ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5533/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5533/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 5973 din 18

octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta

SC F.Î.S.E. „E.S.” SA, a fost desființată în parte Decizia nr. 363 din 2

octombrie 2009, Decizia de impunere nr. 25/2009 și Raportul de inspecție

fiscală nr. 19743 din 30 ianuarie 2009 pentru suma de 9.751.837 RON

reprezentând 45.001 RON - impozit pe profit, 33.422 RON majorări de întârziere

aferente impozitului pe profit, 6.580.488 RON TVA stabilit suplimentar și

3.092.926 RON majorări de întârziere aferente TVA, au fost menținute în rest

actele administrativ fiscale atacate și a fost obligată pârâta la plata sumei

de 4.000 RON onorariu expert contabil, 1.000 RON onorariu expert tehnic și

10.000 RON onorariu avocat.

Pentru a motiva

această soluție, instanța de fond a reținut că împotriva Deciziei de impunere

nr. 25 din 30 ianuarie 2009 întocmită de organele fiscale în baza Raportului de

inspecție fiscală nr. 19743 din 30 ianuarie 2009 reclamanta a formulat

contestație înregistrată sub nr. 906597 din 5 martie 2009.

Contestația formulată

avea ca obiect suma totală de 12.689.571 RON reprezentând majorări de

întârziere aferente impozitului pe profit; 8.098.104 RON taxa pe valoare

adăugată și 4.293.906 RON majorări de întârziere aferente taxei pe valoare

adăugată.

Prin Decizia nr. 363

din 2 octombrie 2009 A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva

Deciziei de impunere nr. 25 din 30 ianuarie 2009 pentru suma totală de

12.511.656 RON reprezentând: impozit pe profit în sumă de 155.402 RON; majorări

de întârziere în sumă de 142.159 RON aferente impozitului de profit; TVA în

sumă de 8.006.269 RON; majorări de întârziere aferente TVA în sumă de 4.207.826

RON.

A respins ca

neîntemeiată contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 25 din 30

ianuarie 2009 pentru suma de 455 RON reprezentând TVA.

A desființat Decizia de

impunere nr. 25 din 30 ianuarie 2009 referitoare la suma de 148.300 RON

reprezentând: TVA în valoare de 91.380 RON; majorări de întârziere aferente TVA

în valoare de 56.920 RON, urmând ca organele de inspecție fiscală, altele decât

cele ce au întocmit decizia de impunere contestată, să procedeze la o nouă

verificare a aceleiași perioade și aceluiași tip de impozit ținând cont de

prevederile legale aplicabile în speță.

A fost admisă

contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 25 din 30 ianuarie

2009 pentru suma de 29.160 RON reprezentând majorări de întârziere aferente

taxei pe valoare adăugată.

Împotriva Deciziei

nr. 363 din 2 octombrie 2009 reclamanta a formulat prezenta acțiune, solicitând

desființarea în parte a deciziei cu privire la soluțiile pronunțate la pct. 1

și 2.

Pentru a se determina

încadrarea corectă a transformatoarelor electrice în catalogul privind

clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu

consecințe asupra obligațiilor fiscale, Curtea a dispus efectuarea unei

expertize tehnice de specialitate.

Astfel, potrivit

concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de D.M.L.,

expert judiciar în specialitatea instalații, transformatoarele montate în

stațiile și în posturile de transformare din liniile de transport și

distribuție electrice se încadrează conform H.G. nr. 2.139/2009 în Grupa 1

Construcții, Codul de Clasificare 1.1B. Centrale hidroelectrice, stații și

posturi de transformare, stații de conexiuni a căror durate normale de funcționare

este cuprinsă între 40 - 60 ani.

Acestea fac parte

nemijlocit din liniile de transport și distribuție a energiei electrice și

reprezintă bunuri imobile încadrate în categoria Construcții - Grupa 1.2.1.3.

Încadrarea este valabilă indiferent de modul de amplasare a transformatoarelor,

în spații special amenajate sau montate aerian.

În concluzie,

expertul tehnic a precizat că transformatoarele montate în stații și posturi de

transformare fac parte nemijlocit din liniile de transport și distribuție a

energiei electrice și reprezintă bunuri imobile încadrate în categoria

Construcții - Grupa 1.1.1.3, încadrarea fiind valabilă indiferent de modul de

amplasare al transformatoarelor în spații special amenajate sau montate aerian.

