ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5533/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 5973 din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC F.Î.S.E. „E.S.” SA, a fost desființată în parte Decizia nr. 363 din 2 octombrie 2009, Decizia de impunere nr. 25/2009 și Raportul de inspecție fiscală nr. 19743 din 30 ianuarie 2009 pentru suma de 9.751.837 RON reprezentând 45.001 RON - impozit pe profit, 33.422 RON majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 6.580.488 RON TVA stabilit suplimentar și 3.092.926 RON majorări de întârziere aferente TVA, au fost menținute în rest actele administrativ fiscale atacate și a fost obligată pârâta la plata sumei de 4.000 RON onorariu expert contabil, 1.000 RON onorariu expert tehnic și 10.000 RON onorariu avocat.

Pentru a motiva această soluție, instanța de fond a reținut că împotriva Deciziei de impunere nr. 25 din 30 ianuarie 2009 întocmită de organele fiscale în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 19743 din 30 ianuarie 2009 reclamanta a formulat contestație înregistrată sub nr. 906597 din 5 martie 2009. Contestația formulată avea ca obiect suma totală de 12.689.571 RON reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; 8.098.104 RON taxa pe valoare adăugată și 4.293.906 RON majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată. Prin Decizia nr. 363 din 2 octombrie 2009 A.N.A.F.

- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 25 din 30 ianuarie 2009 pentru suma totală de 12.511.656 RON reprezentând: impozit pe profit în sumă de 155.402 RON; majorări de întârziere în sumă de 142.159 RON aferente impozitului de profit; TVA în sumă de 8.006.269 RON; majorări de întârziere aferente TVA în sumă de 4.207.826 RON. A respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 25 din 30 ianuarie 2009 pentru suma de 455 RON reprezentând TVA.

A desființat Decizia de impunere nr. 25 din 30 ianuarie 2009 referitoare la suma de 148.300 RON reprezentând: TVA în valoare de 91.380 RON; majorări de întârziere aferente TVA în valoare de 56.920 RON, urmând ca organele de inspecție fiscală, altele decât cele ce au întocmit decizia de impunere contestată, să procedeze la o nouă verificare a aceleiași perioade și aceluiași tip de impozit ținând cont de prevederile legale aplicabile în speță. A fost admisă contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 25 din 30 ianuarie 2009 pentru suma de 29.160 RON reprezentând majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată.

Împotriva Deciziei nr. 363 din 2 octombrie 2009 reclamanta a formulat prezenta acțiune, solicitând desființarea în parte a deciziei cu privire la soluțiile pronunțate la pct. 1 și 2. Pentru a se determina încadrarea corectă a transformatoarelor electrice în catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu consecințe asupra obligațiilor fiscale, Curtea a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate. Astfel, potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de D.M.L., expert judiciar în specialitatea instalații, transformatoarele montate în stațiile și în posturile de transformare din liniile de transport și distribuție electrice se încadrează conform H.G.

nr. 2.139/2009 în Grupa 1 Construcții, Codul de Clasificare 1.1B. Centrale hidroelectrice, stații și posturi de transformare, stații de conexiuni a căror durate normale de funcționare este cuprinsă între 40 - 60 ani. Acestea fac parte nemijlocit din liniile de transport și distribuție a energiei electrice și reprezintă bunuri imobile încadrate în categoria Construcții - Grupa 1.2.1.3. Încadrarea este valabilă indiferent de modul de amplasare a transformatoarelor, în spații special amenajate sau montate aerian. În concluzie, expertul tehnic a precizat că transformatoarele montate în stații și posturi de transformare fac parte nemijlocit din liniile de transport și distribuție a energiei electrice și reprezintă bunuri imobile încadrate în categoria Construcții - Grupa 1.1.1.3, încadrarea fiind valabilă indiferent de modul de amplasare al transformatoarelor în spații special amenajate sau montate aerian.

