ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 551/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25 februarie 2016 pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2016, reclamanta A. SRL a chemat în judecată pe pârâții B. SRL și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, solicitând: anularea mărcii "C." înregistrate la OSIM sub nr. x din 30 iulie 2012 pentru clasa de produse 4 din Clasificarea de la NISA respectiv clasele Viena 030704, 030705, 050315, 270508, 290113; obligarea pârâtei să nu mai utilizeze denumirea "D.", singură sau împreună cu reprezentarea grafică a unei ciocănitori, pentru distribuirea pe piața, a produselor care fac parte ori sunt similare cu clasele de produse și servicii la care se referă marca nr. x din 14 aprilie 2003 (marca înregistrată de reclamantă), inclusiv combustibilul solid C.; cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 1084 din 29 septembrie 2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 418 din 11 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanta A. SRL împotriva sentinței menționate, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis în parte cererea, a anulat marca "C." înregistrată la OSIM sub nr. x/30.07.2012 pentru clasa de produse și servicii 4 Nisa; a dispus obligarea pârâtei să nu mai utilizeze denumirea "D.", singură sau împreună cu reprezentarea grafică a unei ciocănitori, pentru distribuirea produselor care fac parte ori sunt similare cu clasele de produse și servicii la care se referă marca nr. x/14 aprilie 2003, inclusiv combustibilul solid.

Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs pârâta SC B. SRL, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele:

- Decizia atacată face o greșită aplicare a criteriilor de stabilire a gradului pronunțat de similaritate a mărcilor aflate în conflict. Decizia nu este motivată, iar din punctul de vedere al relevanței cuvântului "E." în ansamblul elementelor distinctive care compun marca "C.", decizia este și contradictorie.

Potrivit principiilor statuate în jurisprudența constantă a CJUE, aprecierea similitudinii dintre două mărci nu se poate limita la luarea în considerare numai a unei componente a unei mărci complexe și la compararea acesteia cu o altă marcă. Dimpotrivă, comparația trebuie să se facă prin examinarea mărcilor în cauză, apreciată fiecare ca întreg, ceea ce nu exclude faptul ca impresia de ansamblu produsă în memoria publicului relevant de o marcă complexă să fie dominată, în anumite împrejurări, de una sau de mai multe dintre componentele sale (Hotărârea din 12 iunie 2007, Shaker, C-334/05, parag. 411).

Instanța de apel nu a aplicat în mod corect în cauză aceste principii, întrucât a apreciat similitudinea dintre cele două mărci prin analizarea exclusivă a elementelor comune, dominante - cuvântul "D." și a imaginii unei ciocănitori, omițând să ia în considerare toate elementele ce compun marca combinată "C.".

Astfel, au fost ignorate: elementul verbal suplimentar conținut de marca ulterioară, care nu doar fonetic face ca similaritatea să nu fie una pronunțată, astfel cum a reținut instanța de apel, dar distinge complet cele două mărci mai ales din punct de vedere conceptual, dar și vizual; fonturile folosite la scrierea elementelor verbale ce compun cele două mărci; poziționarea celor două păsări, complet diferită în cazul celor două mărci; celelalte elemente figurative conținute de marca ulterioară. În raport de toate aceste elemente, cele două mărci nu sunt similare din punct de vedere vizual ori cel mult, se află într-un grad redus de similaritate vizuală.

Cu privire la similaritatea conceptuală, fonetică, instanța de apel ar fi trebuit să analizeze dacă restul elementelor mărcii "C." - cuvântul "E.", fonturile diferite în care sunt scrise cuvintele componente, frunzele de pe litera "W", elementul sferic verde din fundalul literei "W", pe fondul utilizării unor culori complet diferite față de cele utilizate în marca reclamantei, toate acestea neputând fi ignorate - alăturate cuvântului "D." formează o unitate cu un sens diferit conceptual de sensul elementelor mărcilor opuse (în acest sens, Hotărârile CJUE din cauzele C-591/12 Bimbo, C-120/04 Medion, Ordonanța din cauza C-353/09, Perfetti van Melle etc.).

Din punct de vedere conceptual, cele două mărci nu prezintă o similitudine relevantă și cu atât mai puțin o "cvasi-identitate", având în vedere că alăturarea numeroaselor elemente cuvântului "D." (care în egală măsură, la fel ca și cuvântul "E." este descriptiv pentru produsele comercializate de recurentă) face ca acestea să formeze un concept nou și distinct față de cel al mărcii înregistrate de intimată.

Marca intimatei-reclamante, compusă din elementul verbal unic "Woody" - scris cu caractere mari cu o grafie specială de culoare maro, fiindu-i alăturat elementul figurativ reprezentând o ciocănitoare de culoare neagră, nu are nicio semnificație prin raportare la produsele în legătură cu care este utilizată marca, fiind o marcă fantezistă. Astfel, date fiind fonturile folosite, cvasi-identice cu cele ale titlului celebrului serial de desene animate, se poate reține că aceasta trimite la "F." din desenele animate, așa cum a reținut instanța de apel.

În schimb, marca înregistrată de recurentă conține două elemente verbale, respectiv cuvintele "D." și "E." ceea în limba română se traduce prin "peleți din lemn", ce constituie produsul comercializat de recurentă.

