Decizia nr. 870/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 3015/2018 a Curții de Apel București

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.08.2018 pe rolul Curții de Apel București, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia de impunere privind obligațiile fiscale stabilite în urma preluării acestora de la contribuabilii radiați nr. x din data de 27.04.2018, comunicată la data de 07.05.2018.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 3015 din 25 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov și a dispus din oficiu, restituirea cauțiunii în cuantum de 15.219,23 RON, achitată conform recipisei x/19.06.2018 la rămânerea definitivă a soluției de respingere a suspendării. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că Reclamanta a deținut calitatea de asociat în cadrul SCA "B.". Prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 15/27.03.2015 a SCA "B." a fost aprobată dizolvarea societății începând cu data de 15.04.2015 . Prin Decizia nr. 696/07.04.2015 emisă de Baroul București, societatea a fost dizolvată cu aceeași dată, reclamanta urmând a-și continua activitatea în cadrul Societății profesionale de avocați cu răspundere limitată omonime Fostul asociat, domnul C. a fost desemnat avocat coordonator cu obligația de a proceda la închiderea fiscală a societății după momentul radierii acesteia, prin depunerea Formularului 010 precum și a certificatului de atestare fiscală. Reclamanta a arătat prin cererea de chemare în judecată că d-nul C. nu și-a respectat obligația de a închide fiscal societatea și, ulterior radierii, fără a-i aduce la cunoștință, a desfășurat activități economice depunând în acest sens Decontul x de TVA conform Fișei sintetice totale poziția 55 nr. x - 2/05.06.2015 aferent activității economice din luna iunie 2015, în sumă de 5.518.846 RON. În luna august 2015 cu decontul cu numărul de înregistrare INTERNT- 78447727-2015 au fost declarate sume de rambursat în cuantum de 2.039.047 RON aferente perioadei de raportare august 2015. La data de 29.03.2017 s-a depus cererea de radiere din evidentele fiscale a societății SCA B.. Prin Notificarea nr. x/25.04.2017 emisă de ANAF Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice Serviciul Colectare și Executare Silită PJ în dosarul de executare silită nr. x i-a fost comunicată reclamantei deschiderea procedurii de angajare a răspunderii sale solidare în calitate de titular în cadrul SCA "B." pentru suma de 1.456.983,75 RON reprezentând 33,75% cotă parte din pasivul societății. La data de 27.04.2018 a fost emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov Decizia de impunere privind obligațiile fiscale stabilite în urma preluării acestora de la contribuabilii radiați nr. x prin care s-au stabilite obligații de plată totale de 1.719.232 RON, în sarcina reclamantei revenind 37,5% din obligațiile fiscale totale ale SCA B. Temeiul de drept al dispoziției este reprezentat de art. 23 alin. (3), art. 95 alin. (2) coroborat cu art. 148 și 149 din Legea 207/2015 cu modificările și completările ulterioare. Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat plângere prealabilă înregistrată sub nr. x/11 mai 2018 și a solicitat prin cererea care face obiectul prezentei cauze, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe care se întemeiază cererea reclamantei, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Cazurile bine justificate sunt exemplificate generic de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Suspendarea executării actului administrativ constituie o măsură excepțională prin care instanța de judecată înlătură caracterul executoriu din oficiu al actului administrativ, astfel că luarea acestei măsuri presupune dovedirea existenței acelor împrejurări care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, dar mai ales a necesității înlăturării temporare a caracterului executoriu al actului pentru a preveni o pagubă iminentă. Determinarea existenței cazului bine justificat nu presupune, deci, analiza în fond a legalității actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, fiind suficientă o analiză sumară a actului, în aparență, fără prejudecarea fondului, prin raportare la motivele de fapt și de drept invocate de reclamant în baza unui probatoriu minimal. Având în vedere aceste principii, în ceea ce privește existența cazului bine justificat, Curtea constată că, deși obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de suspendarea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale stabilite în urma preluării acestora de la contribuabilii radiați nr. x, argumentele reclamantei se sprijină pe nulitatea altor acte administrativ - fiscale, care nu pot face obiectul cercetării în cauza de față. Astfel, reclamanta nu numai că menționează în descrierea situației de fapt emiterea