SECȚIUNEA A TREIA CAUZA SAMOILĂ ȘI ALTE C. ROMÂNIA (solicitarea nr. 140733/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 septembrie 2008 DEFINIF 23/12/2008 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Samoilé și alții c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, judecători, și de Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 2 septembrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 140733/03) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Ion Samoile ( La 7 aprilie 2003, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (precum și în urma decesului reclamantului, care a avut loc la 26 februarie 2004, copiii săi, dnii Gheorghe Samoila, Vergil Samoila și Radu Samoila și Cornelia Morariu și Virginia Cirstea, precum și văduva sa, Constanța Samoila, au exprimat, în calitate de moștenitori, la 25 octombrie 2004, dorința de a continua procedura. Dl Gheorghe Samoile reprezintă moștenitorii în fața Curții. Din motive practice, prezenta hotărâre va continua să-l numească pe domnul Ion Samoila reclamantul 1, CEDH 1999-VI. Guvernul român ( I. CIRCONSTANCES DE L , în conformitate cu o anexă la o decizie a comisiei departamentale pentru aplicarea legii menționate ( A fost îndreptățită la o acțiune introdusă de reclamant împotriva comisiei locale și a condamnat-o pe aceasta din urmă să pună în posesie terenul de 7 500 m pe care dreptul său de proprietate fusese recunoscut în temeiul declarației din 2 septembrie 1991. Tribunalul a impus primarului Starchiojd, în calitatea sa de președinte al comisiei locale, o penalitate de 300 de euro. 000 de lei românești vechi (ROL) pe zi de întârziere în execuție. În absența recursului, hotărârea a devenit definitivă la 5 martie 2001. Demersurile în vederea executării hotărârii din 17 ianuarie 2001 în partea sa privind punerea în posesie a reclamantului 10. Întrucât comisia locală nu s-a conformat hotărârii menționate anterior, la 8 iulie 2002, reclamantul s-a adresat unui executor al justiției în vederea executării forțate a sentinței în partea sa privind punerea în posesie. 11. La 11 iulie 2002, la cererea executorului, Tribunalul de Primă Instanță a autorizat executarea forțată. 12. La 17 septembrie 2002, comisia locală a emis un proces-verbal privind punerea în posesie a reclamantului unui teren cu o suprafață totală de 7 500 m13. Printr-o scrisoare datată 27 septembrie 2002, comisia locală l-a invitat pe solicitant să se prezinte la 1 octombrie 2002 la sediul primăriei Starchiojd în vederea semnării procesului-verbal. Din plicul în care se afla această scrisoare și din care a fost furnizată o copie de către guvernul din anexă observațiilor sale, reiese că scrisoarea în cauză a ajuns la 2 octombrie 2002 la oficiul poștal din Drajna de Jos și că, prin refuzul acesteia, reclamantul a fost retransmis la oficiul poștal din Starchiojd, care a primit scrisoarea la 4 octombrie 2002 și apoi a predat-o primăriei din Starchiojd. 14. La 15 octombrie 2002, comisia departamentală a emis un titlu de proprietate în favoarea reclamantului, în conformitate cu procesul-verbal din 17 septembrie 2002. În anexă la o scrisoare datată 6 noiembrie 2002, comisia locală a trimis reclamantului titlul de proprietate și un exemplar al procesului-verbal. Acesta din urmă a refuzat la plic conținând aceste documente, care a fost, prin urmare, predat primăriei. 16. O mențiune înscrisă pe scrisoarea din 6 noiembrie 2002 și a fost ștampilată de primărie că plicul în cauză a fost deschis la 21 aprilie 2005 la cererea și în prezența fiilor reclamantului, care între timp era decedat (punctul 6 de mai sus). 17. La 16 august 2005, domnul Gheorghe Samoila a primit titlul de proprietate al tatălui său împotriva semnăturii. 18. Prin scrisoarea din 26 septembrie 2007, ca răspuns la cererea de informații a guvernului, primăria Starchiojd l-a informat pe acesta că hotărârea din 17 ianuarie 2001 fusese executată prin intermediul procesului-verbal din 17 septembrie 2002 și că un titlu de proprietate fusese emis la 15 octombrie 2002 în favoarea reclamantului. 17 ianuarie 2001 în partea sa referitoare la asprime 19. La 30 septembrie 2002, reclamantul i-a adresat executorului judecătoresc o cerere de executare forțată a hotărârii din 17 ianuarie 2001 în partea sa referitoare la asprime. La 18 decembrie 2002, executorul a informat instanța de primă instanță că primăria nu era conformă cu decizia sa din 30 decembrie 2002. Prin urmare, la 23 decembrie 2002, tribunalul a solicitat instanței judecătorești să aplice dispozițiile legale cu privire la confirmarea sechestrului validarea popririi la data de 23 decembrie 2002, instanța a solicitat executorului să constituie o acțiune în numele reclamantului, ceea ce a făcut la 23 iulie 2003. 21. printr-o hotărâre din 27 noiembrie 2003, instanța de primă instanță a dat dreptul la acțiune și a confirmat confiscarea. Instanța reține că, deși primarul era obligat să dea fără întârziere în posesie reclamantul în temeiul hotărârii din 17 ianuarie 2001, acesta nu l-a lăsat să facă decât la 17 septembrie 2002, mai mult de 500 de zile de la data la care hotărârea devenise definitivă. Prin urmare, el a ordonat primăriei să confisce lunar o treime din veniturile primarului și să predea astfel sumele confiscate reclamantului, până la o sumă de 193 711 350 ROL. Atât primăria, cât și primarul au ridicat apelul la această hotărâre. 22. Prin hotărârea din 12 martie 2004, Curtea de apel din Plouești ( A respins apelurile pentru întârzieri și, respectiv, lipsa de temei. Cele două părți pârâte au formulat acțiuni în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție (inclusiv în fața Curții Supreme de Justiție). 