ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1588/2019

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă, sub nr. x/2018 la data de 30.03.2018 (declinată pentru soluționare către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 37/29.05.2019 a Tribunalului Suceava, secția I civilă), revizuenta AN Apele Române-Administrația Bazinală de Apă Siret a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., anularea Deciziei nr. 200/29.11.2017 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, în Dosar nr. x/2011*, ca fiind contradictorie cu Decizia nr. 489/28.01.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivare, revizuenta a arătat că prin Decizia nr. 200/29.11.2017 pronunțată de Tribunalul Suceava, în Dosarul nr. x/2011*, definitivă și irevocabilă, având ca obiect fond funciar, instanța a respins recursul formulat de către instituția revizuentei reținând că apărările acesteia vizând natura juridică a dreptului de proprietate publică aparținând Statului Român asupra terenurilor aflate sub luciul de apă în Acumularea Șomuz II Moara, prin raportare la dispozițiile art. 5 din Legea nr. 18/1991, nu justifică participarea celui arătat ca titular al dreptului în prezentul litigiu, deoarece titlul valabil al statului constituie o chestiune ce se verifică în contextul analizei dreptului persoanelor solicitante la reconstituirea proprietății. Instanța de recurs a reținut că nu ar fi existat un titlu valabil statului în momentul preluării terenurilor in litigiu, aspect care ar fi fost verificat și constatat prin numeroase hotărâri judecătorești, după aprecierea instanței.

În Dosarul nr. x/2009, soluționat pe fond de către Curtea de Apel Suceava, și în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 489/2011, instanța s-a pronunțat asupra solicitării de constatare a nelegalității HCM nr. 1.395/01.11.1974 formulată de către A., reprezentata de același vicepreședinte B., reținând că aceasta este conformă legii, soluție menținută și de către Înalta Curte, ca instanță de recurs.

Cele două hotărâri contradictorii vizează aceeași problemă de drept, respectiv nelegalitatea HCM nr. 1.395/1974, dar în dosare diferite, existând așadar între ele tripla identitate de elemente specific autorității de lucru judecat constând în părți, obiect și cauză, situație față de care sunt motive ca instanța să constate că ultima a nesocotit puterea de lucru judecat a celei pronunțate mai întâi.

Prin pronunțarea deciziei a cărei revizuire se solicită, instanța a interpretat greșit HCM nr. 1.395/1974 și a schimbat natura acestuia, desconsiderând autoritatea de lucru judecat dată prin Decizia nr. 489/28.01.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Mai mult, instanța de fond nu a pus în discuția părților legalitatea HCM nr. 1.395/1974 la nici unul din termenele de judecată de-a lungul celor peste doi ani de rejudecare a prezentei cauze.

În atare situație, în mod vădit nelegal, instanța de fond a admis cererea reclamantului și a apreciat că HCM nr. 1.395/1974 nu poate constitui titlul valabil de care să se prevaleze statul român deoarece a avut caracterul unui act de expropriere care nu a fost niciodată publicat în Buletinul oficial al RSR, contrar dispozițiilor art. 79 din Constituția României de la acea dată.

Instanța de fond nu a avut în vedere că art. 17 din HCM nr. 1.395/1974 reprezintă manifestarea de voința a autorității publice centrale (fostul Consiliu de Miniștri al RSR) care statuează asupra unor drepturi determinate, respectiv cu privire la situația juridică a suprafeței de 423.450 mp teren și 377.100 mp teren, ambele situate în județul Suceava și identificate în planurile de situație și tabelul anexă a HCM, ceea ce determină ca actul administrativ să fie calificat drept unul administrativ individual.

Aceleași instanțe au reținut, cu autoritate de lucru judecat, că HCM nr. 1.395/1974 a fost semnată de președintele Consiliului de Miniștri, lipsa ștampilei autorității emitente nefiind o condiție care să afecteze validitatea actului, hotărârea fiind emisă în baza dispozițiilor Legii nr. 12/1968, ale Codului silvic și ale Decretului nr. 244/1955 și avizată de către Ministerul Agriculturii Industriei Alimentare și Apelor, Ministerul Economiei Forestiere și Materialelor de Construcție, Ministerul Finanțelor și Comitetelor Executive a Consiliilor populare județene interesate.

În aceeași sentință, cu autoritate de lucru judecat, Curtea de Apel Suceava, și Înalta Curte de Casație și Justiție, s-au pronunțat, irevocabil, că prevederile art. 17 din HCM nu pot fi calificate drept exproprieri abuzive fără a exista aprobarea CAP-ului, întrucât la acea data terenul se afla deja în proprietatea Statului și administrarea C., dispozițiile HCM vizând doar schimbarea folosinței terenurilor nominalizate, din agricol în neproductiv și afectarea acestora de lucrarea de investiții "Acumulare Zonală complexă Moara".

Analizând cauza, Înalta Curte, constată următoarele:

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 14.06.2019, urmare a declinării de competență dispusă prin Decizia nr. 37/29.05.2019 a Tribunalului Suceava, secția I civilă.

Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti "în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 alin. (2) de la pronunțarea ultimei hotărâri.

Având în vedere dispozițiile legale anterior citate, Înalta Curte, constată că termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a fost depășit, întrucât decizia a cărei revizuire se solicită și cu care a fost învestită prin hotărârea de declinare a competenței (Decizia nr. 200/29.11.2017 a Tribunalului Suceava, secția I civilă, pronunțată în Dosar nr. x/2011*) este pronunțată la data de 29.11.2017, în condițiile în care cererea de revizuire a fost înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Suceava, la data de 30.03.2018, conform vizei de înregistrare.

Decizia nr. 200/29.11.2017 a Tribunalului Suceava, a fost pronunțată în recursul îndreptat împotriva Sentinței nr. 3.969/26.10.2016 a Judecătoriei Suceava, iar Decizia nr. 489/28.01.2011 a Înaltei Curți, este pronunțată în recursul declarat împotriva Sentinței nr. 83/19.03.2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Față de această împrejurare, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 7 teza a II a C. proc. civ., în sensul că termenul de o lună se calculează de la data pronunțării ultimei hotărâri.

Împrejurarea că la o dată ulterioară revizuenta a precizat cererea în sensul că solicită și revizuirea Sentinței nr. 3.969/26.10.2016 a Judecătoriei Suceava nu are relevanță, întrucât prezenta instanță a fost învestită, prin declinare de competență, cu soluționarea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., îndreptată împotriva Deciziei nr. 200/29.11.2017 a Tribunalului Suceava, secția I civilă, neputând fi depășite limitele învestirii.

Legea sancționează cu decăderea nerespectarea termenelor procedurale stabilite pentru exercitarea căilor de atac, sens în care sunt de observat și dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa.

În speță, revizuenta a încălcat prevederile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deoarece a formulat cererea cu depășirea termenului legal prevăzut de textul menționat, împrejurare față de care, dată fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte învederate prin cererea de revizuire nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din același cod, excepția tardivității cererii fiind o excepție procesuală absolută și dirimantă, peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

Pentru aceste considerente, cererea de revizuire va fi respinsă, ca tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv formulată, cererea de revizuire formulată de AN Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Siret- Bacău împotriva Deciziei nr. 200 din 29 noiembrie 2017 a Tribunalului Suceava, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 octombrie 2019.

GGC - OB