ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 45/2010

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea adresată Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, la data de 27 decembrie 2006, reclamanta U.J.C.C. Mehedinți (F. Mehedinți) a chemat în judecată pe pârâtele SC C.C. SRL și SC M. SA, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6219 din 30 decembrie 2002 de Biroul Notarilor Publici M.G.O., A.A.J.

și asociații, pentru terenul în suprafață de 7178 mp, situat în Drobeta Turnu Severin, str. Banoviței, județul Mehedinți având ca vecini la răsărit, str. Banoviței, la apus și miazănoapte SC M. SA, iar la miazăzi, F. Mehedinți, și notate pe fișa cadastrală cu nr. l CC/20 suprafață 579 mp; 1 CC/21 - suprafață 799 mp; 1 CC/22 - suprafață 898 mp; 1 CC/23 - suprafață 254 mp; ICC/24 - suprafață 386 mp; ICC/25 - suprafață 539 mp; 1 CC/26 - suprafață 209 mp; 1 CC/27 - suprafață 606 mp; 3CC - suprafață 2908 mp și anularea înscrierii terenurilor în suprafață de 7178 mp din filele de carte funciară nr. 8858/N, 8859/N, 8860/N, 8861/N, 8862/N, 8863/N, 8864/N, 8865/N, 8850/N., cu cheltuieli de judecată. Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin sentința nr. 427 din 02 februarie 2007, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, apreciind că litigiul este neevaluabil în bani și este de natură comercială.

Prin sentința nr. 272 din 1 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr. 4037/101/2007, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta U.J.C.C. Mehedinți (F. Mehedinți). Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 28 mai 2001 a fost emis de Ministerul Agriculturii Alimentației și Pădurilor certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 2135 pe numele SC M. SA Drobeta Turnu Severin privind o suprafață de 67.049.14 mp, din care în cotă-parte indiviză o suprafață de 1.124,76 mp, conform H.G. nr. 834/1991 și H.G. nr. 500/1994, reclamanta prin reprezentant legal acceptând să semneze un proces verbal privind vecinătățile terenului aparținând SC M.; în urma obținerii acestui titlu de proprietate, terenul a fost întabulat în cartea funciară în cadrul biroului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin la nr. 7533/N.

La data de 30 decembrie 2002, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6219, potrivit căruia SC M. SA a vândut SC H.I. SRL mai multe suprafețe de teren, situate în Drobeta Turnu Severin, str. Banoviței, județul Mehedinți, între aceste suprafețe regăsindu-se și cele notate pe fișa cadastrală cu: nr. l CC/20 suprafață 579 mp; 1 CC/21 - suprafață 799 mp; 1 CC/22 - suprafață 898 mp; 1 CC/23 - suprafață 254 mp; 1 CC/24 - suprafață 386 mp; 1 CC/25 - suprafață 539 mp; 1 CC/26 - suprafață 209 mp; 1 CC/27 - suprafață 606 mp; 3CC - suprafață 2908 mp, suprafața totală a acestora fiind de 7.178 mp. S-a mai reținut că, la data de 05 ianuarie 2005, pe baza actului adițional întocmit de SC H.I.

SRL, prin încheierea nr. 429 pronunțată de judecătorul delegat de pe lângă Tribunalul București, s-a luat act de schimbarea denumirii societății din SC H.I. SRL în SC C.C. SRL, iar SC M. SA și-a schimbat denumirea în SC M.T. SA; totodată, s-a dispus întabularea dreptului de proprietate în favoarea cumpărătoarei SC C.C. SRL. Instanța de fond a constatat că prin sentința nr. 7356 din 06 noiembrie 1997 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin a fost admisă acțiunea reclamantei F. Mehedinți, reorganizată conform Legii nr. 1/2005, având în prezent denumirea de U.J.C.C.

