ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1014/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1014/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 735 din 12 iunie 2002 pronunțată de Tribunalul Olt, s-a

dispus admiterea acțiunii introduse de reclamanții B.M.A. și S.T. în

contradictoriu cu pârâții SC S. SA, anularea Deciziei nr. 2208 din 12 noiembrie

2001 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a

imobilului situat în Slatina, județul Olt, compus din casă de locuit și terenul

aferent.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Petenții au dovedit cu acte de stare civilă că sunt

moștenitori ai autorului S.T. proprietarul imobilului în litigiu, trecut în

proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1954 potrivit sentinței civile

nr. 629/1953 pronunțată de fostul Tribunal Raional Slatina, Regiunea Argeș,

fiind îndeplinite astfel, condițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Susținerea pârâtei potrivit cu care imobilul este în

patrimoniul acestuia, privatizată în condițiile Legii nr. 31/1990 nu au fost

primite de instanță, deoarece contractul de vânzare - cumpărare acțiuni nu

reprezintă un titlu valabil astfel cum este definit de art. 6 alin. (1) din

Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Excepția privind lipsa calității procesuale a fost

respinsă deoarece art. 27 pct. 1 din Legea nr. 10/2001 se referă la imobilele

preluate cu titlu valabil și evidențiate în patrimoniul unor societăți

comerciale, situație în care calitate procesuală pasivă o are A.P.A.P.S. în

cauză însă imobilul fiind preluat abuziv, situație în care în sensul art. 9 din

Legea nr. 10/2001 acțiunea a fost admisă, anulată decizia și restituirea în

natură a imobilului.

Prin Decizia civilă nr. 232 din 9 decembrie 2002, pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, s-a dispus respingerea apelului declarat de pârâți

împotriva sentinței civile nr. 735 din 12 iunie 2002 pronunțată de Tribunalul

Olt, și obligarea apelantului la plata sumei de 3.000.000 lei, cheltuieli de

judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Cu privire la titlul prin care statul a deținut imobilul

solicitat a fost restituit s-a reținut că statul nu are un titlu valabil asupra

acestuia.

Conform actelor și lucrărilor dosarului imobilul a intrat în

proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951 așa cum rezultă din

sentința civilă nr. 629 din 28 mai 1953, potrivit cu care statul intră în

proprietatea unor bunuri imobile, printre altele, conform art. 1 lit. d) și

pentru bunurile fără stăpân și cele considerate abandonate prin efectul unor

legi sau decrete.

Sentința civilă nr. 629/1953 reține că imobilul este

abandonat, că fostul proprietar are domiciliul necunoscut și că se încadrează

în dispozițiile Decretului nr. 111/1951.

Conform art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001 sunt socotite

imobile preluate de stat cu titlu valabil, acele imobile care au respectat

legislația în vigoare la data preluării.

Examinând preluarea raportată la Decretul nr. 111/1950 și a

instrucțiunilor nr. 6491 din 8 octombrie 1951 ale Ministerului Finanțelor,

instanța a reținut că nu au fost respectate dispozițiile legale în vigoare la

data preluării și prin urmare imobilul a fost preluat fără titlu.

Astfel, pentru ca statul să poată trece în proprietatea

sa un bun, conform art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951, erau necesare

întrunirea cumulativă a trei condiții: titularul bunului să fie necunoscut sau

absent, bunurile să fi fost părăsite sau abandonate, de la data părăsirii

bunului să fi trecut un an.

În cauză, titularul bunului era cunoscut, din moment ce

se cunoștea numele acestuia, nu era nici absent deoarece absența se referă la

cazul când titularul bunului deși cunoscut nu se știe dacă mai era în viață.

În situația în care acesta era absent, absența sa trebuia să

fie declarată conform dreptului comun prevăzut de art. 98 și urm. C. civ.,

dispoziție abrogată implicit prin Legea nr. 173 din 4 martie 1941 pentru

declararea morții prezumate a celor dispăruți și în mod expres prin decretul nr.

359 din 23 noiembrie 1948 privitor la declararea morții prezumate a celor

dispăruți cu ocazia războiului, în afara zonei interioare.

Din actele dosarului rezultă că aceste dispoziții

legale și imperative în perioada declarării absenței nu au fost respectate,

nefiind realizate condițiile pentru ca bunul să treacă în proprietatea

statului.

În aceste condiții s-a reținut că imobilul a fost preluat fără titlu.

Pârâta SC S. SA nu are calitatea de dobânditoare de

bună - credință.

Astfel, din sentința civilă nr. 5109/1997 a rezultat că

pârâta s-a înființat în baza O.G. nr. 96/1994 și hotărârea consiliului local

Slatina nr. 77/1994, privind deschiderea activității de salubritate din cadrul

R.A.G.L. Slatina, imobilul fiind trecut în patrimoniul acestora printr-un

protocol încheiat cu R.A.G.L. Slatina.

