ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1563/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30.09.2015 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2015, A. în calitate de reprezentant legal al reclamantul B. a chemat în judecată pe pârâta C. SRL, solicitând obligarea pârâtei la plata daunelor morale și materiale în suma de 55.000 Euro, echivalentul în RON la cursul Băncii Naționale a României fiind în cuantum de 243.139 RON, suferite de minorul B. în urma accidentării sale în data de 14.08.2012 în incinta locului de joacă al SC C. SRL din Centrul Comercial D. situat în Bulevardul x, București, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 7056 pronunțată la 07.11.2016 de către Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015 a fost admisă în parte cererea, astfel cum a fost modificată și precizată, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumelor de bani: 1971,19 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale; 45.000 de RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale; la plata dobânzii legale aferente sumei de 1971,19 RON de la data de 30.09.2012 până la data plății despăgubirilor; la plata dobânzii legale aferente sumei de 45.000 de RON de la data de 14.08.2012 până la data plății despăgubirilor; și la plata sumei de 1000 de RON, către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată. Totodată, s-a constatat că pârâta a solicitat cheltuieli pe cale separată.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1831A de la 25 octombrie 2017 a respins apelul formulat de apelanta C. SRL, împotriva Sentinței civile nr. 7056/07.11.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul B. prin reprezentant legal A., ca nefondat și a obligat pe apelantă să plătească intimaților suma de 1000 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Împotriva deciziei instanței de apel, pârâta a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta pârâtă susține că deși prin cererea de apel a susținut că tribunalul în mod greșit și-a întemeiat soluția de admitere a acțiunii pe motivul neîndeplinirii obligației de supraveghere în mod corespunzător și a nerealizării unui instructaj specializat al personalului cu privire la elementul gonflabil tip tobogan, acest aspect nu a fost pus în discuția contradictorie a părților de către instanța de apel. Susține că instanța de apel în mod greșit a reținut că nu a fost încălcat nici dreptul la apărare și nici principiul disponibilității, deși din conținutul cererii de apel reieșea cu claritate aspectul contestat. Mai susține că motivarea instanței de apel este superficială și străină de adevărata chestiune juridică supusă dezbaterii, anume cea a respectării art. 14 C. proc. civ.. În concluzie, susține că soluția instanței de apel este greșită, fiind încălcat unul dintre principiile procesului civil, respectiv cel al contradictorialității, aspect care atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă susține că soluția instanței de apel este greșită și din perspectiva reținerii întrunirii tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale, arătând că analiza acestora este superficială și partizană, cu toate că probele administrate relevă o cu totul altă stare de fapt și de drept. Legat de acest aspect, arată că argumentul instanței de apel, în sensul că existența unei fapte ilicite care ar consta în neîndeplinirea obligației de supraveghere prin nerespectarea prescripțiilor tehnice de utilizare a echipamentelor și nerealizarea unui instructaj al personalului cu privire la elementul gonflabil este unul eronat, având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că toate aparatele instalate la locul dejoacă la momentul producerii accidentului erau conforme, că existau certificate de conformitate emise ISCIR - CERT, declarații de conformitate și garanție emise de producător, respectiv declarație de conformitate vizând respectarea standardelor și normelor europene. În ceea ce privește îndeplinirea obligației de supraveghere, recurenta-pârâtă arată că a probat faptul că a depus toate diligentele necesare pentru ca toți copiii care se aflau în spațiul de joacă să fie în siguranță, iar reținerile instanței de apel referitoare la neîndeplinirea acestei obligații sunt infirmate de numeroasele regulamente obligatorii pentru angajații care deservesc spațiul de joacă. Mai susține că instanța de apel în mod greșit a înlăturat criticile referitoare la realizarea instructajelor, reținând că pârâta este în culpă deoarece nu a făcut un training special în legătură cu elementul gonflabil pe care s-a accidentat minorul. Arată că deși s-a reținut în sarcina sa această faptă negativă de natură ilicită, nici tribunalul și nici instanța de apel nu au argumentat de unde ar izvorî în sarcina sa această obligație legală de a realiza instructaje specializate pentru fiecare dintre elementele spațiului dejoacă în parte, această obligație nefiind prevăzută de niciun act normativ. Sub acest aspect, arată că previzibilitatea respectării unei obligații inexistente în drept este nulă.

În ceea ce privește vinovăția, recurenta pârâtă arată că instanța de apel a achiesat la reținerile primei instanțe, în sensul atragerii răspunderii civile chiar și pentru cea mai ușoară culpă, respingând criticile din apel referitoare la imposibilitatea prevederii unei posibile urmări dăunătoare a utilizării elementului gonflabil. Soluția instanței de apel vine în contradicție și cu cele reținute de organele de urmărire penală în dosarul x/2014, dar mai ales a comisarilor ANPC care au conchis în sensul că nu se poate reține vreo culpă în sarcina pârâtei, toate echipamentele utilizate fiind conforme dispozițiilor legale, iar locul de joacă fiind supravegheat de un număr suficient de salariați. De asemenea, arată că din materialul probator nu rezultă că s-ar face vinovată de evenimentul imprevizibil în care a fost implicat minorul, toate elementele convergând spre ideea unui accident, a unui caz fortuit.