23. Între timp, la 31 mai 2004, executorul a solicitat instanței de Primă Instanță să autorizeze executarea forțată a sentinței 27 noiembrie 2003. Prin hotărârea din 3 iunie 2004, Tribunalul de Primă Instanță i-a acceptat cererea. Această soluție a fost, totuși, infirmată, la apelul Primăriei, printr-o hotărâre din 22 septembrie 2004 a Tribunalului de Primă Instanță, care a considerat că a fost pronunțată de hotărârea judecătorului 17 ianuarie 2001 nu putea, ca atare, să facă obiectul unei execuții forțate, având în vedere caracterul său provizoriu. Prin Hotărârea din 9 iunie 2006, Curtea de apel a respins acțiunea formulată de domnul Gheorghe Samoila, în calitatea sa de moștenitor al reclamantului, împotriva hotărârii din 22 septembrie 2004. Prin Hotărârea din 7 aprilie 2005, Înalta Curte a dat dreptul la acțiune împotriva hotărârii din 12 martie 2004 ; ea le-a anulat pe acestea și le-a trimis cauza în fața instanței de apel pentru o nouă examinare a cererii de recurs, pe motiv că reclamantul fusese decedat în momentul în care hotărârea fusese pronunțată. Ca urmare a schimbărilor legislative intervenite în ceea ce privește competența instanțelor, cauza a fost înscrisă în rolul Tribunalului de departamental din Prahova ( 25. Prin hotărârea din 8 iunie 2006, tribunalul departamental a respins apelurile Primăriei și ale primarului, confirmând astfel hotărârea din 27 noiembrie 2003. 26. Primarul a formulat o acțiune în fața instanței judecătorești. 27. Printr-o hotărâre înainte de a declara drept din 14 septembrie 2006, instanța de apel suspendă examinarea acțiunii din cauza absenței nejustificate a tuturor părților în litigiu. 28. Nu reiese din înscrisurile din dosar că examinarea cauzei a fost reluată până în prezent. Acțiunile de anulare a titlului de proprietate din 15 octombrie 2002 29. La 15 noiembrie 2005, o terță parte, Z.S., sesizează instanța din prima instanță a unei acțiuni împotriva moștenitorilor reclamantului care intenționa să anuleze titlul de proprietate din 15 octombrie 2002. El susținea că terenul înscris pe acest titlu aparținea ascensorului său și că terenul reclamantului era, în schimb, situat într-o altă locație. 30. Printr-un memoriu în răspuns din 22 februarie 2006, moștenitorii reclamantului au solicitat respingerea acțiunii, considerând că titlul de proprietate în cauză era în conformitate cu legea, pe care o eliberase în temeiul atestatului din 2 septembrie 1991 și al hotărârii din 17 ianuarie 2001. În ceea ce privește locația terenului, ei considerau că nu există nici un indiciu în acest sens, nici în titlul de proprietate, nici în procesul-verbal de punere în posesie. 31. Prin hotărârea din 12 aprilie 2006, instanța de primă instanță a respins acțiunea. Z.S. a formulat o acțiune în fața tribunalului departamental din Prahova. La cererea părților, Înalta Curte a dispus trimiterea dosarului la o altă instanță de același grad, adică la tribunalul departamental din Mureș. Moștenitorii reclamantului au prezentat concluzii scrise, în care au solicitat respingerea acțiunii. 32. martie 2007, tribunalul județ din Mureș a respins acțiunea, confirmând astfel temeinicia hotărârii din 12 aprilie 2006. Tribunalul departamental a reținut că titlul de proprietate din 15 octombrie 2002 era conform legii și respecta hotărârea din 12 aprilie 2006. 17 ianuarie 2001, precum și procesul-verbal din 17 septembrie 2002. De asemenea, a considerat că problema amplasării terenului fusese deja discutată în procedura pronunțată de această hotărâre anterioară în forță de lucru judecat. 33. La 3 septembrie 2007, moștenitorii reclamantului au solicitat unui aprod al justiției să trimită notificări către mai multe părți terțe, E.G., P.I. și V.G., invitându-i să demoleze construcțiile pe care au început să le construiască pe terenul lor. 34. În cursul anului 2008, E.G., P.I. și V.G. au sesizat tribunalul în primă instanță cu privire la o acțiune împotriva moștenitorilor reclamantului, pentru a anula certificatul din 2 septembrie 1991, procesul-verbal din 17 septembrie 2002 și titlul de proprietate din 15 octombrie 2002. O ședință a avut loc la 26 februarie 2008. Printr-o scrisoare din 11 martie 2008, dl Gheorghe Samoile a informat grefa cu privire la existența procedurilor de anulare a titlului său de proprietate și a precizat că, în pofida hotărârilor judecătorești din 12 aprilie 2006 și 1 martie 2007, al cărui exemplar a fost prezentat în anexă la această scrisoare, terenul său era ocupat de terțele părți în cauză, care începuseră între timp să construiască construcții. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 36. Legislația internă relevantă este descrisă în cauza Sabin Popescu c. România 48102/99, §§ 42-46, 2 martie 2004). PRIVIND VIOLAȚIILE ALEGATE DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA ȘI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 PRIVIND NEEXECUTAREA JUDECĂTORILOR DIN 17 IANUARIE 2001 ÎN PARTEA sa PRIVIND PUNEREA ÎN POSIUNE A TERranULUI 37. Recurentul susține că neexecutarea hotărârii definitive din 17 ianuarie 2001 în partea sa privind punerea în posesie a terenului și-a încălcat dreptul de acces la o instanță, astfel cum se prevede la art. 6 1 din convenție, precum și dreptul la respectarea bunurilor, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr 1 la convenție. art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitatea 38. Guvernul exclude nerespectarea termenului de șase luni pentru depunerea cererii. El arată în acest sens că obiecțiunile reclamantului se referă la refuzul autorității competente de a-l pune în posesia terenului în conformitate cu hotărârea din 17 ianuarie 2001. Guvernul consideră că un astfel de refuz ar putea analiza într-o situație continuă, dar subliniază că această hotărâre a fost executată la 17 septembrie 2002, împreună cu redactarea procesului-verbal de punere în posesie. Potrivit guvernului, acest proces-verbal a pus capăt situației continue. 24, 26 octombrie 2006), Comitetul consideră că, în cazul în care reclamantul intenționa să se plângă de o executare ineficientă a hotărârii în cauză, ar fi trebuit să sesizeze Curtea în termen de șase luni de la 17 septembrie 2002. Prin urmare, guvernul consideră că cererea este tardivă și solicită Curții să o respingă din acest motiv în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Reclamantul se opune argumentelor guvernului și solicită Curții să respingă excepția din partea acestuia. El consideră că procesul-verbal în cauză nu respecta locul anterior al terenului, așa cum reiese din hotărârea din 17 ianuarie 2001, motiv pentru care nu l-a semnat. 41. Curtea reamintește doar în termenii articolului 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. Or, în cazul în care presupusa încălcare constă într-o situație continuă, termenul de șase luni începe să curgă numai din momentul în care această situație continuă ( mutatis mutandis Hornsby c. Grecia, Hotărârea din martie 1997, Rec., p. 508, § 35, și Marinakos Grecia (dec.), nr. 49282/99, 29 martie 2000). 42. În speță, Curtea arată că procesul-verbal în cauză a fost întocmit la 17 septembrie 2002. Cu toate acestea, aceasta consideră că reclamantul n . ar fi putut în mod rezonabil să ia cunoștință de conținutul său . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6 noiembrie 2002 și aceasta, în măsura în care scrisoarea din 27 septembrie 2002 trimisă de aceasta în la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . art. 35 alin. (1) din Convenție nu putea începe să curgă înainte de 6 noiembrie 2002. Cu toate acestea, cererea a fost introdusă de solicitant la 7 aprilie 2003, fie în termenul de șase luni. 44. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că este necesar să se respingă excepția din partea guvernului. 45. Pe de altă parte, Curtea constată că obiecțiunile nu sunt în mod clar justificate în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată că acestea nu se confruntă cu niciun alt motiv d Guvernul constată că hotărârea din 17 ianuarie 2001 a fost executată, în măsura în care comisia locală a întocmit procesul-verbal privind punerea în posesie a reclamantului terenului în cauză și în care comisia departamentală a emis un titlu de proprietate, documente care au fost trimise reclamantului în urma refuzului său de a se prezenta la primărie pentru a semna procesul-verbal. Guvernul observă, de asemenea, că titlul de proprietate a fost primit de domnul Gheorghe Samoila, fiul reclamantului. 47. Reclamantul consideră, la rândul său, că fosta locație a terenului nu a fost respectată și că, prin urmare, hotărârea din 17 ianuarie 2001 nu a fost executată. Curtea reamintește că executarea unei hotărâri sau a unei hotărâri, din orice jurisdicție, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din procesul de judecată, în sensul articolului 6 din Convenție ( Hornsby c. Grecia, Hotărârea din 19 martie 1997, Rec., 1997, Rec., p. 510-511, § 40, Imobiliar Saffi c. Italia [GC], n 22774/93, § 63 CEDH 1999-V). 49. În speță, Comisia observă că, printr-o hotărâre din 17 ianuarie 2001, Tribunalul de Primă Instanță din Vălenii de Munte a dispus comisiei locale să pună în posesia reclamantului un teren de 7 500 m pe care dreptul său de proprietate fusese recunoscut în temeiul certificatului din 2 septembrie 1991. 17 septembrie 2002, comisia locală a întocmit un proces-verbal de punere în posesie, iar la 15 octombrie 2002, comisia departamentală a emis un titlu de proprietate în favoarea reclamantului. 50. În măsura în care reclamantul susține că procesul-verbal nu respectă locul de desfășurare a terenului, Curtea arată că, deși reclamantul a refuzat inițial titlul de proprietate și procesul-verbal: unul dintre moștenitorii săi a acceptat totuși titlul care, pe de altă parte, era în conformitate cu procesul-verbal (punctele 14 și 17 de mai sus). În plus, în cadrul unei acțiuni introduse de un terț și vizând anularea titlului din 15 octombrie 2002, moștenitorii reclamantului au susținut că procesul-verbal și titlul de proprietate sunt conforme cu legea, inclusiv în ceea ce privește localizarea terenului (punctul 30) din acest punct de vedere, Curtea consideră că este necesar să se facă distincție între această specie și cauza Sabin Popescu menționată anterior, în măsura în care, în această ultimă cauză, la mai puțin a acceptat titlul de proprietate emis fără știrea sa (Sabin Popescu menționat anterior, § 17). 51. În orice caz, titlul de proprietate a fost confirmat definitiv printr-o hotărâre judecătorească pronunțată în urma unei proceduri contradictorii în cadrul căreia moștenitorii reclamantului au avut posibilitatea de a-și prezenta argumentele (punctul 27 de mai sus). Curtea amintește în acest sens că aprecierea probelor este o chestiune care ține în primul rând de instanțele naționale ( García Ruiz Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDO 1999-I. În ceea ce privește a doua procedură inițiată de terți în vederea anulării procesului-verbal și a titlului de proprietate în cauză (punctul 34 de mai sus), Curtea constată că, până în prezent, nicio decizie nu a fost pronunțată în această procedură și că nu poate specula cu privire la rezultatul acesteia. 52. Având în vedere cele de mai sus și ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, Curtea nu vede niciun motiv de natură să împiedice să se considere că punerea în posesia reclamantului a fost efectuată în conformitate cu hotărârea din 17 ianuarie 2001. 53. Cu toate acestea, Comisia subliniază că executarea acestei hotărâri n . a avut loc la 6 noiembrie 2002, în momentul comunicării procesului-verbal de punere în posesie a reclamantului, în timp ce hotărârea a devenit definitivă începând cu 5 martie 2001. A avut loc o întârziere în executarea acesteia de aproximativ un an și opt luni.În ceea ce privește perioada cuprinsă între 6 noiembrie 2002 și 16 august 2005, Curtea nu poate reproșa autorităților faptul că reclamantul și ulterior moștenitorii săi au refuzat să accepte, în această perioadă, titlul de proprietate (punctele 15 in fine și 17 de mai sus). 54. Curtea reamintește că deja a considerat că omisiunea autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive poate duce la o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, mai ales atunci când obligația de a executa decizia în cauză aparține unei autorități administrative (a se vedea mutatis mutandis) , printre multe altele, Metaxas c. Grecia , n 8415/02, § 26 și 31, 27 mai 2004 Tacea c. România , n 746/02, § 27, 39 și 40, 29 septembrie 2005). 55. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că nu există niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. 56. Având în vedere jurisprudența sa în materie și elementele concrete ale dosarului, Curtea consideră că, în speță, Tribunalul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a pune în aplicare cu celeritate hotărârea din 17 ianuarie 2001 în partea sa privind punerea în posesie a reclamantului. 57. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. II. privind violarea în temeiul art. 6 alin. În afara unghiului articolului 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de acces la instanță din cauza neexecutării hotărârii din 17 ianuarie 2001 în partea sa referitoare la arest. 