În hotărârea judecătorească privind constatarea dreptului de

proprietate în baza art. 111 C. proc. civ., R.A.G.L. Slatina, nu a figurat în

proces ca parte și nu s-au respectat dispozițiile legale în vigoare, deoarece

nu se putea constata un drept de proprietate în baza art. 111 C. proc. civ.,

atâta vreme cât imobilul nu putea fi dat decât în administrare, singurul drept

pe care îl puteau constata instanțele fiind cel de administrare și nu de

proprietate.

Cu privire la actul de privatizare, nu era necesară anularea

lui, deoarece societatea pârâtei a cumpărat acțiuni și nu active astfel că

acesta nu poate fi opus fostului proprietar, iar prin ieșirea imobilului din

patrimoniul propriu nu se anulează contractul de vânzare - cumpărare al

acțiunilor.

În aceste condiții, persoana îndreptățită nu era interesată

în formularea unei acțiuni pentru anularea contractului de vânzare - cumpărare

acțiuni.

Instanța nu a fost învestită cu analiza condițiilor de formă

din notificări și nici cu valabilitatea mențiunilor procurii, critici reținute

ca neîntemeiate.

Calitatea de succesor de pe urma autorului S.T. a fost

dovedită de parte, motivul de recurs cu acest conținut fiind neîntemeiat.

Referitor la nepronunțarea instanței asupra cererilor

de chemare în garanție a A.P.A.P.S. și S.I.F. Oltenia, instanța a reținut că nu

sunt incidente dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, deoarece nefiind

anulat contractul de vânzare - cumpărare pe acțiuni, acestea nu puteau fi părți

în cererea de restituire în natură a imobilului.

De altfel cererile nu au fost timbrate, și nu puteau fi

puse în discuția părților, deoarece conform art. 51 din Legea nr. 10/2001,

numai persoanele îndreptățite sunt scutite de plata taxei de timbru.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC S. SA,

criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, formulând în același timp și o

cerere de strămutare pentru rejudecare, în ipoteza admiterii recursului,

casarea deciziei și trimiterea cauzei pe motive de bănuială legitimă spre

rejudecare.

Greșit instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererilor de

chemare în garanție și a cererii privind dreptul de retenție pe motiv că nu au

fost timbrate.

Se impune casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Instanța nu a interpretat corect prevederile legale.

Astfel, prin hotărârea nr. 77 din 25 noiembrie 1994 Consiliul

local Slatina în baza prevederilor O.G. nr. 69/1994 și a Legii nr. 69/1991, s-a

aprobat înființarea SC S. SA Slatina (de salubrizare locală, cu capital social

de 187.673.879 lei având sediul în Slatina, județul Olt începând cu data de 1

decembrie 1994.

Patrimoniul noii societăți a fost preluat prin Protocol

conform listei anexe a hotărârii R.A.G.L. Slatina, protocol care includea și

spațiul situat în Slatina.

Prin sentința civilă nr. 5109 din 29 august 1997 a

Judecătoriei Slatina, rămasă irevocabilă, s-a constatat în contradictoriu cu

Consiliul local al municipiului Slatina, dreptul de proprietate asupra

imobilului situat în Slatina, și a terenului aferent în suprafață de 1.148,36 m

2

,

partea motivând că recurenta a primit conform protocolului din 14 noiembrie

1994, și imobil cu destinația sediul societății, înscris ulterior în C.F.

devenind opozabil tuturor.

Prin actul adițional la statutul societății în baza

hotărârii Adunării Generale extraordinare din 29 aprilie 1997 s-a stabilit că

SC S. SA este o societate cu capital majoritar de stat, deschisă, structura

acționariatului rezultat în urma procesului de privatizare fiind de 133

acționari P.P.M. și F.P.S. cu noul sediu în Slatina.

Prin contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni din 11

septembrie 1998, F.P.S. Sucursala teritorială Argeș a înstrăinat domnului K.N.,

un număr de 237.278 acțiuni, reprezentând 72,07% din valoarea capitalului

social subscris al societății, garantând cumpărătorul sub toate aspectele

legale.

Societatea este condusă de un consiliu de administrație din

care face parte și acționarul majoritar, care nefiind agreat în zonă, a stârnit

în media locală un curent de opinie nefavorabil care atinge și magistrații care

au soluționat dosarele, fiind influențați de grupurile de interese, lucru

observabil după motivarea hotărârii, ori lipsa rolului activ, ca de altfel și

măsura în care judecătorul intrând în sala de ședințe a discutat cu partea

adversă.

