ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 130/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 18.04.2016 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, a solicitat instanței de contencios administrativ desființarea Rezoluției de clasare nr. 6782/IJ/3959/DIJ/2015 din 22.02.2016 și trimiterea cauzei la Inspecția judiciară pentru judecători în vederea cercetării abaterilor disciplinare prevăzute de dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind Statutul magistraților.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei procedurii prealabile prevăzute de 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform căruia "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."

Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 2756 din 27 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei procedurii prealabile, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinței nr. 2756 din 27.09.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs.

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ. - prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și motivul de nelegalitate invocat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. întrucât, în opinia sa hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În motivarea căii de atac, recurenta a reluat situația de fapt expusă și în fața primei instanțe, susținând, în esență, că hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și cu încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, a arătat că Legea nr. 317/2004 nu prevede niciun fel de procedură în cazul rezoluției de casare a sesizării emise de Inspecția Judiciară, având în vedere Decizia nr. 397/03.07.2014 a Curții Constituționale a României, care a statuat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege".

Recurenta a mai arătat că potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, jurisdicțiile administrative speciale sunt facultative, astfel, nu exista obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile împotriva Rezoluției de clasare nr. 243/IJ/I37/DIJ/2015 din 27.01.2015, putându-se adresa direct instanței de contencios administrativ.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță, spre rejudecare pe fond.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 80/2013 in integrum, se apreciază că este inadmisibilă față de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora:

"Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia."

În speță, condiția legăturii cu cauza nu este îndeplinită, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, excepția vizată presupunând analiza unor texte legale, referitoare la taxa judiciară de timbru, care nu au legătură cu obiectul cauzei deduse judecății și cu soluționarea acesteia.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene se apreciază că este inadmisibilă. Procedura întrebărilor preliminare se bazează pe colaborarea dintre Curte și instanțele naționale. Curtea are exclusiv competența interpretării dreptului Uniunii. Aceasta înseamnă că nici interpretarea dispozițiilor dreptului național, nici aprecierea cu privire la conformitatea acestuia cu dreptul Uniunii nu pot face obiectul unei întrebări preliminare. Curtea nu decide nici cu privire la aplicarea dreptului Uniunii în cazuri individuale concrete, nepronunțându-se cu privire la cauza introdusă în fața instanței naționale.

Față de obiectul cauzei, anulare act administrativ - rezoluția de de clasare, Curtea nu poate elabora o premisă abstractă, oferind, în funcție de elementele particulare ale cauzei, un răspuns necesar pentru soluționarea litigiului dedus judecății în Dosarul nr. x/2016. Judecarea fondului cauzei și pronunțarea hotărârii pentru soluționarea litigiului principal este de competența exclusivă a instanțelor naționale în materie contencioasă.

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt întemeiate criticile recurentei, potrivit cărora în mod greșit prima instanță nu a soluționat pe fond acțiunea în anularea rezoluției de clasare, pronunțând soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii, pentru lipsa dovezii parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a reținut că Legea nr. 317/2014 nu conține prevederi derogatorii de la Legea nr. 554/2004, cu privire la procedura prealabilă în cazul deciziei de clasare, iar prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014, s-a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

Prin efectul Deciziei nr. 397/2014 pronunțate de Curtea Constituțională este recunoscut dreptul petenților de a ataca rezoluția de clasare emisă în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, însă accesul la instanța de contencios administrativ este reglementat în condițiile dreptului comun, reprezentat de prevederile Legii nr. 554/2004 și nu în condițiile de excepție prevăzute de art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

Instanța de control judiciar reține că în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 13 februarie 2017, a fost stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

La adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speță, a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată).

Aplicarea art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet" (unde există aceeași rațiune, soluția trebuie să fie identică).

Aceasta este și soluția cristalizată la nivelul secției de contencios administrativ a Înaltei Curți (exempli gratia Deciziile nr. 75/2017, nr. 549/2017 și nr. 1168/2017).

Prin urmare, în mod greșit prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă, fără a mai intra în cercetarea fondului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererile de sesizare a Curții Constituționale și Curții de Justiție a Uniunii Europene ca inadmisibile.

Admite recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 2756 din 27 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN