ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1597/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., societate înființată în conformitate cu legislația din Olanda, reprezentată legal de S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ("CNAS") și ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București, a solicitat anularea Adresei nr. x comunicată electronic de CNAS la data de 30.04.2015 - aferentă trimestrului 1/2015 și pe cale de consecință obligarea CNAS și ANAF la repararea pagubei produse prin emiterea nelegală a actelor administrative atacate (plata unei contribuții într-un cuantum mai mare decât cel legal datorat) în modalitatea restituirii următoarelor sume achitate în plus, respectiv suma de 210.074,97 RON, reprezentând echivalentul contribuției achitate de către A.. în trimestrul 1/2015 în contul marjelor de distribuție și de retail (adaosuri comerciale) incluse în mod nelegal în consumul de medicamente comunicat, cu obligarea pârâtelor, CNAS și ANAF, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2915 din 09.11.2015 02.12.2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A.. prin reprezentant legal B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 2915 din 09.11.2015 02.12.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A.. prin reprezentant legal B. S.R.L. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că instanța de fond nu a procedat la o motivare corespunzătoare a procedurii ci a preluat ad literam argumentele CNAS. Instanța de fond nu a indicat motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția dată fiecărui capăt de cerere. Astfel, Curtea de Apel București nu analizează cererile formulate prin cererea introductivă ci se rezumă doar la a reda argumentele expuse de Curtea Constituțională, fără alte raționamente și argumente proprii. Recurenta mai susține că hotărârea cuprinde considerente străine de obiectul cauzei, deoarece prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat anularea parțială a actelor administrative emise de CNAS în temeiul prevederilor art. 6 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, art. 8 alin. (1) și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Instanța de fond, fără a se raporta la argumentele expuse atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin răspunsul la întâmpinare formulat precum și la celelalte documente depuse care se regăsesc la dosarul cauzei, redă considerentele pe care le-a avut în vedere Curtea Constituțională în motivarea Deciziei nr. 665/2014, subliniind că DAPP a medicamentelor, în momentul în care solicită includerea medicamentelor pe care le vând, în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. Ignorând prevederile art. 3 alin. (1) și art. 5 alin. (3) și (7) din O.U.G. nr. 77/2011 precum și jurisprudența incidență, instanța nu a argumentat inaplicabilitatea acestora, respectiv de ce aceste prevederi legale nu îndreptățește DAPP să formuleze astfel de pretenții, ci în mod greșit a apreciat că "nu se poate reține interpretarea propusă de către reclamantă cu referire la neincluderea în cadrul formulei de calcul al procentului "P" și determinarea astfel a valorii consumului aferent reclamantei a acestor adaosuri comerciale - marje de distribuție și de retail -, dispozițiile legale evocate urmând a fi interpretate în mod sistematic, iar nu separat, disp. art. 3 urmând a fi interpretate și aplicate prin coroborare cu disp. art. 1 același act normativ evocat, dispoziții care lămuresc astfel ca principiu baza de calcul al acestei contribuții/.../". Contrar reținerilor instanței de fond, recurenta precizează că potrivit prevederilor legislației speciale (art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011) aplicarea unui procent "p" exclusiv asupra valorii consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție, excluzând de plano includerea adaosurilor comerciale percepute de alte entități pe lanțul de distribuție, nicidecum în favoarea neincluderii în cadrul formulei de calcul al procentului "p". Mai mult, din interpretarea sistematică a art. 3 alin. (1) și alin. (3) coroborat cu art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, contrar argumentului expus de instanța de fond, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor [...] au obligația de a plăti trimestrial pentru medicamentele [...], suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, contribuțiile trimestriale calculate conform dispozițiilor ordonanței de. urgență și anume potrivit art. 3 alin. (1) și (3), prin aplicarea unui procent "p" exclusiv asupra valorii consumului de medicamente suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție. Or, deși scopul declarat al O.U.G. nr. 77/2011, și regăsit în prevederile art. I din O.U.G. nr. 77/2011, este acela de a susține o contribuție trimestrială pentru finanțarea bugetului de sănătate, instanța face abstracție de aceste prevederi legale, și pronunță o hotărâre cu încălcarea nu numai a art. 1 ci și a art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011. Cu privire la Decizia 665/2014, recurenta consideră că, în cauză, CNAS invocă în mod eronat faptul că au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate ridicate cu privire la adaosurile de distribuție și adaosurile comerciale. Decizia 665/2014 a soluționat excepția de neconstituționalitatea a taxei claw-back ca taxă parafiscală impusă unei singure categorii de actori din lanțul de distribuție, respectiv, deținătorilor de autorizații de punere pe piață. Cu alte cuvinte, s-a analizat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 77/2011 sub aspectul nelegalității obligării doar a DAPP de a plăti contribuția clawback. Prin Decizia 665/2014 Curtea Constituțională nu a girat aplicarea eronată a O.U.G. nr. 77/2011 de către CNAS și cu atât mai puțin obligarea DAPP la plata unei contribuții într-un cuantum mai mare decât cel legal datorat. Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la alte aspecte intrinseci/extrinseci invocate, respectiv discriminarea, oportunitatea taxei claw-back, includerea TVA, justificarea impunerii acestei taxe în sarcina deținătorilor de autorizații de punere pe piață, iar nu cu privire la neconstituționalitatea unei anume prevederi care să permită includerea adaosurilor comerciale în valorile de consum de medicamente comunicata de către CNAS. Instanța de fond, fără a ține cont de argumentele expuse mai sus și considerând că este necesar și suficient să își fundamenteze soluția pe principiul forței obligatorii a deciziilor Curții Constituționale, omite să verifice aplicabilitatea de facto a argumentelor expuse de Curtea Constituțională în speță. În susținerea recursului este invocată practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale.

