ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1804/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 128/A din 5 septembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâta A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 237/2018 a Tribunalului Maramureș și a schimbat sentința în sensul că a respins în întregime acțiunea formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâta A. SRL.

A obligat-o pe intimata B. să plătească apelantei suma de 2.802,5 RON, cheltuieli de judecată în apel.

2.1. Motive de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel a declarat recurs reclamanta, criticile, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ. vizând următoarele aspecte:

Prin Decizia civilă nr. 128/A din 5 septembrie 2018 instanta de apel a reținut că "prin Sentința civilă nr. 1518 din 17 decembrie 2015 s-au făcut însă statuări, cu putere de lucru judecat cu privire la faptul că reclamanta A. SRL, fiind de bună credință și-a îndeplinit cele două obligații, structura din lemn putând fi realizata în termenul prevăzut în contract daca era indicata adresa de realizare a acestuia de către pârâtă. Astfel, nerealizarea structurii din lemn nu s-a realizat din culpa reclamantei".

Totodată, instanța de apel a mai reținut că "Instanța a ajuns la aceasta concluzie după analizarea tuturor probelor administrate în cauză, înscrisuri, interogatoriul părților și declarația martorului C. Instanța care a pronunțat hotărârea atacată în prezentul apel, în condițiile în care reanalizează declarația martorului C., interogatoriul administrat în acea cauză și concluzionează ca aceste probe nu fac dovada îndeplinirii obligației de predare a structurii de lemn, a existenței unei structuri la standardele precizate în raportul de expertiză, încalcă principiul puterii lucrului judecat. Acest principiu împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară dată în alt proces. Altfel spus, ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie contrazis printr-o altă hotărâre".

În mod greșit instanța de apel nu a explicat de ce a considerat că statuările făcute prin Sentința civila nr. 1518 din 17 decembrie 2015 ar fi încălcate prin sentința primei instanțe.

Astfel, instanța de apel s-a rezumat la a prelua în citat paragraful prin care judecătorul Dosarului nr. x/2015, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de contract de vânzare a imobilului, a statuat ca "Astfel, fiind de buna credință reclamanta și-a îndeplinit cele doua obligații, structura de lemn putând fi realizată în termenul prevăzut din contract, daca era indicată adresa de realizare a acesteia de către pârâtă. Astfel, nelivrarea structurii de lemn nu s-a realizat din culpa reclamantei".

Instanta de apel nu a precizat care aspect din acel paragraf ar avea putere de lucru judecat în raport cu rezoluțiunea contractului ca urmare a faptului ca intimata-pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de livrare a structurii din lemn.

S-ar putea doar deduce că instanta de apel, rupând din context sintagma "reclamanta și-a îndeplinit cele doua obligații", a considerat ca judecătorul din Dosarul nr. x/2015 ar fi statuat, cu putere de lucru judecat, ca intimata-reclamanta și-ar fi îndeplinit obligația de livrare a structurii din lemn, aceasta fiind prin urmare stinsă, astfel ca rezoluțiunea nu putea opera în lipsa unei obligații neexecutate.

Raționamentul instanței de apel este însă eronat, sintagma "reclamanta și-a îndeplinit cele doua obligații" neputând fi interpretata scoasă din context, ci doar prin raportare la întregul paragraf din care face parte respectiva sintagmă, cu atât mai mult cu cât aceasta este contrazisă în același paragraf de restul statuărilor instanței.

Astfel, în același paragraf, judecătorul Dosarului nr. x/2015 a statuat și că structura de lemn putea fi realizată în termenul prevăzut în contract și că nelivrarea structurii din lemn s-a datorat culpei recurentei.

În realitate, în Dosarul nr. x/2015, instanța nu a reținut nicidecum că intimata-pârâtă ar fi livrat recurentei reclamante structura din lemn, nici ca obligația respectivă s-ar fi stins în vreun fel, ci doar ca, la momentul respectiv, intimata-pârâtă nu era în culpă pentru neîndeplinirea obligației de a livra structura din lemn, culpa nelivrării aparținând recurentei.

Sintagma "reclamanta și-a îndeplinit cele doua obligații" din Sentința civilă nr. 1518 din 17 decembrie 2015 reprezintă doar o formulare nefericită, sensul paragrafului respectiv nefiind în nici un caz că obligația de livrare a structurii din lemn s-ar fi executat sau stins prin orice altă modalitate, ceea ce rezulta explicit și neîndoielnic din același paragraf.