Cuvintele cheie utilizate în această alăturare definesc conceptul întregului brand și plasează acest produs în categoria produselor din lemn în Clasificarea de la Nisa, în timp ce utilizarea simbolurilor însoțitoare (pasărea, elementul sferic colorat în verde și frunzele) face asocierea cu natura și necesitatea de protejare a naturii (știut fiind că ciocănitoarea este supranumită "sanitarul pădurii"), prin utilizarea în scopul încălzirii a rumegușului (rezultat din alte procese tehnologice), iar nu a lemnelor. Culorile utilizate, simbolizând profesionalismul, încrederea, optimismul, combinate cu "ciocănitoarea" (având o reprezentare grafică total diferită atât față de pasărea conținută de marca reclamantei, dar mai ales față de F. din desenul animat), simbol al protecției, siguranței și al renașterii naturii atât în mitologia greacă, cât și în mitologia românească veche, definesc, astfel, întregul brand al recurentei, neavând absolut nicio legătură cu G..

În acest context, contrar aprecierii instanței de apel, elementul verbal tare al mărcii recurentei nu este "D.", ci "E.", cuvânt care în limba română are semnificația de "peleți", având un puternic impact conceptual, vizual și sonor, dată de alăturarea cuvântului "D." și prin aceasta, un puternic caracter distinctiv. Alăturarea celor două cuvinte este cea care conferă distinctivitate aparte mărcii prin rezultarea unui concept nou.

Pornind de la acest concept nou, care descrie activitatea recurentei, rezultă ca nici similaritatea fonetică, oricum redusă (potrivit considerentelor deciziei recurate) nu poate fi reținută. Marca recurentei este formată din 2 cuvinte, accentul căzând pe ultimul, pe când marca intimatei conține un singur cuvânt. Astfel, deși primul cuvânt este identic, finalul elementelor verbale este total diferit ca lungime și sonoritate, astfel încât este de natură sa le diferențieze suficient de mult pentru a nu fi considerate similare din punct de vedere fonetic.

Recurenta a susținut, totodată, că decizia recurată nu cuprinde niciun motiv pentru care celelalte elemente distinctive conținute de marca ulterioară nu ar fi trebuit luate în considerare în analiza similarității mărcilor în conflict (dacă ar fi fost avute în vedere, acestea ar fi determinat cel mult reținerea unei similarități vizuale reduse între cele două mărci) ori motivele pentru care, chiar dacă ar fi luate în considerare, nu ar modifica conceptual semnificația mărcii "C." și, în consecință, similaritatea celor două mărci în conflict.

Sub aspect vizual, marca recurentei conține două elemente verbale, respectiv cuvintele "C.", scrise cu majusculă la început și continuate cu caractere mici, în timp ce marca intimatei conține un singur element verbal, respectiv cuvântul "D.", scris cu caractere mari. În cazul mărcii recurentei elementul figurativ "pasăre" se poziționează pe prima literă a denumirii, este de dimensiuni generoase și datorită formei sale poate fi ușor distins de pasărea de pe marca intimatei, al cărei element figurativ apare pe ultima literă a acesteia și are dimensiuni reduse. În plus, marca recurentei conține și alte elemente figurative, respectiv frunzele de pe litera "W" și elementul sferic verde din fundalul literei "W", elemente care, din punct de vedere vizual, o deosebesc de marca intimatei.

Tot cu referire la elementele vizuale, în ceea ce privește grafica și culorile revendicate de către recurentă, respectiv albastru, verde, roșu, precum și fontul utilizat pentru scrierea celor două cuvinte, se observă clar o diferență majoră între cele două mărci. Astfel, marca "C." este colorată în verde, roșu și albastru și este scrisă cu litere preponderent minuscule, pe când marca intimatei este colorată în maro și negru și este redată cu majuscule.

Or, în aprecierea globală a riscului de confuzie între două mărci, culoarea sau culorile utilizate prezintă relevanță deosebită.

Deși mărcile în conflict au un element verbal și un element figurativ în comun, distinctivitatea mărcilor rezultă din adăugarea elementelor verbale și figurative care însoțesc elementul verbal "D." și sunt de natură a diferenția categoric mărcile din punct de vedere vizual.

Astfel, consumatorul va percepe în mod normal marca recurentei ca pe un întreg, imaginea de ansamblu conferită de marcă prin intermediul tuturor elementelor definitorii ale acesteia (poziționarea păsării, stilistica și culorile elementului verbal, elementele grafice suplimentare, elementul sferic de culoare verde din fundalul literei "W" și frunzele) și nu prin raportare exclusivă la cuvântul "D.".

Recurenta a mai arătat că, în contextul în care instanța de apel a reținut o similaritate fonetică redusă, determinată de existența în marca recurentei a cuvântului "E.", decizia atacată este și contradictorie, întrucât, lăsând neanalizat acest element în contextul analizei similarității vizuale a celor două mărci, se subînțelege, în lipsa vreunui argument, că acest element este cel puțin nesemnificativ din punct de vedere vizual.

Pronunțând o hotărâre nemotivată și parțial contradictorie (sub un aspect important), instanța de apel a apreciat în mod greșit ca fiind îndeplinită cerința privind similaritatea celor două mărci, impusă de art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, text pe care l-a aplicat greșit.