În aceste condiții, dat fiind încadrarea transformatoarelor în categoria construcții - Grupa 1.1.1.3 în mod corect reclamanta a aplicat măsurile de simplificare pentru lucrări de construcții montaj, prevăzute de art. 160 Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Reclamanta a aplicat pentru lucrările de reparații și întreținere la transformatoarele electrice montate în stații și în posturi de transformare, taxarea inversă prev. de art. 160 Legea nr. 571/2003, însă în mod eronat organele de control fiscal au apreciat că aceste transformatoare nu se încadrează în lucrările de construcții montaj, așa cum prevede OMFP nr. 155/2007, stabilind o taxă pe valoare adăugată suplimentară în sumă de 6.580.488 RON.

În ceea ce privește tratamentul fiscal aplicabil cheltuielilor cu operațiunile de declasare, Curtea a reținut că potrivit pct. 41 Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004 pentru bunurile de natura stocurilor neimputabile, constatate lipsă din gestiune sau degradate, societatea trebuie să încheie contract de asigurare, pentru ca aceste cheltuieli să poată fi deductibile la calculul impozitului pe profit. Cum societatea nu a fost în măsură să facă dovada existenței unor astfel de contracte, acțiunea reclamantei cu privire la această categorie de cheltuieli urmează a fi apreciată ca neîntemeiată; cu consecința menținerii obligației de plată a sumelor de 98.521 RON la care se adaugă 102.462 RON majorări de întârziere.

În ceea ce privește suma de 5.934 RON impozit pe profit stabilit suplimentar și 6.171 RON majorări de întârziere, ca urmare a neacceptării unei înregistrări contabile de stornare a producției neterminate, reprezentând lucrare de proiectare nefinalizată aferentă anului 2004, Curtea a apreciat că soluția organului de control fiscal este greșită. Expertul contabil a precizat în cuprinsul raportului întocmit că nerespectarea principiului independenței exercițiului la care se referă pârâta a fost iminentă, întrucât SC F.Î.S.E.E.S. SA s-a înființat în anul 2005, iar înregistrarea inițială a producției în curs a fost înregistrată de o altă societate, respectiv de către SC E. SA, de la care prima a preluat baza materială.

Ca atare nu se putea corecta exercițiul financiar precedent întrucât acesta aparținea altei persoane juridice. Cu privire la sumele de 39.267 RON reprezentând impozit pe profit aferent anului 2006 stabilit suplimentar și 27.251 RON majorări de întârziere ca urmare a diferenței dintre amortizarea fiscală și amortizarea contabilă la Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice „E.M.”: Pentru a analiza modul în care au fost respectate dispozițiile art. 24 alin. (15) C. fisc. privind tratamentul fiscal al diferenței dintre amortizarea fiscală și cea contabilă, ținând cont și de prevederile art. 43 alin. (1) Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, expertul contabil a verificat documentele contabile ce au constituit baza de calcul a impozitului pe profit aferent anului 2006. Reclamanta SC F.Î.S.E.

„E.S.” SA consideră că organele de inspecție fiscală în mod greșit au reținut întreaga sumă de 258.400 RON ca fiind nedeductibilă fiscal din cauza faptului că subunitatea nu a mai făcut corelația cu suma de 12.949 RON, diferența reală dintre amortizarea fiscală și amortizarea contabilă ulterior efectuării calculului efectiv al amortizării. Diferența de impozit pe profit stabilită de organele de inspecție fiscală se referă la cheltuiala privind amortizarea fiscală a mijloacelor fixe din cadrul AISE Suceava (Agenția) care a raportat către SISE „E.M.” (Sucursala) suma de 258.400 RON reprezentând amortizare fiscală. Ulterior, Sucursala (SISE „E.M.”) transmite către Filială, respectiv SC E.S. SA București, situația cheltuielilor nedeductibile pentru anul 2006, defalcată pe agenții, din care rezultă cheltuiala cu amortizarea nedeductibilă fiscal în valoare de 12.949 RON.