De altfel, judecătorul Dosarului nr. x/2015 nici nu ar fi putut reține că obligația intimatei-pârâte de livrare a structurii din lemn s-ar fi stins ca urmare a culpei subsemnatei în preluarea structurii din lemn, de vreme ce, în astfel de cazuri, liberarea debitorului se face după o procedura clar prevăzută de lege, fără derogări sau excepții, respectiv procedura ofertei de plata și consemnațiunii, în condițiile art. 1512 - 1513 C. civ., respectiv art. 1006, 1007, 1009 și 1010 C. proc. civ.

Simplul refuz al creditorului de a primi plata nu duce la stingerea obligației, debitorul putând fi liberat de obligația sa doar consemnând bunul la dispoziția creditorului conform procedurii prevăzute în C. proc. civ., ceea ce nu s-a realizat în prezenta speța.

În contextul în care, în Dosarul nr. x/2015 nu s-a reținut ca obligația de livrare a structurii din lemn s-ar fi executat sau stins prin orice alta modalitate, ci chiar dimpotrivă, obligația intimatei-pârâte a rămas în ființă, intimata-reclamantă neputând-se prevala de Sentința civila nr. 1518/2015 pentru a-și justifica neexecutarea obligației de a livra recurentei structura din lemn.

Daca în cadrul procesual din Dosarul nr. x/2015, raportat la obiectul acelui dosar, se poate interpreta ca nelivrarea structurii din lemn s-a datorat pana la momentul pronunțării Sentinței civile nr. 1518/2015 culpei recurentei, acest lucru este exclus în prezentul cadru procesual, care are la baza solicitarea expresa a recurentei, adresata intimatei-parate, de a-i livra structura din lemn, exprimata prin Notificarea nr. x din 20 ianuarie 2017 comunicata intimatei-pârâte, prin care aceasta a fost pusa în întârziere, acordând-i un termen pentru a ne preda structura de lemn.

Aprecierile instanței de apel potrivit cărora prima instanță ar fi reanalizat probatoriul din Dosarul nr. x/2015 într-un sens contrar celor reținute prin Sentința civilă nr. 1518/2015, infirmând constatările instanței din Dosarul nr. x/2015, sunt nefondate. Prima instanță a analizat probatoriul și constatările instanței din Dosarul nr. x/2015 tocmai pentru a se evita o infirmare a celor reținute cu putere de lucru judecată în dosarul respectiv.

Statuările celor doua instanțe - cea din prezentul dosar și cea din Dosarul nr. x/2015 - nu se contrazic una pe alta. Astfel, în prezentul dosar, instanța a statuat ca intimata-pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de livrare a structurii din lemn după ce a fost pusă în întârziere de către recurentă, iar în Dosarul nr. x/2015 instanța a statuat că obligația de livrare a structurii din lemn nu a fost executată din culpa recurentei, care ar fi existat până la data hotărârii respective, pronunțând astfel hotărârea care ține loc de contract autentic.

Instanta de apel, invocând din oficiu puterea lucrului judecat a aspectelor statuate prin Sentința civilă nr. 1518/2015 în sensul ca obligația de livrare a structurii din lemn ar fi fost îndeplinita ori stinsa prin orice alta modalitate, a soluționat greșit aceasta excepție, nefiind întrunite condițiile pentru reținerea existenței puterii lucrului judecat, din moment ce sensul celor statuate prin Sentința civilă nr. 1518/2015 era altul.

Decizia instanței de apel a fost data și cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material, în speță a art. 1615 C. civ., fiind astfel incident și motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, prin faptul ca retine, implicit, ca obligația intimatei-pârâte ar fi fost stinsă, instanța de apel a nesocotit prevederile legale relativ la stingerea obligațiilor, inclusiv relativ la liberarea debitorului în cazul în care creditorul ar fi în culpă pentru neprimirea plății, din moment ce nu a existat nici un caz/eveniment, dintre cele prevăzute de lege, care sa duca la stingerea obligației intimatei-parate.

Instanța de apel nu a observat că, pe de o parte, nu a existat o plată (după cum se reține cu putere de lucru judecat chiar prin Sentința civila nr. 1518/2015) și, pe de altă parte, fiind în prezența pretinsei culpe a recurentei în neexecutarea obligației, că intimata pârâtă nu a parcurs procedura legală a ofertei reale de plată a consemnațiunii, singura în măsură să asigure liberarea intimatei pârâte de obligația sa.

