ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2989/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2989/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra conflictului negativ de competență de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta R.A. Aeroportul Craiova a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Serviciul de inspecție economico-financiară, anularea în parte a Deciziei nr. 49/P/10.05.2017 în ceea ce privește măsurile nr. 2, nr. 3, nr. 4, nr. 6, nr. 9, nr. 10 și nr. 11 ca fiind neîntemeiate și menținerea ca temeinică și legală a Deciziei nr. 49/P/10.05.2017 în ceea ce privește măsurile nr. 1, nr. 5, nr. 7, nr. 8 și nr. 12.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Hotărârea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal
Prin sentința civilă nr. 262/2018 din 4 mai 2018, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, faptul că în cauză este supus controlului de legalitate un act de inspecție fiscală, iar suma totală contestată este mai mică de 1.000.000 RON.
2.2. Hotărârea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal
La rândul său, prin sentința nr. 1740/2018 din 4 iulie 2018, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
Instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că în raport de dispozițiile O.G. nr. 94/2011 și H.G. nr. 101/2012, precum și cele ale art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a cererii pendinte revine Curții de apel și nu Tribunalului, din moment ce decizia contestată a fost emisă de M.F.P. - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor.
În ceea ce privește cererea de anulare a Dispoziției obligatorii nr. CRR AIF 2774/28.09.2016 - întocmită de pârâta D.G.R.F.P. Craiova -, este adevărat că acest act administrativ este emis de o autoritate locale, însă art. 45 din H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare statuează ca "decizia emisă în soluționarea plângerii prealabile poate fi atacată de către contestator, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii". Așadar, ceea ce se atacă în fața instanței de contencios administrativ și fiscal nu este actul administrativ propriu-zis - în speță Dispoziția obligatorie nr. CRR AIF 2774/28.09.2016, ci Decizia emisă în soluționarea contestației formulată împotriva respectivului act - în cauză Decizia nr. 49/P/10.05.2017.
Tribunalul a mai constatat că nu este supus controlului de legalitate un act administrativ care privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, pentru a fi aplicabil criteriul valoric instituit de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât prin Dispoziția obligatorie nr. CRR AIF 2774/28.09.2016, la punctul 4 - Obligații bugetare și financiare stabilite suplimentar, accesorii calculate, nu au fost înscrise sume care să constituie creanțe bugetare, conform art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2011.
Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.
Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va constata că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.
În cauză, reclamanta R.A. Aeroportul Craiova, în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Serviciul de inspecție economico-financiară și Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, a învestit instanța cu o acțiune având ca obiect anularea deciziei emise de MFP în soluționarea contestației formulate de societatea reclamantă împotriva unor acte emise de DGRFP Craiova - SIEF, precum și anularea acestor acte, respectiv dispoziția obligatorie și raportul de inspecție economico-financiară.
Împotriva dispoziției obligatorii și a raportului de inspecție, reclamanta a formulat plângere prealabilă, care a fost admisă în parte de către Ministerul Finanțelor Publice prin Decizia nr. 46/P/21.07.2016.
Potrivit art. 23 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare:
"(1) Împotriva dispoziției obligatorii se poate formula plângere prealabilă în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. x, cu modificările și completările ulterioare. (2) Soluționarea plângerilor prealabile formulate împotriva dispoziției obligatorii se face de către Ministerul Finanțelor Publice ..."
Dispozițiile art. 45 din H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, invocate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prevăd că "decizia emisă în soluționarea plângerii prealabile poate fi atacată de către contestator, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii".
În raport de aceste dispoziții legale, actul administrativ vătămător pentru reclamantă este reprezentat de Decizia nr. 46/P/21.07.2016 de soluționare a plângerii prealabile, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, iar obiectul acțiunii judiciare îl reprezintă decizia emisă în soluționarea contestației, iar nu dispoziția organului administrativ local, competența materială fiind atrasă în raport cu această decizie.
Având în vedere obiectul acțiunii, care privește un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, respectiv decizia de soluționare a plângerii prealabile, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, și faptul că prin actul contestat nu se stabilesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora,Înalta Curte reține că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine curții de apel, exclusiv în raport de rangul autorității emitente a actului atacat, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanța de contencios administrativ competentă material să soluționeze acțiunea reclamantei este Curtea de Apel Craiova, instanța inițial învestită.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta R.A Aeroportul Craiova, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și Contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2018.