ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1067/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1067/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra contestației în anulare de
față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin decizia nr. 3639 din 22 iunie
2011, înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ
și fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de T.I. împotriva sentinței
nr. 309 din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel Constanța - secția comercială,
maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost
respinsă acțiunea formulată de susnumitul, în contradictoriu cu pârâta Agenția
Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice
Constanța, având ca obiect anularea deciziei nr. 1/2009 de respingere a
contestației împotriva procesului-verbal de inspecție, prin care s-a reținut că
reclamantul, în calitate de primar al Comunei Ciobanu, a încheiat în mod
nelegal contracte de achiziție publică, producând un prejudiciu de 158.655,30
lei.
Pentru
a pronunța această decizie, înalta Curte a reținut următoarele: Instanța de
fond a apreciat în mod justificat că reclamantul, primar al Comunei Ciobanu, în
calitatea pe care o avea de ordonator de credite, nu a luat măsurile necesare
de organizare a personalului din subordine în vederea verificării modului de
cheltuire a sumelor alocate de la buget, și a angajării, lichidării și
ordonanțării cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate.
Referitor
la contractul încheiat prin procedura de achiziționare directă SC C.E.C. SRL
Medgidia, a rezultat că reclamantul a achitat
contravaloarea
pavelelor și a bordurilor fără a le recepționa, parte din marfa nefiind
livrată,
iar parte nefiind corespunzătoare.
Cât
privește susținerea reclamantului că, ulterior, a comandat diferența de marfa
nelivrată de la o altă societate comercială însă a fost refuzată de noul primar
al comunei, din adresa Primăriei Ciobanu nr. 263 din 29 martie 2010 rezultă că
pavelele ce ar fi trebuit livrate nu au corespuns standardelor de calitate/preț
și nu au fost recepționate, obiectivele pentru care erau necesare fiind deja
realizate.
Prin modul defectuos de încheiere și executare a
contractului, reclamantul a
încălcat
prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și ale
Legii contabilității nr. 82/1991.
Cu privire la acordurile-cadru încheiate cu SC N.F. SRL
Hârșova
pentru achiziție
de piatră calcaroasă și, respectiv, pentru prestări de servicii cu utilaje
specifice, a rezultat de asemenea, încălcarea dispozițiilor legale, atât
referitor la specificațiile tehnice din caietul de sarcini, cât și la
conținutul contractelor care nu menționează în mod cert obiectul acordului,
cantitatea de servicii ce vor fi efectuate ori prețul acestora.
De asemenea, nu au fost întocmite documente, privind
existența unui proiect
pentru
efectuarea lucrării, desemnarea unei comisii de recepție a mărfii, existența
unor devize de lucrări, ori a unor acte care să certifice executarea lucrărilor
ori reținerea garanției de bună execuție.
În
aceste împrejurări, s-a reținut în mod justificat că plata efectuată este
nelegală, reclamantul, în calitate de ordonator de credite, încălcând și în
acest caz, prevederile Legii nr. 82/1991, ale Legii nr. 273/2006 și ale O.U.G. nr.
34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziții publice.
De
menționat că, la sesizarea Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța,
s-a efectuat un control pe linia respectării dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006
și de către reprezentanții Autorității naționale
pentru reglementarea și monitorizarea achizițiilor publice care, în
raportul datat 21
septembrie 2009, au constatat încălcări ale normelor
în materie, atât în privința achiziției directe de pavele și borduri, cât și a
acordurilor - cadru pentru modernizarea drumurilor, faptele constituind
contravenții care, însă, nu puteau fi sancționate urmare a intervenirii
prescripției.
Împrejurarea
că prin modul defectuos de organizare a activității de către reclamant, ca
ordonator de credite, s-au săvârșit contravenții, nu înlătură răspunderea
acestuia pentru efectuarea de plăți nelegale, conform art. 6 alin. (2) și art.
11 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 și respectiv, art. 20 din Legea nr. 273/2006
și art. 128 din Legea nr. 215/2001, cu referire la art. 84 și 85 din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici.
Împotriva
deciziei nr. 3639 din 22 iunie 2011, pronunțată de înalta Curte de Casație și
Justiție, a formulat contestație în anulare recurentul T.I., invocând
prevederile art. 318 teza finală C. proc. civ. și susținând că instanța de
recurs „nu a cercetat motivele de recurs invocate".
Examinând
decizia atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivul invocat
de contestator, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea
constată că este nefondată contestația în anulare, după cum se va arăta în
continuare.
Conform prevederilor art.
318 teza a doua C. proc. civ., invocate de contestator în cererea formulată, „hotărârile
instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când (.) instanța,
respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să
cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Aceste
dispoziții legale au în vedere, așadar, omisiunea instanței de a examina
motivele de recurs, unul sau mai multe dintre acestea, indicate expres de
recurent în cererea formulată, iar nu argumentele de fapt și de drept invocate
în susținerea respectivelor motive de recurs, care, oricât de larg ar fi
dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină,
putând fi grupate de
către instanță, pentru
a li se răspunde printr-un considerent comun.
Este, deci, suficient ca instanța să arate
considerentele pentru care a găsit un
anumit
motiv de recurs neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele
invocate în sprijinul acestuia.
În cauză,
cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., recurentul susținând că hotărârea instanței de
fond a fost dată cu aplicarea greșită a
dispozițiilor legale incidente în speță, care, în
opinia recurentului,
pentru abaterile reținute în sarcina sa, se limitează la aplicarea unor
sancțiuni contravenționale, fără a prevede și recuperarea sumelor de bani
achitate pentru prestațiile efectuate.
Or,
acest motiv a fost analizat pe larg și respins de către instanța de recurs,
care, în considerentele deciziei pronunțate,
expuse rezumativ mai sus, s-a referit la
toate criticile și argumentele
formulate de recurent în susținerea motivului de recurs invocat.
Pentru
considerentele arătate, fiind nefondată, contestația în anulare urmează a fi
respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare
formulată de T.I. împotriva deciziei nr. 3639 din 22 iunie 2011 a înaltei Curți
de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, ca
nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 28 februarie 2012.