ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1356/2010

Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 31 august 2007, contestatorii M.C. și M.C. au chemat în judecată pe intimații Orașul Bușteni, prin primar, C.I. și H.V., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, sa constate nulitatea absolută a Dispoziției din 14 iunie 2007 emisă de Primăria Bușteni, prin care s-a dispus restituirea în natura a terenului în suprafață de 434 mp, situat în orașul Bușteni, jud. Prahova, către intimatele C.I. și H.V. În motivarea acțiunii, contestatorii au arătat ca sunt proprietarii unui apartament situat în orașul Bușteni, jud. Prahova, pe care l-au dobândit prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, terenul aferent acestei construcții (mai puțin terenul de sub construcție) făcând obiectul unui contract de închiriere încheiat cu Primăria Bușteni.

Au precizat contestatorii că au solicitat cumpărarea acestui teren, însă prin adresa din 08 august 2007 emisă de Primăria Bușteni, li s-a comunicat că prin Dispoziția din 14 iunie 2007, terenul a fost restituit în natura pârâtelor C.I. și H.V., decizie din cuprinsul căreia nu rezultă însă că cele două pârâte ar fi făcut dovada că sunt moștenitoare ale ultimului proprietar al imobilului si nici ale defunctului M.S. Au mai susținut contestatorii că, din Hotărârea nr. 575/1997 emisă în baza Legii nr. 112/1995, reiese că ultimul proprietar al terenului în litigiu a fost M.E., iar cele două intimate persoane fizice nu au depus certificatele de moștenitor de pe urma defunctului M.S. ci, doar o declarație de acceptare a succesiunii rămasă de pe urma acestuia, care însă nu face dovada calității de moștenitor, și, implicit, pe aceea de persoana îndreptățită.

Au mai arătat contestatorii că, M.E. ar fi avut ca moștenitor pe numita G.L., în cazul în care aceasta nu ar fi renunțat la succesiune, fapt ce rezultă și din aceea că terenul nu a trecut în proprietatea statului ca urmare a unei moșteniri vacante rămasă de pe urma defunctului M.I. (decedat), ci, ca urmare a decesului numitei M.E. prin renunțarea la succesiune a moștenitoarei acesteia, situație în care pârâtele ar fi trebuit să facă dovada că sunt moștenitoarele defunctei M.E. pentru a fi îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001. Dispoziția nr. 389/2007 este nelegală, cu atât mai mult cu cât se invocă disp. art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, în situația în care în cauză, imobilul nu a fost donat statului, ci acesta a devenit proprietar al terenului ca urmare a unei moșteniri vacante prin renunțarea expresă la succesiune de către succesorul ultimului proprietar al imobilului.

Au afirmat contestatorii că pârâtele nu au calitatea de persoane îndreptățite, ținând seama și de faptul că acestea sau autorul lor nu erau proprietari ai imobilului la data preluării acestuia de către stat. Au susținut contestatorii că, în ceea ce privește calitatea lor procesuală activă de a promova o asemenea contestație, aceasta se justifică prin aceea că sunt titularii unui drept de folosință în baza unui contract de închiriere încheiat cu Primăria orașului Bușteni după ce au devenit proprietarii apartamentului si a unei cote de 50% din terenul aflat sub construcția situată în orașul Bușteni, jud. Prahova, iar nulitatea unui act poate fi invocată oricând, de către oricine justifică un interes.

În cauză, intimatul Orașul Bușteni, prin primar a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materiala a Tribunalului Prahova și excepția lipsei de interes a reclamanților, arătând că în speță, interesul reclamanților nu îndeplinește niciuna din condițiile prevăzute de lege, respectiv sa fie legitim, sa fie personal și sa fie actual. A depus întâmpinare la dosar și intimata C.I., invocând excepția de necompetenta materiala a Tribunalului Prahova si excepția lipsei de interes a reclamanților, precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, arătând ca aceștia nu pot avea o asemenea calitate cât timp nu sunt beneficiari ai actului contestat și nici terți cărora să li se încalce un drept subiectiv apărat de lege.