În aceste condiții,

dat fiind încadrarea transformatoarelor în categoria construcții - Grupa

1.1.1.3 în mod corect reclamanta a aplicat măsurile de simplificare pentru

lucrări de construcții montaj, prevăzute de art. 160 Legea nr. 571/2003 privind

Codul fiscal.

Reclamanta a aplicat

pentru lucrările de reparații și întreținere la transformatoarele electrice

montate în stații și în posturi de transformare, taxarea inversă prev. de art.

160 Legea nr. 571/2003, însă în mod eronat organele de control fiscal au

apreciat că aceste transformatoare nu se încadrează în lucrările de construcții

montaj, așa cum prevede OMFP nr. 155/2007, stabilind o taxă pe valoare adăugată

suplimentară în sumă de 6.580.488 RON.

În ceea ce privește

tratamentul fiscal aplicabil cheltuielilor cu operațiunile de declasare, Curtea

a reținut că potrivit pct. 41 Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal

aprobate prin H.G. nr. 44/2004 pentru bunurile de natura stocurilor

neimputabile, constatate lipsă din gestiune sau degradate, societatea trebuie

să încheie contract de asigurare, pentru ca aceste cheltuieli să poată fi

deductibile la calculul impozitului pe profit.

Cum societatea nu a

fost în măsură să facă dovada existenței unor astfel de contracte, acțiunea

reclamantei cu privire la această categorie de cheltuieli urmează a fi

apreciată ca neîntemeiată; cu consecința menținerii obligației de plată a

sumelor de 98.521 RON la care se adaugă 102.462 RON majorări de întârziere.

În ceea ce privește

suma de 5.934 RON impozit pe profit stabilit suplimentar și 6.171 RON majorări

de întârziere, ca urmare a neacceptării unei înregistrări contabile de stornare

a producției neterminate, reprezentând lucrare de proiectare nefinalizată

aferentă anului 2004, Curtea a apreciat că soluția organului de control fiscal

este greșită.

Expertul contabil a

precizat în cuprinsul raportului întocmit că nerespectarea principiului

independenței exercițiului la care se referă pârâta a fost iminentă, întrucât

SC F.Î.S.E.E.S. SA s-a înființat în anul 2005, iar înregistrarea inițială a

producției în curs a fost înregistrată de o altă societate, respectiv de către

SC E. SA, de la care prima a preluat baza materială. Ca atare nu se putea

corecta exercițiul financiar precedent întrucât acesta aparținea altei persoane

juridice.

Cu privire la sumele

de 39.267 RON reprezentând impozit pe profit aferent anului 2006 stabilit

suplimentar și 27.251 RON majorări de întârziere ca urmare a diferenței dintre

amortizarea fiscală și amortizarea contabilă la Sucursala de Întreținere și

Servicii Energetice „E.M.”:

Pentru a analiza

modul în care au fost respectate dispozițiile art. 24 alin. (15) C. fisc.

privind tratamentul fiscal al diferenței dintre amortizarea fiscală și cea

contabilă, ținând cont și de prevederile art. 43 alin. (1) Legea nr. 31/1990 a

societăților comerciale, expertul contabil a verificat documentele contabile ce

au constituit baza de calcul a impozitului pe profit aferent anului 2006.

Reclamanta SC

F.Î.S.E. „E.S.” SA consideră că organele de inspecție fiscală în mod greșit au

reținut întreaga sumă de 258.400 RON ca fiind nedeductibilă fiscal din cauza

faptului că subunitatea nu a mai făcut corelația cu suma de 12.949 RON,

diferența reală dintre amortizarea fiscală și amortizarea contabilă ulterior

efectuării calculului efectiv al amortizării.

Diferența de impozit

pe profit stabilită de organele de inspecție fiscală se referă la cheltuiala

privind amortizarea fiscală a mijloacelor fixe din cadrul AISE Suceava

(Agenția) care a raportat către SISE „E.M.” (Sucursala) suma de 258.400 RON

reprezentând amortizare fiscală. Ulterior, Sucursala (SISE „E.M.”) transmite

către Filială, respectiv SC E.S. SA București, situația cheltuielilor

nedeductibile pentru anul 2006, defalcată pe agenții, din care rezultă

cheltuiala cu amortizarea nedeductibilă fiscal în valoare de 12.949 RON.

