ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1342/2019

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Direcția Regională Vamală, anularea Deciziei nr. 1844/549/26.11.2015 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Direcția Regională Vamală privind soluționarea contestației, anularea Deciziei pentru regularizarea situației privind obligații suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 8908/19.08.2015 emisă de către Direcția Regională Vamală Timișoara, Serviciul Supraveghere și Control Vamal, în baza Procesului-verbal nr. x/14.08.2015 întocmit de către Direcția Regională Vamală Timișoara, Serviciul Supraveghere și Control Vamal, iar pe cale de consecință exonerarea reclamantei de la plata sumei totale de 4.041.205 RON, reprezentând: taxă antidumping în suma de 2.060.720 RON; taxă compensatorie în suma 443.788 RON; TVA în sumă de 601.082 RON; dobânzi taxă antidumping în sumă de 373.131 RON; dobânzi taxă compensatorie în sumă de 80.356 RON; dobânzi tva în sumă de 108.837 RON; penalități taxă antidumping în suma de 247.698 RON; penalități taxe compensatorii în sumă de 53.343 RON; penalități TVA în suma de 72.250 RON, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 303 din 17 noiembrie 2016, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Direcția Regională Vamală.

Împotriva Sentinței civile nr. 303 din 17 noiembrie 2016 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

- Sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, motiv de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Instanța a prezentat o motivare sumară și confuză, ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii.

Reluând concluziile Procesului-verbal nr. x/14.08.2015 emis de DRVT, instanța a reținut faptul că certificatele de origine emise de către Camera de Comerț din Noul Taipei au fost fără echivoc invalidate.

Totodată, instanța a coroborat în mod greșit Raportul OLAF cu adresa transmisă de Biroul Reprezentanței Economice Taipei din Bratislava, prin care se indică faptul că Biroul de Comerț Exterior din Taiwan (denumit în continuare "BOFT") ar fi invalidat certificatele de origine emise de Camera de Comerț din Noul Taipei, întrucât această adresă nu face nicio referire la investigația întreprinsă de OLAF.

De asemenea, instanța a adăugat fără nicio motivare, prin simpla reluare literală a mențiunilor din adresa Biroului din Bratislava, faptul că "BOFT și-a finalizat investigația și a concluzionat că au fost revocate certificatele de origine".

Instanța a invocat prevederile art. 60 din Ordinul ANAF nr. 7521/2006 conform cărora "documentele obținute în baza acordurilor sau convențiilor internaționale trimise de administrațiile vamale ale altor state sau cele obținute în baza recomandării Consiliului de Cooperare Vamală din cadrul Organizației Mondiale a Vămilor pot constitui mijloace de probă pentru determinarea stării de fapt". Cu toate acestea, a făcut aplicarea greșită a legii, întrucât nu deținea niciun document cu privire la invalidarea efectivă a certificatelor de origine, ci doar o simplă informare provenită din partea Biroului din Bratislava.

În solicitarea transmisă de către DRVT către Biroul din Bratislava nu se face nicio referire la Certificatele de origine corecte nr. x-1, x-1, x-1 din data de 28.11.2013 care au fost utilizate în fapt ca documente justificative anexate DVI-urilor. Nici în răspunsul primit de la Biroul din Bratislava nu se face nicio referire la acestea. Prin urmare, informațiile primite de la Biroul din Bratislava pot fi viciate și din acest punct de vedere, dat fiind că, în conformitate cu cele înscrise în Adresa x/09.07.2015, autoritățile vamale române au solicitat acestui Birou verificarea certificatelor de origine nr. x, x, x din data de 08.11.2013 (care la data verificării erau anulate), și nu verificarea certificatelor efectiv prezentate la import - și valabile la data controlului - respectiv cele cu nr. x-1, x-1 și x-1.

De asemenea, fiecare certificat de origine poate fi verificat la adresa web pusă la dispoziție de statul taiwanez, utilizând link-ul de pe ultimul rând al certificatului și codul certificatului. Or, aceste certificate care sunt încă valide și care au stat la baza importurilor aflate în cauză nu au fost niciodată subiectul verificării BOFT sau a autorităților vamale române.

A precizat recurenta că valoarea probatorie a raportului OLAF nu este una absolută, prezumția de legalitate trebuind dovedită și, respectiv, putând fi răsturnată, prin orice alt mijloc de probă.