Prin încheierea de ședință din data de 19 februarie 2008, instanța a respins excepția necompetentei materiale a Tribunalului Prahova, motivând că judecătoriile nu sunt competente să soluționeze litigiile formulate în baza Legii nr. 10/2001, indiferent de obiectul acestora si a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a contestatorilor. Prin sentința civilă nr. 1290 din 22 aprilie 2008, Tribunalul Prahova a respins contestația ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit contractului de închiriere din 22 martie 2001, contestatorii au închiriat de la Primăria orașului Bușteni un teren în suprafață de cca. 370 mp situat în Bușteni, jud. Prahova, teren ce este unul și același cu terenul de 434 mp situat la aceeași adresă, ce a fost restituit în natură intimatelor C.I.

și H.V. în baza Legii nr. 10/2001 prin Dispoziția din 14 iunie 2007 emisă de Primăria Bușteni. Potrivit Autorizației de construire din 1935 coroborată cu Decizia nr. 2087/1983 emisă de fostul Consiliul Popular al Județului Prahova, terenul situat în orașul Bușteni, jud. Prahova, în suprafață de cca. 770 mp și construcția edificată pe acesta au fost proprietatea defunctului M.S., imobil ce a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării și certificatului de moștenitor din 1963, fiind atribuit fără plată fostei I.G.C.L. „Valea Prahovei" în anul 1983. Ulterior, în baza Legii nr. 112/1995, construcția si terenul aferent acesteia au fost cumpărate de contestatori, restul de teren de 434 mp, fiind liber, a fost restituit în natura intimatelor persoane fizice, fiind considerate persoane îndreptățite.

Astfel, conform actelor de stare civilă existente la dosar, defunctul S.M., a fost căsătorit cu M.E., din căsătoria acestora nerezultând copii, M.E. având o fiica adoptivă, iar cealaltă fiică a defuncților M.I. și F., respectiv M.N., a fost căsătorită cu numitul B.P. având o singură fiică - B.Z. căsătorită cu C.I., fiica acestora C.N. fiind căsătorită cu C.I., din căsătoria lor rezultând cele doua intimate C.I. și H.V. care au formulat cerere în calitate de moștenitoare ale defunctului M.S., notificare în baza Legii nr. 10/2001 privind restituirea în natură a imobilului în litigiu.

Dispozițiile art. 1, art. 2 lit. a) și lit. h) din Legea nr. 10/2001 modificată, stipulează că imobilele preluate în mod abuziv de către stat în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 se restituie de regulă în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, prin imobile preluate abuziv înțelegându-se conform art. 2 lit. d) 1 din aceeași lege, imobilele considerate a fi abandonate în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpâni. Așadar, din probele administrate în cauză a rezultat că numitul M.S.

a avut în proprietate imobilul în litigiu situat în orașul Bușteni, jud. Prahova, având suprafața de cca.770 mp (877 mp găsiți la măsurătoare) și construcție, imobil preluat de către stat în baza Decretului nr. 111/1951 prin eliberarea certificatului de moștenitor din 1963 și atribuit fără plată fostei I.G.C.L. Valea Prahovei, iar în baza Legii nr. 112/1995 contestatorii au dobândit construcția și terenul aferent situate la adresa sus-indicată, restul de teren fiindu-le închiriat de către primărie. Pe de alta parte, prin Dispoziția din 14 iunie 2007 s-a restituit în natură intimatelor C.I. și H.V. în calitate de moștenitoare ale defunctului M.S., terenul de 434 mp, suprafața liberă nefiind înstrăinata contestatorilor.