Din documentele prezentate de către reprezentații SC F.Î.S.E. „E.S.” SA reiese că în data de 13 aprilie 2007 s-a transmis de către AISE Suceava către SISE „E.M.” situația cheltuielilor nedeductibile din perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006. în această situație apare ca amortizare nedeductibilă fiscal suma de 258.400 RON. În data de 17 aprilie 2007 SISE „E.M.” (Sucursala) transmite către Filiala SC E.S. SA conform Adresei nr. 3718 din 17 aprilie 2007 situația cheltuielilor nedeductibile din perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006 în vederea determinării profitului impozabil. În această situație se precizează că SISE „E.M.” în perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006 nu are cheltuieli nedeductibile provenite din amortizarea imobilizărilor.

În concluzie, din documentele prezentate rezultă că pentru calculul impozitului pe profit au fost respectate dispozițiile art. 24 alin. (15) C. fisc. privind tratamentul fiscal al diferenței dintre amortizarea fiscală și cea contabilă, ținând cont și de prevederile art. 43 alin. (1) Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale. Criticile reclamantei sub aspectul caracterului deductibil al cheltuielilor efectuate cu achiziția de vaccinuri antigripale aferentă anului 2006 și 2007, în cuantum total de 72.997 RON (contravaloarea unui număr de 3.215 buc. vaccinuri antigripale) sunt neîntemeiate.

În mod legal organele de control fiscal au apreciat că aceste cheltuieli nu s-au efectuat în scopul realizării de venituri impozabile și nici nu se încadrează în categoria cheltuielilor sociale cu deductibilitate limitată, stabilind un impozit pe profit suplimentar în cuantum de 6.912 RON pentru anul 2006 și 4.797 RON majorări aferente și, respectiv, 4.768 RON aferent anului 2007 și majorări de întârziere de 1.478 RON.

În ceea ce privește încadrarea cheltuielilor realizate cu operațiuni de casare și declasare în categoria operațiunilor impozabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată cu referire la suma da 1.419,211 RON - TVA, Curtea a reținut că societatea reclamantă a înregistrat în evidența contabilă în execuțiile financiare 2005 și 2007 cheltuieli cu casarea și cu declasarea stocurilor de materiale în sumă de 7.469.534 RON pentru care nu a calculat TVA, întrucât a considerat că bunurile de natura stocurilor degradate calitativ care nu mai pot fi valorificate nu constituie livrări de bunuri în sensul art. 128 alin. (8) lit. b) Legea nr. 571/2003. Pentru a putea fi încadrate în dispozițiile art. 128 alin. (8) lit. b). Legea nr. 571/2003 trebuiau să fie îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de Titlul VI pct. 6 alin. (9) H.G.

nr. 44/2004 pentru aplicare Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Cum pentru toate plusurile, lipsurile și deprecierile constatate la bunuri, precum și pentru pagubele determinate de expirarea termenelor de prescripție a creanțelor, comisia de inventariere trebuia să primească explicații scrise de la persoanele ce au răspunderea gestionării, respectiv a urmăririi decontării creanțelor, aceste comisii având și competența declasării și casării bunurilor respective, împrejurare ce nu se verifică în cauză, Curtea a apreciat ca fiind legală stabilirea unei sume de 1.419.211 RON reprezentând TVA de plată suplimentar precum și 1.111.281 RON majorări aferente. Cu privire la respectarea disp.

141 alin. (2) lit. e), f) C. fisc. coroborate cu dispozițiile pct. 38 și 6 Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în ceea ce privește notificarea opțiunii de închiriere organelor fiscale, se reține că reclamanta și-a exercitat dreptul de deducere a TVA, înregistrând TVA deductibilă în valoare de 91.825 RON în baza facturilor emise de SDFEE E.ON M. SA Bacău, SC E. SRL Bacău reprezentând c/v închiriere spații pentru birouri. Potrivit art. 141 alin. (2) lit. e) C. fisc. această operațiune este scutită de taxa pe valoare adăugată, însă orice persoană impozabilă opta pentru taxarea acestei operațiuni dacă opțiunea de taxare este notificată organelor fiscale competente.

