ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3541/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3541/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând

asupra recursurilor penale de față, constată că, prin sentința penală nr. 130

din 1 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, s-a dispus, în baza art.

334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute

de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și din infracțiunile

prevăzute de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000, cu înlăturarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 4 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000, cu înlăturarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, s-a

dispus condamnarea inculpatului M.S. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74, 76 lit. a) C. pen., și la 6 luni

închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 74, 76 lit. d) C. pen., pedepse ce au fost

contopite, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C.

pen., în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Inculpatul A.C.

a fost, de asemenea, condamnat la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74, 76 lit. a) C. pen., la 6 luni închisoare

pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 74, 76 lit. d) C. pen. și la 10 luni închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 74, 76 lit. c) C. pen., pedepse ce au fost contopite,

în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., în

pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Prin aceeași

sentință, s-a mai dispus condamnarea inculpatului G.C.E. la 3 ani închisoare și

2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74, 76 lit. a) C.

pen., la 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74, 76 lit. d) C. pen., și la 10 luni

închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74, 76 lit. c) C. pen., pedepse ce

au fost contopite, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin.

(1) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a făcut

aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în

baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților reținerea

din 29 octombrie 2009 până la 30 octombrie 2009 și s-a constatat că față de

aceștia a fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea,

în perioada 30 octombrie 2009-27 ianuarie 2010.

În temeiul

art. 86

1

alin. (2) C. pen. și art. 86

2

C. pen., s-a dispus

suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, pe durata unui termen de încercare

de 5 ani, inculpații fiind obligați să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute

de art. 86

3

alin. (1) lit. a)-d) C. pen. și celei prevăzute de art. 86

3

alin. (3) lit. f) C. pen., respectiv să efectueze o dată pe an, pe durata termenului

de încercare, analize medicale în scopul depistării consumului de droguri, la data

stabilită de consilierul de probațiune.

Au fost puse în

vedere inculpaților dispozițiile art. 86

4

C. pen. și s-a făcut aplicarea

art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpații M.S., A.C.

și G.C.E. au fost achitați pentru infracțiunile prevăzute de art. 323 alin. (1)

și (2) C. pen., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000.

În baza art. 118

lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A.C. a șase bancnote în

cupiură de 1 RON, rulate sub formă de țeava, două lopățele confecționate din carton

pentru dozarea drogurilor, o folie staniol folosită la încălzirea drogurilor și

două seringi tip insulina, aflate la sediul Tribunalului Hunedoara și înregistrate

în registrul de corpuri delicte la, dispunându-se, totodată, restituirea către acesta

a următoarelor bunuri: o ciocolată P. și un telefon mobil marca N., culoare gri

cu alb, cu acumulator și cartelă SIM C., aflate la sediul Tribunalului Hunedoara

și înregistrate în registrul de corpuri delicte.

De asemenea, s-a

dispus restituirea către inculpatul G.C.E. a unui telefon mobil marca N., culoare

verde, prevăzut cu cameră foto, cu acumulator și a unei cartele SIM C., aflate la

sediul Tribunalului Hunedoara și înregistrate în registrul de corpuri delicte, iar,

către inculpatul M.S. a următoarelor bunuri: un telefon mobil marca N., culoare

albastru cu gri, cu acumulator, un telefon mobil marca N., culoare roșu cu negru,

cu acumulator și 3 cartele C., aflate la sediul Tribunalului Hunedoara și înregistrate

în registrul de corpuri delicte.

Totodată, inculpații

au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

În cauza de față

s-au efectuat acte premergătoare din care au rezultat indicii că mai multe persoane

din municipiul Târgu Jiu sunt implicate în activități ilegale circumscrise traficului

de droguri, pe baza acestora, Biroul Teritorial Gorj al D.I.I.C.O.T. dispunând,

la data de 26 octombrie 2009, începerea urmăririi penale față de inculpații M.S.

și A.C., iar, la data de 29 octombrie 2009, față de inculpatul G.C.E., pentru infracțiunile

de trafic și consum de droguri de risc și mare risc.

