ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1356/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1356/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând, asupra recursului de față,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin

contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 31 august

2007, contestatorii M.C. și M.C. au chemat în judecată pe intimații Orașul

Bușteni, prin primar, C.I. și H.V., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce

se va pronunța, sa constate nulitatea absolută a Dispoziției din 14 iunie 2007

emisă de Primăria Bușteni, prin care s-a dispus restituirea în natura a terenului

în suprafață de 434 mp, situat în orașul Bușteni, jud. Prahova, către

intimatele C.I. și H.V.

În

motivarea acțiunii, contestatorii au arătat ca sunt proprietarii unui

apartament situat în orașul Bușteni, jud. Prahova, pe care l-au dobândit prin

cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, terenul aferent acestei construcții (mai

puțin terenul de sub construcție) făcând obiectul unui contract de închiriere

încheiat cu Primăria Bușteni.

Au

precizat contestatorii că au solicitat cumpărarea acestui teren, însă prin

adresa din 08 august 2007 emisă de Primăria Bușteni, li s-a comunicat că prin

Dispoziția din 14 iunie 2007, terenul a fost restituit în natura pârâtelor C.I.

și H.V., decizie din cuprinsul căreia nu rezultă însă că cele două pârâte ar fi

făcut dovada că sunt moștenitoare ale ultimului proprietar al imobilului si

nici ale defunctului M.S.

Au

mai susținut contestatorii că, din Hotărârea nr. 575/1997 emisă în baza Legii nr.

112/1995, reiese că ultimul proprietar al terenului în litigiu a fost M.E., iar

cele două intimate persoane fizice nu au depus certificatele de moștenitor de

pe urma defunctului M.S. ci, doar o declarație de acceptare a succesiunii

rămasă de pe urma acestuia, care însă nu face dovada calității de moștenitor,

și, implicit, pe aceea de persoana îndreptățită.

Au

mai arătat contestatorii că, M.E. ar fi avut ca moștenitor pe numita G.L., în

cazul în care aceasta nu ar fi renunțat la succesiune, fapt ce rezultă și din

aceea că terenul nu a trecut în proprietatea statului ca urmare a unei

moșteniri vacante rămasă de pe urma defunctului M.I. (decedat), ci, ca urmare a

decesului numitei M.E. prin renunțarea la succesiune a moștenitoarei acesteia,

situație în care pârâtele ar fi trebuit să facă dovada că sunt moștenitoarele

defunctei M.E. pentru a fi îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001. Dispoziția

nr. 389/2007 este nelegală, cu atât mai mult cu cât se invocă disp. art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, în situația în care în cauză, imobilul nu a

fost donat statului, ci acesta a devenit proprietar al terenului ca urmare a

unei moșteniri vacante prin renunțarea expresă la succesiune de către

succesorul ultimului proprietar al imobilului.

Au

afirmat contestatorii că pârâtele nu au calitatea de persoane îndreptățite,

ținând seama și de faptul că acestea sau autorul lor nu erau proprietari ai

imobilului la data preluării acestuia de către stat.

Au

susținut contestatorii că, în ceea ce privește calitatea lor procesuală activă

de a promova o asemenea contestație, aceasta se justifică prin aceea că sunt

titularii unui drept de folosință în baza unui contract de închiriere încheiat

cu Primăria orașului Bușteni după ce au devenit proprietarii apartamentului si

a unei cote de 50% din terenul aflat sub construcția situată în orașul Bușteni,

jud. Prahova, iar nulitatea unui act poate fi invocată oricând, de către

oricine justifică un interes.

În

cauză, intimatul Orașul Bușteni, prin primar a depus la dosar întâmpinare prin

care a invocat excepția de necompetență materiala a Tribunalului Prahova și

excepția lipsei de interes a reclamanților, arătând că în speță, interesul

reclamanților nu îndeplinește niciuna din condițiile prevăzute de lege,

respectiv sa fie legitim, sa fie personal și sa fie actual.

A

depus întâmpinare la dosar și intimata C.I., invocând excepția de necompetenta

materiala a Tribunalului Prahova si excepția lipsei de interes a reclamanților,

precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, arătând

ca aceștia nu pot avea o asemenea calitate cât timp nu sunt beneficiari ai

actului contestat și nici terți cărora să li se încalce un drept subiectiv

apărat de lege.