Astfel motivarea hotărârii este deficitară, deoarece după ce

se arată că statul putea trece în proprietatea sa un bun conform art. 1 lit. d)

din Decretul nr. 111/1951, se face referire la dreptul comun prevăzut de art. 98

C. civ., arătând că au fost abrogate. Or dacă erau abrogate în anul 1941, ele

nu erau în vigoare în anul 1951 și prin urmare hotărârea nu trebuia motivată în

acest fel.

Tot astfel, reținerea că R.A.G.L. Slatina nu a figurat ca

parte în proces este ilogică din moment ce patrimoniul acesteia a fost divizat

și predat pe bază de protocol, iar Consiliul Local al Municipiului Slatina,

proprietar al imobilului ce formează sediul recurentei, a fost legal chemat în

judecată și nu s-a opus admiterii acțiunii.

De la data la care imobilul în litigiu face parte din

patrimoniul societății, a suferit modificări în construcție de substanță, având

o valoare de inventar de 50.000.000 lei și de circulație mai mare de

2.000.000.000 lei.

Deoarece prin contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni

din 1998, Fondul Proprietății de Stat a garantat pe cumpărător sub toate

aspectele legale, era absolut necesară chemarea în garanție a A.P.A.P.S. (în

conformitate cu art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată și completată prin

Legea nr. 99/1999.

Instanța de apel a reținut că nu a fost investită cu

analiza condițiilor de formă ale notificării și nici cu valabilitatea mențiunii

procurii, în disprețul rolului activ, deoarece la data de 30 mai 2001 când B.M.A.

a dat procură lui B.C. pașaportul ei era expirat și nu se știa dacă mai avea

calitatea de cetățean român.

Pentru

ca acțiunea petenților să fi putut a fi admisă, era necesară depunerea de acte

doveditoare în privința dreptului de moștenitor, și cu privire la calitatea de

moștenitoare a autoarei S.E.. Or, petenții au depus la dosar doar actele de

stare civilă ale lui S.T. din care rezultă că ar fi descendentul autoarei S.E. În

condițiile în care nu există la dosar nici măcar un act de stare civilă a

petentei B.M.A. și fără a se face dovada dreptului de proprietate asupra

imobilului revendicat, instanța a admis nejustificat acțiunea.

Instanța nu a analizat obiectiv susținerile petenților din

notificare și din cererea de restituire.

Astfel,

la data preluării imobilului de către Statul Român, părinții petenților

abandonaseră imobilul în litigiu. Din copia certificatului de deces rezultă că

S.T. a decedat în București, având domiciliul în București, iar soția sa S.E.

a decedat în Collone - Betterive - SUA, rezultă astfel, că cei doi au abandonat

imobilul din Slatina înainte de anul 1948, fără ca petenții să fi dovedit

faptul că imobilul ar fi fost închiriat ori dat în administrarea cuiva, ceea ce

înseamnă că la data trecerii bunului în proprietatea statului acesta avea

situația juridică a unui bun abandonat, administrat ulterior de Statul Român

care a dispus de el în conformitate cu dispozițiile legale, fiind înstrăinat în

cadrul procesului de privatizare printr-un act încheiat cu bună credință.

Petenții au cunoștință despre toate acestea și își exercită

cu rea - credință drepturile procesuale.

Petenții nu au făcut demersuri de a intra în proprietatea

imobilului conform Legii nr. 112/1995. După ce imobilul a devenit sediul

societății, au fost contactați să solicite restituirea imobilului în natură,

fără a li se explica că au dreptul la despăgubiri câtă vreme imobilul a fost

înstrăinat în cadrul procesului de privatizare printr-un act neatacat până în

acest moment în justiție, recurenta fiind un terț subdobâncfitor de bună

credință.

Deoarece recurenta a achitat contravaloarea imobilului în

cadrul procesului de privatizare nu poate fi obligată nici la plata de

despăgubiri și nici la plata prin echivalent, ele nemaiputând fi solicitate în

prezent deoarece petenții nu au atacat în termenul legal de prescripție actele

de înstrăinare ale imobilului intervenite în cadrul procedurii de privatizare.

În concluzie, instanțele nu s-au referit la valabilitatea

notificării, a datei emiterii, a procedurii, a excepțiilor invocate, nemotivând

hotărârea și decizia, nu au stabilit starea de fapt și de drept corect.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei, admiterea

apelului și respingerea acțiunii reclamanților.

Intimata D.G.F.P. a Județului Olt, atât în nume propriu cât

și pentru Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare, arătând că nu

poate fi obligată la restituirea în natură a imobilului în litigiu deoarece nu

îl dețin în proprietate ori administrare.