Instanța a apreciat în mod greșit faptul că recurenta a avut posibilitatea de a contesta Raportul final OLAF în Dosarul nr. x/2014/0331/Bl.

Instanța de fond și-a însușit Raportul OLAF, fără a proceda la o analiză asupra situației de fapt, în condițiile în care identificarea unor containere și, respectiv, stabilirea traseului lor nu demonstrează faptul că mărfurile importate de societate au sau nu au origine în Taiwan ("proba containerelor").

A considerat recurenta că răspunsul organului de soluționare a contestației la această susținere ("având în vedere intervalul scurt de timp dintre Declarația vamală nr. z/03.10.2013 și Declarația vamală de export x/07.10.2013, rezultă că nu poate fi pus sub semnul întrebării traseul panourilor solare") este unul pur speculativ.

- hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că a solicitat instanței de fond să analizeze incidența Regulamentului (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30.11.2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene, a Regulamentului (UE) nr. 1239/2013 al Consiliului de punere în aplicare, a Regulamentului (UE) nr. 2015/832 al Comisiei din 28 mai 2015 de punere în aplicare și a Regulamentului (UE) nr. 2015/833 al Comisiei din 28 mai 2015 de punere în aplicare.

Instanța de fond și-a motivat însă hotărârea în mod formal, recurgând la aceleași constatări ale organelor administrative DGRVT și DGRFPT, încălcând normele de drept material prin omisiunea analizării lor.

Or, invocarea și aplicarea unor acte normative de către autoritatea vamală și instanța de fond unei situații/operațiuni vamale derulate anterior intrării în vigoare a acestora și stabilirea pe această bază a unor obligații suplimentare de plată în sarcina unui agent economic atrage nulitatea actelor emise în acest mod.

A reiterat recurenta și concluziile formulate în scris în fața instanței de fond, inclusiv faptul că primul aviz de deschidere a unei anchete privind eventuala eludare a măsurilor compensatorii și de supunere a acestor importuri la înregistrare a fost publicat în Jurnalul Oficial al CE la data de 28.05.2015, susținând că actele Comisiei sunt publice și opozabile importatorilor începând cu data de 29.05.2015.

Anchetele Comisiei au fost finalizate la data de 11.02.2016, data la care se publica în Jurnalul Oficial al CE Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/185 al Comisiei.

Potrivit Regulamentelor (UE) nr. 2015/832 și 2015/833, la Cap. F., pct. (21) - "înregistrarea". Comisia prevede în mod clar faptul că: "importul produsului care face obiectul anchetei trebuie supus înregistrării pentru a se asigura că, în cazul în care ancheta ar stabili existența unei eludări, se pot percepe taxe compensatorii de o valoare corespunzătoare, cu efect de la data la care a fost impusă înregistrarea unor astfel de importuri de produs expediat din Malaysia și din Taiwan".

Or, în vederea asigurării că aceste taxe vor putea fi recuperate retroactiv în cazul stabilirii existenței unei eludări, înregistrarea importurilor se face de la data emiterii avizului de deschidere a anchetei, respectiv data publicării celor două regulamente, cu efect juridic începând din data de 29.05.2015.

Pe de altă parte, la data importului efectuat de către societatea A., în aplicația TARIC-RO gestionată de autoritățile vamale române și care preia automat informațiile transmise prin aplicația DG TAXUD din cadrul Comisiei Europene nu exista un aviz de atenționare privind eventualitatea aplicării retroactive a taxelor compensatorii și antidumping la importul de module fotovoltaice pe baza de siliciu cristalin.

Societatea recurentă trebuie sa beneficieze inclusiv de prevederile art. 220, alin. (2), lit. b) din Regulamentul 2913/92 al Consiliului din 12.10.1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar.

În acest sens, cu privire la instituirea măsurilor provizorii și a taxelor antidumping sunt clare prevederile art. 10 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30.11.2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene, respectiv: "Nu se aplică măsuri provizorii și taxe antidumping definitive decât produselor puse în liberă circulație după data la care a intrat în vigoare decizia luată în conformitate cu articolul 7 alin. (1) și, respectiv, cu articolul 9 alin. (4), sub rezerva excepțiilor prevăzute de prezentul regulament".

La momentul prezentării declarațiilor vamale, organele vamale nu au avut obiecțiuni cu privire la cele inserate în declarațiile vamale de recurenta reclamantă.

Este incontestabil dreptul autorității vamale de a modifica declarația vamală după acordarea liberului de vamă conform art. 78 din Codul vamal comunitar. Însă, așa cum arată chiar intimata pârâtă, decizia organului vamal este fundamentată pe constatările Raportului final OLAF din Dosarul nr. x/2014/0331/Bl, mai precis pe informațiile deduse din fișierele Excel depuse de oficialii taiwanezi și care constituie anexe la acesta.

Declarațiile vamale de import au fost depuse de recurentă în perioada 20.12.2013 - 09.01.2014, în timp ce investigația OLAF a fost efectuată ulterior, în luna noiembrie 2014, așa cum rezultă din raportul OLAF depus la dosar.

Societatea a respectat întru totul dispozițiile legale în materie declarativă, a întreprins toate demersurile și a depus toate diligențele posibile tehnic și practic pentru a se asigura de corectitudinea operațiunilor de import pe care le-a efectuat, inclusiv pentru a se asigura că toate condițiile pentru aplicarea corectă a tratamentului tarifar (neplata taxelor antidumping și compensatorii) au fost respectate.

Cu privire la relevanța ipotezei în care s-ar reține că panourile fotovoltaice importate ar fi produse și livrate de către societatea chineză B., instanța de fond în mod greșit nu a ținut seama de împrejurarea că această societate este prevăzută în mod expres în Anexa nr. 1 la Decizia de punere în aplicare 2013/707/UE ca societate exceptată de la plata taxelor antidumping, iar prin Regulamentul nr. 1239/2013 se prevede că, în cazul aceleiași societăți, nu se aplică taxele compensatorii definitive.

Societatea B. nu avea motive să eludeze taxele impuse de Uniunea Europeană prin exportul bunurilor prin Taiwan, atât timp cât este vorba despre o societate căreia aceste taxe nu îi erau aplicabile.

Instanța a făcut o apreciere greșită și asupra datei la care se naște datoria vamală în sarcina recurentei, fără a analiza incidența articolelor 240 - 244 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României și a articolului 221 alin. (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992.

A reiterat recurenta susținerea că suma de 754.528 RON stabilită de organul de control cu titlul de dobânzi și penalități aferente taxelor antidumping/taxelor compensatorii nu are fundament legal, întrucât prevederile Codului de procedură fiscală nu sunt aplicabile pentru taxele vamale (și nici pentru taxele echivalente acestora) datorate după 1 ianuarie 2007, aceste sume constituind venituri comunitare, și nu venituri ale bugetului general consolidat al României.

A mai invocat recurenta greșita aplicare a art. 221 alin. (1) din Codul vamal comunitar (prevedere conținută și în art. 245 alin. (2) din Legea nr. 86/2006), în conformitate cu care de îndată ce a fost înscrisă în evidenta contabilă, valoarea drepturilor se comunică debitorului în conformitate cu normele corespunzătoare, iar debitorul are obligația de a plăti această sumă după comunicarea ei, într-un termen care nu poate depăși 10 zile de la comunicarea către debitor a valorii drepturilor datorate.

Deci, în ceea ce privește eventualele diferențe în minus constatate cu ocazia controlului ulterior, acestea trebuiau să fie comunicate societății, urmând ca aceste diferențe să fie plătite în termen de 10 zile de la comunicare. Or, comunicarea diferențelor s-a făcut la data de 24.08.2015, deci calculul unor dobânzi și penalități de întârziere putea fi făcut doar de la data de 03.09.2015.

Prin urmare, reținerea în sarcina societății a sumei de 754.528 RON, reprezentând accesorii aferente taxei antidumping, taxei compensatorii, TVA stabilit suplimentar, calculată de la data importului, și nu de la data de 03.09.2015, când expira termenul legal de plată stabilit potrivit legii, este eronată.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimatele pârâte nu au formulat întâmpinare în cauză.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare invocate

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actele administrativ fiscale reprezentate de Decizia nr. 1844/549/26.11.2015 privind soluționarea contestației administrative și Decizia pentru regularizarea situației privind obligații suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 8908/19.08.2015 emisă de către Direcția Regională Vamală Timișoara.

Acțiunea sa a fost respinsă, prima instanță apreciind ca fiind temeinice și legale actele contestate, motiv pentru care reclamanta a promovat calea de atac prevăzută de lege împotriva hotărârii instanței de fond.

