ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1833/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1833/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 940 din data de 12 aprilie 2011, Tribunalul Harghita a respins acțiunea formulată de reclamantul B.L., în contradictoriu cu pârâta M.K.B.R.B. SA București, având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 116.121,74 RON, reprezentând prejudiciul produs reclamantului și a sumei de 7.270,30 RON dobânzi aferente pentru perioada 1 iulie 2009 - 8 aprilie 2010, Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a susținut că a avut sume de bani depuse în contul pârâtei, sume care nu se mai regăsesc în acest cont, dar nu a făcut dovada că nu a efectuat retrageri de pe card privind suma pretinsă și nici că i-a fost clonat cardul, nedovedind că răspunderea îi revine băncii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul B.L. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Prin Decizia nr. 37/A din 9 mai 2012 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul reclamantului. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul a invocat tranzacții neautorizate prin utilizarea cardului, presupus a fi clonat, cu introducerea corectă a codului PIN. A mai reținut instanța de apel că starea de fapt prezentată ridică semne de întrebare care sunt de natură să înlăture practic culpa băncii în producerea prejudiciului invocat de reclamant existând incertitudini atât cu privire la clonarea cardului, sau cel puțin la modul de operare, dar mai ales cu privire la locul în care se afla reclamantul în cele două perioade de timp în care s-au efectuat tranzacțiile cu cardul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B.L. invocând ca și motiv de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv de recurs reclamantul a arătat că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor Regulamentului nr. 6/2006 al B.N.R. privind emiterea și utilizarea instrumentelor de plată electronică și relațiile dintre participanții la tranzacțiile cu aceste instrumente. Astfel, recurentul a învederat că pentru a proceda la soluționarea cauzei, instanța trebuia să aprecieze toate probele administrate în cauză și să observe faptul că acesta și-a respectat toate obligațiile prevăzute de art. 24 și art. 25 din Regulamentul nr. 6/2006 al B.N.R.
în timp ce pârâta nu a respectat cerințele art. 9, art. 11 și art. 21 din același regulament întrucât nu a întreprins măsuri adecvate pentru prevenirea apariției riscurilor de fraudă. Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, retine că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 3 lit. e), art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță. Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată. În speță, recurentul a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, potrivit dovezii aflate la dosar.
Constatând că cererea nu a fost timbrată anticipat și nici până la termenul stabilit de Curte, 25 aprilie 2013, și că, în cauză, prin încheierea de ședință din data de 28 februarie 2013 a fost respinsă cererea recurentului privind acordarea ajutorului public judiciar, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G. nr. 32/1995 modificată și să dispună anularea ca netimbrat a recursului formulat de reclamantul B.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează ca netimbrată cererea de recurs formulată de reclamantul B.L. împotriva Deciziei nr. 37/A din 9 mai 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă. de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.