Prin

încheierea de ședință din data de 19 februarie 2008, instanța a respins

excepția necompetentei materiale a Tribunalului Prahova, motivând că

judecătoriile nu sunt competente să soluționeze litigiile formulate în baza

Legii nr. 10/2001, indiferent de obiectul acestora si a unit cu fondul excepția

lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a

contestatorilor.

Prin

sentința civilă nr. 1290 din 22 aprilie 2008, Tribunalul Prahova a respins

contestația ca neîntemeiată.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit contractului de

închiriere din 22 martie 2001, contestatorii au închiriat de la Primăria

orașului Bușteni un teren în suprafață de cca. 370 mp situat în Bușteni,

jud. Prahova, teren ce este unul și același cu terenul de 434 mp situat la

aceeași adresă, ce a fost restituit în natură intimatelor C.I. și H.V. în baza

Legii nr. 10/2001 prin Dispoziția din 14 iunie 2007 emisă de Primăria Bușteni.

Potrivit

Autorizației de construire din 1935 coroborată cu Decizia nr. 2087/1983 emisă

de fostul Consiliul Popular al Județului Prahova, terenul situat în orașul

Bușteni, jud. Prahova, în suprafață de

cca.

770 mp și construcția

edificată pe acesta au fost proprietatea defunctului M.S., imobil ce a trecut

în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea

situației bunurilor de orice fel supuse confiscării și certificatului de

moștenitor din 1963, fiind atribuit fără plată fostei I.G.C.L. „Valea

Prahovei" în anul 1983.

Ulterior,

în baza Legii nr. 112/1995, construcția si terenul aferent acesteia au fost

cumpărate de contestatori, restul de teren de 434 mp, fiind liber, a fost

restituit în natura intimatelor persoane fizice, fiind considerate persoane

îndreptățite.

Astfel,

conform actelor de stare civilă existente la dosar, defunctul S.M., a fost

căsătorit cu M.E., din căsătoria acestora nerezultând copii, M.E. având o fiica

adoptivă, iar cealaltă fiică a defuncților M.I. și F., respectiv M.N., a fost

căsătorită cu numitul B.P. având o singură fiică - B.Z. căsătorită cu C.I.,

fiica acestora C.N. fiind căsătorită cu C.I., din căsătoria lor rezultând cele

doua intimate C.I. și H.V. care au formulat cerere în calitate de moștenitoare

ale defunctului M.S., notificare în baza Legii nr. 10/2001 privind restituirea

în natură a imobilului în litigiu.

Dispozițiile

art. 1, art. 2 lit. a) și lit. h) din Legea nr. 10/2001 modificată, stipulează

că imobilele preluate în mod abuziv de către stat în perioada 06 martie 1945 -

22 decembrie 1989 se restituie de regulă în natură foștilor proprietari sau

moștenitorilor acestora, prin imobile preluate abuziv înțelegându-se conform art.

2 lit. d)

1

din aceeași lege, imobilele considerate a fi abandonate

în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate

în temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situației bunurilor de

orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpâni.

Așadar,

din probele administrate în cauză a rezultat că numitul M.S. a avut în

proprietate imobilul în litigiu situat în orașul Bușteni, jud. Prahova, având

suprafața de cca.770 mp (877 mp găsiți la măsurătoare) și construcție, imobil

preluat de către stat în baza Decretului nr. 111/1951 prin eliberarea

certificatului de moștenitor din 1963 și atribuit fără plată fostei I.G.C.L.

Valea Prahovei, iar în baza Legii nr. 112/1995 contestatorii au dobândit

construcția și terenul aferent situate la adresa sus-indicată, restul de teren

fiindu-le închiriat de către primărie.

Pe

de alta parte, prin Dispoziția din 14 iunie 2007 s-a restituit în natură

intimatelor C.I. și H.V. în calitate de moștenitoare ale defunctului M.S.,

terenul de 434 mp, suprafața liberă nefiind înstrăinata contestatorilor.

Ca

atare, atâta timp cât imobilul situat în orașul Bușteni, jud. Prahova, format

din teren în suprafață de cca.770 mp și construcție, a aparținut în proprietate

autorului intimatelor, respectiv M.S., imobil preluat de către

stat

în baza Decretului nr.

