CASE OF TRIPON v. ROMANIA (No. 2)
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 6 - Right to a fair trial;Violation of Article 1 of Protocol No. 1 - Protection of property
CASE OF TRIPON v. ROMANIA (No. 2) (CtEDO, 2008)
CAUZA TERZĂ A SECȚIUNII DE TRIPON c. ROMANIA (nr. 2) (Depunerea nr. 4828/04) HOTĂRÂREA Strasburg 23 septembrie 2008 FINAL 23/12/2008 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Tripon c. România (nr. 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (nr. A treia secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Josep Casadevill, Președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii care a deliberat în privat la 2 septembrie 2008, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 4828/04) împotriva României depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național german, dl Vasile Tripon („reclamantul”), la 5 decembrie 2003. Reclamantul a fost reprezentat de dl Nicolae Ionescu, avocat practicant la București. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Guvernul german, căruia o copie a cererii a fost transmisă în temeiul articolului (a) din Regulamentul Curții, nu a exercitat dreptul lor de a interveni în cadrul procedurii. Reclamantul a afirmat că anularea unei decizii finale și executoare favorabile, prin intermediul unui recurs extraordinar, a încălcat dreptul său la o audiere echitabilă și la dreptul său de proprietate. La 9 octombrie 2006, Curtea a hotărât să comunice guvernului cererea și a hotărât, de asemenea, să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1945 și trăiește în Haiger, Germania. La 12 noiembrie 1996, reclamantul a cumpărat 7.000 de acțiuni cu valoarea de 3.500.000.000 Old Romen Lei (ROL), într-o companie română, L. („societatea”). La 24 ianuarie 1997 și 21 septembrie 1998 aceste acțiuni, reprezentând 87.5% din valoarea totală a capitalului nominal al societății, au fost înregistrate în registrul comercial (Registrul Comerțului La 26 septembrie 1999, ceilalți acționari au hotărât, în absența reclamantului, să crească capitalul societății prin activele contribuate de unul dintre acționari, determinând astfel cota reclamantului în societate de la 87,5 % la 10,29 % din capitalul său. La 4 octombrie 1999 a fost menționată această modificare în registrul comercial. La 4 noiembrie 1999, reclamantul a depus o acțiune la Curtea Județeanului București, cerând anularea deciziei de 26 septembrie 1999. 10. Acțiunea a fost permisă la 22 octombrie 2001. Curtea județului a considerat că decizia examinată nu a respectat cerințele Legii nr. 31/1990 privind societățile („Legea nr. 31”). Prin urmare, aceasta a anulat-o. Soluția a fost susținută de Curtea de Apel din 25 februarie 2000, precum și de Curtea Supremă de Justiție, într-o decizie finală din 27 iunie 2001, prin apeluri de către societate. 11. La 6 noiembrie 2000, reclamantul a depus o cerere la Biroul de Registrul Comerțului pentru intrarea din registrul comerțului din 4 octombrie 1999. La 18 ianuarie 2001, cererea a fost permisă, având în vedere că hotărârea acționarilor din 26 septembrie 1999 a fost anulată de către instanțe. La apelul companiei, această soluție a fost susținută de Curtea de județul București într-o decizie finală din 8 martie 2001. La o dată neespecificată, Procurorul General a depus un recurs extraordinar în fața Curții Supreme de Justiție, în vederea dispunerii de decizia finală din 27 iunie 2001 (recurs în Anulare) , din cauza faptului că instanțele obișnuite au fost înșelate în ceea ce privește faptul că hotărârea acționarilor nu a respectat cerințele juridice și că, în orice caz, reclamantul nu a avut dreptul să-și aducă acțiunile inițiale. 12. Curtea Supremă a considerat că dovezile din acest caz au confirmat că decizia din 26 septembrie 1999 a respectat Legea nr. 31. Prin urmare, într-o decizie finală din 9 iunie 2003, aceasta a permis recursul extraordinar și, pe fondul cazului, a respins acțiunea inițială a reclamantului. II. LEI DOMESTICE RELEVANT 13. Articolele relevante ale Codului de Procedură Civilă se citesc după cum urmează: „Procurorul General poate, din propria sa propunere sau pe o cerere a Ministrului Justiției, să se aplice Curții Supreme de Justiție pentru a anula o decizie finală pe oricare dintre următoarele motive: ... atunci când decizia în cauză a încălcat în mod grav legea prin a oferi o soluție greșită pe fondul cauzei, sau atunci când decizia este întemeiată în mod evident; ...” art. 330 „Termenul de depunere a apelului din motivele prevăzute de art. 330 2 este de un an de la data în care a devenit finală decizia.” 