Din documentele

prezentate de către reprezentații SC F.Î.S.E. „E.S.” SA reiese că în data de 13

aprilie 2007 s-a transmis de către AISE Suceava către SISE „E.M.” situația

cheltuielilor nedeductibile din perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006.

în această situație apare ca amortizare nedeductibilă fiscal suma de 258.400

RON. În data de 17 aprilie 2007 SISE „E.M.” (Sucursala) transmite către Filiala

SC E.S. SA conform Adresei nr. 3718 din 17 aprilie 2007 situația cheltuielilor

nedeductibile din perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006 în vederea

determinării profitului impozabil. În această situație se precizează că SISE

„E.M.” în perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006 nu are cheltuieli

nedeductibile provenite din amortizarea imobilizărilor.

În concluzie, din

documentele prezentate rezultă că pentru calculul impozitului pe profit au fost

respectate dispozițiile art. 24 alin. (15) C. fisc. privind tratamentul fiscal

al diferenței dintre amortizarea fiscală și cea contabilă, ținând cont și de

prevederile art. 43 alin. (1) Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale.

Criticile reclamantei

sub aspectul caracterului deductibil al cheltuielilor efectuate cu achiziția de

vaccinuri antigripale aferentă anului 2006 și 2007, în cuantum total de 72.997

RON (contravaloarea unui număr de 3.215 buc. vaccinuri antigripale) sunt

neîntemeiate.

În mod legal organele

de control fiscal au apreciat că aceste cheltuieli nu s-au efectuat în scopul

realizării de venituri impozabile și nici nu se încadrează în categoria

cheltuielilor sociale cu deductibilitate limitată, stabilind un impozit pe

profit suplimentar în cuantum de 6.912 RON pentru anul 2006 și 4.797 RON

majorări aferente și, respectiv, 4.768 RON aferent anului 2007 și majorări de

întârziere de 1.478 RON.

În ceea ce privește

încadrarea cheltuielilor realizate cu operațiuni de casare și declasare în

categoria operațiunilor impozabile din punct de vedere al taxei pe valoarea

adăugată cu referire la suma da 1.419,211 RON - TVA, Curtea a reținut că societatea

reclamantă a înregistrat în evidența contabilă în execuțiile financiare 2005 și

2007 cheltuieli cu casarea și cu declasarea stocurilor de materiale în sumă de

7.469.534 RON pentru care nu a calculat TVA, întrucât a considerat că bunurile

de natura stocurilor degradate calitativ care nu mai pot fi valorificate nu

constituie livrări de bunuri în sensul art. 128 alin. (8) lit. b) Legea nr.

571/2003.

Pentru a putea fi

încadrate în dispozițiile art. 128 alin. (8) lit. b). Legea nr. 571/2003

trebuiau să fie îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de Titlul VI pct. 6

alin. (9) H.G. nr. 44/2004 pentru aplicare Normelor Metodologice de aplicare a

Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Cum pentru toate

plusurile, lipsurile și deprecierile constatate la bunuri, precum și pentru

pagubele determinate de expirarea termenelor de prescripție a creanțelor,

comisia de inventariere trebuia să primească explicații scrise de la persoanele

ce au răspunderea gestionării, respectiv a urmăririi decontării creanțelor, aceste

comisii având și competența declasării și casării bunurilor respective,

împrejurare ce nu se verifică în cauză, Curtea a apreciat ca fiind legală

stabilirea unei sume de 1.419.211 RON reprezentând TVA de plată suplimentar

precum și 1.111.281 RON majorări aferente.

Cu privire la

respectarea disp. 141 alin. (2) lit. e), f) C. fisc. coroborate cu dispozițiile

pct. 38 și 6 Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind

Codul fiscal, în ceea ce privește notificarea opțiunii de închiriere organelor

fiscale, se reține că reclamanta și-a exercitat dreptul de deducere a TVA,

înregistrând TVA deductibilă în valoare de 91.825 RON în baza facturilor emise

de SDFEE E.ON M. SA Bacău, SC E. SRL Bacău reprezentând c/v închiriere spații

pentru birouri.

Potrivit art. 141

alin. (2) lit. e) C. fisc. această operațiune este scutită de taxa pe valoare

adăugată, însă orice persoană impozabilă opta pentru taxarea acestei operațiuni

dacă opțiunea de taxare este notificată organelor fiscale competente.

Din documentele

prezentate rezultă că SC E. SRL Bacău a depus două notificări la DGFP Bacău

prin care opta pentru taxarea cu TVA a chiriei facturate începând cu 1 ianuarie

2007 (notificare înregistrată la data de 5 martie 2007), iar prin cea de-a doua

notificare depusă la 10 iulie 2008 opta pentru taxarea cu TVA a chiriei

începând cu 3 aprilie 2006.

Faptul că

notificările depuse de către societatea care a facturat chiria au fost

înregistrate la organele fiscale teritoriale la o dată ulterioară celei de la

care s-a optat pentru taxare, nu interzice dreptul de a aplica TVA la facturile

respective. Notificările depuse denotă ca proprietarul a optat pentru taxare,

ceea ce dă dreptul chiriașului să deducă TVA aferentă. Pentru perioada 01

ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007 întrucât Codul fiscal prevedea ca taxarea se

va exercita de la data depunerii notificării iar prima notificare a fost depusă

în data de 05 martie 2007, reiese că pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 05

martie 2007 societatea nu are dreptul de a deduce TVA aferent chiriei

facturate.

Cu privire la

aplicarea măsurilor de simplificare pentru lucrări de construcții-montaj

conform OMFP nr. 153/2007 lucrările respective constau în reparații efectuate

la transformatoarele electrice montate în stații și în posturi de transformare.

Pentru aceste lucrări reclamanta a aplicat taxarea inversă prevăzută de art.

160 Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere că

prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză s-a stabilit că

transformatoarele montate în stații și în posturi de transformare fac parte din

liniile de transport și de distribuție a energiei electrice, care reprezintă

bunuri imobile încadrate în categoria „Construcții”, rezultă că pot fi aplicate

măsurile de simplificare pentru lucrări de construcții montaj, măsuri prevăzute

de dispozițiile art. 160 C. fisc.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală solicitând

admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în

totalitate a acțiunii reclamantului, fiind incident motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că hotărârea atacată a fost dată cu

aplicarea greșită a legii.

În motivele de

recurs, în ceea ce privește taxa pe valoare adăugată în cuantum de 6.580.488

RON la care se adaugă majorări de întârziere de 3.092.926 RON, aferentă

stabilirii ca nedeductibile a cheltuielilor de reparații la transformatoarele

electrice în stațiile Trafo, considerate de organele de control fiscal ca fiind

utilaje industriale, s-a considerat că soluția instanței de fond este nelegală

pentru că s-a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor H.G. nr. 2.139/2004

pentru aprobarea catalogului privind clasificarea și durata normelor de funcționare

a mijloacelor fixe și a prevederilor art. 160 alin. (1) și (2) lit. c) C. fisc.

și art. 1 și 2 din OMFP nr. 155/2007, pct. 82 din Normele de aplicare a Codului

fiscal și ale Ordinului Președintelui Institutului Național de Statistică nr.

601/2002 privind actualizarea clasificării activităților din economia

națională.

A fost criticată

soluția instanței de fond pentru că și-a întemeiat soluția exclusiv pe

constatările raportului de expertiză tehnică și nu au fost avute în vedere

obiecțiunile formulate de recurentă potrivit cărora transformatoarele electrice

sunt mijloace fixe de natura echipamentelor tehnologice, lucrările de revizii

și reparații efectuate la acestea contribuind nemijlocit la transportul și

distribuția energiei electrice.

În ceea ce privește

impozitul pe profit în cuantum de 5.934 RON care este aferent sumei stornate

din contul 711 „variația stornărilor” în anul 2005 la care se adaugă majorări

de întârziere în cuantum de 6.171 RON, soluția instanței de fond a fost

considerată eronată având în vedere că nu s-au avut în vedere obiecțiunile

întocmite de recurentă conform cărora în momentul înființării sale,

intimata-reclamantă a preluat de la SC E. SA baza materială, nu și veniturile,

așa cum prevede H.G. nr. 74/2005 și a colectat venituri pe care nu le-a

realizat și se impune a fi reținută incidența prevederilor art. 19 alin. (1) C.

fisc. și a pct. 12 din Normele metodologice, precum și pct. 211 și 212 din

O.M.F. nr. 1.752/2005, nefiind dovedite afirmațiile intimatei că s-ar fi

realizat venituri prin stornarea cheltuielilor.