În ceea ce privește invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurentă.

Astfel, pe de o parte, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susținerile părții adverse sau o nemulțumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Așa cum Înalta Curte a arătat constant în jurisprudența sa, judecătorul nu este obligat să răspundă distinct fiecărui argument adus de parte, putând să le trateze grupat, în funcție de problematica vizată, sau chiar implicit, fără ca acest lucru să semnifice o omisiune de analiză a cererii.

În acest context, este de observat că, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta tinde practic să înlocuiască fiecare considerent al sentinței cu propriile susțineri (referitoare la validitatea certificatelor de origine emise de Camera de Comerț din Noul Taipei și la valoarea probatorie a Raportului final nr. x al OLAF, inclusiv prin prisma pretinsei nerespectări a dreptului la apărare în raport cu acest act), susțineri pe care le apreciază fără temei și în mod subiectiv ca fiind mai valabile sau mai logice.

Or, instanța de fond în mod corect a reținut în motivarea sa, care nu este nici sumară, nici confuză, faptul că organele de control vamal, în actele administrative contestate în cauză, au prezentat dovezile și raționamentele care le-au condus la concluzia că modulele fotovoltaice importate de recurentă au origine China, în timp ce recurenta reclamantă nu a reușit să facă vreo dovadă contrară pertinentă sau să prezinte contraargumente legale corespunzătoare.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte reține din probatoriul administrat că, în perioada 15.07.2015 - 14.08.2015, recurenta reclamantă a fost supusă unui control vamal ulterior, de către Direcția Regională Vamală Timișoara - Serviciul Supraveghere și Control Vamal, finalizat prin încheierea Procesului-verbal nr. x/14.08.2015 și a Deciziei pentru regularizarea situației privind obligații suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 8908/19.08.2015.

Acest control a avut ca obiect importurile de panouri fotovoltaice pe bază de siliciu cristalin de la producătorul C. din Taiwan, efectuate în perioada decembrie 2013 - ianuarie 2014, acestea fiind puse în liberă circulație de către recurentă pe baza a nouă declarații vamale de import.

Modulele fotovoltaice au fost declarate ca având origine Taiwan, la codul tarifar NC 8514109090, însă organele de control au reținut că certificatele de origine nr. x, y, z, care ar fi stat la baza acordării originii Taiwan au fost invalidate, potrivit Adresei Direcției Supraveghere și Control Vamal nr. z/26.06.2015, respectiv adresei din data de 18.06.2015 a Diviziei Economice - Biroul Reprezentanței Taipei din Bratislava, aceste produse fiind originare de fapt din Republica Populară Chineză.

În cuprinsul raportului de inspecție fiscală s-a menționat și că acțiunea de control ulterior al documentelor a avut la bază raportul Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) nr. z privind verificarea operațiunilor de punere în liberă circulație a mărfurilor importate, raport din care reiese că autoritățile vamale taiwaneze au pus la dispoziția Misiunii OLAF documente care acoperă datele transbordării (înregistrări aferente importurilor-exporturilor pentru Zona de comerț liber) și care - coroborate cu informațiile din bazele de date privind importurile și exporturile din Taiwan și cu datele de import primite de la statele membre UE - au condus la concluzia că panourile fotovoltaice exportate din China au fost transbordate în depozite din Taiwan fără a fi supuse unei activități de prelucrare (autoritatea vamală taiwaneză confirmând împrejurările că nu au fost permise activități de procesare în zonele de comerț liber, iar importul modulelor și celulelor solare în Taiwan cu origine China este interzis).

Panourile (modulele) fotovoltaice au fost transportate în 9 containere: x, x, x, x, x, x, x, x, x (având aceeași greutate, cantitate, respectiv fel de marfă, cu cele din informațiile furnizate de autoritățile vamale taiwaneze), fiind exportate din China de firma B. către cumpărătorul taiwanez D., care le-a introdus în antrepozit în zona liberă Taiwan cu Declarația vamală x din 3.10.2013.

Din acest antrepozit, în care nu a suferit prelucrări sau transformări, același tip de marfă, în aceeași cantitate, a fost exportată - însoțită de certificate de origine taiwaneză - în România, de către firma furnizoare C., prin societatea expeditoare E., având drept cumpărător societatea F. S.A., cu Declarația vamală de export nr. x/7.10.2013.