Apărările formulate în cauză Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Casa Națională de Asigurări de Sănătate a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 14.12.2017, recursul a fost admis în principiu.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimați, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare. Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Deoarece Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În cauza de față, instanța de control judiciar consideră că, hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Motivarea în fapt și în drept este o condiție de esență a hotărârii judecătorești, legiuitorul stabilind în sarcina judecătorului această obligație legală, cu precizarea că judecătorul trebuie să explice părților, atât în fapt, cât și în drept care au fost rațiunile care au determinat adoptarea soluției. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Curții de Apel București, SCAF, reclamanta A., societate înființată în conformitate cu legislația din Olanda,, deținătoare de autorizații de punere pe piață pentru anumite medicamente comercializate în România, reprezentată legal, în condițiile art. 2 și art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 pentru stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, de S.C. B. S.R.L., o societate comercială înființată și funcționând în conformitate cu legislația din România, cu sediul social în București, în contradictoriu cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, și ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București -Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București, în temeiul art. 6 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, art. 8 alin. (1) și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a solicitat în contradictoriu cu CNAS anularea parțială a actului administrativ emis de CNAS în temeiul O.U.G. nr. 77/2011, în ceea ce privește includerea nelegală a marjelor de distribuție și de retail (adaosuri comerciale) în consumul de medicamente comunicat DAPP, respectiv anularea Adresei nr. x comunicată electronic de CNAS la data de 30.04.2015 -aferentă trimestrului 1/2015 și, pe cale de consecință, obligarea CNAS și ANAF la repararea pagubei produse prin emiterea nelegală a actelor administrative atacate (plata unei contribuții într-un cuantum mai mare decât cel legal datorat) în modalitatea restituirii următoarelor sume achitate în plus, respectiv suma de 210.074,97 RON, reprezentând echivalentul contribuției achitate de către A.. în trimestrul 1/2015 în contul marjelor de distribuție și de retail (adaosuri comerciale) incluse în mod nelegal în consumul de medicamente comunicat, cu obligarea pârâtelor, CNAS și ANAF, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit O.U.G. nr. 77/2011 contribuția trimestrială este destinată să suplimenteze bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, fiind o taxă parafiscală cu o destinație specială, fiind plătită pentru medicamentele care au parcurs circuitul comercial, au ajuns la pacienți și au fost decontate din bugetul FNUASS. De asemenea, au obligația plății acestei taxe, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, respectiv producătorii și importatorii de medicamente care au pus efectiv pe piață medicamentele și obțin profit din vânzarea acestora. Instanța de control judiciar constată că instanța de fond în mod corect a reținut că aspectele circumscrise situației de fapt și de drept privind aspectele sesizate de recurenta-reclamantă au fost soluționate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 263/2013, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, 3 și art. 3 1 alin. (1) - (5) teza întâi din O.U.G. nr. 77/2011 cu modificările și completările ulterioare, în sensul respingerii ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate invocată. În ceea ce privește pretinsa discriminare între agenții economici implicați în comercializarea medicamentelor, respectiv deținătorii de autorizații de punere pe piață și ceilalți agenți economici din lanțul de distribuție, cum ar fi distribuitorii, farmaciile sau spitalele private, Curtea Constituțională a statuat că această critică tinde spre modificarea și completarea prevederilor legale existente, în sensul ca plata contribuției clawback să cadă și în sarcina altor agenți economici din lanțul de distribuție a medicamentelor. Or, potrivit dispozițiilor Curții, taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 din Constituție, în virtutea cărora "impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". Așadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituțiilor și/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare. In aplicarea considerentelor statuate de Curtea Constituțională, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speță ai taxei de clawback, respectiv "agenții economici" care sunt vizați în mod expres de reglementările O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare. Prin Decizia nr. 665/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76/29.01.2015, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, Curtea Constituțională a statuat că există două categorii de deținători ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, și anume, unii care sunt obligați la plata contribuției trimestriale și alții cărora nu le incumbă această obligație legală. Diferența dintre cele două categorii rezidă în