ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2189/2013

Asupra recursului de față,

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1029 din 11 mai 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Administrației și Internelor, a admis în parte cererea precizată și completată,

formulată de reclamantul S.I.P., în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Administrației și Internelor, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului

București, U.M. nr. X1 București, a obligat pârâții Ministerului Administrației

Internelor și Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, U.M. nr. X1

București la plata către reclamant a sumei de 20.000 euro (în echivalent RON la

data plății), reprezentând daune morale, a respins cererea de obligare la

repartizarea unei locuințe de serviciu și a obligat pârâții la 88 RON

cheltuieli de judecată către reclamant.

Tribunalul a reținut, în ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive, că aceasta este neîntemeiată cu motivarea

că Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, deși are personalitate

juridică proprie și nu se invocă o faptă proprie a Ministerului Administrației

și Internelor, nu exclude posibilitatea ca răspunderea Ministerului

Administrației și Internelor să fie atrasă pe temeiul art. 1000 alin. (3) C.

civ., respectiv răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, în condițiile

în care pârâta Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București este componentă

a Ministerului Administrație și Internelor, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 550/2004 (dar și potrivit legii anterioare, nr. 116/1998), aflându-se în subordinea

acestui minister. Tribunalul a apreciat că măsura în care se justifică îndeplinirea

condițiilor de atragere a răspunderii comitentului pentru fata prepusului (respectiv

a răspunderii Ministerului Administrației și Internelor pentru eventuala faptă a

Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București) reprezintă o chestiune

de fond, iar nu de lipsă de calitate procesuală.

Pe fond, tribunalul a apreciat, în raport

de probatoriul administrat, printr-un raționament similar celui al C.E.D.O. în interpretarea

art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că rezultă o îndeplinire defectuoasă

și neglijentă de către pârâta Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului

București a obligației pozitive ce îi revenea cu privire la luarea tuturor măsurilor

necesare pentru asigurarea sănătății fizice a reclamantului, or, în condițiile în

care una din cauzele care au concurat la declanșarea patologiei și apoi la agravarea

acesteia a constituit-o tocmai caracterul solicitant al unor activități specifice

serviciului militar, care ar fi putut fi încetate sau înlocuite de către pârâtă,

această îndeplinire defectuoasă a obligației pozitive este echivalentă unui fapt

ilicit și constituie unul din elementele cauzale ale prejudiciului suferit de către

reclamant, fiind astfel întrunită și cerința culpei unității militare.

În raport de art. 1000-art. 1003 C.

civ., tribunalul a apreciat că pârâta Direcția Generală de Jandarmi a

Municipiului București va fi ținută să răspundă numai pentru acea parte din prejudiciu

care reprezintă urmarea faptei sale constând în îndeplinirea defectuoasă a obligației

pozitive de a lua toate măsurile necesare protejării sănătății militarilor aflați

în comanda, controlul și supravegherea sa, dar nu și pentru fapta concurentă constând

în eventuala neglijență a altor autorități la momentul examinării medicale a reclamantului

anterior încorporării.

În raport de această situație tribunalul

a considerat că, circa 75% din prejudiciu se datorează faptului preexistenței unei

patologii cu izvor genetic și în copilărie (asimilabil cazului fortuit sau unui

fapt care privește însăși victima) precum și eventualelor probleme de la examinarea

medicală anterioară încorporării (fie că se datorează comisiei medicale, fie faptei

reclamantului, în măsura în care cu știință nu ar fi încunoștintat comisia despre

patologia sa); doar 25% din concursul de elemente cauzale este reprezentat de îndeplinirea

defectuoasă de către pârâta Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului

București a obligațiilor sale pozitive referitoare la protejarea sănătății militarilor

aflați în supravegherea sa.

Referitor la problema răspunderii pârâtului

Ministerului Administrației și Internelor în mod solidar cu unitățile militare în

cadrul cărora și-a desfășurat activitatea reclamantul, în calitatea ministerului

de comitent al acestor unități, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., tribunalul

a apreciat că sunt întrunite cerințele răspunderii Ministerului Administrației

și Internelor în calitate de comitent pentru fapta unităților de jandarmi, prepuși

ai ministerului.

Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat

că nu există nicio obligație legală a pârâților de a acorda o locuință reclamantului,

cu atât mai puțin o locuință de serviciu care nu se acordă decât în condițiile existenței

unui raport de muncă/serviciu între părți, accesoriu contractului de muncă, condiție

neîndeplinită în speță (a se vedea și art. 51 și urm. din Legea nr. 114/1996).

În baza art. 274 C. proc. civ. au fost

obligați pârâții să suporte cheltuielile de judecată avansate de reclamant, constând

în taxă de expertiză I.N.M.L.