59. Curtea amintește că, în conformitate cu legea românească, plata penalităților cu titlu cominatoriu are un caracter provizoriu și că nu este, prin urmare, susceptibilă de a fi executată în lipsă a unei noi hotărâri judecătorești prin care este transformată în despăgubiri legale sau compensatorii corespunzătoare prejudiciului suferit efectiv de creditor ca urmare a executării tardive sau a neexecutării obligației inițiale ( În acest caz, instanțele naționale au reținut că, ca atare, nu putea face obiectul unei execuții forțate, având în vedere caracterul său provizoriu (punctul 23 de mai sus). 62. Pe de altă parte, Curtea a reținut deja că o procedură privind confiscarea conturilor debitorului putea fi necesară și în privința statului, în măsura în care aceasta constituia singurul mijloc de determinare a valorii creanței (Sacaleanu c. România, nr. 737070/01, §§ 42-44, 6 septembrie 2005). 63. În acest sens, Comisia constată că, în speță, procedura de confirmare a sesizării a fost suspendată din cauza lipsei nejustificate a părților în litigiu și că nu reiese din înscrisurile din dosar că examinarea cauzei a fost reluată până în prezent (punctele 27 și 28 de mai sus). 64. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că acest motiv trebuie respins, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție, pentru neobosirea căilor de atac interne. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite decît să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 66. Mostenitorii reclamantului solicită 400 000 EUR (EUR) în ceea ce privește prejudiciul material și cheltuielile și cheltuielile de judecată și precizează că această sumă reprezintă o contrapărțire a lipsei de teren și onorariile avocaților și ale executorului judiciar. În acest sens, ei plătesc două recipise pentru sume de 1 500 000 de lei românești vechi (ROL) și 18 000 000 ROL, pe care reclamantul l-a plătit la usier pentru a-l onora, după schimbul de informații între părți, În anexa la scrisoarea sa din 11 martie 2008 (punctul 35 de mai sus), domnul Gheorghe Samoila, fiul reclamantului, a prezentat mai multe extrase și facturi care atestă plata de către beneficiar a taxelor pentru notificările adresate de acesta terților la 3 septembrie 2007 (punctul 33 de mai sus). 67. Moștenitorii reclamantului solicită, de asemenea, 300. 000 EUR pentru prejudiciul moral cauzat de stresul suferit pentru că a încercat în mod inutil să obțină executarea hotărârii din 17 ianuarie 2001. 68. În primul rând, guvernul își reiterează observațiile cu privire la executarea hotărârii în cauză. În al doilea rând, acesta arată că moștenitorii reclamantului au solicitat o sumă globală pentru daune materiale, cheltuieli și cheltuieli de judecată, fără a le detalia cererea. În orice caz, guvernul consideră că nu pot pretinde nicio sumă pentru daune materiale, având în vedere că reclamantul a fost pus în posesia terenului. În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul consideră că suma solicitată în acest sens este excesivă. 69. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, Comitetul consideră că Curtea nu poate specula asupra sumei pe care moștenitorii reclamantului intenționează să o solicite în acest sens, părțile interesate nelegând în mod expres. 70. Curtea amintește că a încheiat cu încălcarea articolelor 1 și 1 din Protocolul nr. 1 din cauza întârzierii în executarea hotărârii din 17 În ianuarie 2001 în partea sa privind punerea în posesie a reclamantului. 71. În ceea ce privește lipsa de câștig suferită din cauza acestei întârzieri, Curtea arată că moștenitorii reclamantului nu și-au numărat pretențiile și au solicitat o sumă globală pentru daune materiale, proaspete și de cheltuieli de judecată. În orice caz, ei nu au asociat pretențiile lor privind prejudiciul material cu documentele justificative relevante. În consecință, cererea lor pentru prejudiciul material trebuie respinsă (Dragă și alte c. România (satisfacere echitabilă), nr. 78047/01, § 18, 16 noiembrie 2006). 72. Pe de altă parte, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert din cauza întârzierii în execuție. Statuând în echitate, aceasta acordă în comun moștenitorilor acestuia 800 EUR în acest sens. 73. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, Curtea amintește că un solicitant nu poate obține rambursarea acestora decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 550 EUR și acordul comun cu moștenitorii reclamantului. 74. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN LIMITĂ, Declară cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile formulate la art. 6 alineatul (1) din Convenție și la art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește executarea hotărârii din 17 ianuarie 2001 a Tribunalului de Primă Instanță din Vălenii de Munte în partea sa privind punerea în posesie și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza întârzierii în executarea acestei hotărâri în partea sa privind punerea în posesie A declarat că statul pârât trebuie să plătească în comun moștenitorilor reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în temeiul articolului 2 din convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului 800 EUR (88 de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către moștenitori, pentru daune morale (ii) 550 EUR (cinci sute cincizeci de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către moștenitori, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 23 septembrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte
TROISIÈME SECTION
SAMOILĂ ET AUTRES c. ROUMANIE
(Requête n
o
14073/03)
ARRÊT
23 septembre 2008
23/12/2008
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Samoilă et autres c. Roumanie,
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 2 septembre 2008,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
14073/03) dirigée contre la Roumanie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Ion Samoilă («
le requérant
»), a saisi la Cour le 7 avril 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
A la suite du décès du requérant, survenu le 26 février 2004, ses enfants, MM. Gheorghe Samoilă, Vergil Samoilă et Radu Samoilă et
M
mes
Cornelia Morariu et Virginia Cîrstea, ainsi que sa veuve,
Constanța Samoilă, ont, en tant qu’héritiers, exprimé le 25 octobre 2004 le souhait de continuer la procédure. M. Gheorghe Samoilă représente les héritiers devant la Cour.
3.
