Decizia nr. 3618/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1772/2016 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/205, reclamanta A., în contradictoriu cu Inspecția Judiciară - Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat anularea Rezoluției de clasare nr. 4849/IJ/2917/DIJ/2015 din 18.09.2015 emisă de pârâtă și trimiterea dosarului în vederea începerii cercetării disciplinare a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) prin raportare la art. 99 1 alin. (1) și (2) din Legea 303/2004 săvârșite de magistrații reclamați prin sesizarea înregistrată la sediul pârâtei, motivându-și cererea pe prevederile deciziei CCR nr. 397/03.07.2014, Legea 317/2004 și Legea 554/2004.

Hotărârile primei instanțe. Prin încheierea de ședință din data de 21.04.2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a pus în vedere reclamantei, în temeiul dispozițiile art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 să precizeze dacă înțelege să cheme în judecată și persoanele reclamate. Prin sentința nr. 1772 din data de 26.05.2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și a respins contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ DIN CADRUL CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII, ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile. Prin sentința nr. 2450 din data de 04.08.2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de completare a sentinței civile nr. 1772/26.05.2016 și a încheierii de ședință din data de 21.04.2016, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu intimata Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Reclamanta A. a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 21.04.2016, sentinței nr. 1772 din data de 26 mai 2016, și a sentinței nr. 2450 din data de 04.08.2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin încheierea de ședință din data de 21.04.2016 instanța trebuia să se pronunțe asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate "in integrum" a O.U.G. nr. 80/2013 și cu excepția de neconstituționalitate a art. 9 lit. f) art. 16 raportat la art. 24, art. 25 din O.U.G. nr. 80/2014 deoarece excepția are legătură cu obligarea reclamantei la plata taxelor judiciare de timbru. Solicită desființarea sentinței civile nr. 1772 din data de 26 mai 2016 și arată că sentința a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și art. 6 din CEDO deoarece, instanța motivează cu încălcarea art. 5 alin. (4) C. proc. civ. respingerea ca inadmisibilă a acțiunii prin faptul că "în cazul prevăzut de art. 45 alin. (4) lit. b), norma specială nu stabilește nicio condiție derogatorie de la dreptul comun, situație față de care se impune concluzia caracterului obligatoriu al procedurii administrative prealabile, procedură care în cauza de față nu a fost parcursă". Acțiunea dedusă judecății nu a fost judecată pe fond întrucât a fost respinsă ca inadmisibilă prin admiterea excepției lipsei procedurii prealabile invocată de pârâta Inspecția Judiciară, fiind ignorată motivarea Deciziei Curții Constituționale a României nr. 397/03.07.2014 care constată că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege. În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta-reclamantă critică hotărârea primei instanțe susținând că potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 instanța trebuia să dispună sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate "in integrum" a O.U.G. nr. 80/2013 și cu excepția de neconstituționalitate a art. 9 lit. f) art. 16 raportat la art. 24, art. 25 din O.U.G. nr. 80/2014 deoarece excepția are legătură cu taxele judiciare de timbru impuse pentru judecarea dosarului civil nr. x/2015 și nu a fost constatată ca neconstituțională până în prezent, iar potrivit Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia". Cu privire la sentința civilă nr. 2450 din data de 04.08.2016 recurenta-reclamantă arată că instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității deoarece, în mod netemeinic a fost respinsă cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1772/26.05.2016 și nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate în prezenta cauză, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 03 aprilie 2019.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor intimatei-pârâte invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității Rezoluției de clasare nr. 4849/IJ/2917/DIJ/2015 din 18.09.2015 emisă de pârâta Inspecția Judiciară, solicitând anularea rezoluției menționate și trimiterea dosarului în vederea începerii cercetării disciplinare a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) prin raportare la art. 99 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 săvârșite de magistrații reclamați. Prima instanță a respins ca inadmisibilă contestația și a reținut că articolul 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede că "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia." Prin motivele de recurs formulate, recurenta-reclamantă arată că în mod greșit cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa parcurgerii procedurii prealabile deoarece, instanța de fond nu a ținut cont de considerentele Deciziei Curții Constituționale a României nr. 397/03.07.2014 prin care s-a statuat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege. Înalta Curte constată că, în cauză, sunt întemeiate criticile recurentei potrivit cărora în mod greșit prima instanță nu a soluționat pe fond acțiunea în anularea rezoluției de clasare, pronunțând soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii, pentru lipsa dovezii parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Prima instanță a reținut că legea actuală a contenciosului administrativ a optat pentru soluția menținerii caracterului obligatoriu al procedurii administrative prealabile, instituirea recursului grațios sau ierarhic