Pentru dovedirea

activității infracționale a inculpaților, s-au efectuat acte de urmărire penală,

constând în percheziții domiciliare, interceptări ale comunicărilor și convorbirilor

telefonice și supravegheri operative. Cu ocazia percheziției domiciliare realizate

la locuința din București a inculpatului A.C., au fost descoperite pe masa din sufragerie,

într-o farfurioară, patru bancnote de un RON răsucite în formă de tub și două cartoane

de culoare alb-roșie, sub formă de lopățică, iar într-o vestă de culoare neagră

două seringi tip insulina și o pungă de sare de lămâie, introduse într-o folie spartă,

inscripționată „Apă pentru preparate injectabile". Totodată, în locuință a

fost găsit și inculpatul M.S., iar, în urma controlului efectuat asupra lui, a fost

identificată o folie de sintalgon clorhidrat de metadonă, conținând un număr de

10 comprimate. Cu aceeași ocazie, numita P.M.A. a predat organelor de poliție 10

comprimate de sintalgon clorhidrat de metadonă, care aparțineau lui A.C. Probele

ridicate de la cei doi inculpați au fost înaintate Laboratorului Central de Analiză

și Profil al Drogurilor, care a efectuat o constatare tehnico științifică, iar,

din raportul din 24 noiembrie 2009 al acestei instituții, rezultă că proba înaintată

este constituită din 10 comprimate care conțin ca substanță activă Metadonă Clorhidrat

(Methadone hydrochloride), substanță ce face parte din tabelul Anexă II din Legea

nr. 143/2000 și reprezintă un drog de mare risc.

De asemenea, în

raportul de constatare tehnico științifică din 24 noiembrie 2009, întocmit de Laboratorul

Central de Analiză și Profil al Drogurilor, au fost analizate și cele 10 comprimate

de clorhidrat de metadonă Z., ridicate cu ocazia percheziției corporale efectuate

asupra inculpatului M.S., concluziile fiind aceleași cu cele din raportul de constatare

tehnico științifică întocmit pentru substanțele ridicate de la inculpatul A.C. (predate

de numita P.M.A.).

A mai reținut

instanța că, la data de 29 octombrie 2009, s-a procedat la efectuarea unei percheziții

domiciliare și la locuința inculpatului G.C.E., ocazie cu care în dormitor, pe un

dulap, pe o farfurie de culoare albastră, a fost găsită o bancnotă de un leu și

un praf de culoare albă, despre care G.C.E. a declarat că este cocaină și o folosește

pentru consum propriu. Praful de culoare albă a fost înaintat Laboratorului Central

de Analiză și Profil al Drogurilor, iar din concluziile raportului de constatare

tehnico științifică din 24 noiembrie 2009, a rezultat că proba înaintată în cauză,

primită de la inculpatul G.C.E., este constituită din 0,03 grame pulbere care conține

cocaină, fenacetină și lidocaină, cocaina făcând parte din tabelul Anexă II din

Legea nr. 143/2000 și reprezentând un drog de mare risc.

S-a arătat de

către Tribunal că toți cei trei inculpați au recunoscut deținerea de droguri pentru

consum propriu, iar inculpații A.C. și G.C.E. și faptul că, în mai multe rânduri,

în locuințele lor din București, respectiv Târgu Jiu, au consumat droguri împreună

sau cu alte persoane, declarații care, coroborate cu procesele-verbale de percheziție

domiciliară, cu procesele-verbale de cântărire și testare cu trusa narcotest a drogurilor,

cu concluziile rapoartelor de constatare tehnico științifică, cu

procesele-verbale de redare a interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice,

precum și cu declarațiile martorilor, au condus judecătorul fondului la concluzia

că aceștia au procurat, transportat, deținut și oferit spre consum, tară drept,

droguri de mare risc.

În drept, instanța

a apreciat că faptele inculpaților M.S., A.C. și G.C.E., care au consumat droguri

de mare risc și au procurat, transportat, deținut și oferit spre consum, fără drept,

astfel de droguri, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute

de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și, respectiv, de art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., sens în care a dispus,

în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice. Sub acest aspect,

s-a menționat faptul că art. 2 alin. (1) și (2) și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000 reglementează câte două infracțiuni distincte de trafic și, respectiv

consum de droguri, și anume de risc și de mare risc, că, în cauză, inculpații au

consumat și traficat doar droguri de risc și că, în cazul infracțiunii prevăzute

de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, nu pot fi reținute dispozițiile

art. 41 alin. (2) C. pen., chiar dacă drogurile se consumă în mod repetat.

