ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1906/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1906/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
În baza actelor
dosarului constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 720/F din 24 august
2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr.
30640/3/2012, în baza art. 255 alin. 1 C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin.
(2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320
1
C. proc. pen. a
fost condamnat inculpatul P.P.F. la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare
pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În baza art. 71 C.
pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în baza art. 88 C.
pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive,
de la 13 iulie 2012 la 20 august 2012.
În baza art. 255
alin. (4) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 5.000 euro, obiect al
infracțiunii de dare de mită, consemnată la C.E.C.B. cu chitanța nr. 40078772/1
din 13 iulie 2012.
În baza art. 169 C.
proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a sumei de 2.676 RON ridicată
de la acesta în data de 13 iulie 2012 și consemnată la C.E.C.B. cu chitanța nr.
40078729/1 din 13 iulie 2012.
A fost menținut
sechestrul aplicat de organele de urmărire penală asupra sumei de 5.000 euro,
în vederea confiscării acesteia.
S-a dispus ridicarea
sechestrului aplicat de organele de urmărire penală asupra sumei de 2.676 RON
menționată mai sus, această măsură urmând să producă efecte la data rămânerii
definitive a prezentei hotărâri.
A fost obligat
inculpatul la plata cheltuielilor judiciare față de stat.
Pentru a pronunța
această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 12 iulie
2012, inculpatul P.P.F. i-a promis inspectorului de poliție C.B. din cadrul
I.G.P.R. - Direcția de Investigare a Fraudelor, suma de 5.000 de euro, pentru
ca acesta să-i soluționeze favorabil Cauza penală nr. 306/P/2012, înregistrată
pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în care este cercetat sub
aspectul infracțiunii de spălare de bani, evaziune fiscală și uz de fals și în
aceeași zi, după amiaza, i-a dat respectivului suma promisă.
Inculpatul s-a
prevalat de dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen.
La individualizarea
pedepselor, instanța de fond a avut în vedere că infracțiunea comisă de
inculpat este de mare gravitate - acesta, cercetat fiind într-un dosar penal
pentru comiterea mai multor infracțiuni la rândul lor grave, a decis să își
"rezolve" problemele juridice săvârșind o infracțiune de dare de
mită. La acest aspect se adaugă și împrejurarea că inculpatul nu se află la
primul contact cu legea penală, din fișa sa de cazier judiciar rezultând că la
data de 30 august 2011 împotriva sa a fost pusă în mișcare acțiunea penală
pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și lipsire de libertate în mod
ilegal (art. 193 și art. 192 alin. (2) C. pen.) într-un dosar al Parchetului de
pe lângă Judecătoria Râmnicu-Vâlcea, fiind de altfel și trimis în judecată
pentru aceste fapte (f. 22 - 24 dosar de urmărire penală).
Instanța de fond a
apreciat că inculpatul nu a înțeles practic nimic din numeroasele proceduri
judiciare îndreptate împotriva sa, continuând cu seninătate să săvârșească fapte
penale grave.
Totodată, prima
instanță a avut în vedere varietatea deosebită a infracțiunilor sub aspectul
cărora este cercetat inculpatul - infracțiuni împotriva libertății persoanei,
infracțiuni economice, infracțiuni de fals și, în cauza de față, o infracțiune
de corupție.
Raportat la cele
arătate, instanța de fond a opinat că inculpatul nu poate beneficia de
circumstanțe atenuante și nici de suspendarea executării pedepsei, optându-se
însă spre un cuantum care să țină seama de vârsta sa tânără și de buna
reputație în societate.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat apel inculpatul P.P.F., criticând-o sub aspectul pedepsei
aplicate, apreciată a fi prea severă.
Prin Decizia penală
nr. 344/A din 15 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a
penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat
P.P.F. împotriva Sentinței penale nr. 720/F din 24 august 2012, pronunțată de
Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 30640/3/2012.
A fost computată
prevenția inculpatului de la 13 iulie 2012 la 20 august 2012. A fost obligat
inculpatul la 500 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța de prim control judiciar a apreciat că pedeapsa
aplicată inculpatului de instanța fondului este corect cuantificată atât ca
întindere, cât și ca modalitate de executare, neimpunându-se modificarea ei.