Împotriva sentinței primei instanțe au

formulat apel părțile.

Apelantul-reclamant S.I.P. nu și-a îndeplinit

obligația de timbrare a cererii, astfel că instanța de apel a anulat apelul reclamantului,

ca netimbrat.

Apelantul-pârât Ministerul Administrației

și Internelor a susținut următoarele:

În raport cu prevederile art. 292 C. proc.

civ., coroborate cu cele ale art. 294 alin. (1) teza finală C. proc. civ., apelantul-pârât

a invocat în fața instanței de apel excepția prescripției dreptului la acțiune considerând

că în speță sunt aplicabile prevederile art. 1, art. 2 și art. 8 din Decretul

nr. 167/1958, cu modificările și completările ulterioare.

A considerat apelantul pârât că în speță,

data de la care curge termenul de prescripție este 4 mai 2004, dată la care reclamantul

a fost clasat „inapt pentru serviciul militar”, cu mențiunea că boala a fost contractată

„în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare”, astfel că, dreptul

material la acțiune pentru recuperarea prejudiciului pretins a fi fost provocat

de pârâți s-a stins la 4 mai 2007, cu mai bine de doi ani înaintea datei promovării

cererii deduse judecății Tribunalului București.

Apelantul-pârât a criticat sentința pronunțată

în cauză sub aspectul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a

Ministerului Administrației Internelor, excepție pe care a reiterat-o în fața instanței

de apel.

În ce privește fondul cauzei, apelantul-pârât

a arătat că în virtutea principiului „actori incumbit unus probandi”, reclamantul

trebuia să facă dovada existenței condițiilor necesare angajării unei răspunderi

civile delictuale, ceea ce în cauza de față, în opinia apelantului-pârât, nu s-a

realizat, că în speță nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile

delictuale, respectiv existența prejudiciului, a faptei ilicite și a raportului

de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Apelanta-pârâtă Direcția Generală de Jandarmi

a Municipiului București, U.M. nr. X1 București în calea de atac exercitată excepția

prescripției dreptului la acțiune în raport de prevederile art. 1, art. 2 și

art. 8 din Decretul nr. 167/1958, cu modificările și completările ulterioare care

reglementează prescripția extinctivă, iar cu referire la fondul cauzei, a susținut

că nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, respectiv

existența prejudiciului, a faptei ilicite și a raportului de cauzalitate între fapta

ilicită și prejudiciu, instanța de fond stabilind în mod arbitrar cuantumul de 25%

și făcând o greșită apreciere a probatoriului administrat.

Curtea de Apel București, secția a lll-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 419 A din 22 noiembrie

2012, a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelantul-reclamant S.I.P., a respins,

ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă Direcția Generală de Jandarmi a

Municipiului București, U.M. nr. X1 București, împotriva aceleiași sentințe, a admis

apelul formulat de apelantul-pârât Ministerul Administrației și Internelor, a schimbat

în parte sentința civilă apelată în sensul că a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administrației și Internelor și a respins

cererea formulată împotriva acestui pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane

fără calitate procesuală pasivă, menținând restul dispozițiilor sentinței apelate.

În fundamentarea acestei decizii instanța

de control judiciar a reținut următoarele:

Apelantul-reclamant, deși legal citat,

nu și-a îndeplinit obligația de fiscalitate, astfel instanța de apel a aplicat sancțiunea

prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de

timbru.

Analizând excepția lipsei calității procesuale

active invocată de apelantul-pârât Ministerul Afacerilor Interne, instanța de apel

a constatat că în mod greșit a reținut instanța de fond, calitatea procesuală pasivă

a acestui apelant pârât, în raport de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 550/2004, câtă

vreme, această normă, deși stabilește că Jandarmeria Română este componentă a Ministerului

Administrației și Internelor, se impune a fi interpretată sistematic, neputându-se

face abstracție de celelalte dispoziții inserate în același act normativ, că existența

unui raport de drept public între unitatea militară, în cadrul căreia reclamantul

și-a desfășurat serviciul militar, și acest apelant pârât, nu poate justifica în

raport de datele cauzei, atragerea răspunderii civile delictuale a acestui apelant

pârât.