Mehedinți și a fost obligată pârâta SC M. SA să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenurile și construcțiile situate în Drobeta Turnu Severin, str. Banoviței, județul Mehedinți - Centrul Comercial M., sentința rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 5772 din 13 octombrie 1998 a Curții de Apel Craiova și pusă în posesie la data de 18 decembrie 1998. Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, tribunalul a constatat că terenul în litigiu în suprafață de 7178 mp este parte din suprafața totală înscrisă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 2135 și corespunde cu cel înscris în contractul de vânzare-cumpărare nr. 6219/2002 și se suprapune cu terenul ce a făcut obiectul sentinței nr. 7356 din 06 noiembrie 1997. Față de această situație, tribunalul a constatat că, în speță, este vorba de vânzarea lucrului altuia, fapt ce se sancționează cu nulitatea relativă a contractului de vânzare-cumpărare, nulitate ce poate fi invocată numai de către cumpărătorul de bună-credință și nu de pretinsul adevăratul proprietar.

Față de aceste precizări instanța a apreciat că, deși în acțiunea formulată reclamanta a solicitat nulitatea absolută parțială, doar pentru terenurile care apreciază că sunt ale sale, din motivarea cererii a rezultat că s-a solicitat acest fapt doar pentru că s-a vândut un teren ce îi aparținea, fără să arate care au fost împrejurările ce au existat la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, împrejurări din care să rezulte că și cumpărătorul a fost de rea-credință. S-a mai reținut că prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a invocat o fraudă la lege prin aceea că administratorul din prezent al SC C.C. SRL – B.E. era la momentul vânzării administratorul vânzătoarei SC M. SA, susținere neconfirmată întrucât conform extrasului emis de O.R.C.

de pe lângă Tribunalul Mehedinți a rezultat că cel în cauză a fost numit administrator la SC C. la 20 decembrie 2004, ulterior încheierii contractului de vânzare - cumpărare din decembrie 2002. Susținerea potrivit căreia procesul verbal de delimitare a vecinătăților a fost semnat de reprezentantul reclamantei fără să îi fie arătată și o hartă a terenului a fost înlăturată sub motiv că nu este de natură să demonstreze reaua-credință a cumpărătoarei în condițiile în care buna-credință se prezumă, iar la momentul vânzării exista un certificat de atestare a dreptului de proprietate în favoarea SC M. SA, terenul fiind întabulat în cartea funciară pe numele SC M. SA.

Prin urmare, tribunalul a apreciat că nu s-a făcut dovada relei-credințe la momentul încheierii contractului, dovadă care îi incumbă reclamantei conform art. 1169 C. civ., așa încât acțiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată, iar pe cale de consecință a fost respinsă și cererea privind anularea înscrierii în cartea funciară. Prin decizia nr. 211 din 26 august 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, s-a respins, ca nefundat, apelul reclamantei U.J.C.C. MEHEDINȚI (F. MEHEDINȚI și aceasta a fost obligată să plătească intimatei pârâte SC C.C. SRL suma de 500 lei cheltuieli de judecată. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs arătând că instanța de apel nu s-a pronunțat motivat asupra îndeplinirii formalităților de publicitate imobiliară, în temeiul art. 28 din Legea nr. 7/1996.

În continuare, recurenta critică soluția pronunțată în apel sub aspectul dovedirii relei-credință a pârâtei la încheierea actului de vânzare-cumpărare și a neîndeplinirii condițiilor legale pentru constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare. În consecință, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, invocând art. 304 pct. 7 C. proc. civ. La data de 11 septembrie 2009 intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care solicită, în principal în temeiul art. 302 1 C. proc. civ., constatarea nulității recursului întrucât criticile formulate nu se încadrează în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1- 9 C. proc.