- Decizia atacată face o greșită aplicare a prevederilor art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 în ceea ce privește analiza riscului de confuzie între mărcile aflate în conflict, fără a respecta criteriile de apreciere a riscului de confuzie conturate în practica CJUE sau fără a prezenta argumentele pentru care anumite criterii ar fi nerelevante ori nu sunt incidente în cauză.

Potrivit CJUE (Hotărârea din 11 noiembrie 1997, Sabel, C-251/95), riscul de confuzie care include și riscul de asociere trebuie interpretat în sensul că simpla asociere pe care publicul ar putea să o facă între două mărci ca urmare a conținutului lor semantic similar nu este prin ea însăși suficientă pentru a se considera că există risc de confuzie.

Constatarea, chiar și în mod greșit, a existenței unei similarități între cele două mărci impunea ca instanța de apel să analizeze modul de percepție de către publicul relevant a celor două mărci luând în considerare principiul statuat în jurisprudența europeană ca publicul relevant are în vedere imaginea de ansamblu a mărcilor.

Caracterul distinctiv al unei mărci se analizează din perspectiva raportului semn-produs-consumator, puterea de diferențiere a unei mărci nefiind o caracteristică intrinsecă a acesteia, ci mai degrabă exprimarea relației semn-produs-consumator, în sensul aptitudinii mărcii de a oferi produsului o putere de diferențiere de alte produse în privința originii.

Instanța de apel nu a efectuat în realitate o analiză concretă a relației semn-produs-consumator în ceea ce privește cele două mărci, ci s-a rezumat la a reține că, în condițiile unei similarități accentuate a celor două mărci (oricum reținută în mod eronat, iar caracterul accentuat a fost reținut exclusiv sub aspect conceptual), există un risc de confuzie directă a produselor comercializate sub cele două semne.

Potrivit jurisprudenței CJUE, consumatorul mediu al produselor vizate este prezumat a fi normal informat și suficient de atent și de avizat, iar nivelul de atenție al consumatorului mediu poate varia în funcție de categoria de produse sau servicii în cauză.

Or, deși reține că cele două produse comercializate de părți reprezintă alternative la încălzirea cu gaze, fiind destinate, astfel, unui public atent la economisirea resurselor financiare și la modalitățile care permit o astfel de economisire, premisa de la care pleacă instanța de apel este aceea că această categorie de public este una cu o atenție medie, care are o percepție globală, fără a reține detaliile.

Așadar, nu numai că nu a fost analizat riscul de confuzie în raport de consumatori cu o atenție sporită, dar s-a pornit de la o premisă contrară practicii CJUE, aceea a existenței unui consumator neinformat, neatent și neavizat.

Mai mult, chiar presupunând că s-ar reține similaritatea conceptuală între cele două mărci, este discutabilă în cazul consumatorilor cu o atenție sporită notorietatea serialului din desenele animate pe care să-l fi asociat inițial cu imaginea păsării minuscule conținute de marca intimatei și pe care să-l transfere mental ulterior asupra mărcii recurentei.

Recurenta a mai arătat că în analiza riscului de confuzie prezintă o relevanță deosebită modalitatea în care produsele în speță sunt oferite pe piață. Astfel, produsele intimatei se comercializează în magazine de specialitate, cumpărătorii beneficiind de asistența personalului de vânzări (aspect susținut de intimată în cuprinsul apelului formulat), caz în care la alegerea produselor consumatorul va avea în vedere mai mult îndrumările și specificațiile tehnice prezentate de către personalul de vânzări și mai puțin reprezentarea mărcii, nefiind pus în situația de a se baza pe imaginea memorată a acesteia.

În egală măsură, potrivit practicii CJUE (Cauza C-342/97 Loyd Schuhfabrik parag. 287), ceea ce interesează mai mult în cazul acestor produse pentru analizarea riscului de confuzie este impresia vizuală lăsată de marcă (insuficient de relevantă, potrivit celor deja arătate), iar riscul de confuzie cu produsele recurentei trebuia analizat în principal prin raportare la similaritatea vizuală a celor două mărci. Aspectul este unul esențial în condițiile în care și gradul de similaritate al produselor este unul redus, potrivit ambelor hotărâri pronunțate de instanțele de fond, neputând compensa, potrivit practicii CJUE (Hotărârea Curții din 13 septembrie 2007, II Ponte Finanziaria/OAPI, C-234/06 P, parag. 48, Hotărârea pronunțata în Cauza C-342/97 Loyd Schuhfabrik), gradul redus de similaritate între mărci.

Mai mult, spre deosebire de produsele intimatei, cele ale recurentei se comercializează în magazine nespecializate, cu autoservire, caz în care consumatorul, la alegerea produselor, se va baza pe impresia de ansamblu a produselor creată de marcă (prezentată într-un loc vizibil pe produse), păstrând în memorie în special componentele distinctive și dominante, diferite de impresia lăsată mai ales vizual de marca intimatei.