Pour des raisons d’ordre pratique, le présent arrêt continuera d’appeler M. Ion Samoilă le «
requérant
», bien qu’il faille aujourd’hui attribuer cette qualité aux héritiers de celui-ci (voir
Dalban c. Roumanie
[GC],
n
o
28114/95, §
4.
Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
5.
Le 15 juin 2007, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, elle a en outre décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.
6.
Le requérant, né en 1934, résida à Drajna de Jos jusqu’à son décès, le 26 février 2004.
7.
Par une attestation du 2 septembre 1991, la commission locale de Starchiojd pour l’application de la loi n
o
18/1991 sur le fonds foncier («
la commission locale
») établit que le requérant avait le droit de se voir accorder un terrain d’une superficie totale de 7
500 m
2
, conformément à une annexe à une décision de la commission départementale pour l’application de ladite loi («
la commission départementale
»). Cette annexe n’a pas été versée au dossier.
8.
Par un jugement du 17 janvier 2001, le tribunal de première instance de Vălenii de Munte («
le tribunal de première instance
») fit droit à une action introduite par le requérant contre la commission locale et condamna cette dernière à mettre l’intéressé en possession du terrain de 7
500 m
2
sur lequel son droit de propriété avait été reconnu en vertu de l’attestation du
2 septembre 1991. Le tribunal imposa au maire de Starchiojd, en sa qualité de président de la commission locale, une astreinte de 300
000 anciens lei roumains (ROL) par jour de retard dans l’exécution.
9.
En l’absence d’appel, le jugement devint définitif le 5 mars 2001.
A.
Les démarches en vue de l’exécution du jugement du
17 janvier 2001 dans sa partie concernant la mise en possession du requérant
10.
La commission locale ne s’étant pas conformée au jugement précité, le requérant s’adressa à un huissier de justice le 8 juillet 2002, en vue de l’exécution forcée du jugement dans sa partie concernant la mise en possession.
11.
Le 11 juillet 2002, à la demande de l’huissier, le tribunal de
première instance autorisa l’exécution forcée.
12.
Le 17 septembre 2002, la commission locale dressa un procès-verbal portant sur la mise en possession du requérant d’un terrain d’une superficie totale de 7
500 m
2
.
13.
Par une lettre datée le 27 septembre 2002, la commission locale invita le requérant à se présenter le 1
er
octobre 2002 au siège de la mairie de Starchiojd en vue de la signature du procès-verbal. Il ressort de l’enveloppe dans laquelle se trouvait cette lettre et dont une copie a été fournie par le Gouvernement en annexe à ses observations, que la lettre en question parvint le 2 octobre 2002 à l’office postal de Drajna de Jos et que, le requérant l’ayant refusée, elle fut retransmise à l’office postal de Starchiojd, qui la reçut le 4 octobre 2002 et la remit ensuite à la mairie de Starchiojd.
14.
Le 15 octobre 2002, la commission départementale émit un titre de propriété en faveur du requérant, en conformité avec le procès-verbal du
17 septembre 2002.
15.
En annexe à une lettre datée du 6 novembre 2002, la commission locale envoya le titre de propriété et un exemplaire du procès-verbal au requérant. Ce dernier refusa l’enveloppe contenant ces documents, laquelle fut dès lors remise à la mairie.
16.
Il ressort d’une mention inscrite sur la lettre du 6 novembre 2002 et revêtue du cachet de la mairie que l’enveloppe en question fut ouverte le
21 avril 2005 à la demande et en présence des fils du requérant, qui était
entre-temps décédé (paragraphe 6 ci-dessus).
17.
Le 16 août 2005, M. Gheorghe Samoilă reçut le titre de propriété de son père contre signature.
18.
Par une lettre du 26 septembre 2007, en réponse à la demande de renseignements du Gouvernement, la mairie de Starchiojd informa celui-ci que le jugement du 17 janvier 2001 avait été exécuté par l’intermédiaire du procès-verbal du 17 septembre 2002 et qu’un titre de propriété avait été émis le 15 octobre 2002 en faveur du requérant.
B.
Les démarches en vue de l’exécution du jugement du
17 janvier 2001 dans sa partie concernant l’astreinte
19.
Le 30 septembre 2002, le requérant demanda à l’huissier de justice d’entamer la procédure en exécution forcée du jugement du 17 janvier 2001 dans sa partie concernant l’astreinte. Par une décision
(«
dispoziție de poprire
»)
rendue le même jour, l’huissier enjoignit à la mairie de Starchiojd de procéder à la saisie des revenus du maire à concurrence d’un montant de 193
711
20.
Le 18 décembre 2002, l’huissier informa le tribunal de première instance que la mairie ne s’était pas conformée à sa décision du 30
septembre 2002. Dès lors, il demanda au tribunal d’appliquer les dispositions légales sur la confirmation de la saisie
(«
validarea popririi
»)
.
Le 23 décembre 2002, le tribunal invita l’huissier à former une action au nom du requérant, ce qu’il fit le 23 juillet 2003.
21.
Par un jugement du 27 novembre 2003, le tribunal de première instance fit droit à l’action et confirma la saisie. Le tribunal retint que, bien que le maire fût obligé de procéder sans retard à la mise en possession du requérant en vertu du jugement du 17 janvier 2001, il ne l’avait toutefois fait que le 17 septembre 2002, soit plus de cinq cents jours après la date à laquelle le jugement était devenu définitif. Dès lors, il ordonna à la mairie de saisir mensuellement un tiers des revenus du maire et de remettre les sommes ainsi saisies au requérant et ce, à concurrence d’un montant de 193
711
350 ROL. Tant la mairie que le maire interjetèrent appel de ce jugement.
22.
Par un arrêt du 12 mars 2004, la cour d’appel de Ploiești («
la cour d’appel
») rejeta les appels respectivement pour tardivité et défaut de fondement. Les deux parties défenderesses formèrent des recours devant la Haute cour de cassation et de justice («
la Haute cour
»).
23.
Entre-temps, le 31 mai 2004, l’huissier demanda au tribunal de première instance d’autoriser l’exécution forcée du jugement du
27 novembre 2003. Par un jugement avant dire droit du 3 juin 2004, le tribunal de première instance fit droit à sa demande. Cette solution fut toutefois infirmée, sur appel de la mairie, par un arrêt du 22 septembre 2004 de la cour d’appel, qui jugea que l’astreinte établie par le jugement du
17 janvier 2001 ne pouvait pas, en tant que telle, faire l’objet d’une exécution forcée, en raison de son caractère provisoire. Par un arrêt du 9
juin 2006, la cour d’appel rejeta le recours formé par
24.