de către organele fiscale a unei notificări referitoare la atragerea răspunderii sale solidare pentru pasivul SCA B., dar formulează critici referitoare la acest act administrativ, deși este un act administrativ total distinct, supus unei proceduri de contestare și de suspendare separate. De asemenea, reclamanta invocă încălcarea de către reprezentantul desemnat pentru radierea fiscală a SCA B. a obligației de radiere fiscală imediată și depășirea atribuțiilor acestuia prin acumularea unor creanțe fiscale suplimentare. Or, nu este clar că această încălcare este de natură să o exonereze pe reclamantă de propriile obligații rezultate din radierea societății, astfel încât să se reține un caz justificat pentru suspendarea actului administrativ. Dimpotrivă, raporturile juridice dintre cei doi foști asociați din cadrul SCA B. și eventualul prejudiciu produs de către persoana desemnată cu radierea asociației trebuie analizate, în primul rând, din perspectiva relativității efectelor contractului încheiat de reclamantă cu reprezentantul SCA B. desemnat în vederea radierii fiscale, nefiind evident că eventuala culpă a C. și executarea deficitară a obligațiilor de către acesta pot fi considerate cauze exoneratoare de răspundere în raport cu intimata. În ceea ce privește criticile aduse Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale stabilite în urma preluării acestora de la contribuabilii radiați nr. x, instanța reține că niciuna nu are gravitatea și evidenta necesare pentru a se constitui intru-un caz bine justificat de natura să conducă la suspendarea actului administrativ - fiscal. Astfel, audierea reclamantei poate atrage anularea actului administrativ numai în măsura producerii unei vătămări ireparabile. O astfel de vătămare nu transpare din situația de fapt, câtă vreme reclamanta are la dispoziție pentru formularea punctului său de vedere calea plângerii prealabile iar argumentele sale principale erau cunoscute autorităților fiscale din procedura administrativă referitoare la atragerea răspunderii solidare, dosarul fiind transmis de la Administrația Finanțelor Publice Sector 1 către Administrația Finanțelor Publice Ilfov. Nici necompetența teritorială de emitere a actului fiscal invocată cu privire la Administrația Finanțelor Publice Ilfov nu este evidentă, câtă vreme debitor în actul administrativ a cărui anulare se solicită figurează reclamanta, în calitate de persoană fizică, cu domiciliul fiscal pe raza județului Ilfov, neavând relevanță sediul societății SCA B. În ceea ce privește întemeierea actului fiscal pe prevederile art. 23 alin. (3) din C. proc. fisc. , argumentele reclamantei referitoare la faptul că dumneaei nu figurează cu o astfel de datorie către organele fiscale conduc la un raționament circular pentru că actul a cărui suspendare se solicită are ca obiect obligația plății unei datorii transmise ca urmare a dizolvării unei societăți de avocatură care poate avea un patrimoniu de afectațiune. Prin urmare, pretinsa inadecvare a acestui temei legal, în contextul în care sunt menționate și alte prevederi legale nu este suficient de evidentă pentru calificarea argumentelor reclamantei ca reprezentând un caz justificat de suspendare. Instanța mai reține că reclamanta citează prevederile art. 97 din C. proc. fisc. care reglementează conținutul deciziei de impunere, dar nu arată care este nemulțumirea sa concretă referitoare la lipsa unui element din descrierea creanței fiscale. Redactarea cu litere aldine a unei porțiuni din textul citat nu reprezintă o manifestare neechivocă de voință referitoare la sesizarea instanței care, de altfel, nu reține elemente de ordine publică incidente în forma de redactare a deciziei de impunere care face obiectul cererii de suspendare de natură a reprezenta un caz justificat de suspendare. Aparența rezultată din analiza sumară a actelor administrativ fiscale contrazice concluzia privind existenta unui caz justificat, din moment ce reclamanta, în motivarea cererii sale de suspendare, în afara invocării lipsei de competență a emitentului actului administrativ și a lipsei audierii sale se lansează într-o analiză pe fond, invocând motive de netemeinicie ale actului administrativ, prin referire la acte administrative anterioare și raporturi civile preexistente, astfel încât susținerile sale constituie argumente ce nu pot fi analizate în procedura simplificată a suspendării executării, pentru a stabili cele invocate de reclamantă fiind nevoie de administrarea unui probatoriu complex și de dezbateri asupra fondului cauzei. Atare argumente nu reprezintă neregularități evidente ale actului administrativ, care să fie constatate cu ușurință în faza procesuală pendinte. Curtea reține, așadar, prin analiza tuturor argumentelor reclamantei, că nu s-au dovedit împrejurări legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, aparența rezultată din probele administrate fiindu-i defavorabilă și necesitând o dezlegare a litigiului pe fondul cauzei, care nu impune însă în prezent lipsirea actului administrativ de caracterul său executoriu. Astfel, în ceea ce privește paguba iminentă, Curtea reține că nu s-a făcut nici dovada prejudiciului material viitor și previzibil [art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004], reclamanta invocând un prejudiciu imprevizibil, folosindu-se de simple supoziții în legătură cu efectele procedurii de executare silită asupra propriului patrimoniu.