Cu privire la

faptele inculpaților A.C. și G.C.E. care, în mod repetat, și-au pus la dispoziție

locuința pentru consum de droguri în scop ilicit, Tribunalul a arătat că acestea

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 5 din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea

pedepselor aplicate inculpaților, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72

C. pen. și a reținut în favoarea acestora circumstanțe atenuante, făcând aplicarea

art. 74 și art. 76 lit. a), c) și d) C. pen. Totodată, față de faptul că inculpații

A.C. și G.C.E. se află la primul conflict cu legea penală, iar în cazul inculpatului

M.S., termenul de reabilitare raportat la condamnarea anterioară s-a împlinit fără

ca acesta să comită alte fapte de natură penală, instanța a apreciat că scopul pedepselor

poate fi atins și fără executarea lor, în condițiile art. 86

1

și urm.

C. pen.

În ceea ce privește

infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

instanța a dispus achitarea inculpaților, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. d) C. proc. pen., constatând că lipsește latura obiectivă a acesteia,

întrucât inculpații nu au consumat droguri de risc, ci de mare risc.

În mod similar,

Tribunalul a dispus și în cazul infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) și

(2) C. pen., achitarea inculpaților, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu

art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind că probele administrate în cauză nu au

confirmat vreo asociere a acestora realizată în scopul săvârșirii de infracțiuni.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel inculpații M.S., A.C. și G.C.E., solicitând, în principal,

desființarea hotărârii pronunțate de prima instanță și trimiterea cauzei spre rejudecare,

având în vedere că nu a fost pusă în discuția părților schimbarea de încadrare juridică

a faptelor, iar între considerente și dispozitiv există contradicție, instanța omițând

să insereze în dispozitiv mențiunile referitoare la achitarea inculpaților pentru

infracțiunile prevăzute de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., art. 2 alin. (1) și

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În subsidiar,

inculpatul A.C. a solicitat achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de art. 2 și art. 4 din Legea nr. 143/2000, având în vedere că nu există probe din

care să rezulte că a realizat acte materiale care întrunesc elementele constitutive

ale acestora infracțiuni, precum și sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.

5 din Legea nr. 143/2000, pentru lipsa elementului subiectiv, respectiv intenția

de comitere a faptei. Totodată, în cazul în care instanța apreciază că sunt întrunite

elementele constitutive ale acestor infracțiuni, inculpatul a solicitat să se constate

că faptele săvârșite sunt lipsite în mod vădit de pericol social și să se dispună

achitarea sa în acest temei.

Atât inculpatul

A.C., cât și apelanții M.S. și G.C.E. au criticat hotărârea primei instanțe sub

aspectul greșitei individualizări a pedepselor, solicitând reducerea cuantumului

acestora, prin acordarea unei eficiente sporite dispozițiilor art. 76 C. pen.

Prin decizia penală

nr. 169VA din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, a respins,

ca nefondate, apelurile declarate de inculpații M.S., A.C. și G.C.E. împotriva sentinței

penale nr. 130 din 1 iulie 2011 a Tribunalului Hunedoara și a dispus obligarea apelanților

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a constatat că Tribunalul a pus în discuția părților cererea

de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de reprezentantul Parchetului

și a dat posibilitatea inculpaților să își exprime punctul de vedere asupra acesteia,

concluziile lor fiind consemnate în încheierea de ședință din 16 iunie 2011, anterior

dezbaterii în fond a cauzei.