Par un arrêt du 7 avril 2005, la Haute cour fit droit aux recours contre l’arrêt du 12 mars 2004
; elle annula ceux-ci et renvoya l’affaire devant la cour d’appel pour un nouvel examen de l’appel, au motif que le requérant était décédé au moment où l’arrêt avait été rendu. A la suite des changements législatifs intervenus quant à la compétence des juridictions, l’affaire fut inscrite au rôle du tribunal départemental de Prahova («
le tribunal départemental
»). Les héritiers du requérant participèrent dès lors aux audiences.
25.
Par un arrêt du 8 juin 2006, le tribunal départemental rejeta les appels de la mairie et du maire, confirmant ainsi le jugement du
27 novembre 2003.
26.
Le maire forma un recours devant la cour d’appel.
27.
Par un arrêt avant dire droit du 14 septembre 2006, la cour d’appel suspendit l’examen du recours en raison de l’absence injustifiée de toutes les parties au litige.
28.
Il ne ressort pas des pièces du dossier que l’examen de l’affaire ait été repris à ce jour.
C.
Les actions tendant à l’annulation du titre de propriété du 15
octobre 2002
29.
Le 15 novembre 2005, un tiers, Z.S., saisit le tribunal de
première instance d’une action contre les héritiers du requérant tendant à l’annulation du titre de propriété du 15 octobre 2002. Il alléguait que le terrain inscrit sur ce titre avait appartenu à ses ascendants et que le terrain du requérant était en revanche sis sur un autre emplacement.
30.
Par un mémoire en réponse du 22 février 2006, les héritiers du requérant demandèrent le rejet de l’action, estimant que le titre de propriété en question était conforme à la loi, puisqu’il avait été délivré en vertu de l’attestation du 2 septembre 1991 et du jugement du 17 janvier 2001. Quant à l’emplacement du terrain, ils considéraient qu’il n’y avait aucun indice d’illégalité en ce sens, ni dans le titre de propriété, ni dans le procès-verbal de mise en possession.
31.
Par un jugement du 12 avril 2006, le tribunal de première instance rejeta l’action. Z.S. forma un recours devant le tribunal départemental de Prahova. A la demande des parties, la Haute cour ordonna le renvoi du dossier devant une autre juridiction de même degré, soit le tribunal départemental de Mureș. Les héritiers du requérant présentèrent des conclusions écrites, dans lesquelles ils demandaient le rejet du recours.
32.
Par un arrêt du 1
er
mars 2007, le tribunal départemental de Mureș rejeta le recours, confirmant ainsi le bien-fondé du jugement du
12 avril 2006. Le tribunal départemental retint que le titre de propriété du
15 octobre 2002 était conforme à la loi et respectait le jugement du
17 janvier 2001 ainsi que le procès-verbal du 17 septembre 2002. Il jugea également que la question de l’emplacement du terrain avait déjà été examinée dans la procédure tranchée par ce jugement passé en force de chose jugée.
33.
Le 3 septembre 2007, les héritiers du requérant demandèrent à un huissier de justice d’adresser des notifications à plusieurs tiers, E.G., P.I. et V.G., en les invitant à démolir les constructions qu’ils avaient commencé à édifier sur leur terrain.
34.
Au cours de l’année 2008, E.G., P.I. et V.G. saisirent le tribunal de première instance d’une action contre les héritiers du requérant, afin de faire annuler l’attestation du 2 septembre 1991, le procès-verbal du
17 septembre 2002 et le titre de propriété du 15 octobre 2002. Une audience eut lieu le 26
février 2008. La procédure est toujours pendante.
35.
Par une lettre du 11 mars 2008, M. Gheorghe Samoilă informa le greffe de l’existence des procédures tendant à l’annulation de son titre de propriété. Il précisa que, malgré les décisions judiciaires du 12 avril 2006 et du 1
er
mars 2007, dont il présenta une copie en annexe à cette lettre, son terrain était occupé par les tiers en question, qui avaient entre-temps commencé à faire édifier des constructions.
II.
36.
La législation interne pertinente est décrite dans l’affaire
Sabin Popescu c. Roumanie
(n
o
48102/99, §§ 42-46, 2 mars 2004).
I.
o
37.
Le requérant allègue que la non-exécution du jugement définitif du 17 janvier 2001 dans sa partie portant sur la mise en possession du terrain a méconnu son droit d’accès à un tribunal, tel que prévu par l’article 6
§
1 de la Convention, ainsi que son droit au respect des biens, tel qu’il est garanti par l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention. Les articles invoqués sont ainsi libellés
:
Article 6 § 1
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Article 1 du Protocole n
o
1
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
A.
Sur la recevabilité
38.
Le Gouvernement excipe du non-respect du délai de six mois pour l’introduction de la requête. Il relève en ce sens que les griefs du requérant portent sur le refus de l’autorité compétente de le mettre en possession du terrain conformément au jugement du 17 janvier 2001. Le Gouvernement estime qu’un tel refus pourrait s’analyser en une situation continue, mais relève que ce jugement a été exécuté le 17 septembre 2002, avec la rédaction du procès-verbal de mise en possession. Selon le Gouvernement, ce procès-verbal a mis fin à la situation continue. S’appuyant sur l’affaire
Acatrinei c. Roumanie
(n
o
7114/02, §
24, 26 octobre 2006), il considère que, si le requérant entendait se plaindre d’une exécution inefficace du jugement en question, il aurait dû saisir la Cour dans un délai de six mois à compter du 17 septembre 2002. Or le requérant n’a introduit sa requête devant la Cour que le 7 avril 2003.
39.
Le Gouvernement estime dès lors que la requête est tardive et invite la Cour à la rejeter pour ce motif en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
40.
Le requérant s’oppose aux arguments du Gouvernement et demande à la Cour de rejeter l’exception soulevée par celui-ci. Il estime que le procès-verbal en question ne respectait pas l’ancien emplacement du terrain, tel qu’il ressortait du jugement du 17 janvier 2001, raison pour laquelle il ne l’a pas signé.