Urmare constatărilor cuprinse în Raportul OLAF, organele vamale au făcut aplicarea dispozițiilor art. 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1238/2013 al Consiliului din 2.12.2013 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii impuse pentru importurile de module fotovoltaice pe baza de siliciu cristalin și componentele lor cheie originare sau expediate din Republica Populară Chineză (pentru produsele încadrate la Codul NC 8541 40 90 21) și a dispozițiilor art. 1, 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1239/2013 al Consiliului din 2.12.2013 de instituire a unei taxe compensatorii definitive la importurile de module fotovoltaice pe bază de siliciu cristalin și componentele lor cheie originare sau expediate din Republica Populară Chineză, conform cărora se instituie o taxă compensatorie definitivă pentru aceleași produse.

Înalta Curte constată că, în timp ce autoritatea pârâtă prin organele sale de control au expus dovezile și raționamentele care au generat concluzia aplicării eronate a regimului de scutire pentru mărfurile în discuție, recurenta reclamantă s-a rezumat la afirmații speculative, nereușind să facă dovezi contrare împrejurărilor de fapt menționate în adresa Diviziei Economice - Biroul Reprezentanței Taipei din Bratislava din 18.06.2015 (în sensul că BOFT și-a încheiat investigația și a concluzionat că certificatele de origine x, x și x au fost revocate, iar firma furnizoare C. nu este producătoarea acestor panouri solare, motiv pentru care a și fost sancționată pentru "expediere falsă"), adresă ce constituie mijloc de probă pentru determinarea stării de fapt, conform prevederilor Regulamentelor nr. 883/2013 și nr. 1073/1999, precum și art. 60 din Ordinul ANAF nr. 7521/2006.

De asemenea, recurenta nu a prezentat nicio altă explicație rezonabilă pentru "coincidențele" privind numerele containerelor, tipul de mărfuri, cantitatea, traseul mărfurilor și durata scurtă de timp în care acestea au stat în zona liberă Taiwan (în care nu este permisă efectuarea unor activități de prelucrare asupra produselor din China), care au constituit argumente în favoarea concluziei organelor de control că produsele în discuție provin din Republica Populară Chineză.

Înscrisurile depuse de recurentă nu sunt relevante, întrucât nu se referă chiar la produsele importate (respectiv, la perioada în care acestea ar fi fost fabricate), Certificatul de control al producției x pentru o fabrică aparținând C. fiind emis ulterior importurilor și depunerii DIV de către recurentă, cu valabilitate de la 27 mai 2014, iar în cauză neputând fi decelate nici suficiente elemente de descriere identice sau similare cu cele ale modulelor solare în discuție.

Pentru aceleași considerente este irelevantă pentru legalitatea actelor administrative contestate în cauză, susținerea reprezentantului recurentei în sensul că, la momentul introducerii acțiunii, în anul 2016, societatea C. era înregistrată cu certificate de origine valide pe site-ul instituției care le-a emis.

Cât privește susținerea recurentei reclamante referitoare la buna sa credință de la momentul punerii la dispoziția autorităților vamale a certificatelor de origine primite de la exportator, în mod just instanța de fond, raportându-se și la jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, a arătat că această împrejurare nu este de natură să o exonereze în final de plata obligațiile prevăzute de lege în raport cu originea reală a mărfurilor importate.

Referitor la afirmația recurentei că i-a fost încălcat dreptul la apărare, neputând să formuleze apărări în raport cu constatările OLAF din raportul final în Dosarul nr. x/2014/0331/B1, Înalta Curte constată, pe de o parte, că din cuprinsul contestației administrative formulate de recurentă nu rezultă că i s-ar fi refuzat de către autoritatea intimată vreo solicitare de comunicare a acestui raport.

Pe de altă parte, acest raport constituie, conform art. 11 alin. (1) și (2) din Regulamentul UE nr. 883/11 septembrie 2013 privind investigațiile efectuate de OLAF și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (Euratom) nr. 1074/1999 al Consiliului, o probă admisibilă "în același mod și în aceleași condiții ca și rapoartele administrative redactate de inspectorii administrativi naționali", neputând fi, deci, contestat de-sine-stătător, ci numai împreună cu decizia administrativă emisă pe baza lui.

