ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 39/CCP din data de 15 noiembrie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția penală, în baza art. 431 din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de petenta A., împotriva Încheierii penale nr. 27/CCP/20.09.2019 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligată petenta A. la plata sumei de 100 RON către stat cu titlu de cheltuielile judiciare.

În baza art. 276 alin. (6) din C. proc. pen. a fost obligată petenta A. la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, către intimata B.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., suma de 470 de RON, reprezentând onorariu avocat oficiu, a fost suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, instanța Curții de Apel Brașov, secția Penală a reținut următoarele:

S-a constatat că petenta A. a formulat contestație în anulare, înregistrată la Curtea de Apel Brașov la data de 25 septembrie 2019, împotriva Încheierii penale nr. 27/CCP/20.09.2019 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.

În motivarea contestației s-a arătat de către petenta A. că se formulează contestația în anulare pentru că hotărârea pronunțată în dosar să poată fi atacată cu apel, iar apoi cu recurs, ulterior urmând să fie formulată revizuirea hotărârii judecătorești. S-a arătat că hotărârea pronunțată în Dosarul nr. x/2019 îi aduce un prejudiciu enorm, solicitându-se recuperarea prejudiciului, obligarea intimaților la plata daunelor morale, rejudecarea dosarului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând și faptul că intimații au lipsit de la judecarea procesului, că petenta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către intimata B., că petenta nu a avut desemnat avocat din oficiu.

S-a mai constatat că petenta A. a formulat mai multe memorii la dosar însoțite de înscrisuri, prin memoriile formulate nefiind indicat vreunul din cazurile prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.

Contestatoarei persoana vătămată A. i-a fost desemnat avocat din oficiu în această procedură, în raport cu dispozițiile art. 93 alin. (5) din C. proc. pen.

La termenul de judecată fixat, potrivit art. 431 din C. proc. pen., pentru a se examina, în camera de consiliu, admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, avocatul din oficiu al persoanei vătămate, contestatoarea A., nu a indicat vreun caz din cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.

Contestatoarea A. a invocat oral, la același termen de judecată,faptul că la termenul de judecată a plângerii formulate, intimații citați nu s-au prezentat în fața judecătorului de cameră preliminară.

Potrivit art. 431 din C. proc. pen., instanța examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, cu citarea părților și cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică examinarea admisibilității în principiu. Instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Prin Încheierea nr. 27/CCP/20.09.2019 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A., împotriva ordonanței procurorului din 20.05.2019 adoptată în dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, confirmată prin Ordonanța din 18.06.2019 adoptată în Dosarul nr. x/2019 al aceluiași parchet de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov și au fost menținute ordonanțele atacate. A fost respinsă cererea de despăgubire formulată de petentă, precum și pe cea de obligare a intimaților la plata cheltuielilor judiciare. În baza art. 275 alin. (2) și (5) din C. proc. pen. a fost obligată petenta A. să plătească statului suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art. 276 alin. (6) din C. proc. pen. a fost obligată petenta A. să plătească intimatei B. suma de 1000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare (onorariul avocațial) efectuate de intimată în procedura desfășurată în fața Curții.

Potrivit art. 429 alin. (1) din C. proc. pen. contestația în anulare se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac și se judecă de instanța care a rezolvat definitiv cauza, deci instanța în fața căreia a rămas definitivă hotărârea a cărei anulare se cere, în speță aceasta fiind Curtea de Apel Brașov.

Cazurile de contestație în anulare sunt reglementate de art. 426 din C. proc. pen. Astfel, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Conform art. 428 din C. proc. pen., contestația în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a) și c) - h) poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel. Contestația în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) și i) poate fi introdusă oricând.

Așa cum rezultă din aspectele formulate în susținerea contestației în anulare, precum și la termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2019, s-a constatat că motivele pe care se sprijină contestația, prezentate mai sus, nu sunt dintre cele prevăzute la art. 426 din C. proc. pen. și că, în același timp, este inadmisibilă formularea unei contestații în anulare împotriva încheierii pronunțată de judecătorul de cameră preliminară prin care a fost soluționată o plângere formulată împotriva soluției procurorului în condițiile art. 340 din C. proc. pen., Încheierea atacată, nr. 27/CCP/20.09.2019 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, fiind definitivă în condițiile art. 341 din C. proc. pen. Respectiva încheiere nu face parte din hotărârile penale definitive împotriva cărora se poate face contestație în condițiile art. 426 din C. proc. pen.

