ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1003/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04.04.2016, reclamantul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiției - Corpul de Control al Ministrului, anularea soluției pârâtului cu privire la cercetarea disciplinară a inspectorilor din cadrul Corpului de Control al Ministrului în legătură cu soluționarea Lucrării nr. 56976/422/E/2015 și, pe cale de consecință, să se dispună cercetarea disciplinară a respectivilor inspectori.

Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare, la data de 06.06.2016, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, pe motiv că nu privește un act administrativ în legătură cu un drept sau interes recunoscut de lege, precum și excepția lipsei procedurii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin Răspunsul la întâmpinare formulat în cauză la data de 21.06.2016, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din Legea nr. 303/2004 privind personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor.

Prin punctul de vedere scris depus la dosar la data de 30.08.2016, pârâtul a solicitat respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate invocate de reclamant.

Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 2562 din 12 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 303/2004, formulată de reclamant, a respins ca nefondate excepțiile inadmisibilității și lipsei procedurii prealabile invocate de pârâtul Ministerul Justiției, a respins acțiunea formulată de reclamantul BEJ A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției prin Corpul de Control al Ministrului Justiției, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul BEJ A., cu privire la soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate.

Prin Decizia nr. 3267 din 18 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul BEJ A. împotriva Sentinței civile nr. 2562 din 12 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamantul Biroul Executorului Judecătoresc A.

Recurentul invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerând că s-au aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 303/2004 și ale Legii nr. 317/2004, în ceea ce privește răspunderea disciplinată a membrilor Corpului de control al Ministrului justiției, pentru ca, în final, să dezvăluie că urmărește "lămurirea răspunderii disciplinare a personalului asimilat și raportat la ceilalți membri care nu au statutul de magistrați, respectiv nu se bucură de inamovibilitatea judecătorilor și stabilitatea procurorilor recunoscută de legea fundamentală, dar cu toate acestea beneficiază de statutul acestora, deși nu înfăptuiesc activitatea de justiție".

În continuare, recurenta susține că este nemulțumită întrucât inspectorii Corpului de Control al Ministrului au propus ministrului justiției exercitarea acțiunii disciplinare împotriva sa pentru fapte constatate în urma controlului efectuat la BEJ A.

Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, hotărârea instanței de fond fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor de drept material.

Reclamantul-recurent BEJ A. a adresat Ministerului Justiției o plângere împotriva inspectorilor din Corpul de Control al Ministrului care au instrumentat Lucrarea nr. 56976/422/E/2015, privind cercetarea sa disciplinară. Prin respectiva plângere se solicita tragerea la răspundere și sancționarea disciplinară a inspectorilor, magistrați detașați, în conformitate cu dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, pentru rea-credință în exercitarea atribuțiilor profesionale, prin îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu, în legătură cu o notă internă întocmită la data de 13.11.2015, prin care au propus autosesizarea ministrului justiției cu privire la săvârșirea unor abateri disciplinare de către BEJ A.

Prin Adresa nr. x/2016 din data de 21.03.2016, Ministerul Justiției a adus la cunoștința reclamantului că, în urma analizării de către ministru a motivelor invocate în plângere și a înscrisurilor anexate acesteia, s-a ajuns la concluzia că nu există indicii de încălcare a atribuțiilor de serviciu de către inspectorii din cadrul Corpului de Control al Ministrului, în legătură cu soluționarea Lucrării nr. 56976/422/E/2015.

Nemulțumit de răspunsul primit, reclamantul-recurent a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ, prin care solicită anularea Adresei nr. x/2016, cu consecința dispunerii cercetării disciplinare a inspectorilor împotriva cărora a formulat plângere.

Or, în cauza de față, nu este aplicabil Regulamentul privind răspunderea disciplinară a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Ministerului Justiției, aprobat prin Ordinul nr. 1483/C/2006. Angajarea răspunderii lor disciplinare nu poate fi făcută decât în condițiile Legii nr. 303/2004 și ale Legii nr. 317/2004.

Pe de altă parte, din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale prevăzute de art. 44 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, art. 45 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (4) lit. a), din) același act normativ, rezultă că legiuitorul lasă la latitudinea ministrului justiției, ca titular al acțiunii disciplinare, decizia cu privire la sesizarea Inspecției Judiciare în legătură cu abaterile judiciare săvârșite de magistrați, fără a-i impune obligația de a da curs unei eventuale solicitări în acest sens provenite din partea unei persoane interesate.

Ceea ce se contestă în cauza de față, este de fapt Adresa de răspuns nr. x/2016 din 21.03.2016, prin care recurentei-reclamante i s-a adus la cunoștință aprecierea ministrului potrivit căreia nu există indicii de încălcare a atribuțiilor de serviciu de către inspectorii vizați de plângere și, implicit, nu se impune sesizarea Inspecției Judiciare. În acest sens s-a pronunțat în mod corect și instanța de fond care a reținut în continuare că nu se poate reține manifestarea unui exces de putere, ci exercitarea de către ministrul justiției a unei prerogative legale, aceea de a sesiza sau nu Inspecția Judiciară cu privire la abateri presupus săvârșite de magistrați, potrivit propriei aprecieri, în limitele competenței conferite de lege și fără a aduce atingere drepturilor sau intereselor legitime ale recurentei-reclamante.

Susținerea recurentei potrivit căreia instanța de fond și-ar fi motivat hotărârea folosind argumentul că aceasta trebuia să se adreseze Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv Inspecției judiciare, întrucât cei doi inspectori a căror cercetare disciplinară s-a solicitat sunt procurori, nu poate fi reținută. Ceea ce a reținut instanța de fond în considerente, este faptul că orice persoană interesată are posibilitatea recunoscută de lege de a sesiza ea însăși Inspecția Judiciară, în virtutea prevederilor art. 97 din Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, în considerarea celor arătate, răspunsul autorității în sensul că nu există indicii de încălcare a atribuțiilor de serviciu de către inspectorii Corpului de Control al Ministrului Justiției, neexistând în consecință premisele sesizării comisiei de disciplină, reprezintă o conduită care nu încalcă nicio dispoziție legală, în acest sens pronunțându-se și instanța de fond atunci când concluzionează că este vorba despre exercitarea unei prerogative legale în limitele marjei de apreciere recunoscute de lege.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Biroul Executorului Judecătoresc A. împotriva Sentinței nr. 2562 din 12 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2019.

GGC - NN