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 3015 din 25 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Criticile poartă asupra celor doua condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind suspendarea judecătorească a actului administrativ. Astfel, referitor la prima condiție, modalitatea de emitere a actului administrativ fiscal dă naștere unei aparențe de nelegalitate a acestuia. În ceea ce privește cealaltă condiție, se impune analizarea expresiei paguba iminenta, prin care se înțelege prejudicial material viitor și previzibil. Actul a cărui suspendare se solicita produce efecte executorii, însemnând faptul ca recurenta este obligata de îndată să plătească sumele de bani ce fac obiectul deciziei de impunere, fiind vorba de o paguba reprezentata de o diminuare ilicita a patrimoniului. Este evident că recurentei i-au fost încălcate drepturile fundamentale, conferite de lege, de a formula apărări față de sumele exorbitante de plată stabilite în sarcina unui contribuabil, respectiv SCA B., societate care nu mai există, fiind dizolvată încă din data de 27 martie 2015, moment la care societatea nu înregistra niciun debit. Creanța principală și la care au fost calculate accesorii nu s-a putut naște în sarcina contribuabilului radiat întrucât provine din declarațiile (DECONTUL 300) depuse în mod fraudulos de fostul asociat după data încetării calității de subiect de drept a societății, acesta nemaiavând nicio calitate la acel moment pentru a mai depune documente în numele societății radiată prin Decizia nr. 696/07.04.2015 a Baroului București. Orice declarație fiscală sau vreun alt document/act/înscris ce a fost întocmit în numele acestei societăți după data radierii, fără să fi avut la bază o hotărâre a adunării generale a asociaților, este lovit de nulitate absolută și nu poate produce niciun efect juridic. Aspecte de nelegalitate privind emiterea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale stabilite în urma preluării acestora de la contribuabilii radiați nr. x din data de 27.04.2018, act administrativ a cărui suspendare o solicită: Ca aspect preliminar, arată până la această dată nu i-a fost comunicată vreo decizie de impunere emisă pe numele contribuabilului radiat respectiv SCA B. care să stabilească obligații fiscale în sarcina acestuia. Așadar nu i-a fost niciodată adusă la cunoștință obligația fiscală principală stabilită pe numele contribuabilului radiat față de care s-a dispus atragerea răspunderii sale, astfel încât nu a avut posibilitatea de a contesta acest act administrativ fiscal cu privire la care nici nu cunoaște dacă a fost sau nu emis. Este evident în aceste condiții că i-au fost încălcate drepturile fundamentale conferite de lege de a formula apărări față de sumele exorbitante de plată stabilite în sarcina unui contribuabil, respectiv SCA B., societate care nu mai există fiind dizolvată încă din data de 27 martie 2015, moment la care societatea nu înregistra niciun debit. Întrucât această societate nu mai are capacitate de folosință de la data menționată,nu pot fi stabilite obligații suplimentare de plată împotriva sa ulterior dizolvării sale. Se impunea ca, anterior emiterii deciziei de impunere contestate, să fie emisă și comunicată decizia de atragere a răspunderii solidare a reclamantei recurente, conform dispozițiilor art. 26 C. proc. civ. de către AFP Sector 1. Conform art. 93 C. proc. fisc. creanțele fiscale se stabilesc prin decizie de impunere emisă de organul fiscal. Într-o eventuală decizie de impunere emisă pe numele asociaților este obligatoriu conform art. 46 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură fiscal să se menționeze modul de constituire a asocierii, cotele părți ale fiecărui asociat inclusiv momentul la care a avut loc încetarea calității de subiect de drept al asocierii. Mai mult, conform art. 97 C. proc. fisc. , Decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, și tipul creanței fiscale, baza de impozitare, precum și cuantumul acesteia, pentru fiecare perioadă impozabilă. Având în vedere că debitorul radiat avea sediul pe raza de competență a Administrației Finanțelor Publice Sector 1, se impunea ca acest organ fiscal să emită decizie de impunere prin care