2.2. Analiza recursului

Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Între reclamanta B., în calitate de locator, și pârâta A. SRL, în calitate de locatar, s-a încheiat Contractul de închiriere autentificat sub nr. x din 25 ianuarie 2013. Obiectul contractului l-a constituit închirierea imobilului teren și construcții situat în Sighetu Marmației, județ Maramureș, înscris în CF nr. x Sighetu Marmației, nr. cad./top. x (teren sub A1) și y (construcții sub A1.1 - A1.15).

La pct. 2.6, contractul de închiriere conținea și o promisiune de vânzare a imobilului către chiriaș, pentru suma de 50.000 euro și furnizarea unei structuri de lemn prelucrate în sistem canadian pentru o casă cu suprafața de 100 mp la parter + 50 mp la mansardă. Atât suma de bani, cât și structura de lemn trebuiau achitate, respectiv livrate până la data de 25 ianuarie 2015.

În temeiul promisiunii de vânzare, pârâta a solicitat reclamantei perfectarea vânzării imobilului în formă autentică, iar în urma refuzului reclamantei, care considera neîndeplinite condițiile pentru perfectarea vânzării, pârâta a inițiat o acțiune pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare a imobilului.

Prin Sentința civilă nr. 1518/2015, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a admis acțiunea pârâtei, sentința ținând loc de act autentic de vânzare pentru imobilul teren și construcții situat în Sighetu Marmației, jud. Maramureș, înscris în CF nr. x Sighetu Marmației.

În cuprinsul hotărârii s-a reținut că suma de 50.000 euro a fost plătită, iar cât privește structura de lemn, s-a arătat că nelivrarea acesteia nu s-a realizat din culpa A. SRL, cealaltă parte nefăcând dovada indicării către societatea comercială a unei adrese de livrare, astfel încât obligația să poată fi executată.

Mai mult, în legătură cu obligația de livrare a structurii de lemn, în această hotărâre s-a reținut buna-credință a societății beneficiare a promisiunii de vânzare, care a întreprins demersurile necesare pentru oferirea executării obligației sub acest aspect. Astfel, în considerentele Sentinței civile nr. 1518/2015 s-a arătat:

"Cu privire la structura de lemn, se reține că s-au purtat discuții între părți, mai exact cu privire la materia primă, lemnul (pct. 14 și 15 interogatoriu reclamantă, fila nr. x), fiindu-i arătat pârâtei un proiect. Mai mult, aceasta ar fi vizionat lemnele depuse pe ternul închiriat (interogatoriu luat reclamantei, pct. 15 - 18, fila nr. x). Totodată se arată că depozitarea structurii de lemn s-a făcut pe terenul închiriat și că nu a fost livrată datorită faptului că pârâta nu a comunicat o adresă în acest sens.

Aspectele reținute sunt confirmate prin declarația martorului C., care arată că există și în prezent lemnele de o calitate foarte bună, fiind suficiente pentru realizarea construcției, lucru de care și-a dat seama după hârtia cu necesarul de lemne dată de domnul D. Totodată se învederează că lemnele au fost văzute de pârâtă în anul 2014.

Parțial martorul E. confirmă o înțelegere privind o casă de lemn întrucât menționează că știe de la pârâtă că domnul D. trebuia să-i dea o casă de lemn.

De altfel, discuțiile dintre cei doi cu privire la vânzarea imobilului, anterior notificării, reies și din înscrisurile de la filele nr. x, la fila nr. x D. spunându-i "trimite-mi adresa dacă vrei să finalizăm, după efectuarea transferului bancar", în data de 7 decembrie 2014 pârâta precizând că dorește finalizarea, dar cu condiția să se pună de acord asupra prețului vânzării.

Convingerea instanței și raportat la această corespondență este că pârâta B., care apare pe email cu numele F., nu a mai dorit încheierea contractului de vânzare-cumpărare dorind probabil obținerea unui preț mai mare.

În acest sens este și anunțul postat pe internet, sub același nume G., cu numărul acesteia de telefon, necontestat în timpul procesului, ci doar cu ocazia depunerii de concluzii scrise.

Mai mult, notificarea privind încheierea contractului în formă autentică a fost expediată atât în Cluj-Napoca, fiind preluată de mama pârâtei, după cum afirmă aceasta, dar și la adresa de corespondență aleasă prin contract, respectiv în Timișoara . De altfel, nu s-a contestat faptul că nu s-a știut de aceasta. Totuși, pârâta nu face dovada indicării către reclamantă a adresei de livrare a structurii de lemn, după cum se solicită prin notificare .