111/1951 și din care în prezent este libera numai suprafața de 434 mp, iar

contestatorii nu au avut niciodată și nu au nici un drept de proprietate asupra

acestei porțiuni de teren, deținând cu titlu de chiriași suprafața de

cca.

370

mp înseamnă că, in mod legal s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de

teren libere de 434 mp din totalul terenului de 877 mp ce a aparținut fostului

proprietar M.S. în favoarea intimatelor C.I. și H.V., deoarece preluarea de

către stat a întregului imobil în baza Decretului nr. 111/1951 a avut un

caracter abuziv și doar suprafața de 434 mp este liberă, nefiind înstrăinată

altor persoane.

Astfel,

în mod corect a fost emisă Dispoziția din 14 iunie 2007 în favoarea intimatelor

C.I. și H.V. și s-a dispus restituirea in natură a terenului în suprafață de

434 mp.

De

altfel, atâta timp cât contestatorii nu au avut niciodată și nu au un drept de

proprietate asupra suprafeței de 434 mp în litigiu, restituită în natură

intimatelor, aceștia nu pot pretinde niciun drept asupra terenului respectiv,

iar unitatea deținătoare este obligată să restituie în natură parcela în

litigiu, moștenitorilor fostului proprietar.

Susținerea

contestatorilor în sensul ca în mod nelegal s-a restituit aceasta porțiune de

teren intimatelor cât timp acestea nu au făcut dovada calității de moștenitoare

ale defunctului M.S., s-a constatat a fi neîntemeiata întrucât din actele

depuse la dosar reiese calitatea celor două intimate de moștenitoare ale

defunctului susmenționat, calitate în care au formulat notificare în baza Legii

nr. 10/2001 modificată, fiind repuse în termenul de acceptare a succesiunii

defunctului.

Apărarea

contestatorilor în sensul că imobilul a fost preluat de la defuncta M.E. a

cărei unica moștenitoare a fost numita G.L. care a renunțat la succesiune și

nicidecum intimatele nu are relevantă în cauză, deoarece din probele

administrate rezultă că imobilul a aparținut lui M.S. și a fost preluat în baza

Decretului nr. 111/1951, fiind vorba ca atare de o preluare abuzivă, astfel

încât și declararea vacantă a succesiunii a fost abuzivă, iar intimatele au

fost repuse în termenul de acceptare a succesiunii defunctului M.S., statul

înțelegând astfel să le considere persoane îndreptățite să solicite restituirea

în natură a porțiunii de teren libere de 434 mp.

De

altfel, prin emiterea dispoziției de restituire în natură a acestei suprafețe

de teren nu au fost încălcate drepturile altor persoane, inclusiv ale

contestatorilor, având în vedere ca aceștia sau autorii lor nu au avut

niciodată vreun drept de proprietate asupra terenului în litigiu, ci, doar un

simplu drept de folosință în baza unui contract de închiriere.

În

ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de

interes ale contestatorilor, acestea au fost unite cu fondul, motiv pentru care

au fost analizate odată cu soluționarea fondului, sens în care nu s-a mai impus

analizarea lor separată.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel în termen legal contestatorii M.C. și M.C.,

susținând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii deoarece, în adoptarea

soluției de respingere a contestației a susținut instanța de fond că nu s-au

încălcat drepturile altor persoane, inclusiv ale apelanților-contestatori având

în vedere că niciodată autorii lor nu ar fi avut vreun drept de proprietate asupra

terenului în litigiu.

Chiar

și în ipoteza că autorii contestatorilor nu au avut nici un drept de

proprietate asupra acelui teren, prejudiciul acestora constă în imposibilitatea

prelungirii contractului de închiriere, prin care apelanții au avut folosința

unei părți din acest teren.

Din

actele existente la dosar, a rezultat că proprietarul terenului a fost M.S.,

care a decedat în anul 1947, lăsând ca moștenitori pe soția sa E.M. și sora sa

N. - autoarea pârâtelor din prezenta cauză. În anul 1963 a decedat E.M., iar în

certificatul de moștenitor se menționează ca bunuri imobile și terenul în

litigiu, iar averea acesteia nu a fost acceptată de fiica sa G.L., astfel încât

averea a revenit Statului Român ca succesiune vacantă.