În ipoteza în care s-ar aprecia că intimații au dreptul la

măsuri reparatorii prin echivalent, acestea nu pot consta decât în acordarea de

bunuri, servicii, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de

capital ori titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare,

corespunzătoare valorii imobilului solicitat, în contradictoriu cu entitatea,

implicată în procesul de privatizare.

Intimații B.M.A. și S.T. au formulat întâmpinare solicitând

respingerea recursului.

În consecință, intimații arată că dispozițiile art. 27 din

Legea nr. 10/2001 nu se aplică în cauză din moment ce imobilul nu a fost

preluat cu titlu și nu se realizează prima condiție de aplicabilitate a

textului, hotărârea judecătorească sentința civilă nr. 5108 din 29 august 1997

nu este constitutivă de drepturi; actul de privatizare nu trebuia anulat,

deoarece efectele juridice produse de contractul de vânzare cumpărare de

acțiuni au constat în transferul dreptului de proprietate al statului asupra

pachetului de acțiuni, asupra capitalului social și nu active, situație în care

A.P.A.P.S. nu trebuia chemată în garanție deoarece nu este unitate deținătoare;

neanalizarea condițiilor de formă ale notificării și a valabilității procurii

nu au constituit obiect de analiză la fond fiind invocate în apel pentru prima

dată.

Examinând recursul declarat de pârâtă instanța reține următoarele:

Recurenta nu poate reclama aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001

deoarece așa cum corect a reținut instanța de apel, preluarea proprietății de

către stat nu s-a făcut cu titlu valabil și prin urmare nu prezintă relevanță

dacă bunul se află în evidențele unității deținătoare privatizată conform

cerințelor legale.

Astfel, aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001 reclamă

ca o p rimă condiție de aplicare, valabilitatea titlului de preluare a bunului

de către stat. Această condiție nu este realizată în cauză, din moment ce

preluarea imobilului în condițiile art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951

trebuia să se facă cu realizarea cumulativă a trei condiții: proprietarul

bunului să fie necunoscut sau absent; bunul să fie părăsit sau abandonat; să fi

trecut un an de la data părăsirii bunului. Or, din moment ce proprietarul

bunului era cunoscut și nu s-a stabilit printr-o modalitate juridică absența

sa, preluarea imobilului s-a realizat fără titlu, situație în care procedura

urmată cu respectarea art. 20 - 21 din Legea nr. 10/2001 a avut în vedere în

mod corect unitatea deținătoare și nu autoritatea implicată în privatizare.

Prin urmare sunt irelevante aprecierile recurentei cu privire

la calitatea sa de subdobânditor de bună credință a bunului, deoarece art. 20

din Lege, nu atribuie efecte juridice bunei sau relei credințe a unității

deținătoare, precum nu prezintă relevanță nici criticile aduse deciziei

recurate vizând reținerile privitoare la caracterul declarativ și nu

constitutiv de drepturi a sentinței civile nr. 5108 din 29 august 1997

pronunțată de Judecătoria Slatina, sentinței inopozabilă intimaților persoane

fizice.

Așa stând lucrurile, în mod corect instanța a dispus

restituirea în natură, deoarece bunul intrat în patrimoniul societății

comerciale în condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, anterior

privatizării, situație în care ieșirea bunului din patrimoniu nu a împiedicat

în niciun fel procedura de privatizare.

Criticile referitoare la nesoluționarea cererii de chemare în

garanție și a dreptului de retenție sunt neîntemeiate. De altfel recurenta nu

critică maniera în care instanța de apel a reținut că neaplicarea art. 27 din

Legea nr. 10/2001 și neanularea contractului de vânzare - cumpărare acțiuni, au

exclus calitatea de părți în cererea de restituire a A.P.A.P.S. și S.I.F.

Oltenia, iar pe de altă parte nefiind timbrate, cererile nu au fost puse în

discuție.

În mod corect instanța de apel a reținut că analiza condițiilor

de formă ale notificării și ajte valabilității procurii, nu pot constitui

obiect de analiză direct în apel, fără analiza art. 294 C. proc. civ.

În consecință, instanța de recurs reține că instanța care a

pronunțat hotărârea recurată a motivat-o corect și a analizat temeinic

pretențiile părților precum și regimul juridic incident. Tot astfel analizând

criticile formulate prin intermediul motivelor de recurs prevăzute de pct. 7 și

9 C. proc. civ., instanța reține caracterul lor nefondat și în raport cu

dispozițiile art. 312 C. proc. civ. urmează a dispune respingerea recursului

astfel formulat, ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul SC S. SA

împotriva Deciziei nr. 232 din 9 decembrie 2002 a Curții de Apel Craiova,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie

2010.