să stabilească obligațiile de plată în sarcina recurentei. Ca urmare, în cazul de față nu îi este opozabil debitul solicitat prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale stabilite în urma preluării acestora de la contribuabilii radiați nr. x din data de 27.04.2018 emisă de AJFP Ilfov atâta timp cât nu i-a fost comunicat până la această data actul administrativ fiscal în baza căruia au fost stabilite aceste obligații în sarcina debitorului radiat și nici împotriva recurentei. Reclamanta nu a fost convocată în vederea audierii și, astfel s-a aflat în imposibilitatea de a-și exprima pct. de vedere, conform art. 9 alin. (1) din C. proc. fisc. care prevede că "înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului/plătitorului posibilitatea de a-și exprima pct. de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei". Temeiul de drept în baza căruia a fost emisa Decizia de impunere privind obligațiile fiscale stabilite în urma preluării acestora de la contribuabilii radiați nr. x din data de 27.04.2018 nu este aplicabil în speța de față. Preluarea datoriei este reglementată de art. 23 cod procedură fiscală. Conform textului legal, creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului, autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul acelei mase patrimoniale. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanțelor, pot fi urmărite și celelalte bunuri ale debitorului. Dispozițiile art. 23 alin. (3) se referă la obligațiile de plată născute în patrimoniul persoanei fizice care desfășoară o profesie liberală și la modalitatea în care se pot îndestula creditorii creanțelor născute în legătură cu exercitarea profesiei de către respectiva persoană fizică. În cazul de față, reclamanta nu înregistrează nicio creanță fiscală în patrimoniul său, răspunderea sa fiind angajată pentru o creanță pretins născută în patrimoniul unei societăți de avocatură radiate. Ca o dovadă în plus a ilegalității deciziei contestate sunt susținerile intimatei din întâmpinarea formulată în cadrul contestației la executare potrivit căreia documentul justificativ în temeiul căruia a fost emisa Decizia de impunere nr. x/27 aprilie 2018 nu este decizia de atragere a răspunderii solidare fiind acuzată că ar încerca să inducă în eroare instanța. Or, somația și titlul executoriu emis pentru executarea deciziei menționează în cuprinsul acestora ca și denumire a obligației fiscale creanțe recuperate în urma atragerii răspunderii solidare. În ceea ce privește prejudiciul iminent, sumele de bani reprezentând creanța fiscală, prin cuantumul lor extrem de ridicat în condițiile în care în mod aparent s-au încălcat principii fundamentale de stabilire a acesteia, afectează patrimoniul reclamantei, persoană fizică, în mod grav.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Serviciul Juridic Ilfov în nume propriu și în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Consideră că instanța fondului a dat o interpretare corectă textului art. 14 din Legea nr. 554/2004, aspect care a condus la o soluție temeinică și legală fata de soluția de respingere a cererii de suspendare a actului administrativ fiscal atacat. În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării, constând în operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor actului, constituie o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege. Or, în cauză, A. nu a probat îndeplinirea niciuneia din condițiile impuse de textele de lege mai sus. În ceea ce privește condiția referitoare la existența unui caz bine justificat, îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să poată fi decelată cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, având în vedere că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului. În cazul de față, Curtea a concluzionat că nu este îndeplinită nici cerința cazului bine justificat, în cauză reclamanta invocând un prejudiciu imprevizibil, folosindu-se de simple supoziții în legătură cu efectele procedurii de executare silită asupra propriului patrimoniu. Cele două cerințe - cazul bine justificat și paguba iminentă - se condiționează reciproc, astfel încât, chiar dacă executarea actelor administrative ar produce o diminuare a patrimoniului reclamantei, aceasta diminuare ar constitui o pagubă numai în sens economic, nu și în sens juridic, câtă vreme nu este produsă de acte vădit nelegale. Din aceste considerente, consideră că instanța fondului a dat o interpretare corectă textului de lege, aspect care a condus la o soluție temeinică și legală, motiv pentru care solicita respingerea recursului ca neîntemeiat.