ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1906/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 720/F din 24 august 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 30640/3/2012, în baza art. 255 alin. 1 C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul P.P.F. la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive, de la 13 iulie 2012 la 20 august 2012. În baza art. 255 alin. (4) C. pen.

s-a dispus confiscarea sumei de 5.000 euro, obiect al infracțiunii de dare de mită, consemnată la C.E.C.B. cu chitanța nr. 40078772/1 din 13 iulie 2012. În baza art. 169 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a sumei de 2.676 RON ridicată de la acesta în data de 13 iulie 2012 și consemnată la C.E.C.B. cu chitanța nr. 40078729/1 din 13 iulie 2012. A fost menținut sechestrul aplicat de organele de urmărire penală asupra sumei de 5.000 euro, în vederea confiscării acesteia. S-a dispus ridicarea sechestrului aplicat de organele de urmărire penală asupra sumei de 2.676 RON menționată mai sus, această măsură urmând să producă efecte la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare față de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: La data de 12 iulie 2012, inculpatul P.P.F. i-a promis inspectorului de poliție C.B. din cadrul I.G.P.R. - Direcția de Investigare a Fraudelor, suma de 5.000 de euro, pentru ca acesta să-i soluționeze favorabil Cauza penală nr. 306/P/2012, înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în care este cercetat sub aspectul infracțiunii de spălare de bani, evaziune fiscală și uz de fals și în aceeași zi, după amiaza, i-a dat respectivului suma promisă. Inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. La individualizarea pedepselor, instanța de fond a avut în vedere că infracțiunea comisă de inculpat este de mare gravitate - acesta, cercetat fiind într-un dosar penal pentru comiterea mai multor infracțiuni la rândul lor grave, a decis să își "rezolve" problemele juridice săvârșind o infracțiune de dare de mită.

La acest aspect se adaugă și împrejurarea că inculpatul nu se află la primul contact cu legea penală, din fișa sa de cazier judiciar rezultând că la data de 30 august 2011 împotriva sa a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și lipsire de libertate în mod ilegal (art. 193 și art. 192 alin. (2) C. pen.) într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu-Vâlcea, fiind de altfel și trimis în judecată pentru aceste fapte (f. 22 - 24 dosar de urmărire penală). Instanța de fond a apreciat că inculpatul nu a înțeles practic nimic din numeroasele proceduri judiciare îndreptate împotriva sa, continuând cu seninătate să săvârșească fapte penale grave.

Totodată, prima instanță a avut în vedere varietatea deosebită a infracțiunilor sub aspectul cărora este cercetat inculpatul - infracțiuni împotriva libertății persoanei, infracțiuni economice, infracțiuni de fals și, în cauza de față, o infracțiune de corupție. Raportat la cele arătate, instanța de fond a opinat că inculpatul nu poate beneficia de circumstanțe atenuante și nici de suspendarea executării pedepsei, optându-se însă spre un cuantum care să țină seama de vârsta sa tânără și de buna reputație în societate. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul P.P.F., criticând-o sub aspectul pedepsei aplicate, apreciată a fi prea severă. Prin Decizia penală nr. 344/A din 15 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat P.P.F.

împotriva Sentinței penale nr. 720/F din 24 august 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 30640/3/2012. A fost computată prevenția inculpatului de la 13 iulie 2012 la 20 august 2012. A fost obligat inculpatul la 500 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului de instanța fondului este corect cuantificată atât ca întindere, cât și ca modalitate de executare, neimpunându-se modificarea ei. Totodată, s-a apreciat că, afacerile judiciare pe care inculpatul P.P.

le are pe rolul instanțelor de judecată naționale (Tribunalul Giurgiu și Judecătoria Râmnicu Vâlcea) sugerează o anumită înclinație a sa spre ignorarea normelor de drept și atestă existența și persistența unor mentalități antisociale ce relevă un potențial criminogen care conduce la ideea că doar izolarea temporară a acestuia din societate se oferă șansa corectării conduitei sale sociale. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul P.P.F., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și rejudecând, reducerea pedepsei aplicate, iar ca modalitate de executare să se dispună, în temeiul art. 81 C. pen. și suspendarea condiționată a executării acesteia. Examinând recursul în raport de motivul invocat, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. 3 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Conform art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acestuia, trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale. Din interpretarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. rezultă că până la începerea cercetării judecătorești inculpatul poate declara că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare și solicită ca judecată să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În cauza dedusă judecății, prin declarația dată în fața primei instanțe, inculpatul a recunoscut fapta reținută prin rechizitoriu, fiind de acord ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penal, prevalându-se de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. Conform probelor administrate în cursul urmăririi penale, s-a stabilit că la data de 12 iulie 2012, inculpatul P.P.F. i-a promis inspectorului de poliție C.B. din cadrul I.G.P.R. - Direcția de Investigare a Fraudelor, suma de 5.000 de euro, pentru ca acesta să-i soluționeze favorabil cauza penală nr. 306/P/2012, înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în care este cercetat sub aspectul infracțiunii de spălare de bani, evaziune fiscală și uz de fals și în aceeași zi, după amiaza, i-a dat respectivului suma promisă. La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului P.P.F., pentru fapta săvârșită, instanța de fond a dat eficiență tuturor criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de dare de mită, (6 luni - 5 ani închisoare) reduse cu o treime prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., gradul ridicat de pericol social al faptei comise, prin care s-a adus atingere relațiilor sociale protejate de lege, privind desfășurarea atribuțiilor de serviciu de către organele de poliție, în condiții de corectitudine și legalitate, fără influențe exterioare, de ordin material, modalitatea și împrejurările comiterii faptei, inculpatul a încercat să determine un funcționar, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu ca, în schimbul unei sume de bani, să comită un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, împrejurările care atenuează răspunderea penală și datele ce caracterizează persoana infractorului.