Din documentele prezentate rezultă că SC E. SRL Bacău a depus două notificări la DGFP Bacău prin care opta pentru taxarea cu TVA a chiriei facturate începând cu 1 ianuarie 2007 (notificare înregistrată la data de 5 martie 2007), iar prin cea de-a doua notificare depusă la 10 iulie 2008 opta pentru taxarea cu TVA a chiriei începând cu 3 aprilie 2006. Faptul că notificările depuse de către societatea care a facturat chiria au fost înregistrate la organele fiscale teritoriale la o dată ulterioară celei de la care s-a optat pentru taxare, nu interzice dreptul de a aplica TVA la facturile respective. Notificările depuse denotă ca proprietarul a optat pentru taxare, ceea ce dă dreptul chiriașului să deducă TVA aferentă.

Pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007 întrucât Codul fiscal prevedea ca taxarea se va exercita de la data depunerii notificării iar prima notificare a fost depusă în data de 05 martie 2007, reiese că pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 05 martie 2007 societatea nu are dreptul de a deduce TVA aferent chiriei facturate. Cu privire la aplicarea măsurilor de simplificare pentru lucrări de construcții-montaj conform OMFP nr. 153/2007 lucrările respective constau în reparații efectuate la transformatoarele electrice montate în stații și în posturi de transformare. Pentru aceste lucrări reclamanta a aplicat taxarea inversă prevăzută de art. 160 Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere că prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză s-a stabilit că transformatoarele montate în stații și în posturi de transformare fac parte din liniile de transport și de distribuție a energiei electrice, care reprezintă bunuri imobile încadrate în categoria „Construcții”, rezultă că pot fi aplicate măsurile de simplificare pentru lucrări de construcții montaj, măsuri prevăzute de dispozițiile art. 160 C. fisc. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. pentru că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În motivele de recurs, în ceea ce privește taxa pe valoare adăugată în cuantum de 6.580.488 RON la care se adaugă majorări de întârziere de 3.092.926 RON, aferentă stabilirii ca nedeductibile a cheltuielilor de reparații la transformatoarele electrice în stațiile Trafo, considerate de organele de control fiscal ca fiind utilaje industriale, s-a considerat că soluția instanței de fond este nelegală pentru că s-a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor H.G. nr. 2.139/2004 pentru aprobarea catalogului privind clasificarea și durata normelor de funcționare a mijloacelor fixe și a prevederilor art. 160 alin. (1) și (2) lit. c) C. fisc.

și art. 1 și 2 din OMFP nr. 155/2007, pct. 82 din Normele de aplicare a Codului fiscal și ale Ordinului Președintelui Institutului Național de Statistică nr. 601/2002 privind actualizarea clasificării activităților din economia națională. A fost criticată soluția instanței de fond pentru că și-a întemeiat soluția exclusiv pe constatările raportului de expertiză tehnică și nu au fost avute în vedere obiecțiunile formulate de recurentă potrivit cărora transformatoarele electrice sunt mijloace fixe de natura echipamentelor tehnologice, lucrările de revizii și reparații efectuate la acestea contribuind nemijlocit la transportul și distribuția energiei electrice.

În ceea ce privește impozitul pe profit în cuantum de 5.934 RON care este aferent sumei stornate din contul 711 „variația stornărilor” în anul 2005 la care se adaugă majorări de întârziere în cuantum de 6.171 RON, soluția instanței de fond a fost considerată eronată având în vedere că nu s-au avut în vedere obiecțiunile întocmite de recurentă conform cărora în momentul înființării sale, intimata-reclamantă a preluat de la SC E. SA baza materială, nu și veniturile, așa cum prevede H.G. nr. 74/2005 și a colectat venituri pe care nu le-a realizat și se impune a fi reținută incidența prevederilor art. 19 alin. (1) C. fisc. și a pct. 12 din Normele metodologice, precum și pct. 211 și 212 din O.M.F.

nr. 1.752/2005, nefiind dovedite afirmațiile intimatei că s-ar fi realizat venituri prin stornarea cheltuielilor. Referitor la impozitul pe profit în cuantum de 39.267 RON, la care se adaugă majorări de întârziere de 27.251 RON aferente amortizării nedeductibile fiscal constatată asupra mijloacelor fixe din cadrul A.I.S.E. Suceava, prin raportare la dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, s-a apreciat de către recurentă că soluția instanței de fond s-a dat cu aplicarea greșită a legii.