Recurenta-pârâtă susține că despăgubirile acordate (45.000 RON, alături de dobânda legală aferentă acestei sume) sunt într-un cuantum foarte ridicat în raport de modalitatea concretă în care a avut loc accidentul, precum și față de urmările acestuia. Chiar dacă evaluarea daunelor morale nu este susceptibilă de a fi determinată pe baza unor criterii obiective, în practica judiciară se realizează o analiză prin criterii de ordin subiectiv precum: gravitatea și intensitatea suferinței fizice și condițiile reale în care a fost afectată persoana și de posibilitățile ei de recuperare, respectiv dacă viața victimei a fost pusă în pericol ori dacă există urmări care să determine o infirmitate fizică sau un prejudiciu estetic grav; gravitatea faptei ilicite săvârșite; gradul de culpă al părții vătămate; condițiile în care s-a petrecut accidentul, în parcuri dejoacă (precum cel din speță) accidentele putând interveni din motive imprevizibile datorate impredictibilității comportamentului minorilor.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. (decizia recurată a fost comunicată pârâtei la data de 10 aprilie 2018, conform dovezii aflate la dosar apel, iar cererea de recurs a fost formulată la data de 9 mai 2018 potrivit ștampilei poștei aplicată pe plicul aflat la dosar recurs).

Recursul a fost motivat conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă indicând, ca temei de drept, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 11.06.2019 s-a admis în principiu recursul declarat de pârâta SC C. SRL împotriva Deciziei nr. 1831A din 25 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, și s-a acordat termen la data de 1 octombrie 2019.

Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale și a celor reținute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru cele ce urmează:

Recurenta pârâta SC C. SRL a invocat în susținerea recursului motive de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta pârâtă susține că instanța de apel în mod greșit a considerat că nu a fost încălcat nici dreptul la apărare și nici principiul disponibilității, deși din conținutul cererii de apel reieșea cu claritate aspectul contestat. Mai susține că motivarea instanței de apel este superficială și străină de adevărata chestiune juridică supusă dezbaterii, anume aceea a respectării art. 14 C. proc. civ.. Mai arată că soluția instanței de apel este greșită, fiind încălcat unul dintre principiile procesului civil, respectiv cel al contradictorialității, aspect care atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Aceste critici nu pot fi primite. Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este necesar ca instanța, prin hotărârea dată, să fi încălcat regulile de procedură prevăzute a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs vizează, așadar, neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea, potrivit art. 174 C. proc. civ.

În motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității etc.

În temeiul prevederilor art. 14 din C. proc. civ., principiul contradictorialității implică și dreptul părților de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu, în vederea valorificării acestui drept, codul impunând în sarcina instanței obligația de a supune discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.

Ca atare, probele, excepțiile procesuale, diversele incidente procedurale, precum și orice alte chestiuni de drept procesual sau substanțial ori chestiuni de fapt vor fi puse în mod obligatoriu de către instanță în discuția contradictorie a părților, în caz contrar hotărârea judecătorească pronunțată putând fi schimbată sau casată în căile de atac, potrivit legii.

Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părți, cât și în raporturile dintre părți și instanța. Astfel, în timp ce părțile au obligația de a prezenta situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în mod corect și complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute, precum și de a își expune un punct de vedere propriu față de afirmațiile părții adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză, instanței îi revine obligația de a dispune citarea părților și comunicarea actelor de procedură între acestea, potrivit legii, de a pune în discuția lor orice chestiune de drept procesual sau substanțial ori chestiune de fapt, precum și de a-și întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Susținerea recurentei în sensul că nu a fost pus în discuția contradictorie a părților de către instanța de apel motivul neîndeplinirii obligației de supraveghere în mod corespunzător și a nerealizării unui instructaj specializat al personalului cu privire la elementul gonflabil tip tobogan nu poate conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate deoarece curtea de apel a respectat principiul contradictorialității în ceea ce privește această chestiune.

Astfel, instanța de apel a constatat că în mod întemeiat a reținut instanța de fond existența faptei ilicite a pârâtei, faptă ce ar consta în nerespectarea prescripțiilor tehnice de utilizare a echipamentului referitoare la organizarea supravegherii permanente a modului de folosire a acestuia. În acest sens a concluzionat, în urma administrării probatoriului, că vătămarea reclamantului minor ar fi putut avea loc numai "în condițiile în care nu s-a realizat în mod corespunzător supravegherea, reținând în concret că pârâta nu și-a îndeplinit corespunzător obligația de a supraveghea activitatea minorului la locul de joacă din incinta D. în data de 14.08.2012."