14. Aceste dispoziții au fost abrogate prin articolul I § 17 din Ordinul de urgență nr. 58 din 25 iunie 2003. Reclamantul s-a plâns că dreptul său la o audiere echitabilă a fost încălcat în măsura în care decizia finală din 27 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție a fost anulată și anulată prin intermediul unui recurs extraordinar (recursuri în Anulare ), care se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” Admisibilitatea 16. Curtea remarcă că această plângere nu este în mod evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. De asemenea, remarcă că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Observațiile părților 17. Guvernul a susținut că mai multe aspecte au distins acest caz de Brumărescu c. România ([GC], nr. 28342/95, CEHR 1999 VII) și SC Mașinexport Import Grupul Industrial SA c. România (n. 22687/03, 1 decembrie 2005) în cazul în care Curtea a constatat că același recurs extraordinar a încălcat dreptul reclamantului la o audiere echitabilă. 18. În consecință, în cazul de față, procurorul general nu a acționat pe proprie inițiativă, ci la cererea unei părți la procedură. În plus, acest caz se referă la un litigiu privat, ambele părți la procedura cu drepturi egale de a cere procurorului general să instituie revizuirea. De asemenea, ei au considerat că decizia finală a fost anulată deoarece a încălcat grav legea și pentru a corecta greșelile judiciare și avortul justiției. 19. În sfârșit, au informat Curtea că această procedură extraordinară a fost abrogată de la Codul Civil. 20. Reclamantul a contestat poziția Guvernului și a subliniat că o autoritate de stat a intervenit într-un litigiu de drept privat. Evaluarea Curții 21. Curtea reiterează că, în conformitate cu jurisprudența sa stabilită, dreptul la o audiere echitabilă în fața unui tribunal, astfel cum este garantat de art. 6 § 1, trebuie interpretat în lumina Preamblului la Convenția, care declară, printre altele, statul de drept să facă parte din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinei juridice, care necesită, printre altele , că atunci când instanțele au stabilit în cele din urmă o problemă, hotărârea lor nu ar trebui pusă la îndoială ( Brumărescu , citat mai sus § 61). 22. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care puneau probleme similare cu cele din acest caz, deoarece a considerat că recursul extraordinar examinat a încălcat principiul certitudinei juridice, în măsura în care nu era deschis părților la procedură, ci numai procurorului general, și ca permițând aplicarea pe care Curții Supreme de Justiție le-a pus în aplicare un întreg proces judiciar care s-a încheiat într-o hotărâre judiciară care a fost res judicata și care au fost, de asemenea, executate (a se vedea , printre multe altele , Brumărescu , § 62 , Mașinexport Import , § 36 , hotărâri citate mai sus și Cornif v. România , nr. 42872/02 , §§§ 29-30 , 11 ianuarie 2007 23. În sfârșit, Curtea reiterează că nici o parte nu are dreptul de a solicita o revizuire a unei hotărâri finale și obligatorii doar în scopul obținerii unei recereri și a unei noi hotărâri ale cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor mai mari ar trebui exercitată pentru corectarea erorilor judiciare și a avorturilor justiției, dar nu pentru a efectua un nou examen. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un recurs deghizat, iar pur și simplua posibilitate de a exista două opinii asupra acestui subiect nu este un motiv de reexaminare. O deplasare a acestui principiu este justificată numai atunci când este necesară prin circumstanțe de caracter substanțial și convingător (a se vedea Ryabykh c. Rusia nr. 52854/99, § 52, CEDO 2003 IX). 24. În cazul în cauză, Curtea constată că, după ce a fost determinată de instanțele care au tratat fondurile cauzei în cadrul procedurii ordinare, legea relevantă și dreptul reclamantului de a depune acțiunile inițiale au fost reevaluate de Curtea Supremă de Justiție, care a exprimat o opinie diferită de cea a instanțelor anterioare și a permis recursul extraordinar la acest punct. În ciuda afirmației guvernului față de contră, Curtea consideră că această situație nu este decât o simplă reinterpretare a faptelor și a legii aplicabile, care, ținând seama de circumstanțele cazului, nu justifică anularea unei decizii finale și obligatorii. 25. În plus, Curtea consideră că intervenția procurorului general într-un litigiu privat este un factor agravant. În plus, nu împărtășește punctul de vedere al Guvernului că nu a apărut nicio problemă în această chestiune, deoarece ambele părți ar putea solicita intervenția procurorului general. Deși acest oficial de stat a acționat la cererea societății, faptul rămâne că exercitarea recursului extraordinar a fost numai la discreția sa (a se vedea și Brumărescu , § 20, și Ryabykh , § 56, hotărâri citate mai sus). 26. Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că anularea deciziei finale din 27 iunie 2001 a încălcat dreptul reclamantului la o audiere echitabilă. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 6 1 din Convenție. II. VIOLAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 1 PROTOCOLUL nr. 1 LA CONVENȚIE 27. Reclamantul a considerat, de asemenea, că anularea prin intermediul unui recurs extraordinar al deciziei finale prin care a fost recunoscut implicit ca proprietar al 87,5 % din capitalul nominal al societății, a încălcat dreptul său la bucurarea pașnică a bunurilor sale, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1, care citește după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau sancțiuni.” Admisibilitatea 28. Curtea remarcă că această plângere nu este, în mod evident, nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și constată, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Guvernul a susținut că nu a avut loc nici o interferență cu posesia reclamantului, în măsura în care, chiar și după modificarea compoziției de capital a societății, reclamantul a rămas proprietarul de 7 000 de acțiuni în valoare de ROL 3.500.000.000. În cazul în care Curtea consideră că există o ingerință în dreptul reclamantului, Guvernul a susținut că aceasta a fost prevăzută de lege și a urmărit un obiectiv legitim, la care a fost proporțional. 30. Reclamantul a contestat argumentul guvernului și a susținut că și-a pierdut posesia din cauza decizia finală favorabilă. Evaluarea Curții 31. Curtea remarcă că decizia finală din 27 iunie 2001 a recunoscut implicit faptul că acțiunile reclamantului erau în valoare de 87,5% din valoarea societății. Prin urmare, ca urmare a apelului extraordinar, partea reclamantului în societate a fost redusă la 10,29% din capitalul societății, care a afectat puterea acționarului său, în special capacitatea sa de a influența societatea și de a controla activele sale (a se vedea mutatis mutandis Sovtransavto Holding c. Ucraina , nr. 48553/99, § 92, CEDH 2002 VII). 32. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că anularea acestei decizii după ce a devenit finală și irvocabilă va constitui o ingerință în dreptul reclamantului la bucurarea pașnică a posesiunii sale (a se vedea Brumărescu Chiar dacă se presupune că o astfel de interferență poate fi considerată ca fiind un interes public, Curtea constată că nu a fost justificată deoarece nu s-a păstrat un echilibru echitabil și că reclamantul a fost obligat să suporte o sarcină individuală și excesivă (ibid, §§ 75-80). 33. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 34. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înălțimei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 35. Reclamantul a solicitat următoarele sume în ceea ce privește prejudiciu material: 487.500 euro (EUR) pentru valoarea acțiunilor sale și 500 000 EUR pentru pierderea profitului. El a solicitat Curtea să stabilească suma care trebuie acordată pentru prejudiciu moral. 36. Guvernul a reiterat că, chiar după anularea deciziei finale, reclamantul a rămas proprietarul a 7 000 de acțiuni ale sale, nu s-a stabilit nicio legătură cauzală între orice prejudiciu material pe care ar fi putut fi avute și încălcarea presupusă. De asemenea, ei au solicitat Curtea să nu pronunțe în ceea ce privește daunele nepecuniare, deoarece reclamantul nu a făcut o cerere valabil în temeiul acestui cap. 37. Curtea constată că, deși au fost informate, la 26 Februarie 2007, cu privire la cerințele Curții referitoare la cererile juste de satisfacție, reclamantul nu a trimis documentele justificative necesare. Curtea consideră, prin urmare, că cererile privind daunele pecuniare nu sunt justificate și le respinge. Pe de altă parte, acordă reclamantului 2.000 EUR în ceea ce privește daunele nepecuniare (a se vedea mutatis mutandis Arsenovici c. România) , nr. 77210/01, § 55, februarie 2008). Costuri și cheltuieli 38. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 10.000 EUR pentru costuri și cheltuieli fără a specifica sau a indica cererea. 39. Guvernul a solicitat Curtea să nu acorde niciun sumă sub acest cap. 40. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea respinge în mod nefondat cererea de costuri și cheltuieli. 41. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție; că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține (a) că statul contestat trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2000 EUR (2 mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește daunele nepecuniare, care să fie transformat în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 23 septembrie 2008, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul Curții. Santiago Quesada Josep Casadevell Președintele grefierului