Așadar, în cazul produselor comercializate de recurentă sub marca "C.", impresia de ansamblu a consumatorilor cu privire la marcă este dată de toate aspectele diferite față de marca intimatei, precum: existența cuvântului "E.", dimensiunile generoase și forma deosebită a păsării, elementul sferic verde și frunzele de culoare verde, grafica și culorile utilizate, elemente care prin îmbinarea lor conferă un rezultat diferit, nou, atât din punct de vedere conceptual, dar și vizual și fonetic. Chiar dacă "D." reprezintă elementul de identitate între cele două mărci, acest element, având o semnificație descriptivă în cazul produsului recurentei, nu poate crea în rândul consumatorilor un risc de confuzie, aprecierea riscului de confuzie fiind necesar a fi făcută în contextul tuturor elementelor apte să confere caracter distinctiv mărcii, nu numai în ce privește elementul verbal comun.

Instanța de apel nu a arătat considerentele pentru care a apreciat că publicul consumator al produselor marca D. ar asocia aceste produse cu marca reclamantei, astfel încât, odată vizualizate produsele recurentei, să existe un risc de confuzie. Din contră, din înscrisurile reprezentând printuri de pe motorul de căutare www.x.com și www.x.ro rezultă că la căutarea cuvântului "D.", produsele comercializate de reclamantă nici nu apar. Spre deosebire de acestea, în urma căutării sintagmei "C." sunt afișate încă de pe prima pagină numeroase rezultate privind produsele recurentei.

Nu în ultimul rând, a fost ignorată în analiza riscului de confuzie lipsa unei "reputații" speciale a mărcii reclamantei. Analiza era necesară în condițiile în care, potrivit jurisprudenței CJUE, chiar și în condițiile în care o marcă se bucură de reputație, "aceasta nu oferă suficiente temeiuri pentru prezumarea riscului de confuzie, numai datorită riscului de asociere în sens strict". Așadar, pentru că era ținută de acest criteriu impus de jurisprudența CJUE, instanța de apel trebuia să facă această analiză.

Concluzionând, un consumator al produselor comercializate de către intimata, îndeosebi cu luarea în considerare a caracteristicilor tehnice ale produsului și cu ajutorul personalului de vânzări, nu va putea considera că produsul marcat de semnul folosit de recurentă, ce are un puternic impact vizual dat de combinația tuturor elementelor care compun marca, are aceeași proveniență cu cel marcat de semnul intimatei și nici că între cei doi producători diferiți ar exista vreo legătură.

Astfel, chiar dacă este posibil ca un consumator să își amintească de marca anterioară "D.", nu poate exista un risc de confuzie cu marca "C.", riscul de asociere nefiind el însuși suficient pentru îndeplinirea condiției prevăzute de dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 5.10.2018, Înalta Curte, la cererea recurentei-pârâte SC B. SRL, a dispus suspendarea executării deciziei recurate, până la soluționarea recursului, pe temeiul art. 484 alin. (2) C. proc. civ., pentru considerentele expuse în acea încheiere.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 22 februarie 2019, Înalta Curte, în complet de filtru, a admis în principiu recursul declarat de pârâta B. SRL, membrii completului de filtru fiind în unanimitate de acord că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ.. În aplicarea art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta - pârâtă a indicat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. ca temei al motivelor de recurs, însă, din dezvoltarea acestora, rezultă exclusiv incidența cazului de casare vizând modul de aplicare a legii de către instanța de apel.

Astfel, recurenta a reproșat instanței de apel, în esență, pronunțarea deciziei cu aplicarea greșită a criteriilor de stabilire a gradului pronunțat de similaritate a mărcilor în conflict, respectiv cu nerespectarea criteriilor de apreciere a riscului de confuzie, incluzând și riscul de asociere, între acestea.

Susținerile referitoare, după caz, la nemotivarea deciziei ori la existența unor considerente contradictorii în cuprinsul acesteia tind să releve tocmai omisiunea analizării cauzei sub toate aspectele presupuse de aplicarea corespunzătoare a criteriilor menționate. În acest sens, recurenta a evidențiat chestiunile neanalizate într-un mod adecvat după ce, în prealabil, a indicat criteriile de analiză relevante și a dezvoltat propriul raționament privind modul de operare a acestora în cauză.

Astfel formulate, toate criticile recurentei au ca finalitate verificarea modului de aplicare a legii de către instanța de apel, din moment ce validarea ori infirmarea susținerilor referitoare la criteriile de analiză pretins ignorate sau greșit aplicate în cauză ar echivala cu o apreciere chiar asupra modului de argumentare a deciziei recurate.

Din acest motiv, și criticile încadrate de către recurentă în cazul descris de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se circumscriu motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8, urmând a fi analizate ca atare.

Instanța de apel a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile de aplicare a dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. b) cu raportare la art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, dispunând pe acest temei anularea înregistrării mărcii combinate nr. 122287 "C." (dată depozit 30 iulie 2012), aparținând pârâtei B. SRL.

Astfel, s-a considerat că marca înregistrată de pârâtă este similară mărcii combinate D., protejată cu începere de la 31 octombrie 2003, a cărei titulară este reclamanta, produsele cărora le sunt destinate cele două mărci sunt, de asemenea, similare, fiind complementare, totodată, că există un risc de confuzie între cele două mărci, inclusiv riscul de asociere a mărcii pârâtei cu marca anterioară a reclamantei.

Prin motivele de recurs, nu s-au formulat critici referitoare la compararea produselor pentru care cele două mărci în conflict au fost înregistrate, astfel încât constatarea din decizia recurată privind similaritatea acestor produse nu poate fi reevaluată de către instanța de control judiciar, în absența unei învestiri în acest sens.