Totodată, s-a
apreciat că, afacerile judiciare pe care inculpatul P.P. le are pe rolul
instanțelor de judecată naționale (Tribunalul Giurgiu și Judecătoria Râmnicu
Vâlcea) sugerează o anumită înclinație a sa spre ignorarea normelor de drept și
atestă existența și persistența unor mentalități antisociale ce relevă un
potențial criminogen care conduce la ideea că doar izolarea temporară a
acestuia din societate se oferă șansa corectării conduitei sale sociale.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs inculpatul P.P.F., solicitând admiterea acestuia,
casarea hotărârilor pronunțate și rejudecând, reducerea pedepsei aplicate, iar
ca modalitate de executare să se dispună, în temeiul art. 81 C. pen. și
suspendarea condiționată a executării acesteia.
Examinând recursul în
raport de motivul invocat, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de
art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., dar și din oficiu, în conformitate
cu dispozițiile art. 385
9
alin. 3 C. proc. pen., Înalta Curte
constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit
dispozițiilor art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt
supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu
prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Potrivit art. 72 C.
pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile
părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea
specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana
infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea
penală.
Conform art. 52 C.
pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a
condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Ca atare, pedeapsa și
modalitatea de executare a acestuia, trebuie individualizate în așa fel, încât
inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea
săvârșirii altor fapte penale.
Din interpretarea
dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen. rezultă că până la începerea
cercetării judecătorești inculpatul poate declara că recunoaște săvârșirea
faptelor reținute în actul de sesizare și solicită ca judecată să se facă pe
baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În cauza dedusă
judecății, prin declarația dată în fața primei instanțe, inculpatul a
recunoscut fapta reținută prin rechizitoriu, fiind de acord ca judecata să aibă
loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penal, prevalându-se de
dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen.
Conform probelor
administrate în cursul urmăririi penale, s-a stabilit că la data de 12 iulie
2012, inculpatul P.P.F. i-a promis inspectorului de poliție C.B. din cadrul
I.G.P.R. - Direcția de Investigare a Fraudelor, suma de 5.000 de euro, pentru
ca acesta să-i soluționeze favorabil cauza penală nr. 306/P/2012, înregistrată
pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în care este cercetat sub
aspectul infracțiunii de spălare de bani, evaziune fiscală și uz de fals și în
aceeași zi, după amiaza, i-a dat respectivului suma promisă.
La individualizarea
pedepsei aplicată inculpatului P.P.F., pentru fapta săvârșită, instanța de fond
a dat eficiență tuturor criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.,
ținând seama de limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de dare de
mită, (6 luni - 5 ani închisoare) reduse cu o treime prin aplicarea
dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen., gradul ridicat de pericol
social al faptei comise, prin care s-a adus atingere relațiilor sociale
protejate de lege, privind desfășurarea atribuțiilor de serviciu de către
organele de poliție, în condiții de corectitudine și legalitate, fără influențe
exterioare, de ordin material, modalitatea și împrejurările comiterii faptei,
inculpatul a încercat să determine un funcționar, aflat în exercițiul
atribuțiilor de serviciu ca, în schimbul unei sume de bani, să comită un act
contrar îndatoririlor sale de serviciu, împrejurările care atenuează
răspunderea penală și datele ce caracterizează persoana infractorului.
Se constată că, în
cadrul aceluiași proces de individualizare judiciară a pedepsei instanța de
fond a ținut seama și de circumstanțe personale ale inculpatului care a avut o
poziție procesuală sinceră, a recunoscut fapta, dar din fișa de cazier judiciar
rezultă că împotriva acestuia a fost pusă în mișcare urmărirea penală sub
aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, prevăzută de art.
192 C. pen. și de amenințare, prevăzută de art. 193 C. pen., dovedind astfel
perseverență infracțională.
Acestor elemente
prima instanță le-a dat eficiență atunci când i-a aplicat inculpatului o
pedeapsă de 1 an și 6 luni ani închisoare, situată în limitele legale prevăzute
de textul incriminator, prin reținerea incidenței dispozițiilor art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen.
Recunoașterea
anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât
dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea
faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana
făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se
învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a
pedepsei.