Ca atare, atâta timp cât imobilul situat în orașul Bușteni, jud. Prahova, format din teren în suprafață de cca.770 mp și construcție, a aparținut în proprietate autorului intimatelor, respectiv M.S., imobil preluat de către stat în baza Decretului nr. 111/1951 și din care în prezent este libera numai suprafața de 434 mp, iar contestatorii nu au avut niciodată și nu au nici un drept de proprietate asupra acestei porțiuni de teren, deținând cu titlu de chiriași suprafața de cca. 370 mp înseamnă că, in mod legal s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de teren libere de 434 mp din totalul terenului de 877 mp ce a aparținut fostului proprietar M.S. în favoarea intimatelor C.I. și H.V., deoarece preluarea de către stat a întregului imobil în baza Decretului nr. 111/1951 a avut un caracter abuziv și doar suprafața de 434 mp este liberă, nefiind înstrăinată altor persoane.

Astfel, în mod corect a fost emisă Dispoziția din 14 iunie 2007 în favoarea intimatelor C.I. și H.V. și s-a dispus restituirea in natură a terenului în suprafață de 434 mp. De altfel, atâta timp cât contestatorii nu au avut niciodată și nu au un drept de proprietate asupra suprafeței de 434 mp în litigiu, restituită în natură intimatelor, aceștia nu pot pretinde niciun drept asupra terenului respectiv, iar unitatea deținătoare este obligată să restituie în natură parcela în litigiu, moștenitorilor fostului proprietar.

Susținerea contestatorilor în sensul ca în mod nelegal s-a restituit aceasta porțiune de teren intimatelor cât timp acestea nu au făcut dovada calității de moștenitoare ale defunctului M.S., s-a constatat a fi neîntemeiata întrucât din actele depuse la dosar reiese calitatea celor două intimate de moștenitoare ale defunctului susmenționat, calitate în care au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 modificată, fiind repuse în termenul de acceptare a succesiunii defunctului. Apărarea contestatorilor în sensul că imobilul a fost preluat de la defuncta M.E. a cărei unica moștenitoare a fost numita G.L. care a renunțat la succesiune și nicidecum intimatele nu are relevantă în cauză, deoarece din probele administrate rezultă că imobilul a aparținut lui M.S.

și a fost preluat în baza Decretului nr. 111/1951, fiind vorba ca atare de o preluare abuzivă, astfel încât și declararea vacantă a succesiunii a fost abuzivă, iar intimatele au fost repuse în termenul de acceptare a succesiunii defunctului M.S., statul înțelegând astfel să le considere persoane îndreptățite să solicite restituirea în natură a porțiunii de teren libere de 434 mp. De altfel, prin emiterea dispoziției de restituire în natură a acestei suprafețe de teren nu au fost încălcate drepturile altor persoane, inclusiv ale contestatorilor, având în vedere ca aceștia sau autorii lor nu au avut niciodată vreun drept de proprietate asupra terenului în litigiu, ci, doar un simplu drept de folosință în baza unui contract de închiriere.

În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes ale contestatorilor, acestea au fost unite cu fondul, motiv pentru care au fost analizate odată cu soluționarea fondului, sens în care nu s-a mai impus analizarea lor separată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal contestatorii M.C. și M.C., susținând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii deoarece, în adoptarea soluției de respingere a contestației a susținut instanța de fond că nu s-au încălcat drepturile altor persoane, inclusiv ale apelanților-contestatori având în vedere că niciodată autorii lor nu ar fi avut vreun drept de proprietate asupra terenului în litigiu. Chiar și în ipoteza că autorii contestatorilor nu au avut nici un drept de proprietate asupra acelui teren, prejudiciul acestora constă în imposibilitatea prelungirii contractului de închiriere, prin care apelanții au avut folosința unei părți din acest teren.

Din actele existente la dosar, a rezultat că proprietarul terenului a fost M.S., care a decedat în anul 1947, lăsând ca moștenitori pe soția sa E.M. și sora sa N. - autoarea pârâtelor din prezenta cauză. În anul 1963 a decedat E.M., iar în certificatul de moștenitor se menționează ca bunuri imobile și terenul în litigiu, iar averea acesteia nu a fost acceptată de fiica sa G.L., astfel încât averea a revenit Statului Român ca succesiune vacantă. Prima instanță a apreciat că deoarece imobilul a fost preluat în mod abuziv prin Decretul nr. 111/1951, tot abuzivă ar fi declararea succesiunii vacante, ceea ce în aprecierea apelantelor-contestatoare nu este legal, deoarece nimeni, niciodată nu a solicitat nulitatea certificatului de moștenitor.