Petenta A. a depus jurisprudență privind incidența dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 637/2017 din 17 octombrie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Însă, examinând considerentele respectivei hotărâri, s-a constatat că în cuprinsul acestei decizii nu se regăsesc argumente pentru a se dispune admisibilitatea în principiu a contestației formulate în prezentul dosar. Astfel, potrivit Curții Constituționale, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 și în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre. Astfel, contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea. Această cale extraordinară de atac se promovează în condiții procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac - cât privește titularii, termenul de introducere, cazurile de contestație în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susținerea lor, tocmai în considerarea caracterului aparte indus de legiuitor pentru această instituție juridică, datorat aspectului că prin aceasta se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă și care își produce efectele. Prin aceasta, legiuitorul nu a permis reformarea, pe calea contestației în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat, decât în situațiile excepționale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului și doar în condițiile reglementate expres în art. 426 - 432 din C. proc. pen.

De altfel, respectiva decizie privește situația unor alte persoane decât persoana vătămată din prezentul dosar, respectiv privește persoanele condamnate și cele cu privire la care a fost dispusă clasarea, față de care a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, existând, prin urmare, un proces penal încheiat, sau o soluție de clasare care reprezintă, conform dispozițiilor art. 327 coroborate cu cele ale art. 315 din C. proc. pen., o soluție dată în rezolvarea cauzelor aflate într-o etapă procesuală anterioară judecății, respectiv atunci când nu poate fi începută urmărirea penală, întrucât nu sunt întrunite elementele esențiale ale sesizării, sau, în cursul urmăririi penale, atunci când se constată existența unuia dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din C. proc. pen. Se arată că pentru persoanele aflate în această ultimă ipoteză juridică, ce au calitatea de suspect sau de inculpat, legiuitorul a reglementat, la art. 18 și art. 319 alin. (1) din C. proc. pen., dreptul de a cere continuarea procesului penal, respectiv de a solicita continuarea urmăririi penale. Aceasta nu reprezintă altceva decât un alt mecanism procesual penal, diferit de cel al promovării unei contestații în anulare, de obținere a unei hotărâri judecătorești definitive, prin care persoanei în privința căreia a intervenit amnistia, prescripția, retragerea plângerii prealabile, existența unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori renunțarea la urmărirea penală, îi este recunoscută nevinovăția. Curtea a constatat, prin urmare, că, având în vedere situația juridică diferită în care se află cele două categorii de persoane invocate în susținerea excepției, legiuitorul a prevăzut, în privința lor, soluții juridice diferite pentru a obține hotărâri judecătorești prin care să le fie constatată nevinovăția. Acest aspect este pe deplin justificat, printre altele, de caracterul extraordinar al căii de atac a contestației în anulare, ce determină posibilitatea promovării sale numai împotriva hotărârilor judecătorești definitive, nu și împotriva actelor procurorului de neurmărire sau de netrimitere în judecată, pronunțate conform art. 314 din C. proc. pen.

În prezenta cauză, s-a constatat însă, că sunt relevante considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 804/2017 din 5 decembrie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 partea introductivă din C. proc. pen., prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 426 partea introductivă din C. proc. pen. sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Astfel, în cuprinsul deciziei, Curtea Constituțională menționează în mod expres faptul că formularea contestației în anulare cu privire la încheierile pronunțate de judecătorul de cameră preliminară prin care nu s-a soluționat fondul cauzei, indiferent de motivul invocat, este inadmisibilă. Curtea a reținut că art. 21 alin. (3) din Constituție garantează dreptul părților la acces liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dreptul de acces liber la justiție presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime. Potrivit prevederilor art. 129 din Constituție, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Această normă constituțională cuprinde două teze: prima teză consacră dreptul subiectiv al oricărei părți a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum și dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate; cea de-a doua teză prevede că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condițiile legii. Prima teză exprimă, în alți termeni, dreptul fundamental înscris în art. 21 din Constituție privind liberul acces la justiție, conținând, așadar, o reglementare substanțială. Cea de-a doua teză se referă la reguli de procedură, care nu pot însă aduce atingere substanței dreptului conferit prin cea dintâi teză decât în condițiile restrictive stabilite în art. 53 din Constituție. Așa fiind, în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Se mai arată că dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3), coroborate cu cele ale art. 129, nu presupun însă accesul la toate căile de atac și la toate categoriile de instanțe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluționată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susținerea excepției, reprezintă un standard constituțional a cărui îndeplinire este apreciată în funcție de ansamblul procesului și ținând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea și egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate de a-și susține apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. La rândul său, art. 6 din Convenție, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislația națională a unor garanții procesuale, precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunțate, publicitatea procesului, soluționarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumția de nevinovăție și asigurarea dreptului la apărare. În completare, art. 13 din Convenție prevede dreptul la un recurs efectiv, drept cu caracter subsidiar, ce presupune epuizarea tuturor căilor interne de atac, conform art. 35 parag. 1 din Convenție. În aceste condiții, având în vedere caracterul contestației în anulare de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiții procedurale stricte și ținând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată și modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiția respectării normelor și principiilor privind drepturile și libertățile fundamentale și a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituțională fiind competentă a cenzura norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă, excepția de neconstituționalitate a fost respinsă, ca neîntemeiată.