Se constată că, în cadrul aceluiași proces de individualizare judiciară a pedepsei instanța de fond a ținut seama și de circumstanțe personale ale inculpatului care a avut o poziție procesuală sinceră, a recunoscut fapta, dar din fișa de cazier judiciar rezultă că împotriva acestuia a fost pusă în mișcare urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 C. pen. și de amenințare, prevăzută de art. 193 C. pen., dovedind astfel perseverență infracțională. Acestor elemente prima instanță le-a dat eficiență atunci când i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 1 an și 6 luni ani închisoare, situată în limitele legale prevăzute de textul incriminator, prin reținerea incidenței dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Astfel, "conduita bună", în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absența antecedentelor penale; "stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită", în sensul art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., în raport cu specificul infracțiunilor, nu se regăsește în prezenta cauză; "atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților", în sensul art. 74 alin. 1 lit. c) C. pen., nu se reduce la recunoașterea săvârșirii infracțiunii, pe fondul existenței, la dispoziția organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârșirea faptelor.

De altfel, așa cum s-a arătat, în cursul judecății în primă instanță conduita procesuală a inculpatului, constând în recunoașterea faptei - a primit deja eficiența juridică constând în reducerea limitelor de pedeapsă. Pe de altă parte, în cazul aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoașterea săvârșirii faptei reținută în actul de sesizare a instanței de către inculpat nu mai poate fi valorificată ca și circumstanță atenuantă judiciară prevăzută de art .74 alin. (1) lit. c) teza a II a C. pen., întrucât nu i se poate acorda dublă valență juridică, așa cum de altfel, s-a statuat și de Înalta Curte prin Decizia nr. 754 din 15 martie 2012. Dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II a C. pen.

pot fi aplicate concomitent cu dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., numai atunci când se constată existența unei alte atitudini a inculpatului după săvârșirea infracțiunii, decât comportarea sinceră în proces, dintre cele prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., ceea ce nu se identifică în cauză. De asemenea, se constată că și cererea inculpatului referitoare la greșita modalitate de executare a pedepsei aplicată de instanța de fond și menținută de instanța de apel, este neîntemeiată Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este o sancțiune alternativă la pedeapsa închisorii și face parte din cadrul măsurilor de individualizare judiciară a pedepsei.

La stabilirea modalității de executare a unei pedepse, instanța este datoare, în primul rând, să examineze dacă modalitățile de executare neprivative de libertate sunt suficiente pentru reintegrarea socială a inculpatului, executarea efectivă a unei pedepse privative de libertate trebuind să rămână ca o ultimă variantă, atunci când este absolut necesară pentru a se garanta atingerea scopului pedepsei. Potrivit dispozițiilor art. 81 C. pen., instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele condiții: a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38; c) se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Suspendarea condiționată a executării pedepsei poate fi acordată și în caz de concurs de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani și sunt întrunite condițiile prevăzute în alin. (1) lit. b) și c). Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu este un drept al persoanei condamnate, iar simpla îndeplinire a condițiilor referitoare la cuantumul sancțiunii, nu conduce la aplicarea în mod obligatoriu a dispozițiilor art. 81 C. pen. Totodată, suspendarea condiționată a executării pedepsei este o măsură bazată pe încrederea în posibilitățile de îndreptare a infractorului fără executarea efectivă a pedepsei, aplicate și supunerea lui la încercare în acest scop, prin această măsură se evită dezavantajele privațiunii de libertate, respectiv scoaterea condamnatului din mediul familial și social obișnuit.

Raportând cauzei aceste considerații teoretice, în acord cu prima instanță și cu instanța de apel, Înalta Curte apreciază că în raport de natura și de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșită de inculpat - infracțiunea de dare de mită - singura modalitate de a-l determina pe acesta să-și formeze o atitudine corectă față de muncă, față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială și deprinderi conforme cu morala majorității membrilor societății, este executarea prin privare de libertate a pedepsei ce i-a fost aplicată. Așa fiind, se constată că nu se impune schimbarea modalității de executare a pedepsei, având în vedere că, astfel cum a fost stabilită, pedeapsa aplicată este aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată.

Constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.P.F., apreciind hotărârea pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 650 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.P.F. împotriva Deciziei penale nr. 344/A din 15 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 650 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 4 iunie 2013. Procesat de GGC - AM