ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3124/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3124/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 20 martie 2012, sub nr. 2303/198/2012, petentul PF C.G.G. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Compania Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - CESTRIN în principal, anularea procesului-verbal de contravenție seria R12 nr. 0081892 din 31 ianuarie 2012, cu consecința anulării sancțiunilor aplicate prin acesta iar în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale și a tarifului de despăgubire cu sancțiunea avertismentului. Prin Sentința civilă nr. 2083 din 16 aprilie 2013 instanța a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Brezoi și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sibiu.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 10 1 din O.G. ni 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2 din 01 februarie 2013, "(...) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul". Aceste dispoziții fiind procedurale, sunt de imediată aplicare. După cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de contravenție, contravenientul are domiciliul în localitatea Sibiu, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Sibiu. Prin Sentința nr. 3407 din 24 mai 2013, Judecătoria Sibiu a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul PF C.G.G.
în favoarea Judecătoriei Brezoi și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în vederea soluționării conflictului negativ de competență, cu motivarea că, analizând prevederile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 s-a constatat că dispozițiile legale incidente în speță se referă la competența, dată de art. 2 pct. 1 lit. d) și art. 3 pct. 1 C. proc. civ., tribunalelor și curților de apel în procesele și cererile în materie de contencios administrativ și nu cu privire la competența instanțelor privind plângerile contravenționale formulate, potrivit art. 10 din O.G. nr. 15/2002. Cu privire la conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele: Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria R12 nr. 0081692 din 31 ianuarie 2012, s-a reținut în sarcina petentului PF C.G.G.
faptul că la data de 21 august 2011, ora 01:21, locul DN 7 km 188+900 m, loc. Seaca, jud. Vâlcea, vehiculul cu nr. de înmatriculare X aparținând petentului a circulat fără a deține rovinietă valabilă, reținându-se în sarcina petentului contravenția prevăzută de dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, petentul fond sancționat cu aplicarea unei amenzi contravenționale în cuantum de 250 RON, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002 și fiind, totodată, obligat să achite și tariful de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, contravaloarea și modul de achitare a acestui tarif de despăgubire fiind indicate în înștiințarea de plată.
Totodată, instanța a constatat că locul în care s-a săvârșit fapta, și anume, DN 7 km 188+900 m, loc. Seaca, jud. Vâlcea, se află în circumscripția Judecătoriei Brezoi. Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, prin art. III alin. (2) aduce modificări O.G. nr. 2/2001 introducând, după art. 10 din actul normativ anterior menționat, art 10 1 conform căruia, prin derogare de la dispozițiile O.G.
nr. 2/2001, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul. Această normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2011 este cuprinsă în secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, denumită "modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal", legiuitorul făcând, așadar, distincția între cele două materii. Însă, potrivit dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul "dispoziții tranzitorii și finale", procesele în primă instanță, precum și în căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite, se judecă de instanțele competente, potrivit prezentei legi.
Alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează, în mod expres, la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv "recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel [alin. (2)], iar, conform alin. (3), procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei, sunt de competența tribunalelor, se trimit la tribunale". Așadar, din interpretarea textelor de lege mai sus evocate, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă, în mod restrictiv, la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.
Întrucât art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie chiar dacă materia contravențiilor conține dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, dispozițiile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii, iar textul se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare in extenso în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii. Reținând ca prevederile Legii nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după data intrării în vigoare a actului normativ anterior menționat, nu și celor în curs de soluționare, competența de soluționare a plângerii formulate de petentul PF C.G.G.
la data de 20 martie 2012 revine Judecătoriei Brezoi, această instanță fiind competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, dispozițiile procedurale care reglementează competența teritorială având caracter absolut. Față de aceste considerente, Înalta Curte, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a plângerii formulate de petentul PF C.G.G. în favoarea Judecătoriei Brezoi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei Brezoi. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2013. Procesat de GGC - GV
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.