Totodată, s-a

arătat că, între considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia, nu există contradicții,

instanța de fond inserând în cuprinsul hotărârii dispoziția referitoare la achitarea

inculpaților de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 323

alin. (1) și (2) C. pen., art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, reevaluând

materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel a constatat că instanța

de fond a reținut o corectă stare de fapt și a dat acesteia o încadrare juridică

legală, stabilind că inculpații M.S., A.C. și G.C.E., în cursul anilor 2008-2009,

au deținut, au consumat și au traficat droguri de mare risc, fapte care întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 4 alin. (2) și

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

iar inculpații A.C. și G.C.E. au tolerat consumul de droguri în mai multe rânduri

în locuințele lor, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

În ceea ce îl

privește pe inculpatul A.C., s-a arătat că acesta nu a contestat faptul că a consumat

droguri de mare risc și că, în acest scop, le-a cumpărat de la P.S.A., declarând

că „s-a întâmplat în câteva rânduri să consum droguri împreună cu M. și G., acest

lucru întâmplându-se în locuința mea fără a fi nimic organizat". A subliniat

instanța că, pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute

de art. 4 din Legea nr. 143/2000, este suficient să fie realizată una dintre modalitățile

alternative prevăzute de textul de incriminare, or, în speță este indubitabil că

inculpatul a cumpărat și, în consecință, a și deținut droguri de mare risc, astfel

că susținerea sa în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

ori că ar fi trebuit completată probațiunea cu o constatare medico legală ori o

expertiză din care să rezulte că era consumator de droguri, a fost apreciată ca

fiind vădit nefondată. În legătură cu infracțiunea prevăzută de art. 5 din Legea

nr. 143/2000, Tribunalul a făcut aceleași precizări cu privire la elementul material

al laturii obiective și a arătat că legea incriminează inclusiv tolerarea consumului

de droguri, fiind lipsită de relevanță apărarea fundamentată pe faptul că inculpatul

nu ar fi organizat consumul de droguri în locuința sa. De asemenea, nici apărarea

legată de faptul că locuința nu era proprietatea sa, ci a părinților săi nu a fost

primită de instanță, în condițiile în care, din probele dosarului, rezultă că inculpatul

folosea această locuință ca și reședință în perioada derulării studiilor, fiind

pusă la dispoziție, în acest scop, de către părinții săi. Referitor la infracțiunea

prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2003, Curtea a arătat că soluția

de condamnare a celor trei inculpați este legală și temeinică, din probațiunea administrată

și, în special, din conținutul convorbirilor telefonice, coroborate cu obiectele

găsite în posesia inculpaților, rezultând că aceștia nu au fost doar consumatori

de droguri de mare risc, ci au și traficat astfel de substanțe. S-a apreciat, de

asemenea, ca fiind nefondată și solicitarea inculpatului A.C. de a se considera

că faptele săvârșite nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, arătându-se

de către instanță că traficul de droguri de mare risc, punerea la dispoziție a locuinței

în vederea consumului de droguri și deținerea acestora în vederea consumului sunt

fapte deosebit de grave, cu consecințe dramatice pentru sănătatea persoanelor și

echilibrul acestora, astfel încât nu se poate considera că sunt în mod vădit lipsite

de importanță ori că lezarea adusă valorilor sociale ocrotite prin norma de încriminare

a fost una minimă.

Totodată, Curtea

de Apel a constatat că și pedepsele aplicate inculpaților de către instanța de fond

au fost corect individualizate, prin luarea în considerare a tuturor criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., dându-se o eficiență maximă circumstanțelor favorabile

inculpaților și dispunându-se suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor.

În aceste condiții, Curtea a apreciat că nu există temeiuri pentru a se dispune

diminuarea cunatumului sancțiunilor penale și că măsurile de supraveghere instituite

în sarcina inculpaților sunt benefice acestora, în scopul prevenirii reiterării

comportamentului infracțional.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpații M.S. și A.C., reiterând

parțial criticile formulate în apel.

Astfel, invocând

cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., recurentul

A.C. a susținut, în esență, că instanțele de fond și de apel au comis o gravă eroare

de fapt, ce a avut drept consecință greșita sa condamnare pentru comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. 2 alin. (2), art. 4 alin. (4) și art. 5 din Legea nr. 143/2000,

materialul probator administrat în cauză nefăcând, în opinia sa, dovada săvârșirii

faptelor penale de care este acuzat. Ca urmare, s-a solicitat de către inculpat

casarea hotărârilor pronunțate de instanțele inferioare și achitarea sa sub aspectul

respectivelor infracțiuni, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, conform dispozițiilor art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., având în vedere că faptele ce

i-au fost reținute în sarcină nu prezintă, în concret, gradul de pericol social

al unor infracțiuni.