Or, în cauză, recurenta reclamantă a luat cunoștință de conținutul raportului și a formulat apărări în raport cu acesta în fața instanței de contencios administrativ, în contextul contestării Deciziei pentru regularizarea situației privind obligații suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 8908/19.08.2015, iar raportul nu a constituit unica probă avută în vedere de organele de control și, respectiv, de instanța de judecată.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, apreciază nefondată critica privind faptul că ar fi fost verificate doar certificatele de origine x, x și x din data de 8.11.2013 (anulate la momentul verificării), nu și certificatele efectiv prezentate la import și care erau valabile, respectiv cele cu numerele x-1, x-1 și x-1.

Singura diferență dintre certificatele de origine inițiale, revocate la cererea recurentei, exclusiv pe motivul indicării greșite a sediului acesteia, și noile certificate referindu-se la sediul societății beneficiare, iar nu la mărfurile importate, la producătorul acestora, la trasabilitate etc, este evident că a fost analizată starea de fapt, organele vamale de control având în vedere documentele primare care au stat la baza importurilor, neintervenind vreo modificare în ceea ce privește data și numărul declarației de export, regimul vamal, țara de destinație, cumpărătorul, descrierea bunului, cantitatea, unitatea și greutatea, numărul containerului exportat, referința declarației de import și articolul importat, data și numărul declarației de import din Taiwan, regimul vamal, țara de origine, numărul containerului importat.

Va fi înlăturată și critica privind încălcarea principiului proporționalității prin măsura administrativă a stabilirii taxelor antidumping și compensatorii care nu ar fi proporțională "cu scopul final al rapoartelor OLAF", întrucât Înalta Curte consideră că aplicarea taxei compensatorii și a celei antidumping definitive în limitele valorilor prevăzute conform regulamentelor comunitare aplicabile apare ca fiind proporțională cu scopul urmărit de acestea, respectiv protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene și ale Comunității Europene a Energiei Atomice.

Referitor la susținerea că, și în ipoteza în care s-a reținut că panourile fotovoltaice importate ar fi produse și livrate de către societatea chineză B., trebuia avut în vedere că această societate era scutită de taxe antidumping, compensatorii și vamale la importul în UE a panourilor fotovoltaice pe baza de siliciu cristalin pe care le produce, Înalta Curte arată că produsele societății B. beneficiau, într-adevăr, de scutire, dacă erau importate direct de către recurentă, cu prezentarea dovezilor adecvate (dovada raporturilor comerciale directe cu B. și a îndeplinirii condițiilor specifice instituite prin Regulamentul CE nr. 2913/92), dar în cauză marfa a fost exportată către D. din Taiwan, care le-a introdus în antrepozit în zona liberă Taiwan, unde nu a suferit prelucrări sau transformări, după care a fost exportată în România de către societatea C., prin societatea expeditoare E., având drept cumpărător societatea F. S.A., beneficiar final fiind recurenta.

Invocarea de către recurentă a art. 220 alin. (2) lit. b) din Regulamentul CEE nr. 2913/92, potrivit căruia drepturile de import sau de export nu sunt înscrise ulterior în evidența contabilă în cazul în care există o eroare a autorităților vamale competente, nu se justifică, în speță nefiind vorba de vreo eroare a unei autorități vamale, în condițiile în care a fost acordat liberul de vamă prin raportare la declarațiile recurentei și la certificate de origine ce nu reflectau realitatea, iar potrivit art. 78 din Regulamentul CE 2913/92 autoritățile vamale din oficiu sau la cerere, pot modifica declarația după acordarea liberului de vamă pentru mărfuri, procedând la reexaminarea acesteia, pentru a se convinge de acuratețea datelor cuprinse în declarație.

Recurenta avea obligația să se asigure că informațiile și documentele prezentate autorităților vamale române sunt corecte, iar faptul că furnizorul C. ar fi cel care a transmis certificatele de origine neconforme nu este de natură să o exonereze pe recurentă de obligația de a plăti taxele impuse de Regulamente, câtă vreme aceasta este titulara operațiunilor de import, deci debitor vamal, conform art. 201 din Regulamentul CE nr. 2913/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar.