Astfel, fiind de bună credință reclamanta și-a îndeplinit cele două obligații, structura de lemn putând fi realizată în termenul prevăzut din contract, dacă era indicată adresa de realizare a acesteia de către pârâtă. Astfel, nelivrarea structurii de lemn nu s-a realizat din culpa reclamantei."

Temeiul juridic al rezoluțiunii unui contract sinalagmatic îl constituie reciprocitatea și interdependența obligațiilor dintr-un asemenea contract, fiecare dintre obligațiile reciproce fiind cauza juridică a celeilalte. Neîndeplinirea culpabilă a uneia dintre obligații lipsește de suport juridic obligația reciprocă.

În speță, față de particularitatea modului în care s-a constatat încheiat contractul de vânzare, considerentele în care s-a stabilit buna-credință a A. SRL, care nu a avut nicio culpă în nelivrarea structurii de lemn, au putere de lucru judecat. A intrat, de asemenea, în puterea lucrului judecat, și faptul că A. SRL era gata să-și execute obligația de livrare, singurul obstacol în îndeplinirea acesteia fiind generat chiar de modul în care prezenta recurentă a înțeles să-și îndeplinească propriile îndatoriri. În acest sens trebuie înțeleasă raportarea instanței superioare de fond la puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1518/2015. Instanța de apel nu a nesocotit considerentele acestei sentințe, în care se arată clar faptul că nu a fost executată obligația de livrare a structurii de lemn, dar neexecutarea nu este cauzată de culpa beneficiarului promisiunii.

În consecință, instanța de apel nu a pronunțat o soluție nelegală prin raportare la prevederile art. 488 pct. 7 C. proc. civ., astfel cum au fost invocate prin cererea de recurs, acest text având în vedere încălcarea autorității de lucru judecat - condiționată de tripla identitate de părți, obiect și cauză -, iar nu eventuala apreciere greșită a puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești, care are valoare probatorie într-un alt litigiu.

Cum de esența rezoluțiunii este culpa în neexecutarea obligației reciproce, promitenta vânzării ar fi putut să solicite rezoluțiunea numai dacă își îndeplinea obligația a cărei nerespectare a fost arătată în hotărârea menționată.

În această privință, recurenta a susținut că, prin raportare la hotărârea pronunțată în Dosarul nr. x/2015, la 27 ianuarie 2017 i-a comunicat A. SRL Notificarea nr. x din 20 ianuarie 2017 prin care a pus-o în întârziere și i-a acordat un termen de predare a structurii de lemn. Întrucât intimata nu a dat curs punerii în întârziere, neîndeplinindu-și obligația de predare a structurii de lemn în termenul acordat, recurenta a întocmit Declarația de rezoluțiune unilaterală autentificată sub nr. x/2017.

Înalta Curte observă că recurenta persistă în neîndeplinirea obligației de indicare a locului unde să-i fie predată structura de lemn, așa cum de altfel s-a reținut prin Sentința nr. 1518/2015, în notificarea nr. x din 20 ianuarie 2017 nefiind arătat un asemenea loc. Drept urmare, soluția primei instanțe de fond, care, în aplicarea dispozițiilor art. 1550 - 1552, art. 1554 alin. (1) și art. 1549 alin. (1) C. civ., prin raportare la notificarea sus-menționată, a constatat rezoluțiunea contractului de vânzare având ca obiect imobilul teren și construcții situate în Sighetu Marmației, înscrise în CF x Sighetu Marmației nr. top. x sub A1 și nr. cad. C1 - C15 nr. top. x sub A1.1- A1.15, căruia îi ține loc Sentința civilă nr. 1518/2015 a Tribunalului Maramureș, nu putea fi păstrată de către instanța de apel.

În aceste condiții, nu este întemeiată critica privitoare la nesocotirea prevederilor art. 1615 C. civ. conform cu care obligațiile se sting prin plată, compensație, confuziune, remitere de datorie, imposibilitate fortuită de executare, precum și prin alte moduri expres prevăzute de lege, respectiv art. 1512 C. civ. care arată că debitorul poate consemna bunul pe cheltuiala și riscurile creditorului, liberându-se astfel de obligația sa, prevederile acestor texte negăsindu-și aplicare în speță.

Față de cele ce preced, instanța de apel nu a pronunțat o hotărâre prin care să fie încălcate prevederile menționate, critica neîntrunind cerințele art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat, cu consecința rămânerii definitive a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B. împotriva Deciziei civile nr. 128/A din 5 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 octombrie 2019.

GGC - CP