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, soluția dispusă de instanța de fond, de respingere a cererii de suspendare, a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nici în opinia instanței de recurs nefiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Soluția de respingere a cererii de suspendare a fost motivată pe împrejurarea că nu s-a făcut dovada existenței condiției de admisibilitate prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anume a existenței unui caz bine justificat și a necesității evitării unei pagube iminente, cu trimitere la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din această lege. În ce privește cazul bine justificat, hotărârea atacată a reținut că susținerile privind nelegalitatea actului administrativ-fiscal contestat urmează a fi examinate la judecarea fondului. Or, așa cum în mod corect instanța fondului a reținut, motivele invocate de reclamantă în susținerea acțiunii vizau aspecte legate de fondul cauzei, acestea urmând a fi analizate numai de către instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Arată judicios Curtea de apel că aparența rezultată din analiza sumară a actelor administrativ fiscale contrazice concluzia privind existenta unui caz justificat, din moment ce reclamanta, în motivarea cererii sale de suspendare, în afara invocării lipsei de competență a emitentului actului administrativ și a lipsei audierii sale se lansează într-o analiză pe fond, invocând motive de netemeinicie ale actului administrativ, prin referire la acte administrative anterioare și raporturi civile preexistente, astfel încât susținerile sale constituie argumente ce nu pot fi analizate în procedura simplificată a suspendării executării, pentru a stabili cele invocate de reclamantă fiind nevoie de administrarea unui probatoriu complex și de dezbateri asupra fondului cauzei. Atare argumente nu reprezintă neregularități evidente ale actului administrativ, care să fie constatate cu ușurință în faza procesuală pendinte. Fără a reitera argumentele pe deplin valide ale primei instanțe, Înalta Curte reține și că, în cauză, art. 28 din Statutul societății civile profesionale, B., reglementează ipoteza dizolvării societății, urmată, în condițiile art. 29, de lichidare. Decizia nr. 696/7.04.2015 a Consiliului Baroului București aprobă, începând cu 15.04.2015, dizolvarea societății, fără ca la dosar să existe vreun act din care să rezulte când s-a făcut lichidarea. În acest sens, decontul de TVA cu nr. de înregistrare INTERNT 78447727-2015 reprezintă o regularizare, un sold al unei perioade anterioare și nu pare să reflecte operațiuni noi sau aferente lichidării. Astfel, apărarea recurentei, în sensul că nu i se puteau stabili obligații suplimentare ca urmare a depunerii acestui decont, nu poate fi primită. Invocă recurenta și faptul că, printr-un punct de vedere al administrației fiscale s-a decis atragerea răspunderii sale solidare pentru întreg pasivul societății dar acest punct de vedere nu a fost solicitat de reclamantă și nici nu a fost depus la dosar de vreuna dintre părți. În ceea ce privește textul de lege invocat ca temei de drept la pct. II.3 din cadrul formularului decizie de impunere privind obligațiile fiscale stabilite în urma preluării acestora de la contribuabilii radiați nr. x/27.04.2018, respectiv art. 23 alin. (3) din C. proc. fisc. , acesta a fost menționat în contextul în care activul net sau pasivul societății se împarte intre asociați proporțional cu drepturile lor, fiind considerați coproprietari în indiviziune ai bunurilor entității. Procedura prevăzută de art. 23 alin. (3) este distinctă de atragerea răspunderii solidare pentru pasivul societății, care presupune temeiuri de drept diferite și exigențe procedurale distincte. Astfel, nu pot fi invocate, în procedura contestată în cauză, neconformități cum ar fi cele referitoare la neconvocarea, în vederea audierii, ș.a. În consecință, motivele privind nelegalitatea actului administrativ fiscal nu realizează condiția cazului bine justificat, întrucât prezenta cauză nu are ca obiect stabilirea legalității actului administrativ fiscal atacat. Până la anularea de către o instanță judecătorească, actul administrativ fiscal se bucură de prezumția de legalitate. În ce privește paguba iminentă, în cauză, motivele invocate de către reclamantă, înlăturate judicios de instanța de fond, nu se încadrează în cadrul condiției legale, astfel cum este definită conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, de natură a răsturna vădit prezumția de legalitate a actului administrativ contestat. Înalta Curte apreciază că, în cauză, cuantumul mare al sumei imputate nu este de natură a determina, în lipsa unor alte motive, îndeplinirea condiției prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 iar referirea la situația patrimonială proprie și la cheltuielile personale nu este de natură să conducă la o altă concluzie.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 3015 din 25 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2018, ca nefondat.