpatul M.S., împrejurări în raport cu care instanța de fond a dat dovadă de suficientă clemență, prin reținerea în favoarea recurenților a dispozițiilor art. 74 C. pen., cu consecința reducerii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite, și suspendarea sub supraveghere a executării acestora, în condițiile art. 86 1 C. pen.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că pedepsele aplicate recurenților inculpați de judecătorul fondului și confirmate de instanța de prim control judiciar au fost corect individualizate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., astfel încât nu se impune stabilirea unor sancțiuni penale mai ușoare, care ar fi insuficiente pentru a asigura reeducarea acestora și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen. Înalta Curte nu poate da curs nici solicitării recurentului A.C.

de aplicare a dispozițiilor art. 81 C. pen., având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că nu este îndeplinită, în cauză, cerința referitoare la limita maximă a pedepsei rezultante aplicate pentru concursul de infracțiuni, prevăzută de alin. (2) al acestui articol, precum și aprecierea, fundamentată pe gravitatea infracțiunilor și comportamentul procesual oscilant manifestat pe parcursul procedurii judiciare, că scopul sancțiunii penale nu poate fi atins decât prin supunerea inculpatului, pe durata termenului de încercare, unor măsuri de supraveghere specială din partea organelor judiciare și cerinței ca acesta să respecte anumite obligații stabilite de instanța de judecată, în condițiile legii.

În consecință, constatând, față de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.S. și A.C. și, având în vedere faptul că aceștia sunt cei care se află în culpă procesuală, va dispune, în temeiul art. 192 alin. (2) și alin. (4) C. proc. pen., obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.S. și A.C. împotriva deciziei penale nr. 169/A din 14 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul inculpat M.S. la plata sumei de 700 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat A.C. la plata sumei de 475 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 noiembrie 2012.