Cu privire la acest aspect, recurenta a arătat că prin obiecțiunile formulate a subliniat că suma de 245.421 RON este o cheltuială nedeductibilă fiscal la calculul impozitului pe profit, calculată ca diferențe dintre suma de 258.400 RON (cheltuiala cu amortizarea fiscală nedeductibilă comunicată la 13 aprilie 2007) și suma de 12.949 RON (cheltuiala cu amortizarea fiscală nedeductibilă comunicată la 17 aprilie 2007) consemnată în acte de control anterioare, necontestate de reclamantă. S-a considerat că nu poate fi reținut argumentul instanței de fond conform căruia din documentele prevăzute ar rezulta că pentru calculul impozitului pe profit au fost respectate dispozițiile art. 24 alin. (1) din C. fisc., întrucât documentele prezentate organului de soluționare sunt înscrisuri pe baza cărora societatea a făcut înregistrările contabile, neprezentându-se un alt mod de calcul al amortizării.

Recurenta a criticat soluția instanței de fond și în ceea ce privește cheltuielile de judecată în cuantum de 15.000 RON, reprezentând onorariu avocat, onorariu expert tehnic și onorariu expert contabil, întrucât nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. fisc., având în vedere că cererea reclamantei a fost respinsă în parte și nu au fost dovedite reaua-credință sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale. S-a solicitat menținerea sentinței recurate în ceea ce privește sumele reprezentând impozit pe profit și taxa pe valoarea adăugată și accesoriile aferente cu privire la care instanța de fond a constatat temeinicia actelor administrative atacate. Intimata SC F.Î.S.E.

"E.S." SA a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 3. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul, dar pentru următoarele considerente: Instanța de fond a fost investită cu soluționarea acțiunii în anulare a Deciziei nr. 363 din 2 octombrie 2009 emisă de A.N.A.F. - Direcția generală de soluționare a contestațiilor prin care se contesta Decizia de impunere nr. 25 din 30 ianuarie 2009 pentru suma totală de 12.689.571 RON, din care 155.402 RON - impozit pe profit, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit de 142.159 RON, TVA - în valoare de 8.098.104 RON și majorări aferente TVA în sumă de 4.293.906 RON.

În procedura administrativă, actele contestate au fost anulate sau desființate parțial, respectiv admisă contestația pentru suma de 29.160 RON - majorări de întârziere aferente TVA și desființată pentru suma de 148.300 RON - majorări de întârziere aferente TVA, fiind menținută decizia de impunere pentru celelalte sume. Instanța de fond a anulat actele contestate tot în parte, respectiv pentru suma de 49.751.837 RON, din care 45.001 RON impozit pe profit, 33.422 RON majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 6.580.488 RON TVA stabilit suplimentar și 3.092.926 RON majorări de întârziere aferente TVA, iar această soluție a fost atacată cu recurs numai de ANAF, criticile din recurs fiind numai în parte întemeiate.

În ceea ce privește TVA în sumă de 6.580.488 RON stabilită suplimentar și 3.092.926 RON majorări de întârziere aferente TVA, criticile din recurs sunt nefondate. Aceste sume au fost stabilite suplimentar de plată în sarcina recurentei-reclamante deoarece a aplicat greșit măsurile de simplificare pentru lucrările efectuate cu transformatoarele electrice în stații trafo pentru că nu sunt lucrări de construcții montaj, ci reparații la utilaje industriale. Problema care se impune a fi rezolvată, referitor la această sumă, este aceea a încadrării transformatoarelor electrice adăpostite în construcții în categoria mijloacelor fixe sau în categoria construcțiilor pentru că măsurile de simplificare se aplică numai lucrărilor de construcții montaj, conform art. 160 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. fisc.