civ., iar pe fond solicită respingerea recursului ca nefondat. În ceea ce privește excepția nulității recursului, Înalta Curte urmează să o respingă, întrucât criticile formulate fac posibilă încadrarea lor în textul de lege invocat de recurentă, respectiv art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Pe fondul recursului, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca nefondat, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește critica recurentei vizând nepronunțarea instanței de apel asupra capătului capătul de cerere privind întabularea în temeiul art. 28 din Legea nr. 7/1996, Înalta Curte urmează să îl respingă, întrucât instanța de apel a analizat toate aspectele prin prisma obiectului litigiului fixat de recurentă prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, instanța de apel a examinat pricina din perspectiva unei cereri de constatare a nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare pentru fraudă la lege, analizând respectarea cerințelor legale pentru încheierea valabilă a actului de vânzare-cumpărare contestat în cauză. Susținerea recurentei potrivit căreia reaua-credință a pârâtei a fost dovedită în cauză prin prisma faptului că înscrisurile ce dovedesc dreptul de proprietate ar cuprinde o serie de nereguli sau ar fi fost falsificate, în mod corect instanța de apel a apreciat că, atâta timp cât reclamanta nu le-a contestat pe căile legale, contractul de vânzare-cumpărare este legal încheiat, situație în care toate aceste argumente sunt irelevante în prezenta cauză.

În mod corect instanța de apel a reținut faptul că motivele invocate drept cauză de nulitate, și anume vânzarea unui teren proprietatea recurentei, ne situăm în ipoteza vânzării lucrului altuia, care, constituie cauză de nulitate relativă și nu de nulitate absolută, sancțiune ce poate fi invocată numai de către cumpărătorul de bună-credință. Or, recurenta din prezenta cauză este un terț față de contractul contestat, astfel încât nu poate invoca vânzarea lucrului altuia în litigiul dedus judecății. Potrivit art. 968 C. civ., cauza este ilicită când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice. În legislația civilă nu numai că este interzisă vânzarea bunului altuia, dar, așa cum rezultă din dispozițiile art. 1895 și urm. C. civ., titlul translativ de proprietate care emană de la un neproprietar este una din condițiile cerute pentru a se putea dobândi proprietatea prin uzucapiune de 10-20 ani.

Nu trebuie înțeles însă că adevăratul proprietar se află la discreția celor ce doresc să dispună de bunurile sale. Prin vânzarea bunului său de către o persoană, adevăratul proprietar nu își pierde dreptul. Dacă bunul se află în posesia altei persoane, adevăratul proprietar poate recurge la acțiunea în revendicare, iar dacă stăpânește bunul, va opune cu succes dreptul său de proprietar celui ce invocă drept titlu actul încheiat cu un neproprietar. Cauza convenției de vânzare-cumpărare încheiată de reclamantă nu este contrară bunurilor moravuri sau ordinii de drept, deci convenția nu este lovită de nulitate absolută, așa cum reclamanta a susținut în acțiune.

Singura ipoteză în care ar fi putut opera sancțiunea nulității absolute ar fi fost frauda la lege, care presupune conivența cumpărătorului la momentul încheierii contractului, pe care cele două instanțe au analizat-o, apreciind că pentru a se reține frauda la lege, una din cerințele esențiale este reaua-credință a cumpărătorului. Însă, recurenta în dovedirea cererii sale a înțeles să se prevaleze numai de faptul că este proprietară asupra terenului, invocând titlul său de proprietate care este mai bine caracterizat, precum și împrejurarea că are posesia terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, apărări pe care instanțele le-au apreciat ca fiind fără relevanță într-o acțiune în constatarea nulității absolute a actului translativ de proprietate.

Referitor la critica recurentei că dreptul de proprietate este opozabil erga omnes fără înscriere în cartea funciară, având ca temei o hotărâre judecătorească, nu este fondată, deoarece se referă la situația în care dobânditorul are posibilitatea de a aduce terților calitatea sa de titular al dreptului de proprietate, posibilitate ce se realizează prin îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, moment de la care terții nu se pot prevala de necunoașterea calității de proprietar al celui care pretinde titular al unui astfel de drept, pentru a justifica o eventuală atingere adusă dreptului. Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală, fiind pronunțată cu respectarea corectă a aplicării legii incidente în cauză, a apreciat just situația de fapt pe baza tuturor probelor administrate și a examinat toate dispozițiile legale, situație, în care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantei. PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta U.J.C.C. Mehedinți (fostă F. Mehedinți) împotriva deciziei nr. 211 din 26 august 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2010.