41.
La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie qu’après l’épuisement des voies de recours internes et dans un délai de six mois à partir de la date de la décision interne définitive. Or lorsque la violation alléguée consiste en une situation continue, le délai de six mois ne commence à courir qu’à partir du moment où cette situation continue prend fin (
mutatis mutandis
,
Hornsby c. Grèce,
arrêt du
19
mars 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-II, p. 508, § 35, et
Marinakos
c.
Grèce
(déc.), n
o
49282/99, 29 mars 2000).
42.
En l’espèce, la Cour relève que le procès-verbal en question a été dressé le 17 septembre 2002. Toutefois, elle estime que le requérant n’aurait raisonnablement pu prendre connaissance de son contenu qu’à partir de la date à laquelle la commission locale lui en a envoyé un exemplaire, soit le
6 novembre 2002 et ce, dans la mesure où la lettre du 27 septembre 2002 envoyée par celle-ci à l’intéressé n’était qu’une invitation à se présenter au siège de la mairie en vue de la signature du procès-verbal, mais ne faisait pas référence au contenu de celui-ci (paragraphes 13 et 15 ci-dessus).
43.
La Cour estime dès lors que le délai de six mois prévu par
l’article 35 § 1 de la Convention ne pouvait commencer à courir avant le
6 novembre 2002. Or la requête a été introduite par le requérant le
7 avril 2003, soit dans le délai de six mois.
44.
Au vu de ce qui précède, la Cour estime qu’il convient de rejeter l’exception soulevée par le Gouvernement.
45.
Par ailleurs, la Cour constate que les griefs ne sont pas manifestement mal fondés au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève qu’ils ne se heurtent à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de les déclarer recevables.
B.
Sur le fond
46.
Le Gouvernement relève que le jugement du 17 janvier 2001 a été exécuté, dans la mesure où la commission locale a dressé le procès-verbal portant sur la mise en possession du requérant du terrain en question et où la commission départementale a délivré à l’intéressé un titre de propriété, documents qui ont été envoyés au requérant à la suite de son refus de se présenter à la mairie pour signer le procès-verbal. Le Gouvernement note en outre que le titre de propriété a été reçu par M.
Gheorghe Samoilă, fils du requérant.
47.
Le requérant estime pour sa part que l’ancien emplacement du terrain n’a pas été respecté et que, dès lors, le jugement du 17 janvier 2001 n’a pas été exécuté. Il relève qu’il n’a pas la possession du terrain situé sur cet emplacement.
48.
La Cour rappelle que l’exécution d’un jugement ou d’un arrêt, de quelque juridiction que ce soit, doit être considérée comme faisant partie intégrante du «
procès
» au sens de l’article 6 de la Convention (
Hornsby c.
Grèce
, arrêt du 19
mars
1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-II, pp.
510-511, § 40,
et
Immobiliare Saffi c. Italie
[GC], n
o
49.
En l’espèce, elle observe que par un jugement du 17 janvier 2001, le tribunal de première instance de Vălenii de Munte a ordonné à la commission locale de mettre le requérant en possession d’un terrain de 7
500 m
2
sur lequel son droit de propriété avait été reconnu en vertu de l’attestation du 2 septembre 1991. Elle relève également que le
17 septembre 2002, la commission locale a dressé un procès-verbal de mise en possession et que le 15 octobre 2002, la commission départementale a émis un titre de propriété en faveur du requérant.
50.
Pour autant que le requérant allègue que le procès-verbal ne respectait pas l’emplacement du terrain, la Cour relève que, bien que le requérant ait refusé dans un premier temps le titre de propriété et le procès-verbal afférent, l’un de ses héritiers a toutefois accepté le titre qui, par ailleurs, était conforme au procès-verbal (paragraphes 14 et 17 ci-dessus). Qui plus est, dans le cadre d’une action introduite par un tiers et visant à l’annulation du titre du 15 octobre 2002, les héritiers du requérant ont fait valoir que le procès-verbal et le titre de propriété étaient conformes à la loi, y compris en ce qui concerne l’emplacement du terrain (paragraphe 30
ci-dessus). De ce point de vue, la Cour estime qu’il convient de distinguer la présente espèce de l’affaire
Sabin Popescu
précitée, dans la mesure où, dans cette dernière affaire, l’intéressé n’a jamais accepté le titre de propriété délivré à son insu (
Sabin Popescu
précité, § 17).
51.
En tout état de cause, le titre de propriété a été définitivement confirmé par une décision judiciaire rendue à la suite d’une procédure contradictoire dans le cadre de laquelle les héritiers du requérant ont eu la possibilité d’exposer leurs arguments (paragraphe 27 ci-dessus). La Cour rappelle en ce sens que l’appréciation des preuves est une matière qui relève au premier chef des juridictions nationales (
García
Ruiz
c.
Espagne
[GC], n
o
30544/96, § 28, CEDH 1999-I). Quant à la seconde procédure engagée par des tiers en vue de l’annulation du procès-verbal et du titre de propriété en question (paragraphe 34 ci-dessus), la Cour observe qu’à ce jour aucune décision n’a été rendue dans cette procédure et qu’elle ne saurait dès lors spéculer sur son issue.
52.
Au vu de ce qui précède et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, la Cour ne voit pas de raisons de nature à l’empêcher de juger que la mise en possession du requérant a été effectuée en conformité avec le jugement du 17 janvier 2001.
53.
Elle relève toutefois que l’exécution de ce jugement n’a eu lieu que le 6 novembre 2002, lors de la communication du procès-verbal de mise en possession au requérant, alors que le jugement était devenu définitif dès le
5 mars 2001. Il y a ainsi eu un retard dans l’exécution d’environ un an et huit mois. Quant à la période comprise entre le 6 novembre 2002 et le
16 août 2005, la Cour ne saurait reprocher aux autorités le fait que le requérant, et ensuite ses héritiers, ont refusé d’accepter, pendant cette période, le titre de propriété (paragraphes 15
in fine
et 17 ci-dessus).
54.