Cât privește invocarea de către recurentă a art. 10 "Retroactivitatea" alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene ("Nu se aplică măsuri provizorii și taxe antidumping definitive decât produselor puse în liberă circulație după data la care a intrat în vigoare decizia luată în conformitate cu articolul 7 alin. (1) și, respectiv, cu articolul 9 alin. (4), sub rezerva excepțiilor prevăzute de prezentul regulament"), Înalta Curte reține că, potrivit art. 9 din același Regulament:

"(5) Se impune o taxă antidumping a cărei valoare este adecvată fiecărui caz, în mod nediscriminatoriu, la importurile unui produs, indiferent din ce sursă provin, despre care s-a constatat că fac obiectul unui dumping și produc un prejudiciu, cu excepția importurilor care provin din surse pentru care a fost acceptat un angajament stabilit în conformitate cu prezentul regulament. Regulamentul prin care impune taxa determină valoarea taxei impuse fiecărui furnizor sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil și, în general, în cazurile prevăzute la articolul 2 alin. (7) litera (a), țara furnizoare în cauză".

În speță, recurenta nu a dovedit incidența vreuneia dintre situațiile de exceptare prevăzute de Regulament.

În ceea ce privește susținerea recurentei că suma de 754.528 RON stabilită de organul de control cu titlul de dobânzi și penalități aferente taxelor antidumping/taxelor compensatorii nu are fundament legal, întrucât prevederile Codului de procedură fiscală nu sunt aplicabile pentru taxele vamale (și nici pentru taxele echivalente acestora) datorate după 1 ianuarie 2007, aceste sume constituind venituri comunitare, și nu venituri ale bugetului general consolidat al României, Înalta Curte constată că este vădit nefondată chiar în raport cu prevederile exprese ale actelor comunitare și naționale invocate de recurentă.

Astfel, Decizia 2014/335/UE, Euratom, din 26 mai 2014 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene stipulează la art. 8 "Colectarea resurselor proprii și punerea acestora la dispoziția Comisiei":

"(1) Resursele proprii ale Uniunii menționate la articolul 2 alin. (1) litera (a) sunt colectate de statele membre în conformitate cu dispozițiile de drept intern impuse prin acte cu putere de lege sau acte administrative, care, după caz, sunt adaptate pentru a respecta cerințele impuse de normele Uniunii."

De asemenea, potrivit art. 7 lit. C) - Atribuții în domeniul vamal din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, această autoritate, prin unitățile sale, "11. încasează și contabilizează resursele proprii tradiționale, respectiv taxe vamale, contribuții agricole, taxe antidumping, ale bugetului comunitar; (...)".

Totodată, art. 217 alin. (1) din Regulamentul CEE nr. 2913/92 al Consiliului prevede că "Orice valoare a drepturilor de import sau export care rezultă dintr-o datorie vamală, denumită în continuare "valoarea drepturilor", se calculează de autoritățile vamale de îndată ce intră în posesia datelor necesare și este înregistrată de autoritățile respective în evidențele contabile sau pe orice alt suport echivalent (înscrierea în evidența contabilă), iar în conformitate cu art. 215 alin. (3) din același act normativ comunitar, "Autoritățile vamale menționate la articolul 217 alin. (1) sunt cele ale statului membru unde a luat naștere datoria vamală sau se consideră că a luat naștere în conformitate cu prezentul articol".

Potrivit art. 223 alin. (1) și (2) din Legea nr. 86/2006, datoria vamală la import ia naștere prin punerea în liberă circulație a mărfurilor supuse drepturilor de import, respectiv în momentul acceptării declarației vamale, în același sens fiind prevederile art. 201 pct. 1 lit. a) și pct. 2 din Codul vamal comunitar.

În speță, datoria vamală s-a născut la data depunerii declarațiilor vamale de import, respectiv la datele de 20.12.2013 și 9.01.2014, dată de la care recurenta nu a aplicat tratamentul vamal corespunzător originii reale a mărfurilor, astfel, că solicitarea recurentei de a i se calcula accesoriile cel mult de la data de 03.09.2015 este lipsită de temei legal.

Nu este vorba despre "diferențe în minus" (ca urmare a unor greșeli de calcul al taxelor sau de reîncadrare tarifară după încadrarea tarifară greșită de către organul vamal), pentru a fi aplicabile prevederile art. 221 alin. (1) din Codul vamal comunitar sau art. 240 - 245 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, invocate de către recurentă, ci de aplicarea altui tratament vamal decât cel eronat declarat inițial ca incident de către parte înseși la data importului.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de împotriva Sentinței civile nr. 303 din 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 martie 2019.

GGC - NN