Recurenta a criticat aprecierile instanței de apel privind existența similarității semnelor și a riscului de confuzie între mărci, incluzând și riscul de asociere între acestea.

Criticile au fost formulate, în esență, în considerarea a două aspecte: neobservarea, în impresia de ansamblu produsă de marca pârâtei "C.", a tuturor elementelor ce compun marca, cu încălcarea principiilor statuate în jurisprudența constantă a CJUE și cu efectul stabilirii greșite a similarității conceptuale, vizuale și fonetice a mărcilor; analiza greșită a riscului de confuzie între mărci, cu încălcarea criteriilor de apreciere conturate în practica CJUE și fără vreo motivare în privința criteriilor relevante.

În ceea ce privește modul de apreciere a similarității mărcilor, motivele de recurs evocă în mod corect jurisprudența constantă a CJUE, reflectată și de hotărârile expres menționate, potrivit căreia aprecierea similarității dintre semne nu se poate limita la luarea în considerare numai a unei componente a unui semn complex și la compararea acesteia cu un alt semn, ci, dimpotrivă, comparația trebuie să se efectueze prin examinarea semnelor în cauză, apreciat fiecare ca întreg.

Contrar susținerilor recurentei, însă, instanța de apel nu a apreciat similaritatea semnelor prin analizarea exclusivă a elementelor comune dominante - cuvântul "D." și imaginea unei ciocănitori, cu ignorarea celorlalte elemente, enumerate în motivele de recurs, respectiv a elementului verbal "E." din marca pârâtei, a fonturilor folosite la scrierea elementelor verbale și a poziționării celor două păsări în cadrul celor două mărci, precum și a celorlalte elemente figurative din marca "C.".

Astfel, în ceea ce privește elementul verbal "E.", în considerente se reține că este descriptiv - chiar puternic descriptiv - în raport cu produsele pentru care este înregistrată marca, aspect pe care instanța de apel l-a valorificat la stabilirea similarității. S-a considerat că adăugarea cuvântului descriptiv "E." la termenul fantezist nu este de natură să diminueze cvasi-identitatea conceptuală, iar fonetic, similaritatea nu este una deosebit de pronunțată tocmai din cauza prezenței acestui element verbal.

Mai mult, se poate reține că același element a fost luat în considerare și în aprecierea similarității vizuale, chiar dacă acest lucru nu a fost precizat explicit. Instanța de apel a enumerat elementele care ponderează similaritatea vizuală și conduc la un grad destul de ridicat - și nu foarte ridicat - al acesteia, fără a menționa și cuvântul "E.". Or, această omisiune nu înseamnă că elementul respectiv a fost exclus din analiză, ci doar că nu i s-a atribuit în context valoarea de ponderare a similarității, apreciere asemănătoare cu cea făcută în cazul similarității conceptuale.

Drept urmare, nu se poate reține că acest element a fost omis la stabilirea impresiei de ansamblu prin examinarea ca întreg a fiecărui semn, în vederea aprecierii similarității vizuale, fonetice sau conceptuale a semnelor în conflict și nici că analiza instanței de apel sub acest aspect ar fi contradictorie, din moment ce s-a ținut cont de elementul verbal "E." și în plan vizual, nu numai în plan fonetic sau conceptual.

Din cele expuse anterior, se desprinde, în același timp, faptul că nici celelalte componente ale mărcilor, indicate în motivele de recurs, nu au fost ignorate la stabilirea impresiei de ansamblu produse de fiecare dintre semnele în conflict asupra percepției publicului relevant.

Printre elementele care ponderează similaritatea vizuală au fost menționate celelalte componente figurative ale mărcilor și, în plan vizual, a fost subliniată scrierea stilizată și cu majusculă a cuvântului comun "D.". Cât despre poziționarea păsării în cadrul fiecărei mărci, referirea recurentei la atare aspect este formală, cât timp nu i s-a acordat vreo importanță nici prin motivele de recurs, în expunerea propriei aprecieri asupra similarității semnelor.

În aceste condiții, nu pot fi primite susținerile recurentei în sensul că instanța de apel și-a bazat aprecierea privind întrunirea similarității exclusiv pe elementele comune dominante, cu atât mai mult cu cât chiar recurenta face trimitere la anumite considerente în care se regăsesc alte elemente.

Înalta Curte reține, totodată, că recurenta critică înseși constatările instanței de apel asupra similarității semnelor, din perspectiva ponderii componentelor acestora în percepția publicului relevant, cu finalitatea reevaluării impresiei de ansamblu produse de semnele în conflict în memoria publicului respectiv, invocându-se criteriile de apreciere statuate în jurisprudența constantă a CJUE.

Cât privește similaritatea conceptuală, instanța de apel a considerat că este foarte accentuată (semnele fiind cvasi-identice), în prezența elementelor comune reprezentate de cuvântul "D." și imaginea unei ciocănitori, care evocă celebrul serial de desene animate "G.", general cunoscut publicului român - fapt de notorietate și necontestat -, precum și față de caracterul descriptiv al elementului verbal "E." din marca pârâtei.

Recurenta-pârâtă nu a contestat aprecierea instanței de apel referitoare la caracterul descriptiv al cuvântului "E.", dimpotrivă, a subliniat că în limba română se traduce chiar prin "peleți", ce constituie produsul comercializat de către recurenta-pârâtă.