Prima

instanță a apreciat că deoarece imobilul a fost preluat în mod abuziv prin

Decretul nr. 111/1951, tot abuzivă ar

fi

declararea succesiunii vacante, ceea ce în aprecierea apelantelor-contestatoare

nu este legal, deoarece nimeni, niciodată nu a solicitat nulitatea

certificatului de moștenitor.

Dar

chiar și așa, considerând că intimatele au făcut dovada acceptării succesiunii

defunctului S.M., oricum acestea nu pot dobândi decât cel mult ½ din

avere, deoarece restul de

½

aparține defunctei E.M.,

respectiv Statului Român, față de împrejurarea că aceasta a acceptat

succesiunea soțului său, intrând în concurs cu sora defunctului, adică în cote

de

½.

Curtea

de Apel Ploiești, prin Decizia civilă nr. 19 din 27 ianuarie 2009, a respins ca

nefondat apelul, reținând următoarele:

Așa

cum rezultă din actele de la dosar, contestatorii-apelanți nu au încheiat cu

Primăria Bușteni contract de închiriere pentru terenul în discuție înainte de a

fi

restituit în natură intimaților.

Prin

urmare, propria omisiune nu poate

fi

invocată prin această contestație pe care apelanții au formulat-o, iar

tribunalul a respins-o prin sentința apelată, în mod corect.

Terenul

a fost restituit, iar în discuție se pune chiar dreptul de proprietate și nu

cel de folosință sau deținerea precară, cum este cazul în speță.

Referitor

la calitatea procesuală a intimatelor, instanța s-a pronunțat printr-o hotărăre

definitivă și irevocabilă, acestea fiind moștenitoarele defunctului S.M.,

sentință în baza căreia s-a emis dispoziția de restituire în natură a

imobilului casă și diferența de teren în suprafață de 434 mp.

Într-adevăr,

prin certificatul de moștenitor din 1963, invocat de apelanți ca un act nou de

natură să schimbe situația de fapt și de drept din speța de față, s-a menționat

că averea defunctei E.M. a revenit Statului Român, ca succesiune vacantă.

S-a

reținut însă că, niciodată nu s-a formulat de nicio persoană interesată,

o

eventuală acțiune în

constatarea nulității actului, cu atât mai mult de către apelanții care această

fază procesuală îl folosesc în susținerea apelului, ca act nou.

Apelanții

nu pot acum, cu ocazia soluționării contestației și a apelului să-și invoce

propria culpă sau mai exact, omisiunea exercitării dreptului de a avea liber

acces la justiție.

Solicitările

apelanților au găsit rezolvarea odată cu perfectarea actelor de

vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, când aceștia în calitate de

chiriași au cumpărat

de la

fostul I.G.C.L. Valea Prahovei, imobilul,

construcție și teren aferent acesteia.

După

apariția Legii nr. 10/2001, terenul rămas liber, în suprafață de 434 mp a fost

restituit celor care l-au solicitat și care au demonstrat prin hotărâre

irevocabilă că au calitatea de moștenitori.

Împotriva acestei din

urmă decizii au exercitat calea de atac a recursului reclamanții, invocând în

drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea

hotărârii atacate, admiterea apelului și, pe fond, admiterea contestației.

În motivarea

recursului, reclamanții au reiterat criticile formulate prin motivele de apel,

arătând că, prin soluția adoptată, în mod greșit s-a reținut că prin emiterea

deciziei contestate nu s-au încălcat drepturile altor persoane, inclusiv ale

reclamanților, având în vedere că niciodată autorii acestora nu au avut vreun

drept de proprietate asupra terenului în litigiu. Prejudiciul contestatorilor

constă în imposibilitatea prelungirii contractului de închiriere, prin care

aceștia au avut folosința unei părți din acest teren.

Recurenții-reclamanți

au susținut și faptul că decizia a fost emisă față de persoane ce nu aveau

calitatea de moștenitori ai fostului proprietar al terenului, că există mai

multe neconcordanțe în cauză care îi îndreptățesc să considere că instanțele

anterioare au soluționat cauza în mod superficial.

Instanță

a apreciat că, deoarece imobilul a fost preluat în mod abuziv prin Decretul nr.