De asemenea, curtea de apel a considerat că nu s-a realizat un instructaj special pentru elementul gonflabil a cărui utilizare a determinat vătămarea minorului reclamant, ceea ce atestă analizarea de către aceasta a motivului neîndeplinirii obligației de supraveghere în mod corespunzător și a nerealizării unui instructaj specializat al personalului cu privire la elementul gonflabil tip tobogan și, drept urmare, înlăturarea criticilor formulate de recurentă.

Nici celelalte susțineri ale recurentei pârâte din cuprinsul memoriului de recurs în sensul că motivarea deciziei recurate ar fi superficială și străină de natura pricinii nu sunt fondate, criticile ar putea fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., (și nu celui reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.); acest motiv nu este însă incident în cauză întrucât hotărârea îndeplinește cerințele legale impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Se mai susține că soluția instanței de apel este greșită și din perspectiva reținerii întrunirii tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale, arătând că analiza acestora este superficială și partizană, cu toate că probele administrate relevă o cu totul altă stare de fapt și de drept, însă nici această critică nu este fondată.

Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca hotărârea instanței să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În cauză, în mod just instanța a aplicat prevederile art. 1349 și 1357 C. proc. civ., în ceea ce privește aprecierea întrunirii condițiilor privind răspunderea civilă delictuală, atât în privința existenței faptei ilicite, cât și a vinovăției reținute în sarcina pârâtei.

Fapta ilicită constă în acțiunea sau inacțiunea unei persoane juridice, prin care se încălca o normă de conduită obligatorie. Aceasta se poate prezenta sub formă comisivă, atunci când autorul faptei încalcă o normă expresă care interzice acțiunea săvârșită, sau omisivă, atunci când persoana fizică sau juridică nu îndeplinește o acțiune pe care o impune norma legală. Ca atare, ea constituie o condiție necesară a răspunderii juridice în diferitele ei forme.

Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de apel a considerat, în contextul operațiunii de interpretare și aplicare a prevederilor legale, că fapta ilicită a pârâtei constă în neîndeplinirea obligației de supraveghere prin nerespectarea prescripțiilor tehnice de utilizare a echipamentelor și nerealizarea unui instructaj al personalului cu privire la elementul gonflabil, neputând fi primite susținerile pârâtei privind înlăturarea caracterului ilicit al faptei prin existența certificatelor de conformitate emise ISCIR-CERT, a declarațiilor de conformitate și garanție emise de producător, respectiv a declarațiilor de conformitate vizând respectarea standardelor și normelor europene. Și aceasta deoarece existența certificatelor și declarațiilor de conformitate obținute de recurentă în vederea funcționării spațiului de joacă respectiv nu o poate exonera de obligația legală ce-i incumbă de a garanta aplicarea măsurilor pentru exploatarea în siguranță a locului de joacă.

În ceea ce privește vinovăția, definită ca fiind latura subiectivă a răspunderii delictuale, având rolul de a delimita conduita care poate fi imputabilă făptuitorului, corect au fost interpretate de instanța de apel prevederile legale incidente în sensul angajării răspunderii delictuale și pentru cea mai ușoară culpă, potrivit art. 1357 alin. (2) C. civ.

Astfel, nu pot fi primite criticile recurentei în sensul că nu ar avea vreo culpă deoarece nu putea să prevadă o posibilă urmare vătămătoare a utilizării elementului gonflabil tobogan, evenimentul în care a fost implicat minorul fiind unul imprevizibil întrucât toate elementele converg spre ideea unui accident, a unui caz fortuit. În temeiul dispozițiilor art. 1351 alin. (3) C. civ., cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs, nefiind incident în cauză.

De asemenea, va fi înlăturată critica recurentei pârâte privind neargumentarea de către instanțe a izvorului obligației de a realiza instructaje specializate pentru fiecare dintre elementele spațiului de joacă în parte; această obligație nu este prevăzută însă de niciun act normativ, dar pârâtei îi incumbă îndatorirea a asigura respectarea prescripțiilor tehnice de utilizare a echipamentului referitoare la organizarea supravegherii permanente a modului de folosire a locului de joacă, instructajul specializat fiind mijlocul prin care se realizează această diligență.

Critica recurentei din finalul motivelor de recurs privind cuantumul daunelor morale acordate de instanță nu este de natură a atrage nelegalitatea deciziei recurate, neinvocându-se aspecte ce țin de aplicarea sau interpretarea greșită a legii, ci de acordarea eronată de către instanță a acestora, într-un cuantum foarte ridicat raportat de modalitatea concretă în care a avut loc accidentul, precum și la urmările acestuia, aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii atacate și care nu pot fi supuse cenzurii instanței de recurs.

Pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C. SRL împotriva Deciziei nr. 1831A din 25 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C. SRL împotriva Deciziei nr. 1831A din 25 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2019.

GGC - GV