ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.09.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1419/2019

HOTĂRÂRE
19.09.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1419/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 1035 din 8 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2017, s-a respins ca inadmisibil recursul promovat de contestatorul A. în calitate de reprezentant al SC B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 255 din 19 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Neamț, într-un litigiu având ca obiect fond funciar - Legea nr. 18/1991.

Prin Decizia civilă nr. 1146 din data de 12 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. - reprezentant al SC B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 1035 din 8 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2017.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea SC B. SRL declarat recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 8 februarie 2019 și repartizat spre soluționare completului de filtru CF x.

În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 6 mai 2019, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile din cauză.

Raportul a fost comunicat părților la 10 - 14 mai 2019.

La 22 mai 2019 recurenta-contestatoare a depus punct de vedere la raport, prezentând aspecte ce țin de fondul litigiului.

Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

În conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, iar pct. 5 al aceluiași articol prevede că sunt definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

În speță, calea de atac a recursului a fost declarată împotriva unei decizii pronunțate în soluționarea unei contestații în anulare - cale extraordinară de atac formulată împotriva unei hotărâri definitive pronunțată de instanța de recurs, decizie ce nu este supusă, prin lege, căii de atac a recursului.

Astfel, prin Decizia civilă nr. 1035 din 8 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2017, s-a respins ca inadmisibil recursul promovat de contestatorul A. în calitate de reprezentant al SC B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 255 din 19 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Neamț, într-un litigiu având ca obiect fond funciar - Legea nr. 18/1991, hotărârea instanței fiind definitivă.

Prin Decizia civilă nr. 1146 din data de 12 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. - reprezentant al SC B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 1035 din 8 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

Coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 și pct. 5 C. proc. civ., cu dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., cum hotărârea ce a făcut obiectul contestației în anulare este definitivă, reiese că și Decizia nr. 1146 din data de 12 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin care a fost soluționată contestația în anulare este definitivă, nefiind supusă prin lege căii de atac a recursului.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Pentru considerentele prezentate, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea SC B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 1146 din 12 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-10-02
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1605/2019
respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței, decizia fiind definitivă. 4. Decizia Curții de Apel Bacău Prin Decizia nr. 819/04.07.2018, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul d
ÎCCJ 2019-04-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 837/2019
10 februarie 2017, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția a
ÎCCJ 2019-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1385/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin Decizia nr. 21 din 23 ianuarie 2019 a admis sesizarea. A constatat perimat recursul civil promovat de reclamanta A. împotr
ÎCCJ 2020-05-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 868/2020
Ședința publică din data de 12 mai 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie Târgu Neamț la data de 7 februarie 2016, reclamanta A. a solicitat ridicarea interdicției judecătorești disp
ÎCCJ 2019-03-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 530/2019
Analizând recursul, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 1027 din data de 14 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civ
Sursă