Astfel,
"conduita bună", în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., nu se
reduce, în mod exclusiv, la absența antecedentelor penale; "stăruința
depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara
paguba pricinuită", în sensul art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., în raport
cu specificul infracțiunilor, nu se regăsește în prezenta cauză;
"atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din
prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului,
înlesnirea descoperirii ori arestării participanților", în sensul art. 74
alin. 1 lit. c) C. pen., nu se reduce la recunoașterea săvârșirii infracțiunii,
pe fondul existenței, la dispoziția organelor judiciare, a probelor care
dovedesc săvârșirea faptelor. De altfel, așa cum s-a arătat, în cursul
judecății în primă instanță conduita procesuală a inculpatului, constând în
recunoașterea faptei - a primit deja eficiența juridică constând în reducerea
limitelor de pedeapsă.
Pe de altă parte, în
cazul aplicării dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen., comportarea
sinceră în cursul procesului, constând în recunoașterea săvârșirii faptei
reținută în actul de sesizare a instanței de către inculpat nu mai poate fi
valorificată ca și circumstanță atenuantă judiciară prevăzută de art .74 alin.
(1) lit. c) teza a II a C. pen., întrucât nu i se poate acorda dublă valență
juridică, așa cum de altfel, s-a statuat și de Înalta Curte prin Decizia nr.
754 din 15 martie 2012.
Dispozițiile art. 74
alin. (1) lit. c) teza a II a C. pen. pot fi aplicate concomitent cu
dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen., numai atunci când se constată
existența unei alte atitudini a inculpatului după săvârșirea infracțiunii,
decât comportarea sinceră în proces, dintre cele prevăzute de art. 74 alin. (1)
lit. c) C. pen., ceea ce nu se identifică în cauză.
De asemenea, se
constată că și cererea inculpatului referitoare la greșita modalitate de
executare a pedepsei aplicată de instanța de fond și menținută de instanța de
apel, este neîntemeiată
Suspendarea sub supraveghere
a executării pedepsei este o sancțiune alternativă la pedeapsa închisorii și
face parte din cadrul măsurilor de individualizare judiciară a pedepsei.
La stabilirea
modalității de executare a unei pedepse, instanța este datoare, în primul rând,
să examineze dacă modalitățile de executare neprivative de libertate sunt
suficiente pentru reintegrarea socială a inculpatului, executarea efectivă a
unei pedepse privative de libertate trebuind să rămână ca o ultimă variantă,
atunci când este absolut necesară pentru a se garanta atingerea scopului
pedepsei.
Potrivit
dispozițiilor art. 81 C. pen., instanța poate dispune suspendarea condiționată
a executării pedepsei pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele
condiții: a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare
de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile
prevăzute în art. 38; c) se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar
fără executarea acesteia.
Suspendarea
condiționată a executării pedepsei poate fi acordată și în caz de concurs de
infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani și sunt
întrunite condițiile prevăzute în alin. (1) lit. b) și c).
Suspendarea
condiționată a executării pedepsei nu este un drept al persoanei condamnate,
iar simpla îndeplinire a condițiilor referitoare la cuantumul sancțiunii, nu
conduce la aplicarea în mod obligatoriu a dispozițiilor art. 81 C. pen.
Totodată, suspendarea
condiționată a executării pedepsei este o măsură bazată pe încrederea în
posibilitățile de îndreptare a infractorului fără executarea efectivă a
pedepsei, aplicate și supunerea lui la încercare în acest scop, prin această
măsură se evită dezavantajele privațiunii de libertate, respectiv scoaterea
condamnatului din mediul familial și social obișnuit.
Raportând cauzei
aceste considerații teoretice, în acord cu prima instanță și cu instanța de
apel, Înalta Curte apreciază că în raport de natura și de gradul ridicat de
pericol social al faptei săvârșită de inculpat - infracțiunea de dare de mită -
singura modalitate de a-l determina pe acesta să-și formeze o atitudine corectă
față de muncă, față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială și
deprinderi conforme cu morala majorității membrilor societății, este executarea
prin privare de libertate a pedepsei ce i-a fost aplicată.
Așa fiind, se
constată că nu se impune schimbarea modalității de executare a pedepsei, având
în vedere că, astfel cum a fost stabilită, pedeapsa aplicată este aptă să
răspundă scopului preventiv și de reeducare, consfințit prin dispozițiile art.
52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a
faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea
aplicată.
Constatând că în
cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 14
C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen. să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta
Curte, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va
respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.P.F., apreciind
hotărârea pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică.
În temeiul art. 192
alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de
650 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON,
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea
apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul P.P.F. împotriva Deciziei penale nr.
344/A din 15 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 650 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi, 4 iunie 2013.
Procesat de GGC - AM