Potrivit pct. 82 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI din Codul fiscal - lucrările de construcții-montaj cuprind lucrările de construcție, reparare, modernizare, transformare și demolare legate de un imobil, iar conform art. 2 din Ordinul M.F.P. nr. 155/2007, măsurile de simplificare prevăzute de art. 160 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 571/2003 se aplică pentru lucrările stipulate la Secțiunea F - „Construcții”, diviziunea 45 din Anexa la Ordonanța Președintelui Institutului Național de Statistică nr. 601/2002 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională CAEN, cu respectarea condițiilor impuse și ținându-se seama de excluderile prevăzute în cadrul grupelor și claselor aceste diviziuni.

Organele fiscale au considerat că transformatoarele electrice sunt mijloace fixe de natura echipamentelor tehnologice în conformitate cu prevederile H.G. nr. 2.139 din 30 noiembrie 2004 pentru aprobarea Catalogului privind clarificarea duratelor normale de funcționare a mijloacelor fixe, în vigoare începând cu 13 ianuarie 2005, iar instanța de fond a apreciat că acestea se încadrează în categoria „Construcții” conform H.G. nr. 2.139/2009 - Grupa 1, Codul de clasificare 1.1.3 - Centrale hidroelectrice, stații și posturi de transformare, stații de conexiune, fiind considerată aplicată corect măsura de simplificare la lucrări de construcții montaj. Soluția instanței de fond, în această privință, este pronunțată conform legii, astfel că vor fi înlăturate susținerile recurentei legate de aplicarea greșită a H.G.

nr. 2.139/2004 și a art. 160 alin. (1) și 2 lit. c) C. fisc., art. 1 și 2 din OMFP nr. 155/2007. Încadrarea lucrărilor de reparații efectuate la transformatoarele electrice adăpostite în construcții sunt lucrări de construcții-montaj pentru că aceste reparații sunt diferite de cele efectuate la transformatoarele electrice efectuate într-un atelier, ceea ce presupune deplasarea acelui transformator de la locul amplasării. De altfel, societatea intimată a făcut această diferențiere pentru că a aplicat măsurile de simplificare pentru reparațiile efectuate la transformatoarele electrice, adăpostite de construcții, dar a colectat TVA în cazul lucrărilor efectuate la transformatoarele electrice efectuate în atelier, pentru că acest ultim tip de transformatoare poate fi considerat mijloc fix și încadrat la subclasa 2.1.16.3 - Transformatoare, redresoare, convertizoare, acumulatoare compensatoare din H.G.

nr. 2.139 din 30 noiembrie 2004. Însă, în cazul transformatoarelor electrice adăpostite în construcții, datorită înglobării lor în acele construcții, lucrările de reparații sunt considerate lucrări de construcții montaj, iar ele pot fi încadrate la Grup I - Construcții, codul de clasificare 1.1.3. - Centrale hidroelectrice, stații și posturi de transformare, stații de conexiune din H.G. nr. 2.139 din 30 noiembrie 2004, iar ca mijloace fixe pot fi încadrate numai transformatoarele electrice luate ut singuli, nu și cele înglobate în construcții. De aceea, se constată că susținerile recurentei sunt nefondate, iar soluția instanței de fond nu a fost dată cu aplicarea greșită a legii pentru a fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. în privința sumei de 6.580.488 RON reprezentând TVA și 3.092.926 RON - majorări de întârziere aferente TVA. În ceea ce privește impozitul pe profit în cuantum de 5.934 RON și a majorărilor de întârziere aferente în cuantum de 6.171 RON, criticile recurentei sunt fondate. Impozitul pe profit de 5.934 RON și majorările de întârziere aferente de 6.171 RON au fost calculate pentru că intimata-reclamantă a stornat suma de 37.088 RON din contul 711 „variația stocurilor” în anul 2005, reprezentând lucrarea de proiectare nefinalizată, aparținând anului 2004. Instanța de fond a anulat actele contestate în privința acestor sume preluând concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză care face referire la preluarea bazei materiale de la SC E. SA de către SC F.Î.S.E.