Totodată, prin

prisma motivului de recurs reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct. 14

C. proc. pen., atât inculpatul A.C., cât și recurentul M.S. au criticat hotărârile

pronunțate de Tribunal și Curtea de Apel sub aspectul greșitei individualizări a

pedepselor ce le-au fost aplicate, solicitând reducerea cuantumului acestora, prin

acordarea unei eficiente sporite dispozițiilor art. 74, 76 C. pen., precum și schimbarea

modalității de executare, prin aplicarea prevederilor art. 81 C. pen. (inculpatul

A.C.).

Deși în cuprinsul

memoriului scris depus la dosar, inculpatul A.C. a invocat și cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., susținând că hotărârea instanței

de fond este lovită de nulitate absolută întrucât conține o contradicție între considerente

și dispozitiv, cu ocazia cuvântului la dezbateri, apărătorul ales al recurentului

nu a mai reiterat această critică, arătând în mod expres că nu înțelege să o mai

susțină.

Examinând hotărârile

atacate prin raportare la motivele de recurs invocate, circumscrise cazurilor de

casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen.,

Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpații M.S. și A.C. ca fiind

nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

privește eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., este de menționat că aceasta poate exista numai

dacă se constată că situația de fapt reținută de judecătorul fondului și confirmată

de instanța de prim control judiciar este în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă

din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie

să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită gravă, și anume

să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și necontroversat contrară

probelor existente la dosar, și să fie esențială, adică să aibă o influență bine

precizată asupra soluției. Existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate

rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, așa cum s-a arătat anterior,

numai dintr-o discordanță evidentă dintre situația de fapt reținută și conținutul

real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecință

pronunțarea unei alte soluții decât cea pe care materialul probator o susținea.

În speță, însă,

Înalta Curte nu a identificat în cadrul situației de fapt reținute niciun aspect

esențial stabilit de instanțele inferioare care să vină în contradicție evidentă

și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiate

susținerile recurentului A.C. în sensul că nu ar fi săvârșit infracțiunile reținute

în sarcina sa și că ar fi fost, așadar, comisă o gravă eroare de fapt. Fără a relua

sau a reface raționamentele instanței de fond și a celei de prim control judiciar

realizate în interpretarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu

există vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele

hotărârilor atacate cu privire la săvârșirea de către inculpatul recurent a infracțiunilor

prevăzute de art. 2 alin. (2), art. 4 alin. (2) și art. 5 din Legea nr. 143/2000,

pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, situația de fapt reținută fiind

în deplină concordanță cu dovezile administrate, respectiv: declarațiile date în

cursul urmăririi penale de inculpații M.S. (în care a recunoscut că a consumat în

mai multe rânduri droguri la locuința inculpatului A.C., împreună cu acesta și cu

alte persoane) și G.C.E. (în cuprinsul cărora a arătat că a consumat de mai multe

ori droguri împreună cu inculpatul A.C. și că acesta din urmă a adus astfel de substanțe,

pe care le procura prin intermediul inculpatului M.S.), declarațiile date de aceiași

inculpați în fața instanței de fond (în care au reiterat faptul că au consumat de

mai multe ori droguri împreună cu inculpatul A.C., care și-a pus la dispoziție în

acest scop locuința sa din București), depozițiile martorilor P.M.A. (în care a

arătat că este prietenă cu inculpatul A.C. și știe faptul că acesta este consumator

de droguri) și C.L.N. (care a confirmat că inculpatul G.C.E. consumă droguri împreună

cu coinculpații M.S. și A.C.), procesul verbal de percheziție domiciliară și planșele

foto anexate (din care rezultă că, la data de 28 octombrie 2009, la locuința inculpatului

