ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1560/2019

HOTĂRÂRE

26.09.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1560/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Deliberând asupra cererii de față, are în vedere următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca prin sentința pe care o va pronunța să dispună partajarea averii succesorale rămase de pe urma defunctului C., să constate calitatea sa de moștenitoare, în calitate de soție supraviețuitoare, în cotă de 1/1 și a pârâtei B., în calitate de descendent de gradul I, al cărui drept succesoral s-a prescris, să dispună lichidarea stării de indiviziune, prin individualizarea, atribuirea și predarea efectivă a bunurilor ce i se cuvin.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că defunctul C. a decedat la data de 4 noiembrie 2014, cu ultimul domiciliu în județul Gorj, iar moștenitori cu vocație succesorală au rămas ea, reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare și pârâta B., în calitate de fiică.

Pe cale de excepție reclamanta a invocat prescripția dreptului de opțiune succesorală, arătând că termenul de prescripție de un an începe să curgă de la deschiderea moștenirii, respectiv de la data morții lui, iar pârâta nu a acceptat în termen moștenirea.

Reclamanta a mai arătat că masa succesorală se compune dintr-un autoturism marca x, menționând că regimul juridic al bunului este de bun comun, fiind dobândit în timpul căsătoriei, motiv pentru care 1/2 din bunul supus împărțelii reprezintă proprietatea sa, iar valoarea bunului ce face obiectul partajului succesoral a apreciat-o ca fiind de 2500 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 980 - 996 din C. proc. civ.

Pârâta B. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului de opțiune succesorală, întrucât a acceptat în termen legal moștenirea defunctului C.

A mai solicitat să se constate calitatea sa de moștenitoare a defunctului C., având o cotă succesorală de 3/4 din moștenire, în calitate de unică fiică a acestuia, în concurs cu reclamanta, soția supraviețuitoare și să se constate calitatea sa de coproprietară a bunurilor din moștenire, în cotă de 3/4, dispunându-se partajarea averii succesorale, inclusiv mobilierul și obiectele de uz casnic, prin raportare la art. 974 C. civ.

La primul termen de judecată, în condițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., prima instanță învestită Judecătoria Târgu Jiu a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale și, prin Sentința civilă nr. 2859 din 3 mai 2019 a admis excepția și a declinat în favoarea Judecătoriei Timișoara competența de soluționare a cauzei.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut că dispozițiile art. 118 C. proc. civ. stabilesc norme de competență teritorială exclusivă în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, în sensul că sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: 1.cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar.

Cererea de ieșire din indiviziune succesorală se încadrează în categoria de cereri prevăzute de disp. art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar în cauza dedusă judecății se constată că potrivit mențiunilor înscrise în certificatul de deces atașat la dosar, defunctul C. a avut ultimul domiciliu în județul Timiș, aspect față de care, Judecătoria Timișoara este instanța competentă să soluționeze cauza.

Învestită prin declinare, Judecătoria Timișoara, prin Sentința civilă nr. 9213 din 18 iulie 2019, a admis excepția de necompetență teritorială invocată de pârâtă prin întâmpinare, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a se pronunța astfel, această instanță a dezvoltat următorul raționament juridic:

Reclamanta a învestit instanța cu soluționarea unei cereri de partaj succesoral, care, potrivit art. 118 C. proc. civ., este de competența exclusivă a instanței de la ultimul domiciliu al defunctului, care este și locul deschiderii succesiunii, aspect avut în vedere și de prima instanță învestită.

În aprecierea noțiunii de "ultim domiciliu", această instanță a avut în vedere faptul că, ultimul domiciliu al defunctului C., așa cum rezultă din mențiunile înscrise în certificatul de deces din 4 noiembrie 2014, a fost în Târgu Jiu, județul Gorj.

Așa fiind, s-a apreciat ca fiind competentă Judecătoria Târgu Jiu, instanță în circumscripția căreia s-a aflat ultimul domiciliu al defunctului, astfel cum a rezultat din actele cauzei.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte are în vedere următoarele:

Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea de partaj succesoral a bunurilor ce constituie masa succesorală rămasă de pe urma defunctului C., obiectul cauzei fiind determinat de reclamanta-pârâtă A. prin cererea introductivă și de pârâta-reclamantă B., prin cererea reconvențională. Ambele părți, atât reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, cât și pârâta, în calitate de fiică a defunctului, au solicitat să se constate că sunt moștenitoarele defunctului.

În speță, ambele instanțe aflate în conflict au stabilit că sunt incidente dispozițiile art. 118 C. proc. civ., norme care reglementează o competență teritorială exclusivă în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, în favoarea instanței în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu al defunctului.

În materie de moștenire, sunt de competența instanței ultimului domiciliu al defunctului, cererile privitoare la moștenire, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva celuilalt.

Competența teritorială în materie este absolută, reglementată de norme imperative, de la care părțile nu pot deroga, după cum au reținut, de altfel, ambele instanțe aflate în conflict.

Rațiunea textului constă în aceea că, la locul ultimului domiciliu al defunctului, se găsesc în mod obișnuit majoritatea sau cele mai importante bunuri ale acestuia, documentele referitoare la moștenire, astfel încât probatoriul poate fi administrat în condiții optime.

Prezentul conflict negativ de competență a fost generat, însă, de modalitatea diferită în care instanțele aflate în conflict au apreciat asupra noțiunii de "cel din urmă domiciliu".

Înalta Curte reține dispozițiile art. 954 alin. (2) C. civ., potrivit cărora, "moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă".

În cauza dedusă judecății, din certificatul de deces eliberat de pe urma defunctului C., atașat cererii de chemare în judecată, rezultă că aceasta a avut ultimul domiciliu în județul Gorj, în raport de acesta urmând a se stabili competența instanței.

În consecință, în raport de dispozițiile art. 118 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 954 C. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.