Dar chiar și așa, considerând că intimatele au făcut dovada acceptării succesiunii defunctului S.M., oricum acestea nu pot dobândi decât cel mult ½ din avere, deoarece restul de ½ aparține defunctei E.M., respectiv Statului Român, față de împrejurarea că aceasta a acceptat succesiunea soțului său, intrând în concurs cu sora defunctului, adică în cote de ½. Curtea de Apel Ploiești, prin Decizia civilă nr. 19 din 27 ianuarie 2009, a respins ca nefondat apelul, reținând următoarele: Așa cum rezultă din actele de la dosar, contestatorii-apelanți nu au încheiat cu Primăria Bușteni contract de închiriere pentru terenul în discuție înainte de a fi restituit în natură intimaților. Prin urmare, propria omisiune nu poate fi invocată prin această contestație pe care apelanții au formulat-o, iar tribunalul a respins-o prin sentința apelată, în mod corect.

Terenul a fost restituit, iar în discuție se pune chiar dreptul de proprietate și nu cel de folosință sau deținerea precară, cum este cazul în speță. Referitor la calitatea procesuală a intimatelor, instanța s-a pronunțat printr-o hotărăre definitivă și irevocabilă, acestea fiind moștenitoarele defunctului S.M., sentință în baza căreia s-a emis dispoziția de restituire în natură a imobilului casă și diferența de teren în suprafață de 434 mp. Într-adevăr, prin certificatul de moștenitor din 1963, invocat de apelanți ca un act nou de natură să schimbe situația de fapt și de drept din speța de față, s-a menționat că averea defunctei E.M. a revenit Statului Român, ca succesiune vacantă. S-a reținut însă că, niciodată nu s-a formulat de nicio persoană interesată, o eventuală acțiune în constatarea nulității actului, cu atât mai mult de către apelanții care această fază procesuală îl folosesc în susținerea apelului, ca act nou.

Apelanții nu pot acum, cu ocazia soluționării contestației și a apelului să-și invoce propria culpă sau mai exact, omisiunea exercitării dreptului de a avea liber acces la justiție. Solicitările apelanților au găsit rezolvarea odată cu perfectarea actelor de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, când aceștia în calitate de chiriași au cumpărat de la fostul I.G.C.L. Valea Prahovei, imobilul, construcție și teren aferent acesteia. După apariția Legii nr. 10/2001, terenul rămas liber, în suprafață de 434 mp a fost restituit celor care l-au solicitat și care au demonstrat prin hotărâre irevocabilă că au calitatea de moștenitori. Împotriva acestei din urmă decizii au exercitat calea de atac a recursului reclamanții, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. și solicitând modificarea hotărârii atacate, admiterea apelului și, pe fond, admiterea contestației. În motivarea recursului, reclamanții au reiterat criticile formulate prin motivele de apel, arătând că, prin soluția adoptată, în mod greșit s-a reținut că prin emiterea deciziei contestate nu s-au încălcat drepturile altor persoane, inclusiv ale reclamanților, având în vedere că niciodată autorii acestora nu au avut vreun drept de proprietate asupra terenului în litigiu. Prejudiciul contestatorilor constă în imposibilitatea prelungirii contractului de închiriere, prin care aceștia au avut folosința unei părți din acest teren. Recurenții-reclamanți au susținut și faptul că decizia a fost emisă față de persoane ce nu aveau calitatea de moștenitori ai fostului proprietar al terenului, că există mai multe neconcordanțe în cauză care îi îndreptățesc să considere că instanțele anterioare au soluționat cauza în mod superficial.