Referitor la excepția prescripției dreptului

la acțiune invocată de cei doi apelanți pârâți, instanța de apel a avut în vedere

că exercitarea normală a dreptului subiectiv presupune însă nu numai respectarea

legii și a moralei, dar și respectarea, cu bună credință, atât a limitelor externe

ale dreptului subiectiv, de ordin moral și de ordin juridic, dar și respectarea

limitelor interne ale dreptului subiectiv, adică exercitarea acestuia numai potrivit

scopului în vederea căruia este recunoscut de lege, sub acest aspect, în mod corect

reținându-se de către prima instanța că această condiție este îndeplinită, câtă

vreme, cel puțin la data de 1 ianuarie 2004 s-a probat că reclamantul prezenta o

simptomatologie vizibilă, evidentă, care impunea o conduită corespunzătoare superiorilor

militari ai reclamantului, de a lua în considerare starea de sănătate precară invocată

de acesta și de a proceda la adoptarea unor măsuri corespunzătoare atât în ceea

ce privește efortul fizic presupus de efectuarea de către reclamant a instrucției

militare și a activităților specifice desfășurate în cadrul unității la care acesta

era incorporat, dar și în ceea ce privește investigarea medicală a acestuia.

A reținut instanța de apel că prescripția

începe să curgă de la momente succesive diferite, pe măsură ce fiecare consecință

a fost percepută efectiv.

Pe fondul apelurilor instanța a reținut

că în mod corect s-a reținut săvârșirea unei fapte ilicite de către angajații pârâtei,

omisiunea luării măsurilor ce se impuneau a fi luate fiind imputabilă acestora,

că legătura de cauzalitate între fapta ilicită a angajaților unităților militare

aflate în subordinea apelantei Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București

și aceste afecțiuni, este așadar una directă, chiar dacă rezultatul evidențiat în

cadrul acestui raport nu s-a produs imediat și a fost generat și de alte condiții

cauzale, acest rezultat amplificându-se o dată cu cronicizarea afecțiunilor cu care

reclamantul a fost diagnosticat inițial.

În raport de circumstanțele concrete ale

cauzei, Curtea nu a putut să primească nici susținerile din apel în sensul unei

greșite aprecieri a unei contribuții de cel puțin 25%, la producerea prejudiciului

moral înregistrat de reclamant, o atare statuare fiind în mod corect realizată de

către prima instanța în urma analizării coroborate a întregului material probatoriu.

A mai reținut instanța de apel că în raport

de situația de fapt relevată de probatoriul administrat suferințele de natură morală

înregistrate de reclamant nu pot fi negate, că suma acordată de instanța de fond

cu titlu de daune morale este echitabilă și suficientă pentru acoperirea prejudiciului

moral suferit de acesta.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâta Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București solicitând admiterea

recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii atacate în

sensul respingerii acțiunii reclamantului fie pe cale de excepție, fie ca neîntemeiată.

În cuprinsul cererii de recurs se regăsesc

reiterate într-o manieră aproape identică motivele de apel, criticile vizând pe

de-o parte modul în care instanța de apel a soluționat excepția prescripției dreptului

la acțiune și pe de altă parte, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de instanța

de fond.

Argumentația adusă în susținerea celor

două critici este identică cu cea prezentată în susținerea motivelor de apel, motiv

pentru care nu se mai impune reiterarea acesteia.

În cauză intimatul-pârât Ministerul Afacerilor

Interne a formulat un punct de vedere prin care a solicitat admiterea recursului

pârâtei, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului

fie pe cale de excepție, fie ca neîntemeiată.

Înalta Curte, deși constată că față de

conținutul cererii de recurs, recurentul-reclamant nu a formulat veritabile critici

de nelegalitate în sensul art. 304 C. proc. civ., le va analiza totuși din perspectiva

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. întrucât dezvoltarea acestora permite examinarea legalității

deciziei recurate în aceste limite.

Excepția prescripției dreptului la acțiune

a primit o judicioasă dezlegare, instanța de apel raportându-se corect în stabilirea

termenului de la care începe să curgă prescripția dreptului la acțiune la o succesiune

de momente determinate de evoluția bolii, ce au produs intimatului-reclamant deteriorări

atât în plan moral cât și economic, aspect determinat de specificul speței.

De asemenea, în stabilirea cuantumului

prejudiciului instanțele s-au raportat în mod corect la rolul compensatoriu al acestui

tip de daună, suferințele morale îndurate de reclamant fiind relevate de probatoriul

administrat și necontestate, în condițiile identificării legăturii directe de cauzalitate

dintre faptă și prejudiciu, în raport de art. 1000-art. 1003 C. civ.

De remarcat este faptul că, în privința

celei de-a doua critici, recurenta-pârâtă se raportează, în bună măsură, la hotărârea

instanței de fond.

În considerarea celor ce preced Înalta

Curte, constatând legalitatea deciziei recurate din perspectiva criticilor formulate,

în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă

Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, UM X1 București împotriva

deciziei civile nr. 419/A din 22 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

iunie 2013.