A.C., au fost descoperite pe masa din sufragerie, într-o farfurioară, patru bancnote

de un RON răsucite în formă de tub și două cartoane de culoare alb-roșie, sub formă

de lopățică, iar într-o vestă de culoare neagră două seringi tip insulina și o pungă

de sare de lămâie, introduse într-o folie spartă, inscripționată „Apă pentru preparate

injectabile", fiind depistat și inculpatul M.S. care avea asupra sa o folie

de sintalgon clorhidrat de metadonă, conținând un număr de 10 comprimate; cu aceeași

ocazie, martora P.M.A. a predat organelor de poliție 10 comprimate de sintalgon

clorhidrat de metadonă, care aparțineau inculpatului A.C., raportul de constatare

tehnico științifică din 24 noiembrie 2009 al I.G.P.R. - B.C.C.O. (care a stabilit

că proba ridicată de la locuința inculpatului A.C. este constituită din 10 comprimate

care conțin ca substanță activă Metadonă Clorhidrat (Methadone hydrochloride), substanță

ce face parte din Tabelul nr. II anexă la Legea nr. 143/2000 și reprezintă un drog

de mare risc, raportul de evaluare din 29 octombrie 2009 întocmit de Agenția Națională

Antidrog - Centrul de prevenire, evaluare și consiliere Gorj (din care rezultă că

inculpatul A.C. este consumator de heroină de circa 1 an), notele de redare a conținutului

convorbirilor telefonice purtate de inculpatul A.C. cu M.S., dar și cu alte persoane,

din care rezultă implicarea sa în traficul de substanțe interzise și împrejurarea

că a fost principalul finanțator al activității frauduloase desfășurate de inculpatul

M.S., datorită faptului că provenea dintr-o familie cu posibilități financiare,

precum și declarațiile date de inculpatul A.C. în fața organelor de anchetă penală

(în cuprinsul cărora a recunoscut că este consumator de droguri, că a procurat în

repetate rânduri astfel de substanțe pentru a le consuma împreună cu inculpații

G.C.E. și M.S. și că și-a pus la dispoziție locuința din București pentru a permite

consumul de stupefiante).

Toate aceste probe

confirmă pe deplin situația de fapt reținută de Tribunal și însușită de Curtea de

Apel cu privire la comiterea de către inculpatul A.C. a infracțiunilor pentru care

a fost condamnat, instanța de recurs neidentificând vreo discordanță între aceasta

și conținutul real al dovezilor administrate pentru a putea concluziona că s-a comis

o gravă eroare de fapt și că este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat, în mod neîntemeiat, de

către recurent.

De altfel, în

motivele scrise de recurs și susținute oral cu ocazia dezbaterilor, nici inculpatul

nu a invocat aspecte esențiale, necontroversate și evidente, ce ar rezulta din compararea

conținutului probelor cu soluția de condamnare dispusă, făcând doar o interpretare

proprie a probelor administrate, din care, în opinia sa, nu ar rezulta comiterea

infracțiunilor ce i s-au reținut în sarcină și solicitând, prin reiterarea unor

aspecte deja analizate de către instanța fond și cea de prim control judicar, reinterpretarea

și reaprecierea materialului probator, operațiune care, în situația inexistenței

unei erori grave de fapt, cum este cazul în speță, nu se poate realiza prin prisma

dispozițiilor art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Ca urmare, constatând

că, în cauză, există o concordanță deplină între dovezile administrate și situația

de fapt stabilită de Tribunal și Curtea de Apel cu privire la inculpatul A.C., nefiind

indicată de recurent și nici identificată de instanța de recurs vreo probă a cărei

existență sau inexistență să fi fost în mod eronat afirmată de instanțele inferioare

sau al cărei conținut să fi fost redat contrar a ceea ce este evident și fără posibilitate

de controversă, Înalta Curte consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut

de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind ca fiind neîntemeiate criticile

formulate sub acest aspect de inculpatul recurent.

Motivul de recurs

reglementat de pct. 18 al art. 385

9

C. proc. pen. nu poate fi reținut

nici din perspectiva dispozițiilor obligatorii ale deciziei în interesul legii

nr. 8 din 9 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite,

constatându-se, pe baza materialului probator administrat în cauză, că circumstanțele

reale ale săvârșirii faptelor și cele personale ale inculpatului A.C. conduc la

concluzia certă că faptele comise de acesta, prin conținutul lor concret și prin

atingerea importantă adusă valorilor sociale apărate de lege, prezintă gradul de

pericol social al infracțiunilor prevăzute de art. 4 alin. (2), art. 2 alin.