Referindu-se la elementul "D.", recurenta a arătat că semnificația reținută de către instanța de apel operează doar pentru marca reclamantei D., date fiind fonturile folosite, cvasi-identice cu cele ale titlului celebrului serial de desene animate. În schimb, ansamblul pe care îl reprezintă marca pârâtei și în care același element se integrează creează un concept nou - cel descris în motivele de recurs -, care nu are vreo legătură cu "G.". În acest cadru, contrar aprecierii instanței de apel, elementul verbal tare al mărcii pârâtei nu este "D.", ci "E.".

Prin prisma acestei argumentări, prin motivele de recurs s-a contestat existența unei similarități conceptuale între mărci și s-a susținut că nu au fost respectate criteriile de apreciere din jurisprudența CJUE. În acest sens, s-a arătat că, potrivit CJUE, atunci când marca anterioară (sau un element al acesteia) este preluată în marca ulterioară, poate exista riscul de confuzie dacă marca anterioară păstrează o poziție distinctivă autonomă în cadrul semnului compus, iar acest efect nu se produce dacă acest element formează cu celălalt element sau cu celelalte elemente ale semnului, luate împreună, o unitate cu un sens diferit de sensul elementelor respective luate separat.

În acest context, Înalta Curte constată că susținerile recurentei nu sunt fondate.

Conceptul ciocănitorii Woody din serialul de desene animate a fost reținut de către instanța de apel în considerarea elementului verbal "D.".

Dacă acest conținut semantic ar fi viabil doar în prezența grafiei speciale, astfel cum susține recurenta, ar însemna că publicul român atribuie atare semnificație atunci când are ocazia să citească semnul, dar nu și când îl percepe auditiv. Or, această diferențiere nu poate fi primită, deoarece anihilează, practic, faptul notoriu și necontestat al cunoașterii generale a termenului, care presupune o cunoaștere neechivocă și necondiționată de modul de percepere.

Din acest motiv și în condițiile în care recurenta nu a combătut faptul notoriu, astfel cum a fost reținut prin decizia recurată, nu poate fi acceptat că publicul atribuie cuvântului "D." semnificația în discuție doar dacă acesta este scris într-un anumit mod.

Nu poate fi primită nici susținerea recurentei în sensul că marca pârâtei "C." vehiculează un concept diferit de cel pe care îl conține marca reclamantei D., întrucât aceasta nu ține cont de percepția publicului relevant, reprezentat de consumatorul român.

Recurenta pornește de la premisa că acest public, fără vreo distincție, identifică în cuvântul "D." traducerea în limba română a termenului "wood" - lemn, dată fiind adăugirea cuvântului "E." și a "simbolurilor însoțitoare" constând în elementele figurative.

Or, această premisă este una speculativă, neputând fi primită fără rezerve o prezumție de cunoaștere a definiției cuvântului "wood" în limba engleză, în absența oricărui indiciu oferit de pârâtă în acest sens. Chiar dacă se consideră că un procent important al consumatorilor români este format din cunoscători ai limbii engleze, măcar la nivel de începător, fiind vorba despre un termen din vocabularul de bază, prezumția nu poate fi extinsă la totalitatea publicului în cazul oricărei limbi străine, indiferent de gradul de răspândire a acesteia.

Mai mult, cel puțin consumatorii care au cunoștințe minimale de limbă engleză se vor îndoi de faptul că au înțeles exact sensul elementului verbal, atât timp cât acesta nu corespunde întocmai cuvântului cunoscut din limba engleză.

Or, este suficient a se reține că o parte dintre consumatori nu va recunoaște cuvântul "lemn" în elementul verbal "D." pentru ca argumentația conceptului nou pretins a fi reflectat în marca pârâtei să nu aibă vreun temei și, în același timp, pentru ca riscul de confuzie între mărci, care constituie finalitatea analizei comparative a semnului, să nu fie înlăturat. Constatarea existenței unui risc de confuzie nu implică o constatare a acestui risc pentru totalitatea publicului relevant (Hotărârea CJUE din cauza T-569/10 Bimbo, pct. 69, cu jurisprudența citată, menținută prin Hotărârea din cauza C-591/12 - invocată chiar prin motivele de recurs).

Pe de altă parte, nu poate fi ignorată aprecierea instanței de apel referitoare la semnificația atribuită cuvântului "D." de publicul larg, apreciere confirmată prin considerente anterior expuse, în limitele criticilor recurentei.

În contextul în care a fost stabilită, ca fiind desprinsă din faptul notoriu și necontestat al cunoașterii generale a serialului de desene animate, această semnificație se impune în mod clar și în percepția consumatorilor produselor vizate de marca pârâtei, care nu pot fi excluși din publicul larg.

Aceștia recunosc și în semnul pârâtei numele celebrei păsări din desenele animate, evocare amplificată de imaginea ciocănitorii, cum s-a precizat în decizia recurată, dar și de scrierea cu majusculă, specifică numelor.

Componentele menționate de recurentă (frunza, elementul sferic verde) sunt plasate fie pe litera "W", fie ca fundal al păsării, poziționare ce determină asocierea cu aceste elemente, și nu cu termenul "E.", astfel cum susține recurenta. Faptul că acestea evocă, într-adevăr, natura, întărește semnificația atribuită de publicul larg, care știe că "D." este denumirea unei anumite păsări.