Instanță a apreciat că, deoarece imobilul a fost preluat în mod abuziv prin Decretul nr. 111/1951, tot abuzivă ar fi declararea succesiunii vacante, ceea ce în aprecierea reclamanților nu este legal, deoarece nimeni, niciodată nu a solicitat nulitatea certificatului de moștenitor. Dar chiar și în această ipoteză, considerând că intimatele au făcut dovada acceptării succesiunii defunctului S.M., oricum acestea nu pot dobândi decât cel mult ½ din avere, deoarece restul de ½ aparține defunctei E.M., respectiv Statului Român, față de împrejurarea că aceasta a acceptat succesiunea soțului său, intrând în concurs cu sora defunctului, adică în cote de ½. Sub acest aspect, chiar dacă pârâtele au prezentat o declarație de acceptare a succesiunii nu puteau obține mai mult decât ½ din avere, deoarece restul aparținea la momentul 1947 numitei E.M.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata - pârâtă C.I. a invocat nulitatea recursului, susținând că reclamanții nu au dat curs exigențelor impuse de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) și art. 306 C. proc. civ., cererea de recurs neconținând motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, cu trimitere expresă la una sau mai multe din situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Excepția nulității recursului va fi respinsă, având în vedere că recurenții - reclamanți au indicat temeiul de drept al recursului formulat, respectiv dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și că motivele formulate sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocându-se nelegalitatea deciziei atacate. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost indicat numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nici o critică care să se circumscrie ipotezei reglementate - interpretarea greșită a actului juridic (iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii) dedus judecății.

Recurenții invocă faptul că instanțele au aplicat greșit legea, deoarece au apreciat în mod eronat că prin emiterea deciziei contestate nu li s-au încălcat drepturile, prejudiciul suferit de ei constând în imposibilitatea prelungirii contractului de închiriere pentru teren; că intimatele nu au calitatea de moștenitori ai fostului proprietar; că nu s-a solicitat nulitatea certificatului de moștenitor emis de pe urma defunctei M.E., prin care s-a declarat vacanța succesiunii; că intimatele nu ar putea obține mai mult de ½ din averea defunctului S.M., restul aparținând numitei M.E. la momentul 1947. Aceste critici sunt încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate ca atare.

Instanțele fondului au stabilit, pe baza probelor administrate, situația de fapt în cauză. Acest aspect nu mai poate face obiect de analiză în calea de atac a recursului care, față de actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., permite reformarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de recurs nemaiavând competența de a cenzura situația de fapt statuată prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele. Analizând și coroborând întregul material probator aflat la dosar, instanțele au stabilit că imobilul în litigiu, compus din teren și construcție, a aparținut antecesorului intimatelor C.I. și H.V. și că acesta a fost preluat abuziv de Statul Român.

Totodată, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, instanța s-a pronunțat cu privire la calitatea de moștenitoare ale intimatelor după defunctul S.M. și, ca urmare, acestea au calitatea de persoane îndreptățite la restituire, în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Așadar, în mod legal s-a dispus prin dispoziție motivată restituirea terenului în litigiu către intimatele C.I. și H.V. Pe de altă parte, verificându-se și analizându-se înscrisurile de la dosar, în mod corect s-a reținut că reclamanții din cauza de față nu au nici un titlu de proprietate asupra terenului și că aceștia nu au încheiat cu primăria contract de închiriere pentru imobil înainte de a fi restituit în natură intimatelor.

La situația de fapt pe deplin stabilită, instanțele au aplicat în mod corect prevederile legale incidente în speță. Astfel, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1 și art. 2 lit. a) și h) raportat la art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, dispoziția contestată fiind emisă cu respectarea acestor prevederi legale. Față de cele ce preced, recursul va fi respins, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția privind nulitatea recursului invocată de intimata - pârâtă C.I. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M.C. și M.C. împotriva Deciziei nr. 19 din data de 27 ianuarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2010.