„E.S.” SA, aspect care nu a fost invocat niciodată de către intimata-reclamantă, nici în procedura administrativă, nici în contestația adresată instanței de fond. Însă, concluzia raportului de expertiză potrivit căreia înregistrarea inițială a producției în curs a fost înregistrată de o altă societate și nu se putea corecta exercițiul financiar precedent întrucât acesta aparținea altei persoane juridice confirmă cele susținute de organul fiscal, respectiv faptul că intimata a colectat venituri pe care nu le-a realizat și nici nu au fost prezentate documente care să dovedească deductibilitatea acestei cheltuieli, așa cum susține aceasta, astfel că va fi respinsă cererea de anulare a actelor contestate în privința acestor sume.

Tot fondate sunt criticile din recurs ce se referă la impozitul pe profit în cuantum de 39.267 RON și 27.251 RON majorări de întârziere aferente amortizării nedeductibile fiscal. Deși instanța de fond, prin preluarea concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, a considerat că intimata a făcut o corectă aplicare a art. 24 alin. (15) C. fisc. și a fost invocată o adresă în care se precizează că SISE E.M. în perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006 nu are cheltuieli nedeductibile provenite din amortizarea imobilizărilor, aceste susțineri sunt greșite. Nici instanța de fond, și nici expertul nu au ținut seama de faptul că anterior, D.G.F.P. Suceava a stabilit că suma de 258.400 RON este nedeductibilă la calcul impozitului pe profit aferent anului 2006 pentru cheltuiala privind amortizarea fiscală a mijloacelor fixe din cadrul A.I.S.E.

Suceava prin două Procese-verbale (nr. 157136 din 13 august 2008 și nr. 159774 din 15 octombrie 2008) semnate fără obiecțiuni de reprezentanții AISE Suceava, sumă care a fost preluată prin actele contestate în prezenta cauză, dar procesele-verbale din 2008 nu au fost contestate de intimată. De aceea, se poate considera că actele fiscale contestate în privința acestor sume sunt legale și se impune respingerea acțiunii reclamantei în ceea ce le privește. Criticile din recurs ce vizează aplicarea greșită a legii în privința cheltuielilor de judecată vor fi respinse ca nefondate. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „(1) Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

Având în vedere că actele administrativ fiscale au fost anulate parțial și cheltuielile de judecată au fost acordate parțial, respectiv a fost acordată suma de 10.000 RON onorariu de avocat dintr-un total de 58.478,98 RON, astfel că nu s-a făcut o aplicare greșită a legii, așa cum susține recurenta, în condițiile în care legea (art. 274 alin. (1) C. proc. civ.) cere ca partea care cade în pretenții să plătească cheltuielile de judecată. De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată în parte sentința atacată, va respinge cererea de anulare a Deciziei din 2 octombrie 2009 emisă de A.N.A.F., a Deciziei de impunere nr. 25/2009 și a raportului de inspecție fiscală nr. 19743/2009 pentru suma de 5.934 RON reprezentând impozit pe profit și 6.171 RON majorări de întârziere și pentru suma de 39.267 RON impozit pe profit aferent anului 2006 și majorări de întârziere în cuantum de 27.251 RON.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței civile nr. 5973 din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge cererea de anulare a Deciziei nr. 363 din 2 octombrie 2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, a Deciziei de impunere nr. 25/2009 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 19743 din 30 ianuarie 2009 pentru suma de 5.934 RON reprezentând impozit pe profit și 6.171 RON majorări de întârziere și pentru suma de 39.267 RON reprezentând impozit pe profit aferent anului 2006 și 27.251 RON majorări de întârziere.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2013. Procesat de GGC - LM