Referitor la

impozitul pe profit în cuantum de 39.267 RON, la care se adaugă majorări de

întârziere de 27.251 RON aferente amortizării nedeductibile fiscal constatată

asupra mijloacelor fixe din cadrul A.I.S.E. Suceava, prin raportare la

dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, s-a

apreciat de către recurentă că soluția instanței de fond s-a dat cu aplicarea

greșită a legii.

Cu privire la acest

aspect, recurenta a arătat că prin obiecțiunile formulate a subliniat că suma

de 245.421 RON este o cheltuială nedeductibilă fiscal la calculul impozitului

pe profit, calculată ca diferențe dintre suma de 258.400 RON (cheltuiala cu

amortizarea fiscală nedeductibilă comunicată la 13 aprilie 2007) și suma de

12.949 RON (cheltuiala cu amortizarea fiscală nedeductibilă comunicată la 17

aprilie 2007) consemnată în acte de control anterioare, necontestate de

reclamantă.

S-a considerat că nu

poate fi reținut argumentul instanței de fond conform căruia din documentele

prevăzute ar rezulta că pentru calculul impozitului pe profit au fost

respectate dispozițiile art. 24 alin. (1) din C. fisc., întrucât documentele

prezentate organului de soluționare sunt înscrisuri pe baza cărora societatea a

făcut înregistrările contabile, neprezentându-se un alt mod de calcul al

amortizării.

Recurenta a criticat

soluția instanței de fond și în ceea ce privește cheltuielile de judecată în

cuantum de 15.000 RON, reprezentând onorariu avocat, onorariu expert tehnic și

onorariu expert contabil, întrucât nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 274 alin. (1) C. proc. fisc., având în vedere că cererea reclamantei a

fost respinsă în parte și nu au fost dovedite reaua-credință sau exercitarea

abuzivă a drepturilor procesuale.

S-a solicitat

menținerea sentinței recurate în ceea ce privește sumele reprezentând impozit

pe profit și taxa pe valoarea adăugată și accesoriile aferente cu privire la

care instanța de fond a constatat temeinicia actelor administrative atacate.

Intimata SC F.Î.S.E.

"E.S." SA a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

admite recursul, dar pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a

fost investită cu soluționarea acțiunii în anulare a Deciziei nr. 363 din 2

octombrie 2009 emisă de A.N.A.F. - Direcția generală de soluționare a

contestațiilor prin care se contesta Decizia de impunere nr. 25 din 30 ianuarie

2009 pentru suma totală de 12.689.571 RON, din care 155.402 RON - impozit pe

profit, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit de 142.159 RON,

TVA - în valoare de 8.098.104 RON și majorări aferente TVA în sumă de 4.293.906

RON.

În procedura

administrativă, actele contestate au fost anulate sau desființate parțial,

respectiv admisă contestația pentru suma de 29.160 RON - majorări de întârziere

aferente TVA și desființată pentru suma de 148.300 RON - majorări de întârziere

aferente TVA, fiind menținută decizia de impunere pentru celelalte sume.

Instanța de fond a

anulat actele contestate tot în parte, respectiv pentru suma de 49.751.837 RON,

din care 45.001 RON impozit pe profit, 33.422 RON majorări de întârziere

aferente impozitului pe profit, 6.580.488 RON TVA stabilit suplimentar și

3.092.926 RON majorări de întârziere aferente TVA, iar această soluție a fost

atacată cu recurs numai de ANAF, criticile din recurs fiind numai în parte

întemeiate.

În ceea ce privește

TVA în sumă de 6.580.488 RON stabilită suplimentar și 3.092.926 RON majorări de

întârziere aferente TVA, criticile din recurs sunt nefondate.

Aceste sume au fost

stabilite suplimentar de plată în sarcina recurentei-reclamante deoarece a

aplicat greșit măsurile de simplificare pentru lucrările efectuate cu

transformatoarele electrice în stații trafo pentru că nu sunt lucrări de

construcții montaj, ci reparații la utilaje industriale.