În aceste condiții, raportat la dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de petenta A., împotriva Încheierii penale nr. 27/CCP/20.09.2019 a Curții de Apel Brașov,pronunțată în Dosarul nr. x/2019 și s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 275 alin. (2) și (6) și art. 276 din C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., în cazul declarării apelului, recursului în casație ori al introducerii unei contestații sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul în casație, contestația sau cererea.

Conform art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., intitulat "plata cheltuielilor judiciare făcute de părți",instanța stabilește obligația de restituire potrivit legii civile.

Astfel, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligată petenta A. la plata sumei de 100 RON către stat cu titlu de cheltuielile judiciare.

Potrivit art. 2 și art. 453 din C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată. De aceea, în baza art. 276 alin. (6) din C. proc. pen. a fost obligată petenta A. la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, către intimata B., reprezentând onorariul avocatului ales al acesteia, pentru care a fost depusă dovada cheltuielilor de judecată la termenul de judecată din 15 noiembrie 2019.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., suma de 470 de RON, reprezentând onorariu avocat oficiu, a fost suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva încheierii penale sus-menționate a formulat apel contestatoarea A., solicitând în esență admiterea acestuia și exonerarea sa de plata cheltuielilor judiciare precum și recuperarea cheltuielilor efectuate cu prilejul fotocopierii înscrisurilor aferente dosarului, depunând documente în acest sens.

Examinând apelul declarat de contestatoarea A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Conform art. 16 (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, "Hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale."

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, contestatoarea petentă a formulat calea de atac împotriva unei hotărâri pronunțate într-o contestație în anulare, cale extraordinară de atac.

Conform art. 429 alin. (1) din C. proc. pen. "Contestația în anulare se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere".

Totodată, potrivit disp. art. 432 din C. proc. pen., intitulat "Procedura de judecare", alin. (4) arată că "Sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă."

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțată cu încălcarea normelor procesual penale.

Rațiunea legiuitorului a fost aceea că, întrucât contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, hotărârea contestată fiind deja cenzurată, respectiv de către instanța de fond, pe calea dreptului comun, astfel încât în această etapă procedurală nu mai este necesar a se relua tot ciclul procesual deja parcurs.

Așa fiind, cum în speță ne aflăm într-o astfel de procedură, rezultă că încheierea pronunțată de Curtea de Apel Brașov, prin care s-a soluționat contestația în anulare formulată de contestatoarea petentă împotriva unei încheieri definitive, pronunțată în procedura de cameră preliminară care este definitivă, după cum, de altfel, era menționat și în dispozitivul încheierii pronunțate.

Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Cum excepția invocată primează în soluționarea cauzei, fondul acesteia nu va mai fi antamat, astfel încât criticile susținute de contestatoarea petentă nu vor mai fi analizate.

Prin urmare, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatoarea A. împotriva Încheierii penale nr. 39/CCP din data de 15 noiembrie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Văzând și disp. art. 275 alin. (2) și (6) din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatoarea A. împotriva Încheierii penale nr. 39/CCP din data de 15 noiembrie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă apelanta contestatoare A. la plata sumei de 1500 RON către intimata B., reprezentând onorariul apărătorului ales.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - NN