111/1951, tot abuzivă ar

fi

declararea succesiunii vacante, ceea ce în aprecierea reclamanților nu este

legal, deoarece nimeni, niciodată nu a solicitat nulitatea certificatului de

moștenitor.

Dar

chiar și în această ipoteză, considerând că intimatele au făcut dovada

acceptării succesiunii defunctului S.M., oricum acestea nu pot dobândi decât

cel mult ½ din avere, deoarece restul de

½

aparține

defunctei E.M., respectiv Statului Român, față de împrejurarea că aceasta a

acceptat succesiunea soțului său, intrând în concurs cu sora defunctului, adică

în cote de

½.

Sub acest aspect, chiar dacă pârâtele au

prezentat o declarație de acceptare a succesiunii nu puteau obține mai mult

decât ½ din avere, deoarece restul aparținea la momentul 1947 numitei E.M.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

intimata - pârâtă C.I.

a invocat nulitatea recursului, susținând că reclamanții nu au dat curs

exigențelor impuse de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) și art.

306 C. proc. civ., cererea de recurs neconținând motivele de nelegalitate pe

care se întemeiază recursul, cu trimitere expresă la una sau mai multe din

situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Excepția nulității

recursului va fi respinsă, având în vedere că recurenții - reclamanți au

indicat temeiul de drept al recursului formulat, respectiv dispozițiile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ. și că motivele formulate sunt susceptibile de

încadrare în dispozițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., invocându-se nelegalitatea deciziei atacate.

Recursul este nefondat și va fi

respins pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ. a fost indicat numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nici o

critică care să se circumscrie ipotezei reglementate - interpretarea greșită a

actului juridic (iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii) dedus judecății.

Recurenții invocă faptul că instanțele

au aplicat greșit legea, deoarece au apreciat în mod eronat că prin emiterea

deciziei contestate nu li s-au încălcat drepturile, prejudiciul suferit de ei

constând în imposibilitatea prelungirii contractului de închiriere pentru

teren; că intimatele nu au calitatea de moștenitori ai fostului proprietar; că

nu s-a solicitat nulitatea certificatului de moștenitor emis de pe urma

defunctei M.E., prin care s-a declarat vacanța succesiunii; că intimatele nu ar

putea obține mai mult de ½ din averea defunctului S.M., restul

aparținând numitei M.E. la momentul 1947.

Aceste critici sunt încadrabile în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate ca atare.

Instanțele fondului au stabilit, pe

baza probelor administrate, situația de fapt în cauză. Acest aspect nu mai

poate face obiect de analiză în calea de atac a recursului care, față de

actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., permite reformarea unei hotărâri

numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de recurs

nemaiavând competența de a cenzura situația de fapt statuată prin hotărârea

atacată și de a reevalua în acest scop probele.

Analizând și coroborând întregul

material probator aflat la dosar, instanțele au stabilit că imobilul în

litigiu, compus din teren și construcție, a aparținut antecesorului

intimatelor C.I. și H.V.

și că acesta a fost preluat abuziv de

Statul Român.

Totodată, prin hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă, instanța s-a pronunțat cu privire la calitatea de

moștenitoare ale intimatelor după defunctul

S.M.

și,

ca urmare, acestea au calitatea de persoane îndreptățite la restituire, în

sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Așadar, în mod legal s-a dispus prin

dispoziție motivată restituirea terenului în litigiu către

intimatele C.I. și H.V.

Pe de altă parte, verificându-se și

analizându-se înscrisurile de la dosar, în mod corect s-a reținut că

reclamanții din cauza de față nu au nici un titlu de proprietate asupra

terenului și că aceștia nu au încheiat cu primăria contract de închiriere

pentru imobil înainte de a fi restituit în natură intimatelor.

La situația de fapt pe deplin

stabilită, instanțele au aplicat în mod corect prevederile legale incidente în

speță.

Astfel, în cauză sunt

incidente dispozițiile

art. 1 și art. 2 lit. a) și h) raportat la art. 2 lit. d) din Legea nr.

10/2001, dispoziția contestată fiind emisă cu respectarea acestor prevederi

legale.

Față de cele ce preced, recursul va fi

respins, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția privind nulitatea

recursului invocată de intimata - pârâtă C.I.

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanții M.C. și M.C. împotriva Deciziei nr. 19 din data de 27 ianuarie

2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 martie 2010.