faptul că suportarea contravalorii medicamentelor puse pe piață de prima categorie se realizează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății. Or, din această perspectivă, contribuția trimestrială la care sunt obligați acești deținători de autorizații de punere pe piață apare ca fiind instituită în considerarea faptului că aceștia beneficiază de un real avantaj, și anume, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii medicamentelor având, așadar o exclusivitate în a se "îndestula" din cele două fonduri. În același sens, Curtea Constituțională a reținut faptul că această contribuție trimestrială a fost reglementată de legiuitor exclusiv prin prisma faptului că acestor deținători li se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute, avantaj care nu se acordă și celorlalți subiecți care desfășoară o astfel de activitate comercială. Astfel, deținătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piață a medicamentelor și au certitudinea vânzării și încasării contravalorii medicamentelor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuției clawback. Totodată, Curtea Constituțională a apreciat faptul că formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuției dă expresie acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia și avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deținătorilor de APP. De asemenea, Curtea Constituțională a reținut în nenumărate rânduri în jurisprudență că, pe de o parte, distribuitorii și farmaciile nu sunt beneficiari ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, ci simpli prestatori de servicii pentru care sunt îndreptățiți la încasarea unui tarif, iar, pe de altă parte, aceștia sunt supuși sistemului fiscal general, respectiv plata taxei pe valoarea adăugată sau impozitul pe profit, precum și faptul că este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speță ai taxei de clawback, respectiv "agenții economici" care sunt vizați în mod expres de reglementările O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, prin Decizia nr. 789/17.11.2015, Curtea Constituțională a reținut faptul că transmiterea în format electronic a datelor necesare pentru calculul contribuției trimestriale nu este de natură a contraveni dispozițiilor constituționale invocate, ci reprezintă o consecință a eliminării barierelor administrative, în scopul instituirii unei proceduri caracterizate prin simplificare și celeritate în comunicarea informațiilor. Datele comunicate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, potrivit prevederilor art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011, pot fi contestate de către deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor în termen de 10 zile calendaristice din ziua comunicării datelor, iar depunerea contestațiilor nu suspendă obligația de plată a contribuției trimestriale datorate. Contestațiile vor avea ca obiect datele aferente trimestrului pentru care au fost comunicate, potrivit art. 5 alin. (7), și vor fi soluționate prin emiterea unui act administrativ, comunicat contestatarilor în termen de 30 de zile de la data înregistrării acestora. Ulterior comunicării actului administrativ sau la expirarea termenului de 30 de zile, contestatarul se poate adresa instanței de contencios administrativ, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Curtea Constituțională a mai reținut faptul că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 s-a instituit obligația legală pentru deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții legali, de a plăti o contribuție trimestrială, în condițiile stabilite în această ordonanță de urgență, iar în ceea ce îi privește pe "ceilalți actori de pe lanțul de distribuție", Curtea a reținut că aceștia au obligații contractuale. În acest context, Curtea Constituțională a statuat și faptul că pentru realizarea unui just echilibru între interesul general arătat și drepturile particularilor vizați prin reglementarea criticată, modul de calcul al contribuției stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare, a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deținătorilor de autorizații de punere pe piață a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori și farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deținătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piață a medicamentelor, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuției în discuție, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menționate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuției dă expresie, așadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia și avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deținătorilor de APP. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, "Contribuția trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente, suportate din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție." Deci, legiuitorul nu a stabilit că această contribuție trimestrială se aplică vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție, ci consumului aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție. Or, consumul trimestrial de medicamente poate să difere de vânzările trimestriale ale Dapp-urilor, acest consum fiind cunoscut de către furnizorii de servicii medicale și medicamente, care raportează consumul de medicamente către casele de asigurări de sănătate, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.