(2) și art. 5 din Legea nr. 143/2000, ultimele cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen.. Astfel, având în vedere perioada mare de timp în care a acționat inculpatul,

împreună cu alte persoane cu aceleași preocupări pe linia consumului și traficului

de droguri, multitudinea actelor materiale comise, precum și consecințele nefaste

ale acestora asupra sănătății publice și siguranței persoanelor, Înalta Curte apreciază

că, în cauză, s-a realizat de către instanța de fond și cea de prim control judiciar

o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 18 alin. (2) C. pen., stabilindu-se

în mod întemeiat că faptele comise de recurent prezintă gradul de pericol social

al infracțiunilor pentru care acesta a fost condamnat.

privește proporționalizarea pedepselor cu închisoarea aplicate recurenților M.S.

și A.C., aspect criticat de aceștia prin prisma cazului de casare prevăzut de

art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă

evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ținându-se seama

de circumstanțele reale ale comiterii faptelor și circumstanțele personale ale inculpaților,

în raport cu care au fost stabilite sancțiuni penale judicios individualizate atât

în privința cuantumului, cât și a modalității de executare, apte să asigure realizarea

scopului preventiv - educativ al pedepsei.

În mod justificat,

la alegerea tratamentului sancționator aplicat inculpaților, au fost avute în vedere

importanța deosebită a valorilor sociale lezate prin săvârșirea infracțiunilor,

durata mare în timp a desfășurării activității infracționale, modalitatea în care

aceștia au acționat și multitudinea actelor materiale comise, precum și comportamentul

lor procesual, inculpatul A.C. revenind, parțial, în fața instanței de fond, fără

nicio explicație credibilă și în pofida probelor certe de vinovăție administrate

până în acel moment în cauză, asupra declarațiilor de recunoaștere necondiționată

a faptelor date în cursul urmăririi penale, în scopul evident de a obține exonerarea

sa de răspundere pentru o parte din infracțiunile ce au format obiectul acuzației

penale.

De asemenea, în

mod corect au fost valorificate în procesul de cuantificare a sancțiunilor penale

aplicate inculpaților datele ce caracterizează persoana acestora, respectiv lipsa

antecedentelor penale - în cazul inculpatului A.C., și conduita adecvată în cadrul

relațiilor sociale în perioada de timp scursă de la data ultimei condamnări - în

ceea ce-l privește pe inculpatul M.S., împrejurări în raport cu care instanța de

fond a dat dovadă de suficientă clemență, prin reținerea în favoarea recurenților

a dispozițiilor art. 74 C. pen., cu consecința reducerii pedepselor sub minimul

special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite, și suspendarea sub supraveghere

a executării acestora, în condițiile art. 86

1

C. pen.

Având în vedere

aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că pedepsele aplicate recurenților inculpați

de judecătorul fondului și confirmate de instanța de prim control judiciar au fost

corect individualizate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute

de art. 72 alin. (1) C. pen., astfel încât nu se impune stabilirea unor sancțiuni

penale mai ușoare, care ar fi insuficiente pentru a asigura reeducarea acestora

și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Înalta Curte nu

poate da curs nici solicitării recurentului A.C. de aplicare a dispozițiilor

art. 81 C. pen., având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că nu este îndeplinită,

în cauză, cerința referitoare la limita maximă a pedepsei rezultante aplicate pentru

concursul de infracțiuni, prevăzută de alin. (2) al acestui articol, precum și aprecierea,

fundamentată pe gravitatea infracțiunilor și comportamentul procesual oscilant manifestat

pe parcursul procedurii judiciare, că scopul sancțiunii penale nu poate fi atins

decât prin supunerea inculpatului, pe durata termenului de încercare, unor măsuri

de supraveghere specială din partea organelor judiciare și cerinței ca acesta să

respecte anumite obligații stabilite de instanța de judecată, în condițiile legii.

În consecință,

constatând, față de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt

incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18

și 14 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385

alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta

Curte, în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații M.S. și A.C. și, având în vedere faptul că aceștia

sunt cei care se află în culpă procesuală, va dispune, în temeiul art. 192

alin. (2) și alin. (4) C. proc. pen., obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații M.S. și A.C. împotriva deciziei penale nr. 169/A

din 14 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul

inculpat M.S. la plata sumei de 700 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul

inculpat A.C. la plata sumei de 475 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 75 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

1 noiembrie 2012.