La Cour rappelle qu’elle a déjà considéré que l’omission des autorités de se conformer dans un délai raisonnable à une décision définitive pouvait entraîner une violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, surtout quand l’obligation de faire exécuter la décision en cause appartient à une autorité administrative (voir,
mutatis mutandis
, parmi beaucoup d’autres,
Metaxas c. Grèce
, n
o
8415/02, §§
26 et 31, 27 mai 2004
;
Tacea c. Roumanie
, n
o
746/02, §§ 27, 39 et 40,
29 septembre 2005).
55.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent.
56.
Compte tenu de sa jurisprudence en la matière et des éléments concrets du dossier, la Cour estime qu’en l’espèce l’Etat, par le biais de ses organes spécialisés, n’a pas déployé tous les efforts nécessaires afin de faire exécuter avec célérité le jugement du 17 janvier 2001 dans sa partie concernant la mise en possession du requérant.
57.
Partant, il y a eu violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION EN RAISON DE LA NON-EXÉCUTION DU JUGEMENT DU 17 JANVIER 2001 DANS SA PARTIE CONCERNANT L’ASTREINTE
58.
Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint d’une atteinte à son droit d’accès au tribunal en raison de la non-exécution du jugement du 17 janvier 2001 dans sa partie concernant l’astreinte.
59.
Le Gouvernement n’a pas présenté d’observations sur ce point.
60.
La Cour rappelle que, selon la loi roumaine, l’astreinte a un caractère provisoire et qu’elle n’est donc pas susceptible d’exécution en l’absence d’une nouvelle décision judiciaire par laquelle elle est transformée en dommages-intérêts moratoires ou compensatoires correspondant au préjudice effectivement subi par le créancier du fait de l’exécution tardive ou de la non-exécution de l’obligation initiale (
Gavrileanu c. Roumanie
, n
o
18037/02, §
66, 22
février 2007).
61.
En l’espèce, les juridictions nationales ont retenu que l’astreinte ne pouvait pas, en tant que telle, faire l’objet d’une exécution forcée, en raison de son caractère provisoire (paragraphe 23 ci-dessus).
62.
La Cour a par ailleurs déjà retenu qu’une procédure visant à la saisie des comptes du débiteur pouvait s’avérer nécessaire également à l’encontre de l’État, dans la mesure où elle constituait le seul moyen pour déterminer le montant de la créance (
Sacaleanu c. Roumanie
, n
o
73970/01, §§ 42-44,
6 septembre 2005).
63.
Elle relève en ce sens qu’en l’espèce, la procédure tendant à la confirmation de la saisie a été suspendue en raison de l’absence injustifiée des parties au litige et qu’il ne ressort pas des pièces du dossier que l’examen de l’affaire a été repris à ce jour (paragraphes 27 et 28 ci-dessus).
64.
Au vu de ce qui précède, la Cour estime que ce grief doit être rejeté, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention, pour non-épuisement des voies de recours internes.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
65.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
66.
Les héritiers du requérant réclament 400
000 euros (EUR) «
au titre du préjudice matériel et des frais et dépens
» et précisent que cette somme représente «
la contre-partie du manque à gagner du terrain et les honoraires des avocats et de l’huissier de justice
». Ils versent en ce sens au dossier deux récépissés portant sur des sommes de 1
500
000 anciens lei roumains (ROL) et 18
000
000 ROL, que le requérant avait payées à l’huissier au titre d’honoraires. Après l’échange d’observations entre les parties,
ci-dessus).
67.
Les héritiers du requérant demandent également 300
000 EUR au titre du dommage moral résultant du stress subi pour avoir vainement essayé d’obtenir l’exécution du jugement du 17 janvier 2001.
68.
Le Gouvernement réitère tout d’abord ses observations portant sur l’exécution du jugement en question.
Ensuite, il relève que les héritiers du requérant ont demandé un montant global pour dommage matériel, frais et dépens, sans détailler leur demande. En tout état de cause, le Gouvernement estime qu’ils ne sauraient prétendre à aucune somme au titre du dommage matériel, étant donné que le requérant a été mis en possession du terrain.
Il verse au dossier un rapport d’expertise de janvier 2008 selon lequel la valeur du terrain litigieux est de 28
Concernant le dommage moral, le Gouvernement considère que la somme demandée à ce titre est excessive.
69.
Quant aux frais et dépens, il estime que la Cour ne saurait spéculer sur le montant que les héritiers du requérant entendaient demander à ce titre, les intéressés ne l’ayant pas précisé expressément.
70.
La Cour rappelle qu’elle a conclu à la violation des articles
6
§
1 et 1 du Protocole n
o
1 en raison du retard dans l’exécution du jugement du 17
janvier 2001 dans sa partie concernant la mise en possession du requérant.
71.
S’agissant du manque à gagner subi en raison de ce retard, la Cour relève que les héritiers du requérant n’ont pas chiffré leurs prétentions et ont demandé une somme globale pour dommage matériel, frais et dépens. En tout état de cause, ils n’ont pas assorti leurs prétentions en matière de dommage matériel des justificatifs pertinents. Il s’ensuit que leur demande au titre du dommage matériel doit être rejetée (
Dragne et autres c.
Roumanie
(satisfaction équitable), n
o
78047/01, §
18, 16 novembre 2006).
72.
En revanche, la Cour estime que le requérant a subi un préjudice moral certain en raison du retard dans l’exécution. Statuant en équité, elle accorde conjointement aux héritiers de celui-ci 800 EUR à ce titre.
73.
Concernant les frais et dépens, la Cour rappelle qu’un requérant ne peut obtenir leur remboursement que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, elle estime raisonnable la somme de 550 EUR et l’accorde conjointement aux héritiers du requérant.
74.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
quant aux griefs tirés des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1 pour ce qui est de l’exécution du jugement du 17 janvier 2001 du tribunal de première instance de Vălenii de Munte dans sa partie concernant la mise en possession, et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1 en raison du retard dans l’exécution de ce jugement dans sa partie concernant la mise en possession
;
3.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser conjointement aux héritiers du requérant, dans les trois
mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif en vertu de l’article
44
§
2 de la Convention, les sommes suivantes, à convertir dans la monnaie de l’Etat défendeur au taux applicable à la date du règlement
:
i)
800 EUR (huit cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par les héritiers, pour dommage moral
;
ii)
550 EUR (cinq cent cinquante euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par les héritiers, pour frais et dépens
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 23 septembre 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président