Cât privește cuvântul "E.", instanța de apel a apreciat în mod corect efectele caracterului descriptiv al acestuia - caracter care nu poate fi reevaluat în recurs în raport de percepția consumatorului român, în absența vreunei contestări a recurentei.

Potrivit jurisprudenței CJUE, frecvent invocată de recurenta însăși, aprecierea globală a riscului de confuzie trebuie, în ceea ce privește similaritatea vizuală, fonetică sau conceptuală a semnelor în conflict, să fie fondată pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținându-se cont, în special, de elementele lor distinctive și dominante.

În acest sens, trebuie admis că elementele descriptive sau cu caracter distinctiv scăzut ale unei mărci complexe au în general o pondere mai redusă în cadrul analizei similitudinii dintre semne decât elementele care prezintă un caracter distinctiv mai important, care au o capacitate mai mare de a domina impresia de ansamblu produsă de această marcă (în sensul că distinctivitatea unui element al unei mărci complexe este legată de capacitatea acestuia de a domina impresia de ansamblu, a se vedea, de exemplu, Ordonanța din cauza C-235/05 L’Oréal, pct. 43).

În condițiile în care, pe de o parte, elementul "E." are caracter descriptiv, fără a trece, totuși, neobservat, iar, pe de altă parte, cuvântul "D." are un caracter distinctiv puternic, fantezist fiind, în mod corect a apreciat instanța de apel că, în plan conceptual, adăugarea elementului "E." nu schimbă conținutul semantic imprimat de semnificația cuvântului "D." și întărită de celelalte elemente figurative, după cum s-a arătat. Consumatorul va considera că este vorba despre produsul cunoscut marcat "D.".

Drept urmare, contrar susținerilor recurentei, elementele mărcii anterioare păstrează o poziție distinctivă autonomă în cadrul semnului compus, în sensul că nu formează împreună cu celelalte elemente ale semnului o unitate cu un sens diferit de sensul elementelor respective luate separat, conform criteriilor de apreciere din jurisprudența CJUE invocată prin motivele de recurs.

În ceea ce privește similaritatea vizuală și cea fonetică, susținerile recurentei au constat, pe lângă alegațiile legate de omisiunea determinării impresiei de ansamblu a fiecărui semn în raport de toate componentele semnelor, ce au fost deja examinate, în sublinierea elementelor ce ar diferenția mărcile și ar conduce la inexistența similarității vizuale sau, cel mult, la o similaritate redusă, precum și la inexistența similarității auditive.

Or, cât timp nu s-a indicat nerespectarea vreunui criteriu concret de apreciere de către instanța de apel, precum în cazul similarității conceptuale, simpla semnalare a diferențelor între mărcile în conflict nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate, aptă să determine verificarea constatărilor instanței de apel asupra a existenței similarității și a gradului acesteia în plan vizual și fonetic, motiv pentru care susținerile recurentei nu vor fi primite.

Cât privește existența riscului de confuzie, incluzând și riscul de asociere între mărci, se constată că susținerile recurentei sunt nefondate, în condițiile în care instanța de apel a făcut o aplicare corespunzătoare a criteriilor de analiză presupuse de aplicarea art. 47 alin. (1) lit. b) cu raportare la art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 și desprinse din jurisprudența CJUE.

Este de necontestat că existența unui risc de confuzie în percepția publicului trebuie apreciată în mod global, ținându-se cont de toți factorii relevanți în speță, iar aprecierea globală implică o anumită interdependență între factorii luați în considerare și în special similitudinea mărcilor și cea a produselor sau a serviciilor desemnate. Interdependența dintre acești factori își găsește expresia în considerentul (11) al Directivei 2008/95, potrivit căruia este indispensabil să se interpreteze noțiunea de "similaritate" în raport cu riscul de confuzie.

De asemenea, aprecierea globală a riscului de confuzie trebuie să se întemeieze, în ceea ce privește similitudinea vizuală, fonetică sau conceptuală dintre mărcile în conflict, pe impresia de ansamblu produsă de acestea. Percepția asupra mărcilor pe care o are consumatorul mediu al produselor sau serviciilor în cauză are un rol determinant în aprecierea globală a riscului amintit (hotărârea din cauza C-251/95 Sabel).

Analiza instanței de apel respectă întru totul aceste principii de bază regăsite în jurisprudența constantă a CJUE, pornind de la stabilirea impresiei de ansamblu prin prisma percepției publicului relevant și determinarea similarității semnelor în conflict, respectiv a produselor vizate de mărci, precum și a gradului de similaritate între acestea.

Cât privește aprecierile instanței de apel pe aspectele vizând similaritatea semnelor, inclusiv gradul de asemănare, s-au arătat deja motivele pentru care au fost menținute prin prezenta decizie.

Pentru aceleași motive, nu pot fi primite susținerile similare reiterate în legătură cu aprecierea globală a riscului de confuzie între mărci. După cum s-a arătat, potrivit directivei de armonizare a legislațiilor naționale referitoare la mărci și jurisprudenței CJUE, este indispensabil să se interpreteze noțiunea de "similaritate" în raport cu riscul de confuzie.

