ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2265/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecat

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2015, reclamanta A. S.A., societate aflată în procedura generală a insolvenței, prin Administrator Judiciar B., a chemat în judecată pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, solicitând anularea Deciziei nr. X/07.06.2007 emisă de pârâtă; obligarea pârâtei la reluarea procedurii de soluționare a contestației înregistrate sub nr. x/2007 împotriva Deciziei de impunere nr. X/13.03.2007.

Pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că decizia de soluționare a contestației a cărei anulare se solicită a fost comunicată la data de 07.06.2007, iar acțiunea a fost introdusă la data de 20.10.2015, deci cu mult după expirarea termenului prevăzut de lege, astfel că solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune.

Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 63 din 10 martie 2016, Curtea de Apel București a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea de anulare a Deciziei nr. 152/7.06.2007, invocată de pârâtă și a respins această cerere ca prescrisă; a respins cererea de obligare a pârâtei la reluarea procedurii de soluționare a contestației împotriva Deciziei de impunere nr. X/13.03.2007 formulată de reclamanta A. S.A. societate aflată în procedura generală a insolvenței prin ADMINISTRATOR JUDICIAR B., în contradictoriu cu AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ -DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta A. S.A., prin Administrator Judiciar B. solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

La data de 18 aprilie 2018 A. S.A. prin administrator judiciar B. a depus la dosar, o cerere de renunțare la judecata recursului formulat.

Înalta Curte reține că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Văzând dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, și având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea recurentei de renunțare la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de cererea de renunțare la judecarea recursului formulat de A. S.A. prin administrator judiciar B. împotriva sentinței nr. 63 din 10 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2018.