ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3973/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3973/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei
Brezoi la data de 05 martie 2012 sub nr. 1689/198/2012 reclamanta SC C.R. SRL a
solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri
Naționale din România SA - CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție din
31 ianuarie 2012, cu consecința anulării sancțiunilor aplicate prin acesta.
Prin sentința civilă
nr. 1535 din 26 martie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 1689/198/2012 Judecătoria
Brezoi a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu,
reținând că, potrivit art. XXIII alin. (1) și (4) din Legea nr. 2 din 01
februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,
precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C.
proc. civ. raportat la art. 10
1
din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea
tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale
din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2 din 01 februarie 2013,
competența de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare
a contravenției aparține instanței de la sediul contravenientului, în speță, Judecătoria
Sibiu.
Astfel învestită, Judecătoria
Sibiu, apreciind că nu este competentă, prin sentința civilă nr. 3185 din 10
mai 2013, la rându-i, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea
Judecătoriei Brezoi, a constatat ivit conflictul negativ și a înaintat cauza către
I.C.C.J., reținând că din procesul-verbal de constatare a contravenției prevăzute
de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002, a rezultat că locul săvârșirii contravenției
se află pe DN 7 km 188+900 m S., județul Vâlcea, ce se află în circumscripția teritorială
a Judecătoriei Brezoi.
Ca atare, a stabilit că,
în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, conform
cărora competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție
pentru fapta prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 aparține instanței
în circumscripția căreia a fost săvârșită fapta.
În cauză nu sunt aplicabile
dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013, pe de o parte, întrucât prezenta plângere
contravențională a fost introdusă anterior acestei modificări, fiind guvernată de
legea veche, iar pe de altă parte, pentru că se referă la procesele din materia
contenciosului administrativ și fiscal, iar nu la cele din materie contravențională.
Învestită a se pronunța
prin regulator de competență, Înalta Curte constată că îi revine Judecătoriei Brezoi
competența de soluționare a plângerii contravenționale, pentru considerentele ce
succed:
În raport de obiectul
cauzei, respectiv plângere contravențională formulată împotriva unui proces - verbal
de constatare și sancționare a contravenției întocmit pentru încălcarea art. 8 din
O.G. nr. 15/2002, devin incidente dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001,
respectiv, cele cuprinse la art. 32, la care face trimitere O.G. nr. 15/2002 în
art. 10, conform cărora competența soluționării plângerii aparține judecătoriei
în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
În stabilirea instanței
competentă teritorial a soluționa prezenta plângere contravențională, problema care
se ridică în speță este de a stabili dacă modificările aduse prin art. III din Legea
nr. 2/2013, potrivit cărora plângerea se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție
domiciliază sau își are sediul contravenientul, sunt aplicabile.
Se observă că norma de
competență teritorială, derogatorie de la dispozițiile Ordonanței Guvernului
nr. 2/2001, este cuprinsă în Secțiunea a 2-a a Legii nr. 2/2013 care poartă denumirea:
Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în
materia contenciosului administrativ și fiscal, legiuitorul făcând, deci, distincția
între cele două materii.
Coroborând sediul materiei
cu dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 cuprinse în Capitolul III Dispoziții
tranzitorii și finale, se reține că acestea se referă numai la procesele în materia
contenciosului administrativ și fiscal, nu și la cele în materie contravențională.
Prin urmare, atâta vreme
cât art. XXIII nu cuprinde dispoziții tranzitorii exprese vizând competența teritorială
în materie contravențională, nefiind posibilă o interpretare extensivă a acestora
rezultă că prevederile modificatoare ale Legii nr. 2/2013 se aplică numai proceselor
începute după intrarea în vigoare a legii.
Or, în speță, plângerea
contravențională a fost introdusă la 5 martie 2012, anterior adoptării Legii
nr. 2/2013, instanța legal învestită fiind cea de la locul săvârșirii contravenției.
În considerarea celor
ce preced, având în vedere că locul săvârșirii contravenției a fost DN 7 km188+900m,
S., județul Vâlcea, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Brezoi,
competența
soluționării plângerii contravenționale revine, potrivit art. 32 din O.G. nr. 2/2001,
Judecătoriei Brezoi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 24 septembrie 2013.