reprezentând o modalitate simplă, rapidă prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul administrativ. În concret, prin regula prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind caracterul obligatoriu al plângerii prealabile administrative este incidentă ori de câte ori prin legea specială nu sunt stabilite alte condiții derogatorii de sesizare a instanței de contencios administrativ. Înalta Curte constată că în speță, obiectul analizei instanței de fond l-a constituit rezoluția de clasare nr. 4849/IJ/2917/DIJ/2015 din data de 19.08.2015 emisă de Inspecția Judiciară. Cu privire la această categorie de rezoluții, art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 prevede următoarele: (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată: (…) b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;" Cu privire la acest articol Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 397/2014 a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege. Deși în motivarea acestei decizii s-a explicat faptul că este absolut necesară asigurarea liberului acces la justiție, prin posibilitatea atacării soluției la instanța judecătorească, iar dispozițiile declarate neconstituționale și-au încetat efectele juridice, până în prezent nu s-a realizat o reglementare clară a procedurii de contestare a soluției de clasare a unei sesizări dispuse de Inspecția Judiciară. Astfel, acțiunea poate fi formulată direct la instanță, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile, având în vedere faptul că obligativitatea parcurgerii acestei proceduri este excesivă și formală, în contextul în care legiuitorul nu și-a îndeplinit întocmai obligația prevăzută de art. 147 alin. (1) prima teză din Constituția României, respectiv de a pune în acord prevederile declarate neconstituționale cu prevederile constituționale, aplicând prin similitudine dispozițiile art. 47 alin. (5) teza finală din Legea nr. 317/2004. Art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 prevede că rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. În acest context, câtă vreme legiuitorul a exclus expres procedura prealabilă în cazul contestării rezoluției de respingere a sesizării, se apreciază că această procedură nu poate fi opusă părții reclamante ca și condiție de admisibilitate, nici în cazul rezoluției de clasare. De asemenea, Înalta Curte reține că, ulterior pronunțării instanței de contencios constituțional, în jurisprudență au fost exprimate opinii diferite cu privire la regimul juridic al căilor de atac formulate împotriva rezoluțiilor de clasare emise de Inspecția Judiciară, unele instanțe apreciind că rezoluțiile vor fi atacate în condițiile reglementate de dispozițiile dreptului comun (Legea nr. 554/2004), cum a reținut și instanța de fond în cauza dedusă judecății, alte instanțe opinând pentru aplicarea regimului juridic prevăzut de Legea nr. 317/2004 referitor la rezoluțiile de respingere a sesizărilor adresate Inspecției Judiciare. Urmare acestor interpretări contrare, în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 13 februarie 2017 a fost stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. La adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), respectiv conform regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată), și nu potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că în mod eronat s-a apreciat de către instanța de fond asupra inadmisibilității acțiunii reclamantei, fără a intra în cercetarea fondului. Cu privire la criticile referitoare la încheierea de ședință din data de 21.04.2016 și a sentinței nr. 2450 din data de 04.08.2016, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. Înalta Curte va examina cu prioritate, excepția lipsei de interes în susținerea recursului. Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac. Într-adevăr, prin cererea înregistrată la data de 22.07.2016, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat completarea sentinței civile nr. 1772 din 26.05 2016, pronunțată în dosarul civil nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și a încheierii de ședință din data de 21.04.2016 pronunțată în același dosar, motivat de faptul că instanța de fond ar fi omis să se pronunțe asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate integrală a O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și în special a articolelor 9 lit. f), 16, 24 și 25. Însă, Înalta Curte constată că prin încheierea de ședință din data de 21.04.2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 i-a pus în vedere reclamantei să precizeze dacă înțelege să cheme în judecată și persoanele reclamante. Prin sentința nr. 2450 din data de 04.08.2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de completare a sentinței civile nr. 1772 din data de 26.05.2016 și a încheierii de ședință din data de 21.04.2016, formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată. Or, în situația în care Înalta Curte a constatat că recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1772 din data de 26.05.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal este fondat și va fi admis, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, instanța de fond va avea în vedere toate criticile formulate de către recurenta-reclamantă, atât prin cererea de chemare în judecată cât și prin "precizările" depuse la data de 09.05.2016, aspect în raport de care recursurile declarate de recurenta-reclamantă împotriva încheierii de ședință din data de 21.04.2016 și a sentinței nr. 2450 din data de 04.08.2016, devin lipsite de interes.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată, va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond și va respinge recursurile declarate împotriva încheierii de ședință din data de 21.04.2016 și a sentinței nr. 2450 din data de 04.08.2016, ca lipsite de interes. PENTRU ACESTE MOTIVE,