Problema care se

impune a fi rezolvată, referitor la această sumă, este aceea a încadrării

transformatoarelor electrice adăpostite în construcții în categoria mijloacelor

fixe sau în categoria construcțiilor pentru că măsurile de simplificare se

aplică numai lucrărilor de construcții montaj, conform art. 160 alin. (1),

alin. (2) lit. a) C. fisc.

Potrivit pct. 82

alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI din Codul fiscal -

lucrările de construcții-montaj cuprind lucrările de construcție, reparare,

modernizare, transformare și demolare legate de un imobil, iar conform art. 2

din Ordinul M.F.P. nr. 155/2007, măsurile de simplificare prevăzute de art. 160

alin. (2) lit. c) din Legea nr. 571/2003 se aplică pentru lucrările stipulate

la Secțiunea F - „Construcții”, diviziunea 45 din Anexa la Ordonanța

Președintelui Institutului Național de Statistică nr. 601/2002 privind

actualizarea Clasificării activităților din economia națională CAEN, cu

respectarea condițiilor impuse și ținându-se seama de excluderile prevăzute în

cadrul grupelor și claselor aceste diviziuni.

Organele fiscale au

considerat că transformatoarele electrice sunt mijloace fixe de natura

echipamentelor tehnologice în conformitate cu prevederile H.G. nr. 2.139 din 30

noiembrie 2004 pentru aprobarea Catalogului privind clarificarea duratelor

normale de funcționare a mijloacelor fixe, în vigoare începând cu 13 ianuarie

2005, iar instanța de fond a apreciat că acestea se încadrează în categoria

„Construcții” conform H.G. nr. 2.139/2009 - Grupa 1, Codul de clasificare 1.1.3

- Centrale hidroelectrice, stații și posturi de transformare, stații de

conexiune, fiind considerată aplicată corect măsura de simplificare la lucrări

de construcții montaj.

Soluția instanței de

fond, în această privință, este pronunțată conform legii, astfel că vor fi

înlăturate susținerile recurentei legate de aplicarea greșită a H.G. nr.

2.139/2004 și a art. 160 alin. (1) și 2 lit. c) C. fisc., art. 1 și 2 din OMFP

nr. 155/2007.

Încadrarea lucrărilor

de reparații efectuate la transformatoarele electrice adăpostite în construcții

sunt lucrări de construcții-montaj pentru că aceste reparații sunt diferite de

cele efectuate la transformatoarele electrice efectuate într-un atelier, ceea

ce presupune deplasarea acelui transformator de la locul amplasării.

De altfel, societatea

intimată a făcut această diferențiere pentru că a aplicat măsurile de

simplificare pentru reparațiile efectuate la transformatoarele electrice,

adăpostite de construcții, dar a colectat TVA în cazul lucrărilor efectuate la

transformatoarele electrice efectuate în atelier, pentru că acest ultim tip de transformatoare

poate fi considerat mijloc fix și încadrat la subclasa 2.1.16.3 -

Transformatoare, redresoare, convertizoare, acumulatoare compensatoare din H.G.

nr. 2.139 din 30 noiembrie 2004.

Însă, în cazul

transformatoarelor electrice adăpostite în construcții, datorită înglobării lor

în acele construcții, lucrările de reparații sunt considerate lucrări de

construcții montaj, iar ele pot fi încadrate la Grup I - Construcții, codul de

clasificare 1.1.3. - Centrale hidroelectrice, stații și posturi de transformare,

stații de conexiune din H.G. nr. 2.139 din 30 noiembrie 2004, iar ca mijloace

fixe pot fi încadrate numai transformatoarele electrice luate ut singuli, nu și

cele înglobate în construcții.

De aceea, se constată

că susținerile recurentei sunt nefondate, iar soluția instanței de fond nu a

fost dată cu aplicarea greșită a legii pentru a fi incident motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în privința sumei de 6.580.488 RON

reprezentând TVA și 3.092.926 RON - majorări de întârziere aferente TVA.

În ceea ce privește

impozitul pe profit în cuantum de 5.934 RON și a majorărilor de întârziere

aferente în cuantum de 6.171 RON, criticile recurentei sunt fondate.

Impozitul pe profit

de 5.934 RON și majorările de întârziere aferente de 6.171 RON au fost

calculate pentru că intimata-reclamantă a stornat suma de 37.088 RON din contul

711 „variația stocurilor” în anul 2005, reprezentând lucrarea de proiectare

nefinalizată, aparținând anului 2004.

Instanța de fond a

anulat actele contestate în privința acestor sume preluând concluziile

raportului de expertiză efectuat în cauză care face referire la preluarea bazei

materiale de la SC E. SA de către SC F.Î.S.E. „E.S.” SA, aspect care nu a fost

invocat niciodată de către intimata-reclamantă, nici în procedura

administrativă, nici în contestația adresată instanței de fond.

Însă, concluzia

raportului de expertiză potrivit căreia înregistrarea inițială a producției în

curs a fost înregistrată de o altă societate și nu se putea corecta exercițiul

financiar precedent întrucât acesta aparținea altei persoane juridice confirmă

cele susținute de organul fiscal, respectiv faptul că intimata a colectat

venituri pe care nu le-a realizat și nici nu au fost prezentate documente care

să dovedească deductibilitatea acestei cheltuieli, așa cum susține aceasta,

astfel că va fi respinsă cererea de anulare a actelor contestate în privința

acestor sume.

Tot fondate sunt

criticile din recurs ce se referă la impozitul pe profit în cuantum de 39.267

RON și 27.251 RON majorări de întârziere aferente amortizării nedeductibile

fiscal.

Deși instanța de

fond, prin preluarea concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, a

considerat că intimata a făcut o corectă aplicare a art. 24 alin. (15) C. fisc.

și a fost invocată o adresă în care se precizează că SISE E.M. în perioada 01

ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006 nu are cheltuieli nedeductibile provenite din

amortizarea imobilizărilor, aceste susțineri sunt greșite.

Nici instanța de

fond, și nici expertul nu au ținut seama de faptul că anterior, D.G.F.P.

Suceava a stabilit că suma de 258.400 RON este nedeductibilă la calcul

impozitului pe profit aferent anului 2006 pentru cheltuiala privind amortizarea

fiscală a mijloacelor fixe din cadrul A.I.S.E. Suceava prin două Procese-verbale

(nr. 157136 din 13 august 2008 și nr. 159774 din 15 octombrie 2008) semnate

fără obiecțiuni de reprezentanții AISE Suceava, sumă care a fost preluată prin

actele contestate în prezenta cauză, dar procesele-verbale din 2008 nu au fost

contestate de intimată.

De aceea, se poate

considera că actele fiscale contestate în privința acestor sume sunt legale și

se impune respingerea acțiunii reclamantei în ceea ce le privește.

Criticile din recurs

ce vizează aplicarea greșită a legii în privința cheltuielilor de judecată vor

fi respinse ca nefondate.

Potrivit art. 274

alin. (1) C. proc. civ., „(1) Partea care cade în pretenții va fi obligată, la

cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

Având în vedere că

actele administrativ fiscale au fost anulate parțial și cheltuielile de

judecată au fost acordate parțial, respectiv a fost acordată suma de 10.000 RON

onorariu de avocat dintr-un total de 58.478,98 RON, astfel că nu s-a făcut o

aplicare greșită a legii, așa cum susține recurenta, în condițiile în care legea

(art. 274 alin. (1) C. proc. civ.) cere ca partea care cade în pretenții să

plătească cheltuielile de judecată.

De aceea, în baza

art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis

recursul, va fi modificată în parte sentința atacată, va respinge cererea de

anulare a Deciziei din 2 octombrie 2009 emisă de A.N.A.F., a Deciziei de

impunere nr. 25/2009 și a raportului de inspecție fiscală nr. 19743/2009 pentru

suma de 5.934 RON reprezentând impozit pe profit și 6.171 RON majorări de

întârziere și pentru suma de 39.267 RON impozit pe profit aferent anului 2006

și majorări de întârziere în cuantum de 27.251 RON.

Vor fi menținute

celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței

civile nr. 5973 din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată, în sensul că respinge cererea de anulare a Deciziei nr. 363

din 2 octombrie 2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, a

Deciziei de impunere nr. 25/2009 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 19743

din 30 ianuarie 2009 pentru suma de 5.934 RON reprezentând impozit pe profit și

6.171 RON majorări de întârziere și pentru suma de 39.267 RON reprezentând

impozit pe profit aferent anului 2006 și 27.251 RON majorări de întârziere.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 mai 2013.

Procesat de GGC - LM