În ceea ce privește susținerile referitoare la nivelul de atenție al publicului, Înalta Curte reține că, într-adevăr, nivelul de atenție al consumatorului mediu poate varia în funcție de categoria de produse sau servicii în cauză, iar un nivel crescut de atenție al acestuia reprezintă un factor care poate fi relevant în aprecierea globală a riscului de confuzie.

Recurenta a pretins că, în cauză, publicul este format din consumatori atenți la economisirea resurselor financiare și la modalitățile care permit o astfel de economisire. Partea nu a indicat, însă, vreun element care să justifice includerea produselor vizate de mărci (cazane de încălzire, respectiv peleți - combustibil solid) în categoria produselor costisitoare și care i-ar determina pe potențialii cumpărători să fie mai precauți în verificarea provenienței acestora decât în cazul altor bunuri de larg consum.

Pe de altă parte, recurenta a pretins în mod eronat că instanța de apel ar fi analizat existența riscului de confuzie în raport de un consumator neinformat, neatent și neavizat, contrar practicii CJUE. După cum s-a arătat chiar prin motivele de recurs, instanța de apel a avut în vedere pe consumatorul cu o atenție medie, care are o percepție globală, fără a reține detaliile, ceea ce înseamnă tocmai consumatorul mediu, normal informat și rezonabil de atent și de avizat (hotărârea CJUE din cauza C-342/97 Lloyd Schuhfabrik Meyer).

Înalta Curte nu va primi nici susținerile vizând neanalizarea de către instanța de apel a caracterului distinctiv al mărcii reclamantei.

Printre factorii relevanți în aprecierea globală a riscului de confuzie și aflați în interdependență figurează, fără îndoială, caracterul distinctiv al mărcii anterioare, care determină întinderea protecției sale, iar riscul de confuzie este cu atât mai ridicat cu cât caracterul distinctiv al mărcii anterioare se dovedește a fi mai important (hotărârea CJUE din cauza C-251/95 Sabel, pct. 6).

Aceste considerent nu permite, însă, a se aprecia că riscul de confuzie este înlăturat de plano în cazul în care marca anterioară nu posedă un caracter distinctiv pronunțat și chiar atunci când are un caracter distinctiv slab. Potrivit jurisprudenței CJUE, faptul că o marcă are un caracter slab distinctiv nu exclude riscul de confuzie, în special în cazul în care există o similitudine a semnelor și a produselor sau serviciilor vizate (ordonanța din cauza C-235/05 L’Oréal).

Așadar, împrejurarea că instanța de apel nu a formulat o apreciere în sensul unui caracter distinctiv particular al mărcii anterioare nu impunea concluzia inexistenței riscului de confuzie și, de altfel, nici nu relevă vreo omisiune de evaluare globală a acestui risc, cât timp constatarea existenței riscului de confuzie s-a bazat pe factorii relevanți identificați, în special pe similaritatea accentuată a mărcilor, care compensează un nivel eventual mai scăzut al similarității produselor.

Instanța de judecată ar fi urmat să analizeze elemente precum partea din piață acoperită de marcă, intensitatea, întinderea geografică și durata utilizării mărcii anterioare, importanța investițiilor etc. numai dacă reclamanta ar fi invocat dobândirea unui caracter distinctiv pronunțat al mărcii prin folosirea pe piață, ceea ce nu este cazul în speță.

Pentru aprecierea în cauză a riscului de confuzie, este esențial faptul că, în raport de impresia de ansamblu a semnelor și în special față de caracterul distinctiv puternic al elementului dominant "D.", comun mărcilor, care își păstrează poziția distinctivă autonomă și în cadrul mărcii pârâtei, dar și de caracterul descriptiv al elementului verbal "E.", publicul relevant va identifica în mod cert și neechivoc cuvântul "D." în marca pârâtei, atât conceptual, dar și vizual și fonetic, în pofida elementelor de diferențiere, pentru motivele deja arătate în prezenta decizie și care nu se impun a fi reluate.

Întrucât publicul va percepe marca pârâtei în sensul de "peleți D.", este corectă concluzia instanței de apel potrivit căreia consumatorul va crede că marca ulterioară este o simplă varietate a mărcii anterioare, desemnând un produs particular, atribuindu-le aceeași origine comercială. Este întrunit, așadar, chiar un risc de confuzie directă, cât timp consumatorul va presupune că produsele vizate de marca pârâtei provin de la același comerciant ca cele pentru care marca reclamantei a fost înregistrată.

Această concluzie nu este repusă în discuție de susținerile recurentei în legătură cu modalitatea în care se comercializează în mod efectiv produsele, în condițiile în care aceste susțineri tind la reaprecierea situației de fapt stabilite în cauză în contextul complementarității produselor, iar atare operațiune este inadmisibilă în recurs.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pe temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

În aplicarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta-pârâtă B. SRL la plata către intimata-reclamantă A. SRL a cheltuielilor de judecată în recurs, în sumă de 6.682,30 RON, constând în onorariu avocat - 4.825,65 RON și cheltuieli de transport, diurnă, cazare și alte cheltuieli - 1.854,01 RON, dovedite prin înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei nr. 418/A din 11 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă B. SRL la plata sumei de 6.682,30 RON cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-reclamantă A. SRL.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 martie 2019.

Procesat de GGC - CL